19-30 iunie 2012 - TURCIA (VII) - staţiuni de pe litoralul Mării Egee și al Mării Mediterane: ANTALYA, MARMARIS, KUŞADASI

Turcia a însemnat lecţii de istorie aflate la faţa locurilor, contemplarea unor unicate din natură şi o continuă înfruptare din specificul local: mirosuri, mâncăruri, vestimentaţie, mentalitatea oamenilor (mai ales a celor pe care i-am întâlnit în zonele de bazar). "Viaţa înseamnă culoare." spunea personajul feminin din filmul iranian Gabbeh, iar Turcia excelează la acest capitol.

Staţiunile de pe litoralul Mării Egee și al Mării Mediterane, în care am stat câteva zile - Marmaris (2 zile), Kuşadasi (3 zile, dar în una din ele am ales să facem excursia la Efes), Antalya (o zi) -, sunt ofertante la capitolul "timp plin". Plimbările pe străzile largi sau pe faleză, apa mării, agitaţia, magazinele, oamenii, forfota de pe terase, mirosul de porumb copt, vasele de croazieră, fortăreaţa din Kuşadasi, castelul din Marmaris, zona romană din Antalya, turcii mereu interesaţi de turistele frumoase, comercianţii ce caută negocieri şi atragerea clienţilor sunt câteva din motivele care ne-au ţinut departe de hotel, până târziu în noapte. Nu mă dau în vânt după stat la plajă, mă plictisesc, vizitez apa, dar totul e prea static. În schimb, apreciez marea, valurile, briza şi senzaţia de cald şi senzual pe care ele le înlesnesc mai mult decât o face muntele. Zonele turistice de pe litoral ne-au arătat cât puhoi de lume vine spre Turcia în sezon!

Nu am de gând să scriu despre staţiunile acestea cu vreun ton "publicitar" sau să trec în revistă locuri obligatorii de vizitat, restaurante şi alte asemenea: există ghiduri specializate sau, chiar mai inspirată, descoperirea la faţa locului. Pe mine tot natura m-a tras mai tare de mânecă decât magazinele (deşi am colindat destul şi prin ele!), m-am simţit excelent pe faleză, la apus, dimineaţa devreme la căutat un loc pe plajă sau la intrat în apă, mereu ultima. Ca şi în Grecia, Marea Egee e mai mult decât liniştitoare, limpede, deloc adâncă şi te îmbie la bălăceală. În schimb, este extrem de cald: după ora 10 devine infernal pe plajă şi, în general, vreme este foarte călduroasă în Turcia în iunie.

Din Antalya nu am văzut foarte mult, din Marmaris şi Kuşadasi da, pentru că am adăstat mai multe zile. În Marmaris am fost cazaţi la vreo 4 km de plajă, dar maxi-taxi-ul spre plajă era foarte ieftin şi nu resimţeai efortul de a ajunge la mare, mai ales că circula des. Staţiunea era într-un golf spre Marea Egee, a prins un avânt de dezvoltare mare şi s-a extins spre interior, cazările fiind costisitoare aproape de plajă. Pentru a avea o cazare centrală în Kuşadasi (eram la 5 minute de plajă şi la 10 minute de bazar), agenţia a ales varianta aceasta pentru Marmaris. Nu toţi cei din grup au fost de acord şi au mai existat vociferări: e aşa ciudat cum românul, acasă, în cei câţiva metri pătraţi, reuşeşte să se simte în largul lui, dar, cum iese din ţară, are pretenţii exagerate şi, uneori, total incompatibile cu felul de a fi de peste an. E o discordanţă umană şi socială să vezi mofturi burgheze explodate pentru că nu ştiu ce prosop din baie pare a avea nu ştiu ce cusur, că albul cearşafului pare a fi dintr-o zonă de reclamă la detergent cu care nu eşti de acord, că balconul camerei dă spre nu ştiu ce vedere şi tu o voiai pe alta, că stai la etajul 2 şi tu voiai la etajul 1. Şi tot aşa, şi tot aşa! Unii români sunt aşa năzuroşi încât nu poţi decât să îi tratezi cu absolută indiferenţă, lucru pe care l-am şi făcut! Mi-am închis urechile la nemulţumirile lor (mi-a părut rău de ghidă, căci primea toate bobârnacele!), am plecat cu fetele şi m-am bucurat din plin de detaliile din staţiuni, de relaxarea de pe bănci, de invitaţiile subtile la cafea, de luptele din stradă.

În Kuşadasi şi Marmaris am vorbit foarte mult cu cei din bazar. Încă din Istanbul am învăţat că turcilor le place să negocieze, să vorbească, să se simtă bine şi să câştige bani. Am stat vreo jumătate de oră la taclale cu un turc mai educat (inginer de profesie) de la care am cumpărat ceai, halva şi rahat şi am aflat câteva lucruri din perspectiva lui: îi place de români, căci aceştia cumpără mereu şi pentru familia rămasă acasă, pentru prieteni, pe când americanii şi scandinavii caută lucruri doar pentru ei. Noi suntem mai buni clienţi pentru afacerile lor! Îi deranjează să fie criticaţi pentru modul în care îşi tratează femeile: ţine de ei şi de religia lor şi ar trebui să ştim că au grijă de ele, le îmbracă foarte bine, le cumpără bijuterii şi ele au grijă de familie, nu trebuie să muncească aşa cum o face o femeie independentă în Europa Occidentală. Spunea că nu avem dreptul să judecăm sau să cuantificăm fericirea sau mulţumirea femeilor turce, pentru că ne e greu să înţelegem şi să acceptăm faptul că o femeie poate deveni aşa prin prisma familiei şi a datoriei.
Desigur, mie îmi vine greu să cred că absenţa deschiderii spre nişte orizonturi este un lucru atât de benefic şi că bărbaţilor le convine această mentalitate, dar...el voia să sublinieze că e un lucru ce ţine de respect al ţării în care vii: uită-te, constată şi acceptă, nu judeca ceva ce nu poţi pricepe din interior. Atâta timp cât universul lor este articulat şi funcţionează pe baza anumitor legi, cine ne poate face pe noi, ceilalţi, judecătorii lui "se poate şi mai bine"? Funcţionează sistemul nostru impecabil şi femeile sunt mai fericite într-o lume de competiţie continuă? Plus, mi-a precizat că 15% din femeile turce muncesc şi au venit propriu: între ţările musulmane Turcia e deja pe un drum de combinare a două moduri de raportare la condiţia femeii. În Istanbul am dat peste o moldoveancă de la Cahul care lucra acolo de 4 ani şi ne-a spus că femeile lor sunt tratate foarte rău, că stau în casă şi ies doar cînd li se dă voie, că ei sunt cei care fac afacerile, că mama-soacră deţine mare parte de control în familie, că adulterul nu e un păcat atât de rar. Păreri diverse şi adverse, însă contactul cu ele te aduce mai aproape de realităţile din ţara aceea, dincolo de suprafaţa poleită pe care o vezi ca turist în trecere.

Deliciile gastronomice! Nu am făcut poze la toate cele pe care le-am încercat, dar turcii au o mâncare foarte bună, de la vinete la brânzeturi din lapte de capră, de la specialităţi cu legume şi carne de pui până la combinaţii cunoscute la noi ca de tip fast-food, dar care sunt de fapt mâncăruri specifice. Am mâncat mult harbuz, multe dulciuri, de toate feliurile, am încercat vreo 5 feluri de brânză şi de iaurt, tocăniţa de ciupercile cu castraveţi muraţi şi carne a fost un deliciu, la fel şi cartofii cu rozmarin sau piftelele. Bucătarul de la Grand Hotel din Kuşadasi ne-a pregătit în cele 3 zile cât am stat acolo tipuri de mâncare total diferite şi...delicioase! Ca şi în Cipru, oferta de legume şi fructe era peste aşteptări: nu se mănâncă gras şi nici prăjit în exces! Nu se consumă băuturi alcoolice pe stradă, la terasele turcilor (nu la cele destinate tursiştilor!) îi vezi cu ceai sau cu sucuri, deşi berea lor este foarte bună!

Staţiunile turceşti mi s-au părut locuri excelente pentru încărcat bateriile de energie, pentru relaxare îndelungată, pentru un concediu clasic, mai degrabă static decât dinamic, adică mai puţin pe gustul meu integral, apreciindu-l (aşa cum am făcut-o şi de data aceasta!) ca pe o pauză, ca pe o staţie în călătorie, nu ca pe o călătorie în sine! Plus că marea merită un căuş de timp simţit pe îndelete!