duminică, 30 septembrie 2012

29 septembrie 2012 - ZUMBA: mişcare în ODD PUB, urmată de CONCERT Raku şi Pacha Man

"Nu descuraja niciodată pe cineva care progresează, indiferent cât de încet o face."(Platon)

După ce fusesem în Odd Pub cu Bogdan, Gabi, Ştefan şi Gigi înainte de plecarea mezinului în Anglia, am revenit pentru o sesiune de zumba dincolo de sală sau de master-class-uri. Practic, atunci împlineam un an de când venisem la zumba dintr-o curiozitate stârnită şi alimentată din plin de Alina! Ritmurile au fost energice, după cum fusesem deja obişnuită, am dansat până şi piesele care nu mă încântau aşa de tare (da, recunosc, erau două!) şi am simţit din nou de ce îmi place atât de tare tipul acesta de mişcare, de ce senzaţie de libertate este atât de intensă prin ea. 
*Fotografiile sunt făcute de Ştefan Abageru.



Zumba rămâne pentru mine o experienţă resimţită personal, pentru că nu mă pot abţine să nu îmi doresc din răsputeri creşteri prin toate zonele pe unde îmi intind tentaculele de interes şi entuziasm. Vreme de un an am vibrat la unison cu evenimentele din lumea aceasta, am mers de multe ori pe săptămână la sală pentru că devenise parte din viaţa mea şi...era bine, dar...ceva s-a rupt la un moment dat! Cauze? Rutina, "prea-multul" cu "la-fel-ul" şi oamenii (nu toţi!)! Mereu am avut pretenţii de la cei din jur în aceeaşi măsură în care le am şi de la mine, este o exigenţă în două direcţii pentru că astfel probez pe propria piele măsura aşteptărilor (mereu mari!). Nu am luat însă în calcul un lucru: "călduţul", "lungul nasului" nevăzut şi "capra vecinului" sunt mult mai tentante la fibra noastră de români! O astfel de atmosferă devine irespirabilă atunci când e ridicată la rang de virtute, recomandată drept tip de comportament şi combinată din plin cu superficialitate. Indiferenţa a funcţionat o vreme, dar am ajuns la concluzia clară că: "după ce îmi epuizez rezervele nostalgice, mă voi muta în altă ţară a mişcării"! 


Zumba în formula actuală este o experienţă epuizată pentru mine. De câteva luni o resimt ca pe o povară, ca pe o haină pe care ai purtat-o cu drag atâta vreme, dar s-a ros la coate şi trebuie să o laşi acasă şi să îţi iei alta. De îmbrăcat, trebuie să te îmbraci, dar e bine să porţi ceva ce îţi va aduce din nou plăcerea a te îmbrăca, nu doar de a te acoperi! Orizontul meu de aşteptări este la o ştachetă prea ridicată şi de coborât nu am de gând să îl cobor, pentru că, dacă fac asta, nu mă mai regăsesc în lucrurile specifice mie. În consecinţă, fie ajustez cumva, fie caut altceva!



Ştiu că e ceva legat de mine şi de raportarea la cele exterioare, dar, atunci cînd nu te mai regăseşti în ceva, nu are rost să mai cauţi acul în carul cu fân: "e pierdut, mai bine ia-ţi altul!" Am retrogradat zumba de la pasiune la sport şi mă simt mult mai bine de când am făcut asta, pentru că hotărârea aceasta reflectă actuala mea atitudine faţă de reţeta zumba încercată până acum şi ştiu că mai sunt şi alte maniere, mai aerisite şi mai puţin..."româneşti". Dansul şi conceptul de "zumba" îmi rămân la fel de dragi, ca şi anul acesta întreg adunat ca istorie, dar...vreau altceva. Unde sunt acum, gustul îmi pare acelaşi şi...până nu încerc alte tipuri de mâncare, nu am de unde şti dacă nu găsesc ceva mai gustos!   



O să văd ce se va mai coase pe mai departe! Viaţa are cotiturile ei imprevizibile sau coapte la foc mic, te poate duce prin alte zone sau te poate ghida spre aceleaşi maluri ca să le redescoperi valoarea. Deocamdată, noutatea este litera de lege şi de ordine, aşa că îi dau curs. Chiar dacă încăpăţânarea şi-ar fi dorit să existe şi continuitate, iată că nu se poate în ecuaţia actuală, pentru că dezamăgirea nu mă lasă să-i mai dau vreo şansă. Punct şi de la capăt cu încredere! 



Scriu toate acestea la unul din ultimele evenimente zumba la care m-am simţit excelent şi la care încă mai aveam speranţă că îmi vor trece gândurile de tras linie asupra atâtor aspecte care par fireşti în lumea zumba şi mie mi se par atât de false. Şi nu doar mie, ci şi altor câtorva omuleţi cu minţile acasă: cine se aseamănă, se adună, desigur, dar nu putem greşi aşa flagrant chiar toţi în concluziile noastre! Cel mai înţelept şi mai eliberator este să aleg/încerc alt drum şi cam asta se va întâmpla!    


Îi mulţumesc lui Paul pentru partea frumoasă din zumba, pentru pasiune şi agitaţie, pe fetele de nota zece de la sală le asigur că intersectările noastre nu se încheie aici, iar celorlalte (incomode şi incomodate) le doresc deschideri de minte. Când cadrul uman nu mai corespunde, tabloul trebuie mutat în altă ramă sau lăsat fără ea, pentru că tot ce e frumos rămâne şi rezonează în amintire, iar ce e mai puţin frumos dă ghiont la grăbit paşii spre alte locuri până nu se întunecă zarea de tot!



În aceeaşi seară, după zumba, Ştefan ne-a luat la un concert în Underground: Raku şi Pacha Man. Era o trecere destul de mare de la ritmuri latino la cele de hip-hop, dar a meritat să încercăm: oameni care cântă despre schimbări şi discrepanţe sociale, despre inegalitate şi defecte umane, despre dependenţe (ne)sănătoase şi despre drumuri în viaţă, au ceva de transmis. Nu sunt o fană a acestui gen de muzică, nu ascult pe acasă (doar când prind emisiunea de acest gen de pe Radio Guerrilla!), dar îmi păstrez mintea deschisă ori de câte ori Ştefan mai găseşte ceva digerabil pentru mine şi îmi propune să ascult, să văd cum e. "Când cumperi un CD te respecţi pe tine/ Deci, nu-mi scoate mie ochii că o faci pentru mine." (O să-ţi placă), "Când prin prisma prietenilor puternici primezi,/ Pogorând pe pielea proprie plăpându-le pierzi.../ Parvenite persoane publice profită prea,/ Pizmuind poporul, privind perfid prin perdea,/ Paharul prea plin prelinge pe părți picuri,/ Par primitivi protestanții porniți prin pâlcuri..." (Memento Mori) sunt versuri-nade numai pentru mine bune să plec urechea!




Ce îmi place mie la hip-hop e că spune lucrurilor pe nume, nu ocoleşte subiectele jenante, alunecă în stil de "topor" ca să te trezească din somnul de consumator, ai parte de un duş rece auditiv. Raku şi Pacha Man sunt destul de dizidenţi în mesajele lor (din ce am ascultat, nu sunt o expertă!) şi apropiaţi de zona înrăită populată de CTC, Cedryk şi Paraziţii. E posibil să pun pe un loc privilegiat versurile muncite, nu doar mitraliate, şi o limbă română mai ironică, polisemantică, diversă faţă de ce găseşti prin muzica pop, disco sau de club. Sunt şi aspecte care mă enervează la culme: supralicitarea de înjurături, cultul străzii ridicat nivel de şcoala vieţii, lipsa de apreciere a femeii, atitudinea duală faţă de droguri. Dincolo de această observaţie, băieţii au făcut un show pe cinste şi au încântat oamenii (Pacha Man a avut şi ritmurile de reggae - un deliciu!), mai ales zecile de liceeni veniţi concert. Din punct de vedere al publicului mi se pare muuuult mai biiine la concertele de rock, unde sunt liceeni, nu neg, dar parcă sunt şi bărbaţi în preajmă, nu e venită doar grădiniţa. Oricum, vis-a-vis de publicul din România îmi păstrez concluziile trase la Hellfest, în 2011, comparativ cu ce am găsit acolo: nimic nu s-a schimbat!




Încheiere: "Se spune că viața nu-i deloc dreaptă,/ Bineînțeles că-i un examen către-o superioară treaptă." (Memento Mori) - spune Raku şi "Înregistrează ce spun şi acţionează cuminte./ Închei transmisia. În retragere, dau foc la cuvinte." (Valorile Sociale) - spune Pacha Man. Mulţam fain de tot, Ştefan! Şi omuleţilor - Gigi, Gabi şi Mirela - pentru voia bună prelungită nocturn!


sâmbătă, 29 septembrie 2012

16 septembrie 2012 - ODD PUB şi Abageroşii în triadă completă la voie bună cu prietenii şi zumba

De data aceasta nu voi face o postare despre o călătorie în vreun loc interesant pe care l-am văzut şi nici vreo cronică de film sau de concert, ci va fi o însăilare de amintire a unui timp petrecut cu fraţii mei, Ştefan şi Bogdan - formaţia completă de Abageroşi! Desigur, am avut şi martori la voia noastră bună, pe Gigi şi Gabi, plus câţiva omuleţi din lumea zumba! 


După ce s-a călătorit vreo 2 ani în Cipru, Bogdan a ales să ia drumul Angliei în următoarele 6 luni şi, cum ne-am obişnuit cu zgubiliticul de mezin acasă, e mai greu cu despărţitul, dar ne descurcăm până la urmă. Ne promisese la un moment dat să ne ducă în oraş prin cluburi ca să ne explice din interior filozofia mersului în club, dar au tot apărut motive întemeiate de a amâna şi nu am mai ajuns. Mai rămânând vreo 6 zile până la plecare, Bogdan a răspuns pozitiv invitaţiei mele de a merge să îl vedem pe Paul dansând cu partenera sa, Geta, la seara de latino din Odd Pub, aşa că, împreună cu Gigi şi Gabi, plus Ştefan, fratele-fotograf, ne-am aventurat spre ritmurile de salsa şi bachata!



După dansul de deschidere cu Geta, Paul ne-a încântat cu o mică sesiune de zumba, întâmplată ad-hoc, şi nu ne-am bucurat doar eu cu Gigi, ci şi alte fete de la zumba venite în Odd Pub din acelaşi motiv al Serii Latino. Îmi plac deplasările acestea cu dans prin alte părţi, dincolo de oglinzile sălii obişnuite, te scot din rutină şi parcă ai mai multă energie în a executa coregrafii care ajung să nu îţi mai spună atât de multe din cauză că sunt repetate prea des. Am fost îmbrăcaţi elegant şi ne-am simţit tare bine şi supli, chiar dacă, pe tocuri, unele mişcări nu mai semănau decât vag cu paşii iniţiali! 





Am mai rupt rutina şi am dansat cu Gigi după cum am vrut, mai ales că era piesa mea "preferată" Move like Jagger şi, ca să fie digerabilă, am schimbat mişcările care nu mă calcă pe nervi. Cum am făcut noi a fost muuult mai bine: pentru cheful nostru, desigur! Bogdan a învăţat primii paşi de salsa şi, nu că e fratele meu, dar se mişcă bine de tot, prinde repede şi e amuzant în draci. Stângaci la început, a devenit expert după ce a prins ritmul! Ştefan avea pretextul pozelor şi intra mai rar în vizorul nostru, a scăpat basma curată, dar se va lăsa cu achitarea unor "datorii" duble la următoarea tură!




Ne-am amestecat cu alţi omuleţi şi distracţia a continuat! Dacă sunt mai rare, astfel de ieşiri au mai mult farmec: decât să devină rutină, mai bine savurate cu vârf şi îndesat cu oameni unul şi unul doar din când în când! Paul a fost amfitrionul serii, Gabi s-a lăsat specializat pe paşii de salsa, când cu mine, când cu Gigi, iar Alina a venit vreo două ore ca să nu rateze întâlnirea noastră.




Tot între noi ne-am distrat cel mai bine, am urlat, am râs, noi, fetele, am rezistat la două rânduri de tequila - nu mai mult - şi asta până pe la 2 noaptea, când ne-am adunat veselia şi am pornit spre casă, frânţi şi entuziasmaţi de cât de bine ieşise întreaga seară. Băieţii aveau să intre în prelungiri susţinute prin alte locuri şi e de înţeles, căci au antrenament serios, nu ca noi!



Grasul de Bogdan a luat calea Angliei şi iar o să îi duc dorul, dar nu stă mult timp plecat de data aceasta! Acasă e tot acasă şi Abageroşii ştiu prea bine asta!


vineri, 28 septembrie 2012

10 septembrie 2012 - CHEILE ŞAPTE SCĂRI aflate în munţii PIATRA MARE

Rarităţile au un mod specific de a te atrage spre ele şi cele asociate cu piatra întotdeauna reuşesc să mă seducă fără prea mult efort: Cheile Bicăjelului au fost incluse în acest capitol anul trecut, iar acum a venit timpul Cheilor Şapte Scări, căruia îi dădeam târcoale de mai multă vreme. Adevărul este că România are atât de multe locuri izolate şi sălbatice care merită atenţia şi te pot impresiona iremediabil, încât chiar este impropriu să afirmi că este plictisitoare ipostaza de "călător în ţara ta". Viorel IraşcuTrasee România, TuristdeRomânia îmi dau mereu motive să suplimentez lista de locuri autohtone pe care vreau să le văd şi...nu sunt puţine deloc! 


Am să includ câteva detalii geografice şi geologice despre Cheile Şapte Scări ca să fie o mai bună punere în temă asupra specificului său de "raritate": "Cheile Şapte Scări sunt situate în partea central-vestică a Munţilor Piatra Mare, la o altitudine medie de 980 m, nu departe de Valea Timişului (Dâmbu Morii), pe pârâul Şapte Scări. Au o lungime de 160 m şi o diferenţă de nivel de 58 m. Prima treaptă a cascadei, de jos în sus, are o înălţime de 8 m, urmată de alte 6 trepte, cea mai mare având peste 35 m înălţime. În anul 2000, Guvernul Statelor Unite a finanţat construirea şi montarea unor poduri şi scări de acces pe care turiştii puteau intra in corpul muntelui, prin tunelul săpat de ape." Citisem pe multe blog-uri despre Chei şi s-a ridicat din plin la nivelul aşteptărilor!


Ne-am trezit în dimineaţa de 10 septembrie la Cabana Plaiul Foii cu mintea şi sufletul doldora de Piatra Craiului, după un somn darnic şi o baie pe măsură. Am respirat aerul şi creasta la un ceai şi un biscuite, am vorbit numai despre munte şi despre expediţia pe care tocmai o încheiasem: ni se părea absolut incredibil că fusesem pe acele vârfuri sfidătoare cu doar câteva ore înainte! Ne-am pornit într-un final spre Canionul Şapte Scări, urmând indicaţiile Cristinei: traseul pornea din dreptul Cabanei Dâmbul Morii (670 m), accesul făcându-se din DN 1. Venind din direcţia Timişul de Jos spre Braşov, după ce am trecut de o benzinărie, am făcut dreapta peste râu pe pod şi, dacă ne continuam drumul, am mai fi trecut peste un mic pod pe dreapta până în dreptul unei bariere unde Silviu ar fi putut parca maşina. Am lăsat-o, în schimb, în parcarea de lângă stradă. Traseul propriu-zis, marcat bandă galbenă, înseamnă cam oră până la baza canionului, dar noi ne-am întins la cioace, la alintat măgăruşi şi la măsurat înălţimi reciproce: delectare în stil mare, dom'le!







Cascada ce se află pe la jumătatea traseului ne-a atras către ea ca o sirenă ce nu acceptă vreun refuz: ne-am conformat chemării ei, i-am dat târcoale, (ne)am fotografiat, unii s-au strâmbat de zor, alţii şi-au etalat muşchii, alţii au verificat cât de udă este apa. Cu tot cu adidaşi!


Traseul prin Chei nu este periculos: scările sunt umede acolo unde apa de la cascadă e mai supărată, dar în rest este abordabil. Mie mi-a plăcut să mă caţăr de numai-numai! Desigur, nici chiar cu sandale nu e de recomandat, dar bocanci, tenişi, adidaşi sunt opţiuni pertinente. Trebuie mers şi văzut direct: pozele îţi fac o imagine destul de grăitoare, dar senzaţia pe care o resimţi când eşti între pereţii aceia strânşi prin care curge apa continuând să îi sape nu prea poate fi regăsită în ele. Doar scara cea mai lungă, aşezată paralel cu cascada, îţi dă puţin emoţii, căci pare a se balansa, dar urci cu grijă şi nu are ce să ţi se întâmple. Oricum, recomandarea ca numai câte o persoană să urce pe scară este de urmat pe întreg traseul, ca să se evite orice probleme de dezechilibru. Pentru unii cu inima mai slabă poate părea cam solicitant sau ameţitor, dar pe noi ne-a fascinat şi mă bucur tare mult că am mers, pentru că le aveam în plan încă de prin iulie, de la tura în Făgăraş, pe Negoiu. Mulţam fain, Silviu, că ne-ai dus!




Era luni. Nu eram la servici nici unul. Ne aflam în prelungiri de Piatra Craiului, pe la sora lui, Piatra Mare. Nu ne grăbeam să ajungem undeva, aşa că ne-am relaxat şi am explorat Cheile cât ne-a dorit inimioara şi...asta a însemnat destul de mult! Lecţii despre memoria degetelor, unghiuri de pozat, simţit piatra cu ochii închişi, abordat stiluri de urcat scările au fost îndeletnicirile noastre "sănătoase" în chei.



După parcurgerea celor Şapte Scări am ajuns la un punct de răscruce de unde am putut alege: traseul din dreapta pentru ocolirea canionului (marcaj punct roşu) şi întoarcerea pe acelaşi traseu ca la venire (bandă galbenă), sau traseul din stânga marcat cu triunghi albastru spre Prăpastia Ursului şi continuarea pe traseul Drumul Familiar, marcat cu bandă roşie până foarte aproape de bariera de unde ne-am început traseul. Am ales să ocolim canionul ca să închidem bucla aproape de intrarea în el şi ne-am continuat veseli periplul prelungit în munţi, salutând semnele dulci de Tibi de pe copaci!



Fazele contactului cu apa rrreeeccceee de munte: obişnuirea cu gândul, plonjonul cu tălpile, scurt-circuitarea până în vârful firelor de păr şi acoperirea urletului, care a venit ulterior, desigur!


Ziua s-a încheiat târziu de tot, la trecerea spre următoarea. Piatra Craiului (şi tot restul!) a fost unul din cele mai pline timpuri pe care le-am trăit până acum, a fost cu mult frumos, cu mult liber şi deschis, cu mult surprinzător, cu mult apropiat, cu sărit garduri şi zburdat prin locuri curioase! Când sufletul adună în buzunarul de la piept, viaţa este firească şi mai luminoasă ca niciodată, mai ales când buzunarul nu se aşteaptă să primească o aşa plăcută "încărcătură"!