duminică, 10 decembrie 2017

20-22 octombrie 2017 - PIATRA CRAIULUI - Umerii Pietrei Craiului (1.720 m) și toamna despletită prin păduri

...not just happiness, but meaningfullness...

      De când mi-au început poveștile cu munții aleg să mă cuibăresc de ziua mea printre pietroși. Acolo este matca de frumos de care am nevoie, acolo îmi întețesc visele în jăraticul încăpățânării de a le împlini, acolo îmi trăiesc iubirea și tot acolo mă confrunt cu mine însămi, îmbrățișându-mă pentru senzația de viu pe care mi-o doresc prezentă în viața mea. Fiind îndrăgostită până peste cap de Piatra Craiului și dorindu-mi foarte mult să parcurg un traseu tihnit în seninul toamnatic de octombrie, am primit cu drăgan surpriza lui Silviu de a merge împreună la un taifas cu muntele. Așa că vineri seara ne-am cazat la Panorama Pietrei Craiului (Cabana Plaiul Foii era ocupată de la începutul lui septembrie - Silviu a vrut să îmi facă un cadou complet și a sunat foarte devreme pentru a rezerva o cameră, dar nu a avut succes!). Sâmbătă dimineața am înțeles pe deplin cuvântul panorama din numele cazării noastre: prin geamurile cât un perete creasta își întindea cocoașa ascuțită, iar lumina soarelui dezvăluia galbenul foioaselor aflate în contrast declarat cu verdele coniferelor! O adevărată deschidere spre Raiul pitulat în munți! 





        Ne-am echipat lejer pentru că se făcuse destul de cald afară, nu erau anunțate ploi și vântul dormea dus prin vreun cotlon uitat de lume. Ni se părea incredibilă dărnicia Pietrei Craiului și, ca niște copii naivi, credeam că meritam acest tratament. Adevărul e că muntele acesta ne-a primit mai mereu cu toate crestele întinse la soare, nu prea l-am găsit îmbufnat și i-am fost recunoscători pentru ospitalitate. Cum? Revenind pe cărările lui și "furându-i" din pietre pentru ridicarea muntelui din grădina noastră! Plecând de la altitudinea de 849 m, ne-am aventurat pentru a treia oară (prima dată a fost în 2012, a doua în 2016) pe traseul spre REFUGIUL ȘPIRLEA (1.415 m), fiind doar în tricou și în pantaloni trei-sferturi, cu polarele în rucsăcel, cu bocancii fremătând după piatră și cu o liniște sufletească de zile mari agățată de noi - "You could hold me and I could hold you. And it would be so peaceful. Completely peaceful. Like the feeling of sleep, but awake in it together." (John Green).





        Culorile și-au dat întâlnire cu privirile noastre pe fundalul albastru al cerului! Ne-am întâlnit cu oameni de munte plecați în hălăduială, ne-am salutat prietenește, ne-am oprit des la poze și am admirat fagii cotropiți de galben, după care am mers agale, fără să fim presați de ajungerea obligatorie la vreun punct din traseu și ne-am lăsat asaltați doar de "grija" de a ne bucura la maxim de tot ce avea ziua de oferit. Pentru că sărbătoream ziua mea în avans, Silviu a luat o sticlă de vin roșu cu noi și mi-a urat La mulți Ani!, cu multe vise trăite împreună, cu munți adunați sub pașii noștri, cu tihnă alături de oamenii dragi nouă și cu speranța că anii următori se vor alinia frumosului din cei 5 ani petrecuți deja împreună. O, daaa!! 





        Înaintând spre altitudine, albia pârâului pe lângă care a mers traseul nostru era lipsită de apă, semn că vara cam golise rezervele muntelui și lăsase umplerea lor pe mâna toamnei. Doar că aceasta se cam lăfăise în vreme bună, în îngălbenit frunze lent, în amânat ploile și bruma până spre noiembrie, iar pietrele albicioase de Crai stăteau burtoase, lucioase și uscate când pe stânga, când pe dreapta. Era atât de plăcută adăstarea în lumina soarelui întârziat pe cer încât încercam să ne învelim cu căldura lui și să evităm umbra ușor răcoroasă. Ieșirea în poiana unde se afla Refugiul Șpirlea ne-a scos în cale marcajul spre Umerii Pietrei Craiului și, după ce ne-am făcut calculele cu timpul și ne-am dat seama că ne-am încadra, am pornit către o zonă necunoscută din acest pietros și am grăbit puțin ritmul pentru a nu ne prinde noaptea prin pădure la întoarcere.




         Contactul vizual cu piatra Craiului îmi dă întotdeauna o stare de fericire, de albină bâzâind harnică la stup, și îmi stârnește un dor de cocoțat stânci pe care greu îl pot potoli. Vara viitoare avem în plan niște idei mărețe de ture care implică o creastă sudică, o legătură cu Făgărașii, Cerdacul Stanciului, un dormit la refugiul de pe Vârful Ascuțit, o urcare pe Piatra Mică și...o vizită la Sofocle, brăduțul plantat lângă Cabana Curmătura imediat după nuntirea noastră. Să fim sănătoși, să ne țină picioarele și muntele să ne fie în continuare darnic! Traseul pe Brâul de Mijloc a mers paralel cu creasta, a urcat, a mai coboarât, a avut porțiuni printre brazi și ne-a scos în apropierea Marelui Grohotiș, sub UMERII PIETREI CRAIULUI, izbucnind semeți spre cer la 1.720 m. Am făcut o pauză de 15 minute pentru a admira creasta Iezer-Păpușa pe care am parcurs-o la începutul lunii iunie și pentru a surprinde primele pâlpâiri ale apusului. Nu puteam rămâne acolo până târziu pentru că noaptea coboară galopant la munte când strânge ziua în colț, așa că am făcut cale întoarsă spre Cabana Plaiul Foii. Am fost extrem de mulțumiți de cele 6-7 ore petrecute prin Crai și de faptul că am parcurs o diferență de nivel bunicică pentru dezmorțit mușchii.





       Cețuri matinale pe Crai. Zvâcniri galbene în păduri. Panoramă divină când abia ai deschis ochii. Mic-dejun la Cabana Plaiul Foii, după ce cu o seară înainte ai luat o cină delicioasă și ai servit un vin roșu drăcos. Omul tău pe aceeași lungime de undă cu tine. Ecuația deplină a tihnei de ziua ta!  



       Cum puteam pleca fără să luăm din albia Bârsei Mari a treia porție de bolovani? Pur și simplu era de neconceput! L-am tras pe Surulică pe dreapta și am coborât la firul apei pentru a pescui câteva specimene colțuroase de chetroaie pe care aveam să le ducem la întâlnirea cu ceilalți locuitori din grădina noastră! Se ridică munticelul, se ridică și ne miroase a pietroși de fiecare dată când ne uităm la el!


         Sunt recunoscătoare din nou! Pentru prea-plin, pentru firesc, pentru iubirea sinceră cu rădăcini strașnice, pentru încercările înfruntate și depășite, pentru tot ceea ce a crescut verde și semeț, pentru etapele încheiate, pentru ceea ce s-a pierdut pentru a nu aduce irosire. La Cabana Plaiul Foii este un brăduț crescut pe un bolovan vertical adus din munte: când mă uit la el în ce condiții stâncoase își vede de viață îmi aduc aminte să fiu mai mult asemeni lui în creșterea mea și să nu mai dau atenție fiecărui fir de praf insignifiant oprit pe aripile mele! Câte lecții de simplitate și de modestie îți oferă natura la câțiva pași!   



      Peste tot, peste munte, peste gânduri, peste vise, se așterne esența - "I have always loved everything about you. Even what I didn’t understand. And I have always known that, at heart, I would have you no different. But most people don’t know how to love. Nothing is enough for them. They must have their dreams. It’s the only thing they do well. Dreaming. They dream up obligations. New ones every day. They long for undiscovered countries, fresh demands, another call. While some of us are left with the knowledge that love can never wait. A shared bed, a hand in yours, that’s the only thing that matters." (Albert Camus).


sâmbătă, 23 septembrie 2017

8-10 septembrie 2017 - BAIULUI în prag de toamnă și...din nou la Cabana Plaiul Foii

"There are stars you haven't seen
and loves you haven't loved. 
There's light you haven't felt 
and sunrises yet to dawn. 
There are dreams you haven't dreamt 
and days you haven't lived 
and nights you won't forget 
and flowers yet to grow. 

There is more to you that you have yet to know."
(Gaby Comprés, Poems)

     ...și mai sunt și o mulțime de colțuri montane de explorat!! După tura din Făgăraș pe Vârful Negoiu, ni s-au aprins toate beculețele interioare conectate cu muntele, așa că ne-am propus să nu ratăm următorul week-end și să explorăm un pietros molcom întins paralel cu Bucegii. Nici eu, nici Silviu, nu am mai fost în Baiului, așa că era o premieră interesantă pentru amândoi! Am plecat din Iași vineri după-amiază și seara ne cazam în stațiunea Azuga la Casa Paradis, unde gazda s-a arătat destul de îngrijorată pentru siguranța noastră când a auzit ce plan aveam pentru a doua zi. Rucsaci în spate - dormit la cort - lipsa apei pe creastă se configura în mintea gazdei noastre ca o triadă horror alături de pericolul prezenței urșilor în zonă, așa că ne-a dat chibrituri și o cutie de...pocnitori expirate pentru a ne apăra de animalele sălbatice!    





      "Fă bine atât cât poţi, dar între binele tău şi binele îndreptat asupra celorlalţi trebuie să existe un echilibru! Întoarce-te spre tine ori de câte ori simţi că lumea poate să existe şi să respire şi fără ca tu să o ajuţi şi întreabă-te ce mai faci!" (Daniela Bîzgă) - noi ne-am văzut de-ale noastre a doua zi dimineață: am urcat cu telecabina din Azuga pe Culmea Șorica, am admirat maiestuoșii Bucegi de la orizont și ne-am îndreptat spre intrarea în traseul de creastă! Am trecut pe lângă Vârful Urechea (1.715 m) șerpuind pe curba de nivel extrem de plăcută la picior, dar lipsită de provocări pietroase, după care am depășit intersecția cu traseul venind dinspre Culmea Zamora și am urcat pe Vârful Băiuțul (1.826 m). Aici am găsit...brândușeeee îndrăznețe, pitulate la firul ierbii arse de pârjolul verii din august!





       Am coborât într-o șa, ne-am întâlnit cu turme de oi, am urcat pe Vârful Baiul Mic (1.834 m), ne-am intersectat niște căței curioși, paznici ai altor turme, și am coborât în Șaua Baiului. De acolo am ajuns pe Vârful Baiul Mare (1.895 m) și ne-am bucurat de perspectiva deschisă și senină la orizont asupra Bucegilor! Cred că munții Baiului se constituie mai mult într-un fel de lojă care îți oferă o altă perspectivă asupra vecinilor faimoși de vis-a-vis, fiind tare plăcuți de făcut primăvara, toamna și iarna când traseele la 2.000 m sunt mai greu accesibile. Nu am bănuit că puteam face cam toată creasta lor înierbată într-o singură zi și că rucsacii cu sacii de dormit, cort, mâncare, haine, pelerine de ploaie aveau să ne fie de prisos! Spatele nostru sigur ar fi apreciat să nu fie împovărat timp de o zi întreagă! Ei, na, asta a fost - hike and learn!





     De pe Culmea Baiu au urcat vreo 10 oameni veniți cu trenul de la București pentru a parcurge câțiva kilometri de munte, departe de aglomeratul oraș! S-au întâlnit cu noi pe Vârful Baiul Mare, ne-am făcut poze reciproc, după care ei au grăbit pasul pentru a prinde trenul de la ora 17 din Sinaia. Au urmat Vârful Drăgan (1.776 m) și Piscul Câinelui (1.685 m), bicicliști pe traseu, vaci răsfirate și coborârea pe Culmea Câinelui, unde ne-am oprit la o binemeritată pauză de sandwich, ciocolată, alune și mere, odihnindu-ne întinși pe iarbă și admirând frumusețea despletită roată în jurul nostru. Norii se răsfirau în zare, asediau Coștila și Omu, dar nu adăstau, păreau a fi prea plictisiți pentru vreo îmbufnare ploioasă, dar tot am decis să nu rămânem pe munte, ci să ajungem în Sinaia și de acolo...din nou la Cabana Plaiul Foii!




       Pierderea în altitudine pe Piciorul Câinelui a fost zdrobitor de solicitantă: panta extrem de înclinată ne-a pus serios genunchii la încercare! Pădurea generoasă de fagi a apărut după zadele de pe platou, iar ciupercile cuibărite în trunchiurile doborâte ne-au dat motive de pauză pe drum. Sinaia și-a făcut simțită prezența prin trafic, tren și agitație, iar mizeria din apă de la marginea pădurii ne-a dezamăgit cumplit! Pur și simplu, românii noștri nu merită să aibă parte de o natură atât de diversă și de frumoasă pentru că nu știu să o prețuiască, of, Doamne! Pe Baiului nu am găsit decât vreo 2 sticle de plastic, în rest muntele era destul de curat, în schimb poalele lui spre Sinaia erau dezastruos de neîngrijite și pline de gunoaie! După ce ne-am delectat cu seninul zilei la altitudini de peste 1.800 m, era dezamăgitor să vezi pungi de plastic, ambalaje, doze de metal, resturi de tot felul aruncate cu nesimțire în apă! 





       Apusul strecurat la orizont ne-a însoțit de la plecarea din Azuga până la Cabana Plaiul Foii unde ne-am pus rapid cortul și am mers să mâncăm pe terasă. Pe drumul de coborâre din creasta nordică, prin Valea Urșilor, pe la Refugiul Diana, am urmărit o frontală în noapte, făcând frăție cu stelele de pe cer: montaniardul înainta destul de bine și ne-am amintit de tura plină de peripeții pe care am făcut-o cu nașii noștri fix cu un an înainte, tot la frontală și cu multă adrenalină! Draaagă de tot ne mai este Piatra Craiului, nu ne mai săturăm să țesem reveniri la poalele ei sau pe crestele ascuțite! Deja două ture ne sunt creionate în minte, dar va trebui să așteptăm cuminți o vară darnică pentru a le aborda! Abia așteptăm!!


     Dimineață, Craiul ne-a salutat senin și ne-a invitat la o șuetă la Cabana Plaiul Foii alături de o cafea, o omletă cu cașcaval și un ceai de fructe de pădure! Absolut divin: două duminici consecutive am luat micul-dejun pe terasa unui loc extrem de special pentru noi, țesut în poveste noastră de la bun început și incapabil să ne plictisească, oricât de multe ori am poposi la el! Reveniți la cort, am observat că vecinele de la deal întorseseră spatele Craiului și se delectau cu mormanul de pietriș din fața lor: trebuie să fii ignorant la niște cote greu de egalat ca să faci asemenea alegeri total neinspirate! 



        Alte pietre din Crai au aterizat în portbagajul lui Surulică și au înălțat micul munte din grădina noastră de la Iași! Le-am pescuit din Bârsa, din apa care curgea prin fața Cabanei Plaiul Foii, le-am spălat de mâl și le-am așezat cuminți alături de rucsaci, de bocanci și de izoprene! Nu ne vom opri aici cu siguranță, pentru că alte surori pietroase vor poposi în mașina noastră pentru a crește înăltocul de lânga căsuța noastră!   


"voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…"
(Nina Cassian)