miercuri, 28 noiembrie 2012

25 noiembrie 2012 - ZUMBA la SUCEAVA: Eveniment caritabil pentru Delia

"Viaţa e ca un sistem de trenuri: m-am urcat într-unul şi am ajuns într-o gară. Acolo am cunoscut oameni cu care m-am urcat în alt tren şi am pornit la drum. Importantă este călătoria, aşa că...urcaţi-vă într-un tren! Într-un fel sau altul veţi simţi ce paşi trebuie urmaţi, dacă veţi rămâne acolo mult timp sau dacă veţi coborî şi vă veţi urca în alt tren!" (Dan Croitoru) - chiar dacă auzim în jurul nostru multe cazuri nefericite de oameni suferinzi, care au nevoie de speranţă şi de sprijin, de multe ori suntem nepăsători sau, pur şi simplu, în viaţa noastră agitată, hărţuiţi de alergătură şi treburi, nu mai avem disponibilitate să ascultăm sau să facem ceva spre a-i ajuta. Nu este o modă să pleci urechea, este un gest uman! Nu este un moft monden, este un act de bunătate! Nu este "încă un eveniment" pentru o cauză, ci un umăr pus la însănătoşirea cuiva! Nu este un prilej de a judeca justeţea formei de ajutor, ci simplitatea de a face şi a fi recunoscător că poţi schimba ceva în bine, oricât de puţin ar fi! 
***Fotografiile sunt realizate de Ştefan Abageru
 


Delia. Intenţia celor de la Zumba Suceava, atunci când au plecat la drum în organizarea Zumbathon-ului pentru Delia, frate cu cel din septembrie de la Iaşi, dedicat Larisei, a venit formulată pe site-ul lor în felul următor: "Cu toţii ne dorim să fim mai buni, mai sinceri şi să-i ajutăm pe semenii noştri atunci când au nevoie de sprijin. Delia, o fetiţă de numai 3 anişori suferă de o tumoare cerebrală, care îi pune viaţa în pericol. A suportat deja 2 intervenţii chirurgicale la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” Bucureşti, în lunile aprilie şi mai. Părinţii micuţei au fost sfătuiţi de chirurgi să o ducă pe Delia la Institutul de Oncologie Roussy din Paris, pentru noi investigaţii şi intervenţii chirurgicale, dar pentru aceasta familia Deliei trebuie să dispună de o sumă consistentă."



Ca să lămurim mai bine lucururile: zumbathon-ul este un eveniment caritabil deschis publicului, cu scopul de a strânge fonduri şi bunuri, putând fi susţinut numai de instructori licenţiaţi Zumba Fitness. Se deschide o oportunitate triplă: de a dona bani în scop caritabil, de a consuma uşor 1000 de kcal şi de a te distra de minune în acelaşi timp! Ştefan a fost invitat de cei de la Suceava să participe ca fotograf, căci i-au apreciat munca făcută la Iaşi, iar eu am promis că împărtăşesc o "dare de seamă", de care mă achit chiar acum. Zis şi făcut: 16 omuleţi am plecat împreună de la Iaşi ca parte din echipa lui Paul, în 4 maşini, cu multă voie bună, după cum se poate bine vedea la popasul de la Codrii Paşcanilor.


Ajunşi la Suceava, ne-am schimbat, am salutat pe cei cunoscuţi din lumea zumba, am privit la demonstraţiile de aikido şi kwankido şi ne-am pregătit de mişcare. Instructorii au fost anunţaţi pe scenă - Alina Duma (Bucureşti), Mona Gheorghiu (Iaşi), Paul Chirieac (Iaşi), Lucian Liciu (Iaşi), Mircea Mocanu (Vaslui), Ioana Chiriliciuc (Bacău) şi Andreea Teodora Zimbru (Suceava) - şi a urmat... 


...dezlănţuirea specifică zumba!! Alina Duma a deschis programul cu ritmurile ei sălbatice, nu ne-a lăsat să ne tragem sufletul şi ne-a dus direct în jungla latino-reggaeton şi alte neamuri asemenea, au urmat Andreea, Mircea, Lucian şi ceilalţi instructori. Faţă de modul în care lucrurile au decurs la Iaşi, la Suceava fiecare dintre cei 7 a avut bucăţica lui delimitată de a celorlalţi, nu prea s-au intercalat ca să revină alternativ pe scenă, dar s-au susţinut făcându-şi coregrafiile pe fundal.  




Vorbind cu Artur, prin septembrie, după Zumbathon-ul dedicat Larisei, despre dorinţa lui de a organiza aşa ceva la Suceava, îi spuneam că sunt conştientă că zumba nu e chiar paradisul care se vede pe scenă, că sunt şi părţi de organizare, de mentalitate, de afacere, de multe altele până la râsul şi dansul de pe scenă, dar că sunt de apreciat încăpăţânaţii pentru perseverenţa lor. Mă bucur să văd că nu m-am înşelat şi, în două luni, gândul a prins cheag şi drept la întâmplare! Desigur, astfel de evenimente trebuiesc organizate într-un anume fel, se urmează un tipic asociat cu elemente de creativitate, se susţine o campanie de promovare, se face cunoscut oamenilor din timp, se stabilesc punctele de atracţie, publicul ţintă şi este ENORM de multă muncă pentru 2 ore explozive! E un început bun, rădăcina este viguroasă şi, în ciuda dorinţei de "şi mai bine" inerente primei dăţi, cred că cei de la Zumba Suceava au păşit cu dreptul pe acest făgaş: felicitări
 

Eu am receptat evenimentul din două perspective: caritabilă şi sportivă. Primul palier mi s-a părut atins şi a fost extraordinar ca gest uman intenţionat spre bine. Al doilea palier se raportează la un an de zumba cât am adunat până acuma: programul celor 7 instructori a fost divers, fără îndoială, dar diferit valoric. Am adunate deja câteva evenimente la care am participat de pe poziţia de practicantă zumba şi am ajuns să cunosc pârghiile de "uzual"-"inedit" în zumba; cum sunt o dependentă de noutate, ştiu că ea face spectacolul să fie la înălţime şi, dacă ea ajunge să fie subordonată obişnuinţei, deja interesul meu scade pentru ceea ce se desfăşoară în faţa mea. Orice om, în orice domeniu, trebuie să crească, să fie inventiv, să surprindă, dacă nu...mai bine se arată mai rar lumii şi, când o face, este memorabil. Ca să nu supăr mai mult decât e cazul, nu am să nominalizez, căci e viziunea mea şi e subiectivă! Nu că e instructorul meu, (când e vorba să îl critic, îl critic, de ex: la Sovata, în mai), dar, de data aceasta, Paul s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor: a spart rutina "instructori pe scenă-public în faţă" şi a avut mişcări mai diverse decât cele clasice (am dansat până şi pe două piese la care mai fac nazuri la sală!). 




Vorbind cu Artur despre mentalitate, îmi spunea că lucrurile se mişcă mai greu într-un oraş cum este Suceava, jumătate cât Iaşi, că e dificil să convingi lumea să lasă inhibiţiile deoparte şi să vină la mişcare în public, pentru o felie de distracţie sănătoasă. Mulţi din cei prezenţi au venit de la Iaşi (spre exemplu, Paul şi Lucian au venit cu echipa lor de fete) şi gazdele ne-au fost extrem de recunoscătoare: a fost un gest de solidaritate, de echipă adunată căci populează acelaşi domeniu de activitate şi mă bucur că l-am putut face ca să îi susţinem în iniţiativa lor lăudabilă!



Piesa ce a făcut furori şi la Larisa ne-a adunat pe toţi în două cercuri concentrice, am urlat, am dansat altfel decât pe şiruri, a fost maxim de descătuşare de energie, încheiat cu o poză de grup ad-hoc, cea mai reuşită (după părerea mea!) din toată activitatea: pur şi simplu s-au legat lucrurile şi ne-am adunat la finalul piesei alături de micuţa şi blonda Delia, urmând ca...




...fotografia oficială, cu scena inclusă şi toţi participanţii, să fie realizată după încheierea evenimentului!


Ca de obicei, la sfârşit încep hlizeala, pozele suspendate, echipele se adună pentru a fi împreună într-o imagine definitorie - şi echipa lui Paul a făcut la fel, desigur! Mi-a plăcut faptul că am mers toţi, grupaţi, am stat împreună, am simţit (deşi se întâmplă rar!) într-adevăr că se poate şi ar fi frumos să se mai poată, dar...sunt sceptică! Cred că ideea de "echipă" e altfel comfigurată în capul meu decât în a altora: pentru mine o echipă nu înseamnă doar nişte omuleţi care se adună incidental, datorită unei conjuncturi de pasiuni, o exercită împreună şi gata! Eu cred că după asta urmează o cunoaştere, un contact uman, trecem dincolo de sport spre noi, ca oameni, dar asta e cam pe locul 14 în zumba şi imaginea devine mai importanată decât omul. Dar, ca întotdeauna, vreau şi mă aştept eu la prea multe! 



E o lume frumoasă. E o ţară diversă. Merită să locuieşti în Zumba pentru o vreme. Nu ştiu exact pentru câtă. Atâta timp cât entuziasmul te ţine să zbori aşa cum face Lucian sau te motivează ca pe Andreea şi Liliana, nu pot apărea întrebări de acest gen. Când apar, e bine să le dai curs....Îi felicit din nou pe cei de la Suceava: sper să fie un pas spre alte evenimente de acest fel, să aibă parte de oameni deschişi spre nou şi să îndulcească viaţa celor din jur prin iniţiativele lor de scos lumea din stagnare! 


duminică, 25 noiembrie 2012

17-18 noiembrie 2012 - GURA HUMORULUI: Piscina Acoperită Ariniş şi Parc Aventura

"Din vârf de munţi amurgul suflă sub valul subţire de ceaţă. O rază ce vine-n goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara - şi frunza cade. Sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi. E toamnă."

S-a lăsat o atmosferă mohorâtă peste tot şi toate. După atmosfera galbenă din Bucegi, toamna a bătut din picior şi şi-a reluat dreptul de a fiinţa în mod integral, adică a devenit exact cum nu îmi place mie: apăsătoare, închisă, stârnind introvertire şi nostalgie, picurând tristeţi şi încurajând ascunderi în sine. Nu ştiu cum reuşesc unii oameni să trăiască mare parte din an într-o asemenea încorsetare, dar eu nu rezonez cu ea: pentru unii o fi creativă, pentru alţii este sugestivă, dar eu mă simt ca într-un acvariu sub un cer atât de bosumflat şi leneş, paralizat şi incapabil de a migra spre o extremă - senină sau dramatică. E prea multă stagnare în aer şi atunci...aducem mişcarea în prim-plan: Piscina Ariniş şi Parc Aventura!


Ne-am adunat 5 omuleţi pentru o fugă de relaxare în stil văratic la Gura Humorului, la atracţia de bază: Piscina Ariniş. Am trecut pe lângă ea atunci când am poposit cu ştrumfii la Parc Aventura în excursia din 26-28 octombrie şi ne-am zis că nu ar fi o idee absolut deloc de lepădat să revenim în scurt timp să îi încercăm puterile. Nu am transformat ieşirea în ceva cu mulţi oameni, ci am încropit-o ca o mică escapadă de rutină şi stres: dovezile de la faţa locului sunt mai mult decât grăitoare în privinţa succesului iniţiativei şi se vede că ne-a priit din plin oaza de linişte şi timp blând!



Băieţii au fost în elementul lor, au înotat din greu, au exersat săriturile şi eu, care spuneam iniţial că nu voi sta prea mult în apă, m-am bălăcit cam 3 ore, exact cât a ţinut repriza plătită. Gigi ne-a făcut poze şi a râs cu noi (şi de noi!), mi-am dat seama că apa nu inspiră chiar aşa multă frică pe cât simţeam la mod iraţional. M-am scufundat şi eu până la fundul piscinei, la 2.30 m, dar ţinându-mă de nas, nu oricum, m-am mai deplasat de la bara de pe margine, susţinută, nu oricum, iar senzaţia de "cuprinde-mă, apă, pe de-a-ntregul" este absolut superbă, mai ales când te uiţi pe geam şi vezi ce frig e afară, cum se lasă ceţurile peste ziua friguroasă şi cum toamna nu te poate prinde de picior şi acolo, unde-i cald şi văratic.  





Ni s-a părut mai frig la Gura Humorului decât la Iaşi şi muntele, oricât de mititel ar fi, se comportă la fel. Ceaţa a fost stăpână pe mare parte din cele două zile, dar la Parc Aventura s-a înseninat brusc şi am avut parte de o buclă de lumină, dar nu şi de căldură. Eu oricum sunt o friguroasă, aşa că soarele doar m-a gâdilat o ţâră, timid, nu m-a îmbrăţişat strâns să mă încălzească serios. Gigi, în schimb, da!


Băieţii au avut parte şi ei de aventură, că tot le-am povestit câtă în lună şi în stele despre parc, au făcut cele 5 trasee, dar eu cu Gigi nu ne-am încumetat decât la primele 3, la solicitantul-şi-de-coşmar-dătător traseu 4 am zis "pas", iar la traseul 5 eram prea înfrigurate să ne mai aventurăm. Ne-am uitat la omuleţi cum se mişcă peste obstacole, nu se leagănă pe bucăţile mobile, cum le stă inima atunci când stabilitatea e rară şi se obţine pas cu pas. Ne-am amuzat de o fată care se blocase la traseul 4 şi îşi găsise refugiu într-un copac alăturat şi de ştrumful care spunea mereu că cine l-a pus să se urce acolo. Dar nici nu cobora, căci tatăl său din spatele lui îl mâna înainte: au parcurs 4 trasee în acest sistem!



Gabi a savurat aventura de la nivelul solului: traseul 6, printre copaci! S-a simţit bine pozând, primind lecţii de la Ştefan şi mă bucur că a reuşit să vină cu noi, să iasă din bârlog: de acuma, trebuie să vină şi episodul 2. Băieţii au încheiat cu surle şi trâmbiţe traseul 5, la tiroliana de 53 de metri, iar Gigi i-a încurajat din plin pentru a se încălzi: "Avion cu motor, Ia-mă şi pe mine-n zbor!"




Căldură de alt fel pe un timp ce o omoară pe cea de afară! Cu omuleţi-sobe şi cu omuleţi-sloi de gheaţă ecuaţia e asemănătoare plusului cu minusul la magneţi şi fiecare iese câştigat cu un îmbrăţişat de cuib, din acela de cufundat nasul în fulare şi respirat "stare de bine" cu toată fiinţa. 



"Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,/ Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă?" îmi spune Minulescu, dar ştiu că o mai pot păcăli să nu mă apese de tot până vine albul-alb sau verdele-verde, până când soarele găseşte calea să se revigoreze şi să trezească totul din amorţire: "În zori m-a trezit sărutarea/ Trimisă pe-o rază de soare/ Lumina-necă depărtarea - /Tot răul murise-n uitare." (M.I.)