duminică, 29 ianuarie 2012

22 ianuarie 2012 - concert MARIA RĂDUCANU şi SORIN TERINTE - o falie de lume cu rezonanţe de suflet

Îmi este foarte greu să scriu despre acest concert pentru că mi-s prea strâmte cuvintele. Nu poate încăpea în ele tot. Nici măcar o parte semnificativă. Este a doua oară când o aud pe Maria cântând şi mi se pare că a avut un impact şi mai copleşitor asupra mea de data aceasta, nu prin complexitate, ci prin simplitate, nu prin cântece elaborate şi cu mesaje încâlcite, ci prin emoţiile acelea din străfunduri cu care muzica ei te pune în contact, te leagă de mâini şi de picioare ca de un copac, să creşti odată cu el, cu rădăcină, coroană şi muguri. Mai ales muguri. 


                         ***Fotografiile sunt făcute de Ştefan Abageru (mai multe: AICI)       
             
A cântat piese portugheze (Estranha forma de vida), franceze (Jardin d'hiver), spaniole şi româneşti (Cântec de cunună), a fost sensibilă şi prezentă integral cu emoţiile şi lentoarea ei în voce, de parcă toate Ielele se adunaseră în ea. Cei care veniserăm pentru concert eram de-a dreptul vrăjiţi de capacitatea acestui om de a te duce în adânc şi de a te lăsa uitat în tine însuţi. Vocea Mariei este fenomenală, concomitent ludică şi gravă, îndrăgostită şi bocitoare, mereu plină de o emoţie covârşitoare, puternic vibrantă, este decor şi miez de "altă lume". Te trec fiorii ascultând-o, te dezlipeşte de realitatea omniprezentă şi te subjugă, lăsându-ţi ecourile în suflet: rar mi-a fost dat să trăiesc o asemenea experienţă de concert. Parcă levitează pe sunete, le îmblânzeşte şi efectul este o atmosferă simplă, esenţializată, condusă de o sensibilitate puternică şi o inteligenţă asemenea! Mă uimesc mereu oamenii aceştia capabili de atâta trăit intens: nu ai cum să transmiţi aşa mult pe scenă, dacă nu ai trecut prin acele mări de dragoste, de suferinţă, de tristeţeţe, de singurătate, de dorinţă, de resemnare şi piesele asociate, de obicei, unor momente izolate din viaţă ilustrează perfect asta. Nu are cântece filozofice, nu are concluzii de viaţă, are multă dragoste abordată din pluriperspective, are multă linişte pentru ca sufletul să poată şopti/vorbi/mormăi/urla/păstra tăcerea şi tu să îl auzi.



Când era linişte-linişte, rămâneau doar vocea Mariei şi pianul lui Sorin Terinte. Parcă şi respiraţiile erau la unison cu ele: o magie absolut uluitoare, scurtă şi persistentă multă vreme după concert. 



La un moment dat, nişte nerăbdători locvace au supărat-o şi le-a spus: Trebuie să purtaţi o conversaţie de o importanţă galactică!, după care a făcut o declaraţie de sine: Eu fac doar ceea ce îmi place, mă duc doar la piesele de teatru care îmi plac, ascult şi cânt ce îmi place, iar dacă nu îmi place - mă ridic şi plec!  Suficient de ironic pentru un mesaj de nemulţumire! A fost singura umbră, dar s-a risipit repede, căci ne-au interpretat două bis-uri: Iubirea noastră-i o vioară şi, mult dorita, Cristina



La final, împreună cu Ştefan, am mers şi am vorbit cu ea, ne-a dat autografe pe albume (Troika) - Danielei, un pic de suflet slavo-moldav. Cu dragoste, Maria Răducanu. - şi a spus că nu merge la concerte oriunde, că în Moldova e ca acasă pentru că este din Huşi şi la Iaşi este o rezonanţă de un anumit fel pentru ea. Albumul Troika realizat de Maria Răducanu şi Maxim Belciug are următoarea îngânare de versuri pe booklet: 

"Suntem ultimii din casta noastră/ Mult de trăit nu mai avem./ Suntem negustori ai fericirii,/ Făuritorii vorbelor de duh!/ Curând va veni să ne înlăture/ Mulţimea cu sânge subţiat,/ Mecanicii gloriei de fier,/ Industriaşi iubirii/ Cu viaţa plină de principii şi mecanisme/ Care nu au decât 3 minute pentru a-şi mângâia iubita/ Şi 3 secunde pentru poezie./ Cu nervi de oţel, ca nişte şine,/ (Nu e o insultă, ci o laudă)/ Ei merg la prânz şi se roagă/ De la 12 la 12.30!

Aşadar fetelor, doamnelor/Iubiţi pe purtătorii de minuni./ Suntem ultimele crăpături/ Pe care progresul încă nu le-a înecat!/ Suntem ultimii din dinastia noastră,/ Iubiţi-ne cât încă mai e vreme/ Pe noi, negustoraşi ai fericirii,/ Făuritori ai vorbelor de duh." (poem de Vadim Cherchinievich)


La primul concert Maria Răducanu, în iunie 2010, mă gândeam: Cred că dacă Iona lui Sorescu ar fi avut parte de muzică în burta chitului, ar fi sunat exact ca cea cântată de Maria. Nu s-a schimbat concluzia, ci doar convingerea mult mai fermă în ea! 

luni, 9 ianuarie 2012

7 ianuarie 2012 - ZUMBA: Grand Opening - Master Class cu Dudu Cristina, Adela Iacob și Paul Chi

Cu oameni deschiși la minte, se pot mișca lucrurile atât de firesc, precum face o apă curgând inevitabil spre un râu și odihnindu-se ulterior în mare. Și când chiar nu se mai poate respira într-un loc, îți muți cuibul și, aerisit, legi de poveste alt episod: anul acesta Paul (instructorul de zumba) a continuat să își cultive pasiunea și meseria la o altă sală, Olympic Dance, a dat sfoară-n țară că face o deschidere de răsunet și a adus de "peste nouă mări și nouă țări" (de fapt, mai de aproape, de la București!) două fete pline de energie: Dudu Cristina și Adela Iacob, pe sistemul lui "cine se aseamănă, se adună".
(*Fotografiile sunt realizate de Ștefan Abageru)



Doar atât pentru un episod zumba? Păi, nu chiar! Paul i-a invitat și pe ceilalți instructori din Iași, căci o lume mică poate deveni foarte încăpătoare atunci când există entuziasm și inimă aerisită, suficientă cât să reducă orgoliile la tăcere și să dezarmeze criticile sau piedicile de genul "nu se poate", "e dificil/complicat". Ce a ieșit din amestecul tuturor acestor ingrediente? Aproape 2 ore de voie bună, mișcare, dezlănțuire de coregrafii și o atmosferă incendiară, cu un Paul duș-uit cu șampanie, vreo 40 de omuleți munciți pe muzică, iar noi (eu, ștrumfele, Gigi și Ramona, Alina și Ștefan - mulțam fain din nou pentru poze!) ne-am integrat de minune!






Adela și Cristina sunt atât de energice și cu o bună dispoziție superlativă, încât te contaminează fără să îți dai seama cu mișcările lor și cu ritmurile nebunești, cu instigare la urlat, la manifestare de nebunie în dans! A fost o reală plăcere să văd linia de instructori extinsă, cu ele două, cu Paul și cu Alexandra Hagiescu, venită și ea împreună cu fetele - toată aprecierea pentru ceea ce fac, pentru consecvență și pentru faptul că sunt deschiși către alții!


Am fost puși la muncă foarte serios și dovadă au stat tricourile pline de transpirație din final! După vreo jumătate de oră deja nu se mai putea respira ca lumea în sală, căci se consumase tot oxigenul cu mișcarea alertă de la bun început! Într-o foarte scurtă pauză de o gură de apă - hop și noi la o poză! După aceea - înapoi la întâlnirea cu oglinzile, cu instructorii și coregrafiile! Câtă încântare și stare de bine îți pot aduce mișcarea și o muzică săltăreață: uimitor!


Adela și Cristina scriau la câteva minute după Master Class: "Super atmosferă + super fete + super băieți + super instructori = rețeta unui MC de nota 100!!!! Îi mulțumim, în primul rând, lui Paul Chi pentru invitație și pentru masterclass-ul organizat împreuna cu el și cu toți iubitorii de Zumba din Iași! Le mulțumim instructorilor de Zumba (Zumba Iași, Zumba Alin Iași, Mona Gheorghiu) care ne-au onorat cu prezența în această seară! Așteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem! Iași rocks!!! Zumba ♥" Asta ca să se înțeleagă de la bun început de ce atâta dezlănțuire!



Bătălia dintre echipe a fost un moment delicios în cadrul Master Class-ului: Adela, Cristina și Paul erau în jumătatea noastră de sală, iar ceilalți instructori erau în echipa cealaltă și făceam pe rând figuri de dans, care mai de care mai trăznite, mai ceva ca în filme! Și cât s-a mai urlat, în unele momente parcă era la un concert rock! "Lovitura de grație" a venit din partea echipei noastre cu datul pe spate ca să ilustrăm efectul pe care mișcarea dictată de fete îl avusese asupra "adversarilor". Mi-a plăcut extrem de mult confruntarea aceasta amicală!





Nu cred că s-au dansat mai mult de 3 piese oarecum lente, restul toate au fost zgubilitice și cu voie bună la cote ridicate. Podeaua devenise foarte alunecoasă de la transpirație și de la faptul că aerul se încălzise foarte tare, iar unii au rămas în ciorapi: se mișcau mai liber și evitau să alunece!




Tango și Gotan Project! Îmi place mereu când Paul face tango la zumba, Gotan Project are un aer care te calmează, îți dă o altfel de stare de bine, respiri și te miști diferit sau poate îl resimt eu mai altfel pentru că am o slăbiciune pentru tango (cred că mai degrabă asta!).




Am mai urlat, ne-am descătușat restul de energie, m-am îndeletnicit să îmi aerisesc părul prea transpirat și chiar am ieșit la un moment dat pentru că nu mai aveam aer, atât de cald și de sufocant se făcuse. Oglinzile transpiraseră cot la cot cu noi, dar cine le mai băga în seamă! Aveam treabă de executat în sincron!




Save the last dance for me a încheiat Master Class-ul într-un mod EXCELENT! Am făcut și exercițiile de respirație cu ocazia aceasta, linia de instructori a stat față în față cu noi, învățăceii, și parcă totul era așa legănat și ștrengar, că aș fi dat "repeat" dacă aș fi avut vreun buton de manevrat. Îți venea să îi îmbrățișezi pe toți și să le țipi cât de fain fusese, în cazul în care nu își dăduseră deja seama!




Tortul ZUMBA de început de an și de episod a fost ursit de Adela, Cristina și Paul și a fost absolut delicios! Mi-a plăcut să îi văd pe toți aliniați la final, ca într-o frăție zumba, ca un început promițător de drum de strângere de rânduri și de colaborare: așa da!



După distracție, Paul a avut o felie dublă: de tort și de mop! Cineva trebuia să facă și munca de jos, nu se putea: dacă tot a avut parte de duș cu șampanie și s-a simțit bine, măcat atâta să mai facă și 'mnealui!


La final, am agățat-o pe Cristina într-o poză cu noi, apoi l-am încolțit pe Paul și l-am asigurat de consecvență, căci podurile durabile se clădesc prin cărămizi care nu se răzgândesc și se dezintegrează la prima rafală de ploaie. Între timp am avut și prima oră de zumba din an și pot spune că 2012 sună foarte promițător, deja cu două coregrafii noi, cu o sală mai spațioasă (chiar dacă, deocamdată, sunt mai puține ore, sper să se mai înmulțească pe parcurs). Îl felicit pe Paul că a crezut cu încăpățânare și a coborât intenția în faptă: cam așa de simplu e cu visele - dacă ai oamenii și ocaziile, restul e împletitură doi pe față, doi pe dos! Bravo, dom'le!