sâmbătă, 21 ianuarie 2017

16-18 august 2016 - FĂGĂRAȘ - de pe Transfăgărășan la Lacul BÂLEA - Șaua CAPRA - Lacul CAPRA cu nașii și perechea de corturi Cașalotul și Pisica de Mare

"Munţii nu aparţin nimănui, dar experiențele aparţin fiecăruia." 
(Walter Bonatti)
"Există munți și există Făgăraș!" (Silviu)

        Întâlnirea nașilor noștri cu Făgărașul a fost spontană, ca multe alte dintre rendez-vous-uri lor cu înăltocii. Noi, finii, ne-am îngrijit ca efectul-surpriză să anunțe începutul unei povești de lungă durată cu munții în care eu și Silviu ne-am cunoscut în 2012 și care ne (a)trag spre vârfurile lor ori de câte ori vara se aliniază la orizont cu lunile sale doldora de ore de lumină. Nașul avusese parte de o serie de piedici din cauza cărora el și nășica nu putuseră să cocoațe munții în iunie și iulie, dar, la începutul lui august, a apărut o posibilitate de a respira (în sfârșit!) aerul tare de înălțime, așa că am profitat din plin și ne-am dat întâlnire cu ei în apropiere de Brașov pentru a merge spre Cârța, la intrarea pe Transfăgărășan. 




      Eu cu Silviu ne-am gândit ca tura să fie una de făcut cunoștință cu Făgărașul și am asociat-o cu dormitul la cort, experiență pe care nășeii nu o mai avuseseră până atunci. Și nici cort nu dețineau! Ce-au făcut? Conform stilului lor caracteristic, și-au luat cort, desigur! Și nu unul oarecare, ci un cașalot norvegian Bergans, încăpător, rezistent, cu multe ăți pentru ancorare strașnică și cu o pronunțată formă munțo-dinamică potrivită pentru poale de pietroși, margini de lacuri și platouri întinse între vârfuri. 

Botezul s-a întâmplat la margine de apă, la Cârța, pe înserate, într-un loc unde se mai aflau și alte corturi. Mai întâi am instalat noi pisica de mare Husky, iar nășeii s-au mirat cât de repede am executat întinderea și ridicarea casei roșii, bănuind că în spatele rapidității noastre se ascundeau multe ture de munte la cort. Și intuiau bine! Work-shop-ul a fost urmat de descâlcirea inginerească a modului în care cașalotul trebuia să fie eliberat din sacul său și prins în chingile de rezistență la vânt, iar nașul și finul i-au dat de cap din a doua încercare! Am sărbătorit alinierea monștrilor marini printr-un hepi bărdei spontan adresat nășicii care pe 19 august schimba sufixul la vârstă. Primusul și teancul de oale primite cadou din partea noastră aveau să fie folosite foarte curând și nășica era deja pregătită să facă experimente cu legume deshidratate!    



     Diminețile tihnite la cort, lângă munte, cu un susur de apă la ureche, cu soarele punând stăpânire treptată peste împrejurimi, sunt unele din cele mai răsplătitoare momente ale vieții de montaniard. Este atâta simplitate în tot acest scenariu încât starea de bine cu care îți începi ziua se activează rapid în memorie atunci când ajungi înapoi în oraș și nu mai ai parte de ea. Nășelul s-a trezit primul și, stând ca o șopârlă la soare, a luat un mic-dejun compus din cer albastru, cețuri răzlețe aflate pe vârfurile de la orizont și adieri îmblânzite încât, atunci când ne-am trezit și noi, deja îi fremătau călcâiele a ducă. Am strâns pisica de mare și cașalotul, le-am cuibărit în mașini, am ciugulit ceva și apoi am plecat să parcurgem Transfăgărășanul. La Lacul Bâlea am găsit multă agitație și un pui de vânt driblând niște rafale răcoroase dintr-un perete de stâncă într-altul. Ne-am înarmat vitejește cu rucsacii, am cumpărat covrigi pe ață, șorici, brânză în lemn de brad și ceapă roșie, am părăsit mușuroiul pestriț de oameni și am luat calea traseului spre Șaua Capra! 




      După câteva minute eram deja în altă lume, în cea a frumuseților pitite la nivelul bocancilor și a celor evidente de la pervazul ochilor. Florile muntelui sunt mereu discrete, stau ascunse și-și joacă aproape miniatural culorile, împrumutându-și insectele pentru polenizare și ducând pe umeri de petale stropi grei de rouă sau de ploaie. Le observi pe lângă poteci sau în subsuori de pietre și te întrebi cum de reușesc să reziste, cu ce se hrănesc, cum de poate exista atâta sărbătoare a naturii în ceva atât de mic. Îți este clar că sunt experte în răsărituri și în apusuri, că nu le place în mod deosebit preumblarea caprelor prin zonă și că joacă șah cu liniștea aproape tot timpul, pentru că "Liniștea este cea care naște ceea ce este viu și durează. De fapt, liniștea este cea care ne conectează la univers și la infinit, este rădăcina existenței și echilibrul vieții." (Yehudi Menuhin). Și muntele predă lecția asta mereu!





         Spre Șaua Capra (2.315 m) am mers hlizindu-ne și uitându-ne cu un ochi dezaprobator la toți cei care se aventuraseră pe munte neîmbrăcați corespunzător, chinuind copii încălțați în teniși sau mergând fără apă și fără un minim simț al precauției activat. Cețurile dinspre vârfuri anunțau posibile schimbări bruște ale vremii, iar vântul își cam făcea de cap pe măsură ce luai în altitudine - nu trebuia să fii montaniard expert ca să realizezi că acelea erau motive suficiente să nu mergi pe traseu fără o pelerină de ploaie după tine și să nu te aventurezi prea departe cu un copil neechipat de care să tragi la coborâre ca și cum ar fi o păpușă. Astfel de (prime) contacte cu muntele puse la cale de oamenii mari sabotează o posibilă legătură între copil și pietros, pentru că ștrumfului îi rămâne în memorie doar chinul infernal al parcurgerii drumului, nu și minunile de la înălțime. Dar...livada muntelui este largă și mulți neinițiați o străbat riscându-și siguranța!     




       Lecția "Există munți și există Făgăraș!" i-o mai spusese Silviu nășelului de vreo câteva ori, dar el a fost ușoor sceptic în privința delimitării atât de ferme făcute de fin. Fusese pe munte iarna, înfruntase condițiile aprige de frig pe Bistricioru și de viscol pe Gărgălău, cât de amenințător putea fi Făgărașul? Și vara! Deoarece muntele tace și face, nășelul a aflat pe pielea cum stăteau lucrurile: eu și nășica am mers îmbrăcate destul de bine, fiind și mai friguroase din fire, Silviu și-a luat polarul pe el când a simțit că treaba nu mai era moderată, știind că vânturile din acest munte nu prea semănau cu altele. 70 km de creastă înseamnă ceva în termeni pietroși, dar nășelul a vrut să se călească puțin! Fiind despărțit de munți de câteva luni, intenția lui a fost să își reintre în formă mai repede și a mers în tricou până în Șaua Capra, unde, la insistențele nășicii, și-a luat o haină pe el. Entuziasmul și încăpățânarea l-au costat mai târziu, fiind doborât în sacul de dormit de o răceală pe cinste și de o sfârșeală cum nu mai experimentase vreodată!  




      Până la răceală au fost momente prețioase de savurat! Cașalotul a prins formă din nou lângă Lacul Capra și pisica de mare s-a aciuat cuminte lângă el! Finul-Yoda și Nașul-Kenobi au făcut echipă la montarea ambelor corturi, deoarece cineva era tare dornic să învețe cât mai repede dedesubturile caselor cu ăți care rimează cu răți! Nășica s-a echipat cu două haine serioase pentru a se încălzi și și-a stabilit bucătăria pe o piatră, la dos de stâncă, după un paravan din plăci de gresie gândit de băieți pentru a proteja flacăra buteliei. O ciorbiță din legume deshidratate a prins gust apetisant în timp ce eu am întins masa pe izoprene cu ceapa roșie tăiată, cu brânzeturile aduse de toți patru, cu șoriciul cumpărat de la Bâlea, cu pâinea stivuită felii și cu bericica savurată după gustul fiecăruia. Dacă am fi mers într-o tură cu rucsacii în spate ca să parcurgem o bucată de creastă, în mod garantat nu căram atâtea "surprize" după noi!




      Lacul Capra era liniștit! Cețurile mărșăluiau pe deasupra lui și se avântau spre Iezerul Caprei și spre Vânătarea lui Buteanu fără a le lăsa frunțile descoperite, iar atmosfera era specifică Făgărașului: un episod dramatic aștepta clar la orizont! Erau destul de mulți montaniarzi pe malul opus și corturile se adunau unele lângă altele pentru că ziua se cam apropia de final și nu mai avea rost de continuat traseele. Am fost la o șuetă în cortul nașilor care avea o ditamai antecameră de primire și ne-am încălzit la o gură de pălincă adusă de Silviu direct de la Attila, în timp ce nășica era foarte încântată pentru că avea spațiu serios în noua ei casă și presimțea că cele două campări din ultimele zile anunțau multe povești cu cașalotul pe coclauri! Nășelul era în plină teză cu Făgărașul, iar noi îi mai șopteam câte un răspuns la întrebările mai complicate, urmând ca, la scurt timp, chiar a doua și a treia zi, după localitatea Făgăraș, să se întoarcă roata!



        După atâta frăsuială a vântului și a cețurilor, o ploaie serioasă s-a abătut asupra noastră și a durat mai bine de o jumătate de oră! Fulgerele ne luminau corturile, iar tunetele ne făceau inimile să tresalte, mai ales nouă, fetelor! Silviu era încântat până peste poate! Dintre munții în care am mers împreună în ultimii 4 ani (și au fost câțiva!), în Făgăraș a venit mereu cel mai liniștit: știe că muntele are să îi dea o lecție într-un fel sau altul, are să și-o ia, vorba lui, așa că nu are rost să se aștepte la altceva. Chiar dacă îi cunoaște capriciile, îl respectă foarte mult, îl consideră "cel mai munte din țara noastră", pentru că nu se dezice și te pune să îi meriți minunile. Cu vârf și îndesat! Imediat după ploaie, luna azvârlită pe un cer hipnotizant de senin a fost un semn clar că am meritat din plin să ne aflăm în primul rând la savurarea acelei frumuseți!



       Am dormit destul de bine în căldura sacului și a lui Silviu, centrală termică umană. Nășeii erau cu emoțiile întinse în toate direcțiile și ar fi vrut să urce pe vreun vârf din apropiere, dar cețurile repuseseră stăpânire pe creastă și vântul le mâna cu repeziciune doar spre înălțimi. Nu avea rost să ne aventurăm în acele condiții, mai ales că am fi întârziat prea mult și vineri dimineață trebuia să fim la Iași pentru a depune actele la Starea Civilă. Ne-am strâns casele și le-am pus în rucsaci, am lăsat curățenie și am mulțumit muntelui pentru felia de frumos dramatic pe care ne-a servit-o, după care am făcut cale întoarsă spre Șaua Capra. Aveam să aflăm că exact în perioada aceea zile murise o femeie pe munte, pe Vârful Mircii, pentru că, pe ploaie, tăiase cărarea pe o scurtătură și căzuse în gol 200 m. Și eu și Silviu știam zona, pentru că fuseserăm pe ea - eu în 2009 și el în 2012 - dar am parcurs-o pe vreme bună, cu vizibilitate.    



       Noi ne-am îndreptat vitejește spre Lacul Bâlea, bucuroși de experiența avută, și am observat cu părere de rău cum crestele se înseninau în urma noastră! Ne-am întâlnit din nou cu montaniarzi și cu pantofari, pe primii i-am salutat și am vorbit cu ei despre condițiile de la Lacul Capra, pe ceilalți i-am evitat și pe unii chiar i-am ironizat. Era un cuplu care citea informațiile de la punctul de intrare în traseu - el îi spune ei că până la Cabana Podragu erau doar 6 ore și că puteau ajunge până acolo. Era deja ora 12 și nu aveau nimic la ei, iar echipamentul era oarecum sportiv! Să visezi (cai verzi pe pereți) e gratis, nu? 



      Misiunea finilor îndeplinită! Nășeii au văzut cum arăta un munte precum Făgărașul, au dormit la cort și au mai adunat două zile prin pietroși. Suntem mândri de reușitele lor și de faptul că își altoiesc din ce în ce mai mult viața pe stilul montaniard și, așa cum nevoia de tihnă și de puls ritmat de pași a devenit o dependență sănătoasă pentru noi în ultimii ani și timpul nu reușește să se îndesească prea tare că iar urcăm pe vreo namilă de piatră, tot așa se împletesc lucrurile și în privința lor! Uhaaa, câte ture or să vină...! 


marți, 10 ianuarie 2017

3 septembrie 2016 - PIATRA CRAIULUI - Nuntirea noastră lângă creasta muntelui, la Cabana PLAIUL FOII, ghidați de toată pofta cu care muşti din viaţă

"Scriem ca să gustăm viața de două ori." (Anais Nin)

La nuntirea noastră a fost prezentă toată creasta Pietrii Craiului. 

      În urmă cu 4 ani ne primea pe spinările ei nărăvașe și era martora începutului poveștii noastre în doi, așa că ne-am dorit-o de strajă cu toată splendoarea ei sălbatică. Ne-a amintit prin blândețea darnică a unei zile calde cât de intense ne-au fost visele împlinite și cum viața pusă la unisonul trăirii ne-a îndesit ființa și ne-a răsplătit așteptarea. Am vrut să fim noi înșine, simpli și îmbrăcați în bucuria autentică de a îmbrățișa ziua împreună, având alături o mână de oameni dragi, veniți de departe până la Cabana Plaiul Foii. Am simțit că scenariile împrumutate nu erau potrivite cu firea noastră, așa că ne-am așezat sufletele unul lângă celălalt și am rânduit nuntirea după cum ne-au dictat ele, totul conturându-se treptat, în două luni de plămădire. Am stârnit un val de firesc atât de drag nouă, altoit pe emoții și scuturat de detalii inutile, încât întreaga zi a reflectat ceea ce suntem împreună, cum iubim și ce ne dorim să cuprindă capitolele următoare ale poveștii noastre. Dacă ar fi să citez două reacții inconfundabile...A fost fengșue, ca la nenimeni


La nuntirea noastră un fluture galben s-a aciuat curios pe florile aflate în borcanele cu apă din Bârsa, înmănuncheate cu poftă de nășică, la prima oră a dimineții.

   Înaripatul diafan nu a plecat până nu s-a lămurit pentru ce era atâta lume bună adunată acolo și de ce soarele a trimis norii până la colțul vârfurilor vecine și s-a tolănit pe cer să își ronțăie razele de încântare. Fiind bucuros nevoie mare că se putea odihni pe covorașele de polen adunate de nășel de pe dealul din spatele cabanei, acesta nu a ezitat să asculte cu aripile întinse ceea ce a spus preotul îmbrăcat în vestmânt alb-vișiniu. Simțea că mireasa avea în mână o ispititoare hortensie păzită de mure, dar se înfrupta prea cu spor din belșugul aflat la picioarele sale ca să dea ocol zburătăcit rozului pal din buchet. În urmă cu câteva clipe era cât pe ce să se lase păcălit de macii cusuți în cruciulițe pe rochia albă, dar s-a dumirit la timp și, lăsându-se ghidat de mireasmă, a nimerit în desfătarea care îi toropea simțurile cu galbenul hipnotizant.     






La nuntirea noastră l-am simțit pe Dumnezeu pe-aproape, în muntele semeț, în apa șopotitoare, în verdele liniștitor al ierbii, în aerul zburdalnic al zilei și în inima săltândă a celor adunați în jurul nostru.

      Biserica noastră a fost una cu arcadele deschise spre cerul albastru, a avut pereții de munte și podeaua de iarbă, iar altarul a fost o masă de lemn lipsită de podoabe. Ne-am dorit să avem parte de coloana vertebrală a esențialului și toată lumea venită alături de noi să se simtă liberă, să trăiască emoția și frumosul unei altfel de nuntiri, lăsându-se cotropită de priveliștea oferită de muntele-haiduc. Preotul a punctat prin predica sa "Dragă Silviu și tu, Daniela" faptul că dragostea care ne-a unit destinele trebuie să fie prețuită constant, că firele invizibile care ne leagă se extind dincolo de noi, către părinți, către frați, către prieteni și că trebuie să revărsăm din prea-plinul adunat pentru a îndesi frumosul din jur. Nivelul emoțiilor a atins punctul culminant la auzirea cuvintelor spuse cu atâta tâlc și suflet încât lacrimile au scăpat din zăgazul lor și au năvălit pe obraji, atât la mireasă, cât și la nuntași. Ne-a încântat faptul că preotul a venit în întâmpinarea intenției noastre de a ieși din tipare printr-o revenire la simplitate și a transformat slujba într-o buclă firească a legământului dintre doi oameni. Ca montaniarzi prețuiam și mai mult acest lucru!  

"Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine.
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăznește să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuți amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii.
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta..." 
(Cuplu, de Ana Blandina)


La nuntirea noastră am avut parte de Sânziene.

      Sânzienele mele au avut un singur lucru de făcut: să fie ele însele, vesele și zburdalnice, naturale și colorate, surprinzătoare prin bucuria revărsată cascadă! Nu am înțeles niciodată de ce ai avea nevoie de "domnișoare de onoare" și de "wedding planner" atâta timp cât nuntirea este un moment aparte în povestea unei perechi și cei doi sunt în miezul organizării ei. Plăcerea, efortul și deciziile de punere cap la cap a detaliilor revin în mod firesc miresicii și lui ginerică, totul depinzând doar de cât de copți sunt ei pentru trăirea și asumarea acestui moment. Noi l-am gândit de la bun început în termeni de munte-restrâns-aer liber-emoție-tihnă-râsete-voie bună-simplitate-autentic, excluzând din ecuație elementele de forme fără fond, de "așa se face", de consumerism, de lucruri care ne îndepărtau de tot ceea ce era miezos!

Și, totuși, ce a fost important pentru noi? Legăturile invizibile de care ne amintea și preotul! Acelea care unesc oamenii mai strâns decât o face sângele, acelea care țin sufletul învelit într-o pătură de bine și de cald, acelea prin care îi îmbrățișezi pe ceilalți cu ochii închiși și te abandonezi drăganului călător pe ruta dus-întors. Am vrut ca timpul să conteze la cărămida trainică de frumos dinăuntrul fiecăruia din cei veniți în Piatra Craiului alături de noi, am vrut să ne oferim nouă înșine și lor răgazul de a împleti cu bucurie legăturile și mai strâns, așa că am încercat să le așezăm pe toate firesc spre înăuntru, nu spre în afară.  



La nuntirea noastră dorurile călătoare au zburat de la o inimă la alta și gesturile firești s-au cuibărit unul după altul în curtea drăganului adunat de ceilalți pentru noi doi. 

    Buchetul meu de miresică a ajuns la cine am ales eu, nu am lăsat hazardul să lovească orbește unde ar fi vrut el. Am simțit că unei prietene care rezonează cu ritmurile (poveștii) noastre îi puteam da un semn de iubire, de noroc și de speranță ascuns în mure și în petalele dese de hortensie, iar când am constatat că și ea ne pregătise o luare prin surprindere cu perechea Craiul Mândrei și Mândra Craiului am izbucnit în plâns și în râs în același timp. Nășica a venit să preia controlul situației emoționante și a punctat cu Dorul de Ducă dăruit de Georgiana faptul că atmosfera abia se încingea, așa că trebuia să ne păstrăm destulă energie pentru primirea oceanului de urări care avea să se reverse peste noi. 

Darurile de la Gigi și Vlad, de la Tamara și Alex au fost desfăcute pe iarba verde din fața cabanei și ne-au încântat total prin imaginația strâns legată de ceea ce suntem eu și Silviu împreună, ca oameni. Adrian și Irina au pus lemne pe focul planurilor de călătorie prin ispita unui album cu propuneri de țări numai bun de răsfoit la un pahar de vin roșu, iar Irina și Ștefan au fost gând în gând montaniard și ne-au ridicat ștacheta la nivel de...hamac! Deși nimeni nu a știut specificul nuntirii noastre, pernele verzi, cănile, ceainicul, ceasul cusut cu motive tradiționale, toate s-au integrat perfect în ideea de autentic, de românesc și de omenesc pe care am vrut să o facem definitorie la nuntirea noastră. Cu așa oameni iese totul la superlativ!


La nuntirea noastră a domnit frăția muntelui pentru că "Sensul și aspirațiile mele s-au îndreptat către munți. Este vorba de peisajul care doarme adânc în suflet și nu are explicație." (Anderl Heckmair)

    Pentru că oamenii de munte adevărați sunt înainte de toate autentici și tânjesc în mod constant după cheatră, nuntașii noștri (încurajați de ginerică și de nășel!) s-au schimbat în bocanci și s-au integrat veseli în pozele cu Piatra Craiului. Gașca noastră primenită s-a simțit în largul ei și ne-am bucurat din tot sufletul să îi vedem pe toți așa de entuziasmați de Piatra Craiului, de cabană, de atmosfera densă în emoție, de nuntirea care i-a luat prin surprindere din toate punctele de vedere: cazarea în camere, dispozitivele de primire cu buchetul de lavandă, mâncarea pregătită de chef Dragoș Bercea și stilul slobod, axat pe simțit bine și lipsit de încorsetări, pe care l-am transformat în ceva definitoriu în organizările noastre. Pozele de grup, dragele de ele, au căpătat unghiuri neașteptate și au luat de braț multe reprize de râs pe săturate, așa cum ne place să se întâmple de fiecare dată când ne adunăm Acasă, pe la munte!




La nuntirea noastră am avut fotograf de suflet și fotografii de pus la inimă.

    Ne-am dorit să nu avem nicio persoană străină implicată în hora noastră de emoții calde, așa că Ștefan a venit în întâmpinarea ideii noastre și a ocupat locul de frate-fotograf, surprinzându-ne cu aparatul său atunci când a simțit că se întâmpla ceva ce merita păstrat în memorie. Nu am făcut sesiune foto cu Silviu separată de nuntași, nu am plecat pe coclauri, pentru că ni s-a părut inutil: voiam să fim aproape de cei care veniseră acolo pentru noi, să împărtășim cu ei fiecare minut și să ne hlizim la poze așa cum eram antrenați de la atâtea ture de munte. Simplu, direct și natural, fără poziții studiate și fără zorzoane care să dea bine la poze! Amintirile din fotografiile făcute de Ștefan (și de Gigi) surprind nota aceea de nonconformist, de suflet cu aripile întinse și de umor! Cum să nu stai să te tot delectezi cu ele?




La nuntirea noastră părinții au fost (cei mai) fericiți să ne vadă împreună, veseli și asediați de drăganul atâtor oameni buni.

      Mama mea a trecut pentru prima dată prin emoția nuntirii unui copil și a fost copleșită de tot ceea ce a trăit, mai ales când i-am spus că ea, nașica și Gigi aveau să mă îmbrace în rochia de miresică, să îmi pună floarea în păr, să îmi dea buchetul și să mă ducă la brațul tatălui meu pentru a fi condusă în aer liber, la Silviu și la preot. Fără petale aruncate, fără oglindă, fără covor, fără lăutari, fără colac, fără flori în piept, fără o groază de obiceiuri cu care nu ne-am identificat! Vorba lui Silviu: Nici măcar! Am vrut doar simplitate și conectare directă la noi înșine și la ceilalți! Bucuria ne-a fost complet senină pentru că toți părinții noștri au fost alături de noi, sănătoși și voioși, impresionați de ceea ce am pus la cale, mândri de punctul în care a ajuns povestea copiilor lor și liniștiți datorită faptului că pășeam împreună pe un drum trainic. 


La nuntirea noastră s-a plâns de frumos și de bucurie.

       Poate stă în firea mea lipicioasă față de cei care îmi sunt dragi, poate ține de alinierea emoțiilor într-o nuntire orientată clar spre trăirea lor sau poate toți ne-am lăsat pradă frumosului adunat la poale de Crai, dar îmbrățișările au fost alese de toată lumea drept formă esențială de manifestare a felicitărilor, a urărilor de trăinicie și a gândurilor bune. Săream precum greierele de la un om la altul și nu mă mai săturam să îi strâng pe toți în brațe ca să împărtășesc din plin cu fiecare în parte câte o bătaie de inimă, un surâs darnic sau o lacrimă cuibărită într-un colț de ochi. Ne-a încântat că au fost atinse multe corzi sensibile și gesturile au ieșit la iveală fără rețineri, cu mult dor și bucurie! Chiar în mod repetat!





La nuntirea noastră îmbrățișările s-au făcut din măduva sufletului.

    Când ne uităm împreună la aceste fotografii ne revine în minte și în inimă fiecare undă intensă transmisă de fiecare îmbrățișare strânsă. E un sentiment dens, incomparabil!





La nuntirea noastră scenariul a fost cu mult depășit de realitate.

      Cei 33 de oameni care ne-am strâns am fost uniți de starea de bine! Știu că suntem subiectivi, dar impresiile adunate de la ceilalți s-au aliniat ca într-o constelație cu superlativele noastre și ne-au asigurat că totul, ABSOLUT totul, a fost pe placul celor aterizați la evenimentul nostru. Adevărul este că multe din deciziile luate au fost gândite ca la o tură la munte: adăpostitul în camerele cabanei, hălăduitul pe afară, aperitivele servite în stil montaniard pe bănci de lemn și pe mesele cu borcane înflorate, îmbrăcatul cât mai lejer posibil (mulți s-au schimbat în bocanci și în haine sport imediat după cununia religioasă!)!  




Lanuntirea noastră am avut tihna de a simți ce ni se întâmplă.

     Nu am fost sufocați de griji. Dis-de-dimineață am început ziua cu dreptul și cu o puternică (și de necontestat!) senzație că totul urma să fie excelent, iar, dacă avea să nu fie așa, important era să ne simțim cât mai în largul nostru! Ca orice femeie am visat de multe ori la nunta mea, dar planul din minte s-a dovedit sărac față de cum s-au legat toate în realitate. Așa că trebuie să recunosc un lucru: când lași frâiele mai libere și te încrezi în oamenii din jurul tău, când îți setezi mintea să fie preocupată de bucuria momentului și nu de șervețele, tacâmuri pe masă sau flori în piept, când realizezi că timpul acela este consistent dacă îl trăiești la înălțimea lui adevărată, te trezești înconjurat de atâta bine și iubire încât îți trebuiesc săptămâni după aceea ca să le asimilezi intensitatea. Nu a fost o zi care a trecut ca acceleratul prin fața noastră, așa cum am mai auzit din mărturiile unora care au avut nunți, ci a avut viteza dată de nevoia sufletului nostru de a fi prezent și de a păstra cu el crâmpeie dintr-o falie de altfel de timp!



La nuntirea noastră fiecare a avut bucla lui și s-a inclus și în bucla noastră.

     Perechile au trăit un mic vis de început de toamnă la poalele Pietrii Craiului și ne-a plăcut să le vedem plimbându-se de-a lungul pârâului Bârsa, admirând muntele de pe băncile de lemn, probând iarba sub teniși roșii, făcându-și promisiuni sub soare alintat sau vorbind cu ceilalți despre câte-n lună și-n stele. Îi spuneam colegei mele, Oana, că mă uit altfel la cupluri de la o vreme încoace, nu mă mai interesează începuturile, ci admir trăinicia și puterea comună de a parcurge un drum împreună, presărat cu bune și cu mai puțin bune. Există cupluri coapte, trecute prin încercări serioase de la care ai ce învăța, care te inspiră, care îți arată că rădăcinile puternic înfipte în pământ țin copacul semeț la suprafață. Și am mai conștientizat un lucru: și noi doi, la rândul nostru, suntem priviți sub unghiul acesta al perechii care inspiră. Și da, acest lucru te face să te simți bine! Iei lucruri bune de la ceilalți, dar le și întorci!  






La nuntirea noastră momentele Acapulco s-au ținut lanț. 

      Nu, nu a fost valsul mirilor! Nici măcar o feliuță! A fost, în schimb, Acapulco! Și apoi un remix după Bahama Mama! Și da, am stricat și această previzibilitate neîncepând dănsuiala în mod romantic, cu noi doi pe o piesă lentă, profund adormitoare, care să preamărească dragostea noastră, ci am pășit în acest șotron împreună cu nașii: șue, șue, total fengșue să fie nuntirea! Nașul a fost ușooor debusolat de schimbarea melodiei de deschidere și de permutarea perechilor - eu l-am înhățat pe el și Silviu s-a sincronizat cu nășica -, neștiind dacă a pierdut vreo lecție de la cursul inedit de nășie la care a fost înscris împreună cu Anca în lunile iulie-august. Adevărul este că toate s-au legat doi pe față, doi pe dos cu nășeii noștri de când au fost părtași la momentul logodnei de lângă Vârful Ciocârlia și ne-am curtat de la distanță timp de 2 luni, nașii sperând să fie ceruți și noi căutând momentul (și vinul!) potrivit să îi...cerem!




Lanuntirea noastră a fost clar că "E ceva neașteptat în spatele fiecărui lucru. E "restul" lui. Nimeni nu trăiește pentru el. Dar târziu, când arderea lucrurilor s-a sfârșit, el rămâne lângă tine intact, ca un dar nesperat al vieții acesteia miliardare." (Constantin Noica)

       Am avut și clipele noastre în doi și, spre final, după ce am fost furată de mama și de frații mei, după ce Silviu a alergat ca nebunul după mine pe pod, după ce a trecut probele ca Prâslea cel Voinic, ne-am simțit împliniți și recunoscători pentru tot. A rămas o stare de mulțumire pentru un lucru strașnic, făcut după limbajul nostru interior, cu multe surprize discrete și cu o pătură de energie altfel! Am fost învârtită și pe stânga și pe dreapta, am horit, i-am admirat pe părinții lui Silviu, dansatori desăvârșiți, pe Irina și pe Ștefan, oglindind lumea tango-ului, pe Cornelia și pe Costel, plutind în doi pe ringul de dans, pe Adrian și pe Irina incluzându-l pe ștrumful lor în ritmurile din jur. Din când în când ne găseam unul pe celălalt printre oamenii noștri și încingeam câte un dans legănat din șolduri de mai mare dragul! 




La nuntirea noastră tortul de fructe și focul de tabără au fost încheierea epică a primei părți dintr-un vis ce mai avea două episoade! 

    Când ne-am văzut cu Dragoș Bercea în Brașov și am discutat detaliile legate de meniu, nu bănuiam ce idei minunate avea în minte pentru noi! Cuvintele "foc de tabără", "reflectoare", "spectacol culinar la grătar" ne-au determinat să facem ochii cât cepele și să ne lăsăm pe mâna unui om foarte pasionat de meseria lui! A fost o plăcere să îl avem alături de noi prin prezența sa discretă și profesionistă, iar nășeii au fost siderați gustativ (și mental!) de șalăul în crustă de verdețuri și de povestea acestui chef aflat la începuturile unui drum trainic în domeniu. După ora 1 noaptea, tortul montaniard invadat de fructe a fost prezentat celor adunați în jurul focului, ascultând Subcarpați și admirând stelele croite pe cer! Toți am mâncat cu poftă (unii chiar 3 felii!) și râsetele s-au potolit treptat, în jurul orei 3, în inima nopții, când ne-am dus la culcare, cu sufletele pline de frumosul unei zile aparte, și ne-am cuibărit în camerele mirosind a lemn și a rafinat!     






       Nuntirea noastră a avut un preambul la Iași, pe 30 septembrie, în aceeași săptămână. Cununia civilă a fost senină, simplă, plină de bucurie și scuturată de obișnuințele asociate acestui moment! Chiar dacă funcționarul de la intrare ne-a făcut un temeinic instructaj pentru obținerea unor "amintiri frumoase", noi nu am vrut să ascultăm și am lăsat lucrurile să curgă în legea lor, stricând previzibilitatea, desigur! La tunelul de flori m-am blocat pentru că nu voiam deloc acel moment, dar nu aveam nicio idee cum să îl stric, iar Silviu a sărit în ajutorul meu și mi-a sugerat: Ia-le florile!. În acea clipă m-am luminat și am făcut întocmai! Mulți erau ușor dezamăgiți pentru că îi privam de plăcerea de a ne vedea trecând pe sub podul de flori, dar au râs copios până la urmă, când și-au dat seama că nici nu se putea altfel cu doi fengșui ca noi!   




      Frații mei bărboși ne-au fost martori și le mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce au făcut pentru mine, sora lor căpoasă, de-a lungul timpului, pentru că fără legătura aceasta trainică dintre noi, care nu se raportează la distanțe și nici la văzut des, viața mea ar fi fost șchioapă! I-am simțit emoționați și i-am iubit muuuult de tot pentru cât de pregătiți au venit, gata să fie alături de noi în etapa în care pășeam și să își ia în primire noul frate (sau, mai bine spus, să îl ia pe sus!)! 


      Nășeii ne-au pregătit o imensă surpriză montaniardă: un buchet de flori-de-colț de cultură, aduse tocmai de la Brașov, de la un crescător! Și pe ei i-a cuprins emoția pentru că era prima lor nășie (și singura!) și puteau fi alături de noi în formație completă! Nu am servit pișcotul și paharul de șampanie în curtea Stării Civile, ci doar ne-am pozat în iarbă, după care ne-am deplasat la Restaurantul Rustic, unde am făcut o mică repetiție de atmosferă (și de ospăț!) pentru nuntirea de la Cabana Plaiul Foii. Georgiana Ș. ne-a încântat cu tortul pe care l-a botezat la Cofetăria Charlotte - Ne-am aventurat împreună! - și s-a ridicat la nivelul pretențiilor lui Silviu: "Să fie un tort dulce, dar nu prea dulce, dar totuși dulce!". 




       Din culisele organizării noastre - invitațiile au fost scrise de mine, cu mesaj și culoare, fiind date personal, la un pahar de vorbă sau la o prăjitură prin Iașul canicular de iulie. Au făcut senzație chiar și dincolo de nuntirea noastră, pentru că așa ceva friza absurdul de natural și părea imposibil de făcut!


     Florile au încăput pe mâna unei înzestrate maitre fleuriste, Nășica, cea care a făcut minuni prin combinațiile câmpenești între busuiocul, salvia și lavanda luate de la părinții ei de acasă, murele aduse de Georgiana și alte ochioase colorate cumpărate de la Iași! Deoarece nu aveam când să mă bucur de buchetele primite la cununia civilă, le-am luat cu noi acasă la nași, unde Anca le-a triat în timp ce eu cu Silviu sortam muzica și Mark făcea traseul sufragerie-bucătărie-balcon-dus-întors-de-câte-ori-pe-zi-se-poate și ne pregătea cafea din aceea scumpă, fără vaucer! În dimineața zilei de 3 septembrie nășica era în balconul Cabanei Plaiul Foii, îmbrăcată în polar, înarmată cu foarfece și sfoară, pregătită să își extindă teritoriul pe ambele mese pentru operațiunea "Dați-mi multe borcane să torn frumusețe de petale în ele!".  




      Întreaga săptămână a fost o reală aventură pentru noi și pentru nași! Ne-a plăcut la nebunie să punem la cale detalii împreună, să legăm de capul nostru idei trăznite pentru ca nuntirea să aibă amprenta noastră și amintirile să se asocieze cu "făcutul" și "savuratul"! 


        Multe rămân nespuse și se află în cele trăite! 
Multe coboară adânc în suflet și se prind de ferestrele largi! 
Multe se torc în inima încercată-de-mult-frumos și zboară lin spre înălțimi!