16 februarie 2012 - ZUMBA: Master Class cu Dennis Thomsen (Danemarca) şi 100 de omuleţi veniţi prin nămeţi la dezlănţuire de energie

Începe să se instaureze o ritmicitate cu evenimentele legate de zumba şi asta nu poate decât să fie un lucru extrem de bun, mai ales că nevoia de mişcare nu s-a diminuat în niciun caz, chiar dacă am fost sabotată de o răceală încăpăţânată luna aceasta. "Mult-aşteptatul eveniment" de pe 16 februarie (de care Paul ne-a amintit şi răs-amintit toată luna trecută şi jumătate din februarie - să fie sigur că nu uităm!) s-a petrecut cu surle şi trâmbiţe, cu multă lume motivată pentru a participa la aşa ceva, cu multă pasiune şi dorinţă de a asigura lui Dennis Thomsen un circuit de neuitat în România. Iaşi-ul a fost una din buclele-oraş-oprire cu zumba, pentru că nişte instructori de zumba încăpăţânaţi au vrut să îl abată şi spre noi! Bine au mai făcut căci a fost aşteptat de o mulţime de lume: destulă, nu?

*** Fotografiile sunt realizate de Ştefan Abageru (mulţam fain din nou, frate!)

Din grupul mare de iubitori de zumba, Paul cu fetele lui a format o aripă destul de consistentă şi foarte veselă. Tocmai starea aceasta de bine, energia degajată, ritmurile diferite şi coregrafiile (mai ales acelea mai îndrăcite!) m-au convins să îmbrăţişez zumba în detrimentul salsei atunci când a apărut la orizont necesitatea de a alege, chiar dacă nu a fost deloc simplă orientarea într-o singură direcţie. Salsa o voi relua în primăvara, dar zumba o voi continua fără pauze! Consecvenţă, dom'le! 

Să vorbim despre Master Class! A fost pe înălţimi la nivel de aşteptări, ritmul coregrafiilor a fost excesiv faţă de cum suntem noi obişnuite (deşi Paul ne munceşte, nu se joacă!), ne-a încântat atmosfera şi modul în care Dennis Thomsen ştie să te determine să dai tot ce ai din tine în mişcare şi distracţie.  
Mona Gheorghiu şi Liciu Lucian (Zumba Iaşi) au făcut primele bucăţi de încălzire, urmaţi de...

...Paul cu o coregrafie foarte dinamică, pe care o facem de o lună încoace, de la Master Class-ul cu Adela Iacob şi Cristina Dudu de la Bucureşti. După numai 3 piese se încinsese atmosfera şi multă lume îşi dăduse jos hainele mai groase (eu am făcut asta după prima coregrafie!) pentru a se putea mişca mai liber şi a transpira în voie. Plus - pe zgură se dansează parcă mult mai bine decât în sală, e mai multă aderenţă la tălpi sau poate impresia mea e legată doar de schimbarea de decor!

Work, work, work - there is no fun without it! Cam aşa s-a desfăşurat Dennis Thomsen, care mai susţinuse două Master Class-uri, la Oradea şi la Bucureşti, urmând să se oprească şi la Timişoara după ce ne incendia pe noi. Câtă energie poate avea omul acesta în el, Doamne! Foarte slab, tatuat, ieşit oleacă din firesc prin aparenţă, dar extrem de pasionat de ceea ce face, concentrat sută la sută, se încălzea înainte de a începe de parcă avea meci de box şi a relaţionat foarte fain cu noi, chiar dacă nu am prins chiar tot ce spunea (la mine, cel puţin, nu au ajuns chiar toate vorbele lui!).

Ne-a băgat în prinză de la bun început, melodie după melodie, ritm după ritm, latino, irlandez, indian, cu mişcări alerte şi sincron destul de uşor de urmărit tehnic, dar uneori copleşitor de executat la nivel de viteză. Era aşa savuros cum explica mişcarea, apoi începea să o execute aşa de îndrăcit, că trebuia să te ţii de el: se oprea şi se uita la noi, după care o lua de la capăt! Work, work, work!

Instructorii noştri, cot la cot cu noi, au fost pur şi simplu fascinaţi de lecţia de zumba ţinută de Dennis. Am cam multe cuvinte de laudă, dar, dacă faci parte din atmosfera aceea şi te implici în ritmurile ei, nu ai cum să nu te laşi contaminat de hlizeală şi mişcare. Uitasem cât de frig era afară, că venisem cu două hanorace să nu cumva să mă viziteze o a doua răceală, că am şcoală a doua zi, că mai sunt diferite lucruri de rezolvat - conta ca ora aceea şi jumătate să zbârnâi din mâini, picioare şi urlat!

Dansul irlandez a fost un deliciu! Au fost şi trei dansatori pe scenă şi s-a văzut excelent, iar mişcarea avea altă dinamică pentru că era alt ritm!

Shots, shots - cireaşa de pe tort! Căpşuna a fost dansul indian! Am văzut Shots de mai multe ori pe internet şi chiar l-am făcut odată la zumba, când au venit fetele de la Bucureşti - se schimbă liniaritatea dansului şi poziţia de rânduri-rânduri a celor care fac mişcare, totul devine mult mai interactiv, lumea se amestecă, pare a se mişca haotic, dar, totuşi, controlat, şi se urlă foarte mult! Trebuiesc munciţi şi plămânii - este singurul motiv!

După Master Class, Dennis a scris pe pagina lui de Facebook o impresie la cald: 

IASIIIII - WHOOPPPP - ♥ Another AMAZING experience in Romania - so what we can conclude now is that NO MATTER where I am in ROMANIA THEY GO CRAZYYY !  I simply LOVE that!

Ca răspuns, Paul a formulat şi el o impresie:  
Dennis Thomsen you were and are amazing!!!! Thank you for a crazy, wonderful, exciting, awesome......night!!!! Im just speechless!!!!! Big big big thanks!!!!!

Pentru că totul a fost efectiv intens, am scris:  
You offered us a very special evening and for that we are more than thankful! It's not just the zumba, it's not just the music, it's not just the energy in the air, it's not just the explosion of moves: it's also about the PASSION for what you do and the way you are - we could see that because you shared it with us and a BIG ZUMBA HUG will go with you from Iasi back home! It feels like we do not need batteries when there are people like you in this world! BIG THANKS!!

Dennis a încheiat prin:  
Thank you all for the nice words! I hope to see you all in IASI again - very soon and maybe with some warmer conditions. WHOOOOOOOOOP!

Ştefan a fost extrem de boss şi ne-a făcut fotografii - din nou! Bifează şi el cu noi al treilea eveniment zumba şi transpiră din greu la alergat de colo până colo pentru a surprinde totul din unghiuri diferite şi a arăta propria perspectivă asupra desfăşurării de energie. Mă bucur să văd că lumea îi respectă munca, că înţelege un lucru: ceea ce face el nu sunt doar nişte poze, că timpul până vin pozele lui Ştefan poate fi folosit ca să se asimileze ce s-a experimentat, nu doar să se bifeze vizual, să se treacă mai departe şi să se mai umple facebook-ul de imagini - nu e un lucru rău deloc să arăţi ce ai făcut, dar să nu fie doar aceasta, nedublată de o aplecare cât de cât personală asupra a ceea ce a fost trăit! Asta e părerea noastră, a Abageroşilor!

Partea din final a fost marcată de o tombola cu premii, iar Teodora a fost de data aceasta fericita câştigătoare, în decembrie fiind Georgiana! Se mai schimba noroacele, ştrumfo, dar nu dispera - data viitoare o să pitroceşti mai bine şi mai din timp! Uite la Ştefan ce roz s-a rezolvat - nici măcar Ramona nu îi poate face concurenţă!

 

Am să închei ce aveam de transmis prin Zumba Hug-ul de mai jos, unul de cuprins o lume cât mai încăpătoare şi de împrăştiat o "boală" numai bună de nevindecat! Următoarea tură de "tratament intensiv"? Nu prea departe, mai mult ca sigur!
 

22 ianuarie 2012 - concert MARIA RĂDUCANU şi SORIN TERINTE - o falie de lume cu rezonanţe de suflet

Îmi este foarte greu să scriu despre acest concert pentru că mi-s prea strâmte cuvintele. Nu poate încăpea în ele tot. Nici măcar o parte semnificativă. Este a doua oară când o aud pe Maria cântând şi mi se pare că a avut un impact şi mai copleşitor asupra mea de data aceasta, nu prin complexitate, ci prin simplitate, nu prin cântece elaborate şi cu mesaje încâlcite, ci prin emoţiile acelea din străfunduri cu care muzica ei te pune în contact, te leagă de mâini şi de picioare ca de un copac, să creşti odată cu el, cu rădăcină, coroană şi muguri. Mai ales muguri. 

                         ***Fotografiile sunt făcute de Ştefan Abageru (mai multe: AICI)       

             

A cântat piese portugheze (Estranha forma de vida), franceze (Jardin d'hiver), spaniole şi româneşti (Cântec de cunună), a fost sensibilă şi prezentă integral cu emoţiile şi lentoarea ei în voce, de parcă toate Ielele se adunaseră în ea. Cei care veniserăm pentru concert eram de-a dreptul vrăjiţi de capacitatea acestui om de a te duce în adânc şi de a te lăsa uitat în tine însuţi. Vocea Mariei este fenomenală, concomitent ludică şi gravă, îndrăgostită şi bocitoare, mereu plină de o emoţie covârşitoare, puternic vibrantă, este decor şi miez de "altă lume". Te trec fiorii ascultând-o, te dezlipeşte de realitatea omniprezentă şi te subjugă, lăsându-ţi ecourile în suflet: rar mi-a fost dat să trăiesc o asemenea experienţă de concert. Parcă levitează pe sunete, le îmblânzeşte şi efectul este o atmosferă simplă, esenţializată, condusă de o sensibilitate puternică şi o inteligenţă asemenea! Mă uimesc mereu oamenii aceştia capabili de atâta trăit intens: nu ai cum să transmiţi aşa mult pe scenă, dacă nu ai trecut prin acele mări de dragoste, de suferinţă, de tristeţeţe, de singurătate, de dorinţă, de resemnare şi piesele asociate, de obicei, unor momente izolate din viaţă ilustrează perfect asta. Nu are cântece filozofice, nu are concluzii de viaţă, are multă dragoste abordată din pluriperspective, are multă linişte pentru ca sufletul să poată şopti/vorbi/mormăi/urla/păstra tăcerea şi tu să îl auzi.

Când era linişte-linişte, rămâneau doar vocea Mariei şi pianul lui Sorin Terinte. Parcă şi respiraţiile erau la unison cu ele: o magie absolut uluitoare, scurtă şi persistentă multă vreme după concert. 

La un moment dat, nişte nerăbdători locvace au supărat-o şi le-a spus: Trebuie să purtaţi o conversaţie de o importanţă galactică!, după care a făcut o declaraţie de sine: Eu fac doar ceea ce îmi place, mă duc doar la piesele de teatru care îmi plac, ascult şi cânt ce îmi place, iar dacă nu îmi place - mă ridic şi plec!  Suficient de ironic pentru un mesaj de nemulţumire! A fost singura umbră, dar s-a risipit repede, căci ne-au interpretat două bis-uri: Iubirea noastră-i o vioară şi, mult dorita, Cristina. 

La final, împreună cu Ştefan, am mers şi am vorbit cu ea, ne-a dat autografe pe albume (Troika) - Danielei, un pic de suflet slavo-moldav. Cu dragoste, Maria Răducanu. - şi a spus că nu merge la concerte oriunde, că în Moldova e ca acasă pentru că este din Huşi şi la Iaşi este o rezonanţă de un anumit fel pentru ea. Albumul Troika realizat de Maria Răducanu şi Maxim Belciug are următoarea îngânare de versuri pe booklet: 

"Suntem ultimii din casta noastră/ Mult de trăit nu mai avem./ Suntem negustori ai fericirii,/ Făuritorii vorbelor de duh!/ Curând va veni să ne înlăture/ Mulţimea cu sânge subţiat,/ Mecanicii gloriei de fier,/ Industriaşi iubirii/ Cu viaţa plină de principii şi mecanisme/ Care nu au decât 3 minute pentru a-şi mângâia iubita/ Şi 3 secunde pentru poezie./ Cu nervi de oţel, ca nişte şine,/ (Nu e o insultă, ci o laudă)/ Ei merg la prânz şi se roagă/ De la 12 la 12.30!

Aşadar fetelor, doamnelor/Iubiţi pe purtătorii de minuni./ Suntem ultimele crăpături/ Pe care progresul încă nu le-a înecat!/ Suntem ultimii din dinastia noastră,/ Iubiţi-ne cât încă mai e vreme/ Pe noi, negustoraşi ai fericirii,/ Făuritori ai vorbelor de duh." (poem de Vadim Cherchinievich)

La primul concert Maria Răducanu, în iunie 2010, mă gândeam: Cred că dacă Iona lui Sorescu ar fi avut parte de muzică în burta chitului, ar fi sunat exact ca cea cântată de Maria. Nu s-a schimbat concluzia, ci doar convingerea mult mai fermă în ea! 

7 ianuarie 2012 - ZUMBA: Grand Opening - Master Class cu Dudu Cristina, Adela Iacob și Paul Chi

Cu oameni deschiși la minte, se pot mișca lucrurile atât de firesc, precum face o apă curgând inevitabil spre un râu și odihnindu-se ulterior în mare. Și când chiar nu se mai poate respira într-un loc, îți muți cuibul și, aerisit, legi de poveste alt episod: anul acesta Paul (instructorul de zumba) a continuat să își cultive pasiunea și meseria la o altă sală, Olympic Dance, a dat sfoară-n țară că face o deschidere de răsunet și a adus de "peste nouă mări și nouă țări" (de fapt, mai de aproape, de la București!) două fete pline de energie: Dudu Cristina și Adela Iacob, pe sistemul lui "cine se aseamănă, se adună".

(*Fotografiile sunt realizate de Ștefan Abageru)

Doar atât pentru un episod zumba? Păi, nu chiar! Paul i-a invitat și pe ceilalți instructori din Iași, căci o lume mică poate deveni foarte încăpătoare atunci când există entuziasm și inimă aerisită, suficientă cât să reducă orgoliile la tăcere și să dezarmeze criticile sau piedicile de genul "nu se poate", "e dificil/complicat". Ce a ieșit din amestecul tuturor acestor ingrediente? Aproape 2 ore de voie bună, mișcare, dezlănțuire de coregrafii și o atmosferă incendiară, cu un Paul duș-uit cu șampanie, vreo 40 de omuleți munciți pe muzică, iar noi (eu, ștrumfele, Gigi și Ramona, Alina și Ștefan - mulțam fain din nou pentru poze!) ne-am integrat de minune!

Adela și Cristina sunt atât de energice și cu o bună dispoziție superlativă, încât te contaminează fără să îți dai seama cu mișcările lor și cu ritmurile nebunești, cu instigare la urlat, la manifestare de nebunie în dans! A fost o reală plăcere să văd linia de instructori extinsă, cu ele două, cu Paul și cu Alexandra Hagiescu, venită și ea împreună cu fetele - toată aprecierea pentru ceea ce fac, pentru consecvență și pentru faptul că sunt deschiși către alții!

Am fost puși la muncă foarte serios și dovadă au stat tricourile pline de transpirație din final! După vreo jumătate de oră deja nu se mai putea respira ca lumea în sală, căci se consumase tot oxigenul cu mișcarea alertă de la bun început! Într-o foarte scurtă pauză de o gură de apă - hop și noi la o poză! După aceea - înapoi la întâlnirea cu oglinzile, cu instructorii și coregrafiile! Câtă încântare și stare de bine îți pot aduce mișcarea și o muzică săltăreață: uimitor!

Adela și Cristina scriau la câteva minute după Master Class: "Super atmosferă + super fete + super băieți + super instructori = rețeta unui MC de nota 100!!!! Îi mulțumim, în primul rând, lui Paul Chi pentru invitație și pentru masterclass-ul organizat împreuna cu el și cu toți iubitorii de Zumba din Iași! Le mulțumim instructorilor de Zumba (Zumba Iași, Zumba Alin Iași, Mona Gheorghiu) care ne-au onorat cu prezența în această seară! Așteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem! Iași rocks!!! Zumba ♥" Asta ca să se înțeleagă de la bun început de ce atâta dezlănțuire!

Bătălia dintre echipe a fost un moment delicios în cadrul Master Class-ului: Adela, Cristina și Paul erau în jumătatea noastră de sală, iar ceilalți instructori erau în echipa cealaltă și făceam pe rând figuri de dans, care mai de care mai trăznite, mai ceva ca în filme! Și cât s-a mai urlat, în unele momente parcă era la un concert rock! "Lovitura de grație" a venit din partea echipei noastre cu datul pe spate ca să ilustrăm efectul pe care mișcarea dictată de fete îl avusese asupra "adversarilor". Mi-a plăcut extrem de mult confruntarea aceasta amicală!

Nu cred că s-au dansat mai mult de 3 piese oarecum lente, restul toate au fost zgubilitice și cu voie bună la cote ridicate. Podeaua devenise foarte alunecoasă de la transpirație și de la faptul că aerul se încălzise foarte tare, iar unii au rămas în ciorapi: se mișcau mai liber și evitau să alunece!

Tango și Gotan Project! Îmi place mereu când Paul face tango la zumba, Gotan Project are un aer care te calmează, îți dă o altfel de stare de bine, respiri și te miști diferit sau poate îl resimt eu mai altfel pentru că am o slăbiciune pentru tango (cred că mai degrabă asta!).

Am mai urlat, ne-am descătușat restul de energie, m-am îndeletnicit să îmi aerisesc părul prea transpirat și chiar am ieșit la un moment dat pentru că nu mai aveam aer, atât de cald și de sufocant se făcuse. Oglinzile transpiraseră cot la cot cu noi, dar cine le mai băga în seamă! Aveam treabă de executat în sincron!

Save the last dance for me a încheiat Master Class-ul într-un mod EXCELENT! Am făcut și exercițiile de respirație cu ocazia aceasta, linia de instructori a stat față în față cu noi, învățăceii, și parcă totul era așa legănat și ștrengar, că aș fi dat "repeat" dacă aș fi avut vreun buton de manevrat. Îți venea să îi îmbrățișezi pe toți și să le țipi cât de fain fusese, în cazul în care nu își dăduseră deja seama!

Tortul ZUMBA de început de an și de episod a fost ursit de Adela, Cristina și Paul și a fost absolut delicios! Mi-a plăcut să îi văd pe toți aliniați la final, ca într-o frăție zumba, ca un început promițător de drum de strângere de rânduri și de colaborare: așa da!

După distracție, Paul a avut o felie dublă: de tort și de mop! Cineva trebuia să facă și munca de jos, nu se putea: dacă tot a avut parte de duș cu șampanie și s-a simțit bine, măcat atâta să mai facă și 'mnealui!

La final, am agățat-o pe Cristina într-o poză cu noi, apoi l-am încolțit pe Paul și l-am asigurat de consecvență, căci podurile durabile se clădesc prin cărămizi care nu se răzgândesc și se dezintegrează la prima rafală de ploaie. Între timp am avut și prima oră de zumba din an și pot spune că 2012 sună foarte promițător, deja cu două coregrafii noi, cu o sală mai spațioasă (chiar dacă, deocamdată, sunt mai puține ore, sper să se mai înmulțească pe parcurs). Îl felicit pe Paul că a crezut cu încăpățânare și a coborât intenția în faptă: cam așa de simplu e cu visele - dacă ai oamenii și ocaziile, restul e împletitură doi pe față, doi pe dos! Bravo, dom'le!