Este dificil să adun și să esențializez aceste 7 zile (de pe 29 ianuarie până pe 5 februarie dimineața), pentru că senzația de timp multiplu îmi apare inevitabil din cauza prea multor văzute și experimentate: este sentimentul acela inexprimabil că viața te trăiește, că face uneori alegerile pentru tine, că pe drumurile pe care te afli te așteaptă mai mult decât ai fi crezut, că frumusețea și diferitul te pot copleși până la a-ți părea rău că ai doar 5 simțuri. Și atunci pur și simplu te bucuri și te lași în voia locurilor! Și a soarelui de după ploaie!
Roma - "centrum mundi", cum ne amintea mereu profesoara de latină din liceu, pasionată până în măduva oaselor de tot ce înseamnă civilizație și cultură romană, era pentru mine nu doar istorie, legendă, orașul filmelor lui Fellini, De Sica, Rosellini, Passollini, Verdoni, ci sora geamănă, și totuși născută după ea, a Atenei. Este un loc al contrastelor de alt calibru, al aglomerării de tip "ceapă", cum le numesc eu, căci sunt multe straturi în acest oraș dinamic și sufocant, frământat de istorie, privilegiat de Fortuna în a avea un rol de actor principal de-a lungul secolelor, marcat de un aer aparte la nivel de artă perenă și de relaxarea din mentalitatea locuitorilor. Roma asociată artelor este diferită de Roma asociată politicii și de aici vine o anumită dificultate în a o asimila potrivit.
Roma a venit la mine în locul Pragăi, căci pe aceasta o avusesem în minte să o străbat după Paris, dar planul e făcut de multe ori să îți fie dat peste cap. De aceeași viață surprinzătoare! Autoarea schimbării de direcție, cea cu inspirația, a fost Cristina, care a locuit ceva ani la Roma și cunoștea orașul în toate străduțele și colțurile interesante pentru un om care vrea să vadă nu doar punctele turistice. Copăcel, am urmat sfatul ei de a merge când perioada nu este atât de aglomerată de turiști (bassa staggione), orașul este puțin mai aerisit, costurile sunt oarecum mai accesibile și...am vacanță!
Plecând pe dimineața de 29 ianuarie spre aeroportul din Bacău, unde la ora 9 aveam să zbor pentru prima oară cu avionul și să schimb în 2 ore aerul de România cu cel de Roma, îmi aduceam aminte de: "Mai întâi îți strângi umerii/ mai apoi te înalți pe vârful picioarelor/ închizi ochii/ refuzi auzul/ Îți spui în sine:/ Acum voi zbura./ Apoi zici:/ Zbor./ Și acesta e zborul." (Lecție de zbor, de Nichita Stănescu). Părea simplu, nu? Am trăit atât de intens senzația decolării, ridicarea în aer, desprinderea, de parcă eram un copil ce descoperise o nouă jucărie. La 10.000 de metri, cu o viteză de 800 km/h lumea pare un nasture albastru cu încrețituri: munții dragi mie, atât de pretențioși la urcat, stăteau blânzi în splendoarea lor. Când am trecut peste Apenini, chiar dacă avionul era deasupra lor, tot te simțeai strivit de măreția lor, de forța pe care o emană prin vertebrele de piatră.
Am aterizat pe imensul aeroport Fiumicino, am luat trenul spre Roma (11 euro/biletul) și ne-am îndreptat spre Via dello Statuto, la Casa Carra, locul unde aveam să stăm zilele următoare. Practic, eram la 10 minute de Colosseum, în miezul Romei, și acest fapt a constituit un mare avantaj: puteam ajunge foarte repede în multe locuri, fără să pierdem timp pe drum. Înarmate cu un abonament de 16 euro pentru o săptămână (puteam merge cu toate mijloacele de transport, de câte ori voiam noi), am început periplul nostru prin Roma.
Esența Romei antice este ca o cetate izolată în inima orașului și cuprinde Forumul roman, Forumul lui Traian, Arcul de triumf al lui Constantin și Colosseum-ul. Acesta din urmă a fost construit pe dealul Oppian de către Nero și a fost destinat delectării publicului roman cu jocuri violente cu animale sălbatice și gladiatori, iar capacitatea este de 50.000 de oameni. În ciuda unor prăbușiri căuzate de cutremurele din Evul Mediu, senzația de imensitate este nealterată. În Forumul traian se află Columna lui Traian cu mărturiile în piatră ale încleștărilor dacilor cu romanii.
Pietrele pe care călcam erau martore tăcute la sute de ani de istorie, de violențe, de fast, de opulență, de putere militară, de civilizație și de artă. Cristina mi-a spus că multe porțiuni de drumuri romane antice, aflate în afara forumurilor, au fost refăcute piatră cu piatră, deoarece se denivelaseră de la trafic și unele chiar au fost scoase din circulația cotidiană pentru a fi păstrate. Impresionanta evoluție a imperiului roman se deschide pe unul din zidurile forumului odată ce părăsești Colosseum-ul și te îndrepți spre Forumul lui Traian: Roma, un punct pe o coastă de mare, devine o caracatiță ce nu vrea decât să se extindă, să cuprindă, să stăpânească, să își confirme puterea.
Fântânile (peste 1.500), piațetele și străduțele te seduc iremediabil la Roma. Se merită să mergi doar pe jos pentru a gusta din atmosferă, a admira clădirile și a înțelege de ce atâta lume vine aici. Piazza del Popolo are un loc de belvedere numit Pincio, este centrată pe un obelisc egiptean (sunt 13 în toată Roma) și pe 4 fântâni arteziene simetrice. Piazza este capăt pentru Via del Corso (celălalt fiind Piazza Venezia), una din șirele spinării Romei, asemănătoare ca importanță cu Rue Rivoli din Paris.
Piazza Spagna este intimă și plăcută prin scările sale unde se adună tinerii și pentru fântâna arteziană cu apă potabilă Barcaccia. Este multă tinerețe în jur, lume relaxată, turiști, asiatici gălăgioși, îndrăgostiți aflați în momentele lor, bătrâni cu alintați cu blană, naționalități amestecate, fețe gânditoare, fețe calme, fețe entuziasmate, fețe preocupate, un mozaic de stări și firi aflate pe aceleași trepte. Și noi tot pe acolo!
Piazza Navona este una din cele mai plăcute zone din Roma, un spațiu al artiștilor, al seninătății, având în centrul Fontana dei Quattro Fiume, reprezentând în sculpturi patru fluvii importante: Nilul, Gangele, Dunărea și Rio de Plata. La capete se află Fontana Del Moro și Fontana Del Neptuno.
Din Piazza Navona am ieșit la Fontana di Trevi, punctul de atracție al Romei, un simbol în formă de semicerc, unde se spune că, dacă arunci o monedă, vei avea noroc și vei reveni la Roma. Pentru siguranță, am aruncat două! Am văzut această fântână în La Dolce Vita al lui Fellini, cu Anita Ekberg și Marcello Mastroiani, și o asociez inevitabil cu dezinhibarea și vitalitatea fără bariere. "Trevi" vine de la intersecția a 3 străzi, iar poziția centrală în cadrul complexului de sculpturi este ocupată de Neptun, zeul apelor, înconjurat de căluți de mare și nimfe.
Ne-am retras în partea dreaptă și ne-am văzut de poze, căci toți se înghesuiau pe partea centrală și am avut răgaz pentru poze pe stânga...
...și pe dreapta.
Pantheonul adăpostește eroii patriei și martirii, fiind o construcție sferică, inspirată după forma tipică civilizației egeene. Are o deschidere uimitoare odată ce ai pătruns, fapt pe care l-am sesizat la toate basilicile. Eu mai pe două picioare, dar Cristina, mai balerină și cu antrenament din Retezat, pe unul singur!
Trastevere este o zonă aflată dincolo de Tibru, plină de străduțe înghesuite și cu un parfum de vechi, de uitat, de intimitate garantată, un loc ce te îmbie să te pierzi și să uiți de tot ce te poate face să crezi că lumea e altfel decât frumoasă. Am hoinărit pierdute de zgomotul orașului forfotitor și am tot făcut stânga și dreapta fără niciun plan decât acela de a lua acest spațiu cu noi. Pozele sper să îi servească drept inspirație lui Alin la desene, pe ghețarul lui!
Un "ceva" mai aparte ce ne-a atras atenția a fost o mașină veche prin care un restaurant își "momea" clienții (pe sistemul verde la verde trage!) și nu ne-am abținut să nu îi facem cu ochiul!
Galeria Borghese este al doilea muzeu de importanță covârșitoare din zonă, după Muzeele Vaticanului. Costă 10 euro să vizitezi două ore și să vezi sculpturile lui Bernini, picturile lui Rafael, Caravaggio, Rubens și alți mulți reprezentanți ai școlilor de artă renascentistă și barocă. Rămâi siderat de modul cum este gândită această galerie: ca un labirint al artei, în camere cu un conținut specific, armonios, în care te lasă fără grai precizia, imaginația, forța exponatelor. Dintre sculpturi m-au încântat foarte mult cele ale lui Bernini: Apollo și Daphne, Pluto și Proserpina, Enea și Anchise. Vila Borghese este precedată de cel mai mare parc din Roma și pe laterale are propriile grădini, pline de portocale și lămâi la vremea aceasta.
Lângă Galeria Borghese se află Grădina Zoologică. Te costa 12 euro să o vizitezi, dar merita fiecare bănuț. Are foarte multe specii, iar pe harta pentru orientare sunt trecute doar 36. Este fenomenal să le vezi de aproape, deși te încearcă un sentiment de tristețe atunci când le citești nevoia de libertate sălbatică, resemnarea de a nu mai avea acces vreodată la spațiu nelimitat. Pozele sunt suficient de grăitoare...
Maimuțele Macaco au o viață foarte agitată, bazată pe împărțit de teritorii, pe dominație, pe supraviețuirea celui puternic, există multă violență, dar și spirit protector în același timp.
La lei a fost cel mai impresionant pentru mine. Erau o leoiacă și un leu (care nu s-a sinchisit să ne bage în seamă!), ea fiind chiar lângă geam: este înfricoșător, dar intens, să fii atât de aproape și să observi câtă forță zace în ea. O respecți imediat pentru măreția ei neîngenuncheată.
Urșii bruni sunt la fel de impresionanți prin greutate și forță, iar tigrul este neliniștit, fiind într-un spațiu despărțit printr-o prăpastie de oameni și poate fi văzut practic fără garduri sau alte limitări.
Sophia și Nelly au fost aduse din India la vârsta de 2 ani și sunt de 37 de ani în Grădina Zoologică. Îți transmit o stare de calm prin lentoarea lor și au ochii foarte expresivi, pe care eu îi asociez cu tristețea. Oare mai țin minte primii doi ani sau au uitat de tot gustul libertății?
Aceeași senzație ți-o dau gorilele și cimpanzeii.
Au urmat focile, balerine sub apă.
Periplul la reptile îmi ridică frica la cote mari, căci sunt de o sălbăticie statică și amenințătoare și de o frumusețe foarte ciudată.
Incursiunea în lumea sălbatică se încheie după 4 ore. Faptul că animalele nasc pui și în captivitate este un semn de adaptare în virtutea faptului că viața trebuie să meargă înainte, tot înainte!
Am făcut și o descindere la marginea Romei, unde sunt cartiere limitrofe de locuințe și multe reprezentanțe, pentru a căuta cort lui Andrei, cu anumite specificații, nu oricum! La Ferrino este o nebunie pentru cei pasionați de munte, este echipament pentru trekking, drumeție, alpinism, produse de calitate, ușoare, iar mie mi-a rămas inima la niște bocanci numai buni pentru la vară! Off! Oricum, munții de la vară (adăugați multișori în ultima vreme pe listele noastre și dintre cei de categoria grea!) vor primi pașii noștri, fie cu bocanci mai vechi, fie mai noi! Asta e garantat!
După atâtea obiective atinse, ne-am permis și un periplu prin magazinele de pe Via del Corso, unde erau mari reduceri în perioada aceasta, cu prețuri foarte bune și lucruri deosebite. Cristina m-a dus la un magazin Gepetto, cu obiecte făcute doar din lemn, la o gelaterie foarte veche de lângă Panteon, la librăriile Fetrinelli, la un magazin audio-video (câte filme și câți regizori!), la un patinoar lângă Castelul Sant Angelo și m-a alintat culinar cu diferite mâncăruri italienești.
Tot drumul acesta a fost posibil datorită unor oameni deosebiți din Roma, care o iubesc mult pe Cristina și au așteptat-o cu brațele deschise. Familia Carra este mare, unită, săritoare, spirituală și diversă. Cei 5 frați au casele pe aceeași stradă și copiii le urmează exemplul. Nu se pune accent pe școală, pentru că afacerea familiei, Restaurantul Piccarozzi din Piazza Reppublica, garantează viitorul, dar toți muncesc în mod egal la el. Nadia, fiica lui Germano Carra (unul din cei 5 frați), este singura care face facultatea (medicină) și este un om care debordează de energie, ambiție, afecțiune pentru cei din jur, uimindu-te cât de atentă este la detalii. Ne-a vorbit despre intoleranța față de străini pe care o au italienii, deoarece mulți le sufocă lumea prin violență și de faptul că prejudecățile se răsfrâng, din păcate, și asupra celor care nu confirmă ideea generală. Nu pot decât să le mulțumesc acestor oameni pentru modul în care ne-au primit și ne-au tratat și pentru faptul că sunt o excepție de la regulă.
Cam așa de darnică a fost Roma în 6 zile descrise în frânturile de mai sus. Vaticanul a reprezentat o zi separată, pe care am să o tratez și eu separat, împreună cu familia lui de basilici și chiese care populează din abundență orașul. Deci, mai este un episod!
