duminică, 7 mai 2017

OLANDA în aprilie - LEIDEN, versuri pe pereții caselor, Rembrandt și cea mai veche universitate olandeză

                                   "Dacă nu simţiţi că intraţi în tabloul pe care-l priviţi, îl priviţi degeaba!"
(Rembrandt)

     LEIDEN și-a găsit un loc în periplul nostru prin Olanda datorită faptului că era un oraș istoric asociat cu prima universitate din țară și cu locul de baștină al lui Rembrandt. În momentul în care am ajuns să îl străbatem la picior, am observat că cele două brațe ale râului Rhine intrau în Leiden prin est și se uneau în centru, unde se aflau mai multe canale mici, străjuite de copaci și de terase, traversate de poduri de lemn și păzite de mori de vânt. Atmosfera era îngrozitor de tihnită, lumea se bucura de razele soarelui fiind decuplată de orice grijă sabotoare de stare de bine, iar noi ne-am lăsat hipnotizați de apele liniștite și am descoperit orașul trecând de la un pod la altul, de la o casă cu ferestre mari la alta, de la un colț arhitectural perfect simetric la altul. Ne-am convins că în Olanda apele sunt cei mai buni ghizi spre locuri fascinante!







     Bicicletele erau la mare cinste în Leiden! Ca de altfel în întreaga Țara Lalelelor! Copenhaga și Danemarca ni s-au părut a fi gemenele Olandei și ale tuturor orașelor sale, pentru că nu am fost în vreo unul în care să nu vedem mii de oameni pe două roți, traversând orașul relaxați, cu bagaje agățate pe laterale, cu lădițe colorate puse la înaintare, lângă ghidon, cu flori sau cumpărături în ele. Eu m-am îndrăgostit iremediabil de biciclop sau cargobike, un fel de Struțocămilă între bicicletă și roabă, în care oamenii își duceau copiii (unii și dormeau liniștiți în ritmul legănării lor!) sau cărau lucruri mai mari prin oraș! Nu prea am observat sisteme anti-furt pentru că nu își punea nimeni problema să-i dispară bicicleta: erau atât de multe peste tot încât nu reprezentau o ispită pentru eventualii doritori! Inevitabil, comparațiile cu o altfel de realitate, cea de acasă, mi-au răsarit în minte ca firele de iarbă flămânde după căldura primăverii!  






      Ne-am îndreptat spre centrul vechi, am admirat multe din cele 2.800 de clădiri istorice din secolul al XVII-lea și 12 muzee renumite, am trecut pe lângă Primărie, o clădire situată pe malul râului Noul Rin și am ajuns la De Waag, Casa Cântarului, locul unde veneau negustorii să-și cântărească mărfurile începând cu 1659, exact cum era și în Alkmaar pentru brânzeturi. Printre case se vedeau turnurile bisericilor: Hooglandse Kerk - catedrala gotică din inima orașului, finalizată între 1391-1415 și lipită practic de casele din jur și de străduțe, Marekerk - biserica protestantă, Pieters Kerk  - a fost fondată în 1121, adăpostea mormintele pictorului Jan Steen și al pastorului Părinților Pelerini, John Robinson, iar actualei construcții i-au fost necesari 180 de ani pentru a fi ridicată, începând din 1390. Vitraliile ei inițiale au fost distruse de o explozie de praf de pușcă în 1807 și abia în 1880 au cunoscut restaurarea integrală, iar turnul a avut și el o istorie interesantă: era supranumit "regele mării", a fost ridicat până la 110 metri, dar s-a prăbușit în 1512, nu a mai fost restaurat ulterior și din această cauză biserica nu avea turn!




      Burcht ne-a ținut vreo 2 ore prin preajma lui, deoarece dealul artificial aflat la confluența brațelor Rinului (Oude și Nieuwe Rijn) adăpostea un castel medieval construit în secolul al XII-lea. Ni s-a deschis o superbă panoramă asupra orașului și am profitat de faptul că eram printre puținii călători aventurați pe meterezele aerisite ca să ne delectăm nestingheriți cu imaginea căsuțelor aranjate exact ca într-un joc de Lego. Citind punctele informative răsfirate pe pereții de cărămidă roșie am aflat că în 1651 spațiul a fost transformat dintr-o fortăreață într-un turn de apă folosit în scop public, iar sistemul de țevi a fost păstrat intact până în zilele noastre. În acea perioadă a fost ridicată și o nouă poartă de intrare care includea simbolurile heraldice ale principalelor familii ale orașului și inscripții în latină folosite ulterior de elevii școlilor din oraș pentru practica vocabularului și a sintaxei limbilor clasice. 





         În Leiden învață anual peste 10.000 de studenți și inclusiv membrii familiei regale au studiat în acest oraș universitar, deoarece tradiția învățământului superior se asociază cu Universitatea din Leiden, cea mai veche din Olanda: are vârsta de peste 435 de ani! Crearea ei a fost o recompensa oferită de regele Wilhelm de Orania pentru locuitorii orașului în 1575 deoarece au luptat împotriva atacatorilor spanioli. Ne-am continuat plimbarea prin Piața de pește Vismarkt, am trecut peste podurile Karnemelsbrug, Korenbeursbrug (sau Koornbrug, datând din anul 1642), unde se negociau prețurile cerealelor și nu ne-am înfrânat admirația pentru ritmul extrem de lent al vieții bune și pentru arhitectura căsuțelor. 





          Orașul avea odinioara 8 porți de intrare, dar în zilele noastre se mai păstrează funcționale doar - Poarta Moorspoort pe latura vestică, unde odinioară erau spânzurați criminalii și monumentala Poartă Zijlpoort, împodobită cu doi lei. În Hortus Botanicus a cultivat Clusius primul bulb de lalea în urmă cu 400 de ani și tot acolo se afla și cel mai vechi observator academic din lume! 




        28 km de canale și 88 de poduri se aflau în Leiden, iar cel mai frumos canal era Rapenburg! În dreptul pieței Aalmarkt se deschidea un golf larg, reprezentând confluența celor două canale ale Rinului și ni s-a părut interesant să constatăm că, datorită faptului că timp de secole comerțul s-a desfășurat de-a lungul cheilor, orașul nu avea o piață centrală, ci o hartă complicată de canale și de piețe asociate cu câte un tip de produse. De la Gemeenlandshuis van Rijnland, Casa comunală a Polderului Rin (din 1578 era sediul comandamentului ce supraveghea nivelul apelor), se deschidea perspectiva ambelor canale!





     Bineînțeles că am făcut o pauză de bericică și de înfulecat ceva local! Am ales să stăm la terasa de sub Burcht, bucurându-ne alături de localnici și de alți turiști de ghinili revărsat în Leiden!  


   Un secret al orașului peste care am dat nas în nas a fost Proiectul 'poeme pe perete': texte celebre de poezii din autori străini erau pictate pe diverse case! 101 poeme așteptau să fie citite...  


vineri, 5 mai 2017

OLANDA în aprilie - ALKMAAR cu cele 2.000 de roți de cașcaval și DELFT cu porțelanul alb-albastru

     "Say cheese, say Alkmaar!"
"Lekker'' (delicios)

      O incursiune în Olanda trebuie să implice și un episod de savurat brânza în orașe ale căror istorie s-a împletit cu acest deliciu gastronomic timp de sute de ani. Noi am ales să avem acest contact îmbietor în ALKMAAR, un oraș din nord-vestul țării, cunoscut și sub numele "locul capetelor de brânză". De ce tocmai acolo? Din două motive: brânza Gouda și un spectacol aparte început în 1593 - în fiecare vineri din aprilie până în octombrie avea loc o piață tradițională cu peste 2.000 de roți de cașcaval!

     Am ajuns dis-de-dimineață în Alkmaar, am luat-o la pas spre Grote Sint Laurenskerk, am traversat Langerstraat, o stradă comercială, am trecut prin Waagsplein, piața cu terase și cafenele care găzduia Casa Cântarului, și ne-am oprit în Kaarsmarkt, "Piața Brânzei''. 30.000 de kg de brânză urmau să fie etalate pe pavajul pieței pentru licitație și vânzare, peste 2.000 de roți de cașcaval așteptau să intre în acțiune pentru ochii lacomi ai turiștilor, iar noi ne-am făcut loc printre ei ca să fim cât mai în față. Înainte de ora 9, conform unui vechi ritual, transportatorii de brânză se prezentau la apel, iar cei care întârziau erau scriși pe un tabel al rușinii, banii adunați din amendarea lor urmând să fie cheltuiți seara la bere. La ora 9.30 domnul numit "Tatăl Brânzei" a strigat catalogul ca să vadă dacă lipsea vreun membru și a stabilit cu transportatorii numărul de tone de brânză ce urmau să fie expuse în piață. Cele 4 grupuri formate din câte 7 oameni îmbrăcați în uniforme albe și cu pălării de paie împodobite cu panglici colorate cărau roțile de 13 kg/calup la Casa Cântarului pe niște platforme de lemn concave și apoi le expuneau în piață.





         Fix la ora 10 clopotul din turn a sunat debutul pieței, sub ochiul vigilent al maestrului de ceremonii, care purta un baston cu măciulie de argint. O doamnă a venit la microfon și a ținut un discurs în trei limbi de circulație internațională, după care au început defilările de cașcaval și îmbierile privitorilor cu bucăți de brânză frumos împachetate de către tinere îmbrăcate în costume tradiționale, cu bonete Amish de dantelă, cu șorțuri albastre, cu eșarfe la gât, șosete roșii și saboți de lemn (clompeni) în picioare. Negustorii își lăudau marfa în olandeză, se striga prețul, se negocia și se încheia târgul ca pe vremuri. Imediat roțile vândute erau duse la cântar de unde primeau o ștampilă conform motto-ului: "O cântărire eșuată e o atrocitate pentru Cel de Sus.''. La ora 12.30 piața s-a închis instant, s-a făcut curățenie rapid și totul a dispărut, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, spațiul fiind ocupat de mesele și scaunele teraselor din jur.




       Această felie de istorie autentică a breslei transportatorilor de brânză a fost dublată de diferiți manufacturieri care au venit cu propriile produse la piață. Am putut asista la realizarea unor saboți din lemn de către un domn care dădea dovadă de o dexteritate ieșită din comun, datorită îndelungatei sale experiențe. Mâinile și tăcerea lui caldă îi impresionau pe trecători, până și copiii se opreau să îl vadă cum transforma în câteva minute o bucată de lemn în scobituri capabile să primească picioarele cuiva în ele!



      După închiderea pieței, ne-am propus să hoinărim câteva ore printre străduțele Alkmaar-ului, deoarece ni se părea interesant să îl descoperim pe sistemul "Hai la stânga!, Hai la dreapta! Să vedem ce găsim!". Întemeiat în secolul al X-lea, în perioada de după războaiele olandeze de eliberare de sub conducerea spaniolilor și având actualmente o populație de aproximativ 100.000 de locuitori, orașul a reușit să păstreze structura canalelor, a străzilor și a clădirilor istorice din secolul al XVII-lea. Olanda ne-a sedus cu aceste colțuri vechi primenite și păstrate ca mărturii ale atmosferei din alte epoci, deoarece în ele se ascundea o parte din esența istoriei lor, din identitatea căpătată în timp și nimic nu este mai edificator pentru un localnic și pentru un călător deopotrivă decât o porție de autentic traversând secolele. 



         Tihna actuală a vieții din oraș ascundea și atrocități rămase în uitarea istoriei. De exemplu, Cântarul public Waag data din secolul al XIV-lea, de pe vremea Inchiziției, când era folosit nu doar pentru cântărirea brânzei, ci și pentru cântărirea vrăjitoarelor: cine era mai ușor decât setul standard de greutăți nu trecea testul și era considerat vinovat de vrăjitorie. În prezent, turiștii îl puteau admira ca element vechi de sute de ani, folosit la spectacolul defilării de brânzeturi! Biciclete, case din cărămizi roșii, narcise galbene în ferestre și geamuri mari fără perdele, uși descuiate și o stare de bine care te contamina instant!



      Catedrala Sfântul Laurențiu (Laurenskerk) a fost ridicată în secolul al XV-lea și conține mormântul lui Floris al V-lea, contele Olandei din secolul al XIII-lea, care a modernizat țara și a avut un regim pașnic, rămânând întipărit în mentalul colectiv al oamenilor datorită contribuțiilor aduse la nivel social. I-a susținut pe țărani și a descurajat abuzurile nobilimii, atrăgând prin faptele sale furia acesteia, dar și supranumele de "Dumnezeul țăranilor." De exemplu, a numit 40 de țărani cavaleri ai Ordinului St. James fără să ceară permisiunea bisericii, provocând reacții negative din partea ei și a celor 12 cavaleri nobili existenți deja în cadrul Ordinului, doar ca să demonstreze că vitejia trebuie recompensată în mod egal. 
        Biserica mai conținea două orgi faimoase - cea mică se numea Koororgel, a fost realizată în 1511 de către Jan van Covelens și era cea mai veche orgă din Olanda la care se putea cânta, pe când cea mare a fost ridicată de Jacobus Caltus van Hagerbeer, a fost terminată în 1645, iar 90% din materialele ei originale s-au păstrat intacte în zilele noastre. Pe marginea celor două orgi s-a făcut și un documentar intitulat "Alkmaar. Orgile din Laurenskerk.". A fost prima biserică în care am văzut amenajat un restaurant, alături de o expoziție de pictură, ca și cum firescul ar fi fost reinventat conform modernității!





      DELFT a fost următoarea noastră oprire - orașul obiectelor din porţelan alb cu ornamente albastre, care poartă numele general de Delfts blauw ("albastru de Delft"), orașul fabricii de ceramică Royal Delft (De Koninklijke Porceleyne Fles), singura care a supravieţuit încă din secolul al XVII-lea, orașul în care sunt înmormântați membrii familiei regale olandeze și orașul "maestrului luminii", Johannes Vermeer. Destule motive pentru a face o oprire de câteva ore și a ne delecta cu atmosfera veche din piețe, de pe canale și de pe străduțele liniștite, traversate din când în când de biciclete și oameni surâzători!



    În Delft am urcat în turnul de la Biserica Nouă (Nieuwe Kerk) pentru că...erau 376 de scaleras care ne duceau la altitudinea de 85 m, oferindu-ne o perspectivă incredibilă către piața centrală a orașului (Delft Markt), către primărie (Stadhuis) și către zone aflate mai departe. Turnul propriu-zis atingea 108 m și era al doilea ca înălțime din Olanda după Domtoren din Utrecht! Biserica Veche (Oude Kerk) și Biserica Nouă (Nieuwe Kerk) sunt protestante, deși în vremea construcției lor (secolul al XIII-lea, respectiv secolul al XV-lea) erau catolice. Prin câteva răsturnări de situație, în acea parte a țării puterea a fost preluată de protestanți, care au și distrus cea mai mare parte dintre statuile și podoabele bisericilor (războiul statuilor). În Biserica Nouă am găsit mormintele membrilor familiei regale și ale unor eroi naționali, iar în Biserica Veche se aflau peste 400 de morminte, printre care și cel al pictorului Johannes Vermeer. 





       Tradiția ceramicii olandeze a fost asociată cu trecutul țării din vremea comerțului cu China, a cărei ceramică a devenit foarte apreciată în Europa, începând astfel să fie reprodusă de artiști locali. Odată cu scăderea importurilor, antreprenorii olandezi au folosit ocazia pentru a se face cunoscuți, iar în scurt timp roata s-a întors: vase ceramice din Delft, datând din secolul al XVII-lea, au ajuns să fie găsite în palatele maharajahilor. Acest lucru a fost posibil datorită Compania Indiilor olandeze de est, fondată în urmă cu peste 400 de ani, una dintre cele mai mari companii de comerț din lume, deținând o flotă formată din peste o sută de vase și având mii de angajați și birouri în Asia și în șase orașe din Olanda (între care și Delft). 



      Silviu a cerut insistent să fie răsplătit pentru urcarea celor peste 300 de trepte ale turnului Bisericii Noi și nu l-am putut liniști decât la un Duvel savurat în piața Markt, aproape de clădirea în stil renascentist a primăriei! Hălăduială, hălăduială, dar și oleacă de bericică din aceea bună, nu?!


      Mi-ar fi plăcut să mai stăm o zi în Delft! Mi s-a părut a fi un loc promițător în care am mai fi avut ce vedea, dar planul nostru includea și alte opriri, așa că...am plecat cu gândul de a reveni într-o bună zi!