joi, 31 mai 2012

25-27 mai 2012 - ZUMBA Action SOVATA - prima ediţie

IN YOUR FACE!

Ca orice pasiune pe care o respecţi, ea alege calea crescătoare, îşi iese din matcă şi vrea alte orizonturi: e firesc să crească, nu să stea comodă în aceleaşi limite cunoscute. Din septembrie încoace sunt prinsă foarte tare de zumba, mişcare, dans şi am început să parcurg drumul spre mai mult şi mai divers. După două master-class-uri şi vizita la Mona Gheorghiu la sală, plus multă zumba tematică, am hotărât cu Gigi, ştrumfa mea zgubilitică, să mergem la liga naţională ce se aduna la Sovata, între 25-27 mai 2012. Era implicat şi un aer de munte, plus coastele de sare din jurul Lacului Ursu, cu natură conjugată la verde - motive suplimentare de deplasare!


Din Iaşi au mers 5 instructori cu oameni de la ore, iar de la noi s-au strâns 8 fete şi cu Paul, instructorul. Printr-o aranjare pripită şi fără prea mult spirit de echipă (sau măcar de grup), după cum sunt obişnuită din ieşirile la munte cu omuleţii mei sau din călătorii (unde învăţăm să gândim la plural, să conjugăm nevoile noastre la ceilalţi şi la trupa care se formează), ne-am risipit în trei mini-grupuri: 4 cu o maşină, 3 cu altă maşină, eu cu Gigi cu maxi-taxi până la Sovata. Cum suntem fete descurcăreţe, am scos maximum din această aranjare de lucruri, care iniţial ne-a supărat şi ne-a tăiat oleacă din elan, pentru că speram că va fi un timp de calitate petrecut împreună cu ceilalţi atât la dus, cât şi la întors. Ne-am făcut un program cu natură inclusă, cu zumba, ne-am simţit excelent şi totul a meritat cu vârf şi îndesat!



Maxi-taxi a plecat din Iaşi la ora 6 dimineaţă, tatăl lui Gigi a avut bunăvoinţa să ne conducă până la autogară cu maşina, am dormit pe drum, am râs şi am povestit, am împărţit o pereche de căşti ascultând Vast, ne-am întâlnit cu 3 fete de la altă instructoare de zumba şi pe la 12 am ajuns în Sovata. Danubius, hotelul de 4 stele, unde am fost cazate, ne aştepta liniştit, aerisit, curat, am făcut înscrierea la eveniment, am primit brăţările albastre şi ecusoanele de participare şi apoi am luat calea spre Lacul Ursu. Aşteptam de ceva timp plimbarea asta printr-o zonă cu îmbieri spre munte şi totul a fost atât de relaxant, de liniştitor, căci nu erau mulţi oameni prin preajmă, ne-am putut desfăşura în voia cea bună unghiurile de fotografiat, ne-am hlizit cum ştim noi să o facem, am explorat zona bine şi...am făcut repetiţii la paşii de salsa pe podul arcuit. In your face!



Florile galbene de creasta-cocoşului, traseele spre lacurile adiacente, Aluniş şi Parascheva, întinsul pe băncile şi mesele de lemn proaspăt uscat de la ploaia căzută cu o seară înainte, urcarea pe colţii duri de sare au fost momente de început cu dreptul "experienţa Sovata"! Nu cred că prea multă lume din cea venită cu gânduri de zumba a mers şi spre partea de natură: e păcat, căci lacul şi zonele limitrofe chiar meritau o ocheadă. Noi suntem îndrăgostite de cărări şi de asta rezonăm la bătaia lor pe umăr!




Am revenit în camera 403 la hotelul Danubius, ca să ne schimbăm, căci începea Zumba Action Sovata, despre care s-a spus pe site-urile oficiale: "Între 25–27 mai 2012 Zumba Fitness a copleşit Sovata: peste 250 de sportivi din toată ţara au venit la cel mai mare eveniment zumba organizat până acum în România. Timp de trei zile (mai ales a doua!) staţiunea Sovata a fost plină de culoare şi veselie, de fitness şi dans pe ritmuri latino, iar evenimentul a adus laolaltă instructori şi practicanţi de Zumba din Harghita, Mureş, Covasna, Bistriţa, Iaşi, Cluj, Satu-Mare, Bihor, Vaslui, Hunedoara, Arad, Timiş, Bucureşti, Alba, Constanţa, Sibiu şi Dâmboviţa, programul sportiv a cuprins 15 ore de dans şi fitness, trei seminarii pe teme sportive (nutriţie, leadership şi management sportiv) şi un Jam Session.

Orele s-au desfăşurat la Hotel Brădet (sala Margareta), la piscina hotelului Danubius (orele de Aqua Zumba), dar şi pe pontonul Lacului Ursu. Zumba Action Sovata reprezintă o premieră în România, pe de o parte prin prisma dimensiunilor sale (peste 250 de participanţi din toată ţara) şi pe de altă parte pentru că este un eveniment organizat de un grup de instructori independenţi, porniţi la drum doar cu pasiunea pentru Zumba şi cu speranţa că vor reuşi să aducă în acelaşi loc alte câteva zeci de persoane care iubesc mişcarea."




Rustam Haceaturov a început în forţă cruciada zumba, iar Ana Georgescu a copleşit Sala Margareta cu ritmurile latino şi cu mişcările ei, cu voia bună debordantă, cu zâmbetul extraordinar: o adevărată tornadă de energie ordonată de dans! Dudu şi Adela de la Bucureşti au avut nişte piese noi atât de îndrăcite şi s-au mişcat bestial în sincron - o, la, la! Lars Wensink din Olanda a ţinut lumea transpirată în continuare şi nu s-a lăsat mai prejos de predecesoarele sale pe scenă!
După două ore şi ceva de zumba am mers să luăm cina la hotel şi să ne pregătim de White Party la Clubul "No Face" din Sovata: multă lume a venit să se simtă bine pe muzică de club asociată cu latino, iar Lars Wensink şi Ana Georgescu au făcut reprize de zumba cu omuleţii. Am dansat şi noi cot la cot cu ei, ne-am îmbrăţişat cu adorabila de Dudu...



...cu Paul, cu Mona, cu Irina, l-am sărbătorit pe Emil (Zumba România) cu două torturi albe, am dansat în sincron şi ne-am înfruptat din atmosfera de discotecă, cu multă mişcare şi puţine fiţe, cu o serie de paşi de care m-am prins mai greu, dar...cine are o ştrumfă cum o am eu pe Gigi poate sta liniştit că primeşte ghidaj din oficiu! M-am prins eu până la urmă, dar mai sunt necesare aprofundări!



A doua zi a fost plină-ochi! Am ales să ne începem dimineaţa la ora 9, cu Zumba Sentao (zumba cu scaune), dar, pentru că am ajuns târziu acasă de la White Party, am întârziat şi nu mai erau scaune: nu am disperat, ci am revenit în jumătate de oră la Master-Class-ul lui Lars Wensink, căci el a avut două reprize: în prima şi în a doua zi. Câtă energie poate avea mâna asta de om, Doamne! Ne-a antrenat în ritmurile lui, nu îmi mai simţeam picioarele de la rapiditatea executării mişcărilor, dar nu mă puteam opri, era absolut imposibil să stai deoparte! Când în ecuaţie a mai intrat şi Ana Georgescu, vă puteţi da seama ce atmosferă s-a creat!



Ana şi Lars mi-au plăcut ENORM, super profesionişti pe scenă, oameni pasionaţi şi obişnuiţi la White Party, deschişi la contactul cu cei care cochetează cu zumba, reprezentând perfect spiritul acestui sport. Lumea nu îl frecventează pentru că presupune nu ştiu ce filosofie de viaţă, ci este un mod sănătos de destindere şi de creştere a încrederii în tine prin minimalizarea atâtor detalii cărora le dăm zilnic atenţia. După ce transpiri la zumba, viaţa e oleacă mai ochioasă!


Frânte şi impresionate după Master-Class, am poposit puţin în camera de la Danubius şi am trecut în revistă ziua până la acel moment, am mai pitrocit una, alta, şi ne-am îndreptat spre bucata de zumba realizată de instructorii de la Iaşi. Prezenţa noastră era obligatorie!


Au dansat fiecare dintre ei în funcţie de câtă originalitate pot expune pe scenă, au fost care mai tehnici, care mai carismatici şi s-a văzut clar o diferenţă de valoare între ei. E bine că sunt diferiţi, că nu abordează acelaşi stil, dar, după ce dansezi ghidată de Ana şi Lars, începi să judeci puţin altfel, parcă ţi se ajustează şi indulgenţa, ai pretenţii mai ridicate faţă de cei ce îţi arată mişcări de pe scenă. Eu oricum mă plictisesc repede dacă ritmul nu e antrenant şi surprizător (de aceea am fost într-atât de ÎNCÂNTATĂ de Ana şi Lars) şi programul celor din Iaşi a fost bun, dar nu foarte bun, luat ca întreg!



Am dansat cele 4 coregrafii pregătite de Paul, una a fost o noutate totală, şi ne-am simţit bine căci ştiam deja paşii, nu mai era nevoie să fim dependente de scenă!



Emil, organizatorul, ne îmbia cu lucruri interzise şi era bucuros nevoie-mare văzând cum muncim! (fotografia este a Mirelei Irimia)


În timpul acesta, instructorii au avut Jam Session cu Adela Iacob şi Dudu Cristina şi am văzut şi noi prin intermediul pozelor cam ce se întâmplă acolo. E ca un curs de perfecţionare, în care se învaţă coregrafii în premieră, realizate de jammeri, se discută şi lumea se simte foarte bine!


Ni s-a făcut foame după Zumba cu cei de la Iaşi. Înainte de masă, am dat o raită la pontonul de la marginea Lacului Ursu. De ce? O altă felie de Zumba, într-un alt fel de ambient, susţinut de cei din Târgovişte, din Constanţa, din Bucureşti şi alţii, ne-a ţinut locului pentru o oră şi jumătate, dansând şi simţindu-ne extrem de bine. Repet aceste lucruri, dar nu am cum să scriu despre aceste lucruri decât în acest mod: ca să pricepi fenomenul acesta, trebuie să îl încerci!
E ca îngheţata: nu poate fi explicată, ci savurată!




Gigi şi cu mine eram la sincron chiar şi de departe, lumea privea de zor, făcea poze, totul era extrem de colorat şi de plin de vitalitate, iar ritmurile latino erau pur şi simplu înnebunitoare. "El amor" a fost dansată de foarte multe ori, au cei cu zumba o obsesie momentană cu piesa asta, dar mie mi-a ajuns să o fac de două ori, la Ana şi la Iaşi. Era o trupă de copii veniţi la Lacul Ursu şi începuseră să imite mişcările noastre, ca la Zumba Atomic!



Baloane de săpun zburau aleatoriu prin aer şi Gigi îmi spunea cât de fericită ies în poze, ca şi cum nu îmi mai încap în piele de la atâta bine! Am plecat să mâncăm căci stomacul nu mai găsea înţelegere pentru eforturile noastre susţinute doar cu un mic-dejun consistent şi ne-am hlizit aşteptând o pizza pe o terasă din apropierea lacului Ursu. Seara am luat cina cu toţii pentru prima oară de când ne aflam acolo, am vorbit foarte mult cu Paul despre mecanismele lumii Zumba din România şi din străinătate şi mi s-a părut că redevenise pentru câtva timp acelaşi pe care îl ştiam de la Iaşi. Restul timpului nu prea a semănat cu imaginea pe care mi-o făcusem despre el din septembrie încoace: de asta e bine să cunoşti oamenii dincolo de spaţiul familiar şi de zona de comfort, căci poţi fi surprins de descoperiri!



Seara a fost condimentată cu o altă ieşire în No Face, la care nu au mai venit aşa mulţi oameni, căci fusese o zi extenuantă de zumba şi lumea a preferat odihna sau plimbarea nocturnă prin staţiune. Shot-urile au mers ca unse, la fel şi Baccardi cu Cola, recomandarea Irinei! Am poposit la un afterParty la fete în cameră şi ne-au plăcut atmosfera, glumele Irinei, voia bună a Laviniei, tevatura despre bonusul de zumba de a treia zi. Şi vinul a fost delicios!


"Acum la ceas de seară, în timp ce îmi iau siropul şi ceaiul fierbinte, când citesc atâtea felicitări şi atâtea exprimări entuziastice, mai uit de oboseala şi răceala acumulate. Când o să spun Sovata, o să spun de acum: prieteni, bucurie, sentimente, muncă, transpiraţie şi, nu în ultimul rând, FERICIRE. Mulţumesc vouă, celor care existaţi şi dăruiţi din sufletul vostru în fiecare zi, la fiecare antrenament!" - scria Emil, unul din organizatorii acestui eveniment.


Rustam Haceaturov - unul dintre organizatori - a fost un om tare pe placul nostru, l-am urmărit mişcându-se, ne-a încântat warm-up-ul şi, cu îngăduinţa lui, voi reda cuvintele sale de pe blog:

"Se aude ploaia de pe locul unde era amplasată scena. E liniște, nu mai e nici fir de décor Zumba, nu mai e culoare, nu mai e muzică, nu mai strigă nimeni cu veselie și nu mai sunt zeci de zâmbete. Zâmbim noi, câțiva care am rămas în urmă să strângem, și o facem pentru că suntem încărcați cu emoții și cu momente dragi, nu pentru că ne bucură liniștea. Ne uităm roată la sala asta amuțită și pustie și nu ne vine să credem că în urmă cu câteva ore eram împreună, din toate colțurile țării, bucurându-ne de viață.

Action! – Ediția 1 Sovata s-a terminat. Culoarea și dansul au luat o pauză după trei zile încărcate până la refuz și-am rămas cu poveștile și amintirile, așa cum am promis. Am spus că va fi maraton de Zumba și a fost. Oamenii frumoși de pe scenă au vibrat alături de oamenii excepționali din sală, iar momentele de tras sufletul au fost atât de puține încât n-am avut timp nici măcar să consumăm apa.

Am spus că va fi distracție și a fost. În timpul orelor, pe ponton, în piscină, în discotecă, în restaurantele celor două hoteluri, în recepție, chiar și pe holuri, în fața camerelor… s-a râs mult, s-a povestit mult, s-a dansat în sincron și s-a strigat ”Zumba!” de-au învățat și turiștii străini cum se salută zilele astea în Sovata.

Am spus că vor fi experiențe noi și așa a fost. Am văzut stiluri diferite, coregrafii diverse, imaginație și atitudine. Am spus că vor fi amintiri și sigur le aveți. După ce trece oboseala drumului către casă or să rămână momentele dragi și prieteniile reaprinse. Noi am făcut tot posibilul să vă placă, încercând să oferim un program diversificat și complet.

Am avut de toate. Sau poate e mai potrivit să spunem că am avut prea multe, prea de ”de toate” în atât de puțin timp. Categoric, trei zile nu ne ajung să facem tot ce am făcut acum și să fim și zen, odihniți și fără cearcăne. Drum bun către case! Ne gândim la voi cu drag!
"


Am să închei cu nişte cuvinte împrumutate de la profesoara mea de română din liceu, Liliana Balan:

"Dimineaţa furată. Dar nu vă cer decât să vă trăiţi frumos înflorirea, să fiţi mulţumiţi că sunteţi cireşi, să nu invidiaţi niciodată un zarzăr, să credeţi în dimineaţa voastră şi în drumul vostru spre mare. Lumea-i a voastră cu frumuseţea în ea...".

Mulţumim şi felicitări pentru desfăşurarea de forţe implicată în această sărbătoare Zumba! Cred că au fost şi aspecte ce puteau fi făcute mai bine, dar mie nu mi-au sărit în ochi: poate trebuia mai lejer programul, poate s-au suprapus unele ore peste altele, dar nu cred că rezista cineva la 15 ore de zumba, încât să îşi dorească să ajungă la toate! Bravo pentru curaj, pentru perseverenţă şi pentru încrederea că se poate face aşa ceva cu mult efort şi cu multă pasiune!




sâmbătă, 12 mai 2012

10 mai 2012 - Ziua Regalităţii la PALATUL ELISABETA din BUCUREŞTI - invitaţi să privim într-o altfel de lume

România de astăzi nu e o moştenire de la părinţii noştri, ci o ţară
pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.”
(Regele Mihai I)


10 mai 1881 - România este declarată regat. Ziua respectivă devine ZIUA REGALITĂŢII şi este sărbătorită ca atare atunci când îi vine rândul în luna mai. Gazda acestei sărbători este CASA REGALĂ, iar locul de desfăşurare este PALATUL ELISABETA din Bucureşti, aflat la doi paşi de Arcul de Triumf şi de Parcul Herăstrău. Până aici totul arată ca o lecţie de istorie redusă la 3 precizări obiective, doar că anul acesta eu şi fratele meu, Ştefan, am fost invitaţi să luăm parte la eveniment, împreună cu alţi doi invitaţi aleşi de noi. Nu mi-a venit să cred când m-a sunat Ştefan şi m-a întrebat dacă vreau să merg: Desigur!!! (mulţumim mult de tot, Dan!). * Fotografiile sunt realizate de Ştefan Abageru!



Ştefan, Georgiana, Daniela, George - în formaţie de patrulater am purces spre Palatul Elisabeta la Garden-Party, îmbrăcaţi comform unui dress-code şi puţin emoţionaţi. De la intrare s-a simţit că intram într-o altfel de lume - pălăriile cu dichis, oamenii mişcându-se agale, bunele maniere, aerul clasic, uniformele militare de pe alee şi caii de la poartă ne-au atras atenţia de la bun început. Te laşi impresionat, nu de opulenţă, căci nu sărea acest fapt în faţă, ci de un simţ al măsurii şi al rafinamentului simplu ce aparţin unei lumi care supravieţuieşte celei contemporane ca martoră a unor alte vremuri.

Casa Regală - Regele Mihai I, Principesa Margareta şi Prinţul Duda - au salutat pe cei peste 2.000 de invitaţi de la un balcon al Palatului Elisabeta şi steguleţele primite la intrare au început să fluture în semn de răspuns la Bun venit!-ul celor trei. Ceea ce ştiu despre regalitatea din România nu e din şcoală, căci simţul meu pentru istorie a fost atrofiat prin ore ţinute ca raportare de date, ani de domnie, contexte politice neexplicate simplu. Nu am memoria anilor, dar o am pe cea a istorisirilor legate, aşa cum mi le-au spus Ştefan (pasionat de istorie şi norocos că l-a avut profesor pe Liviu Burlec) şi dna Lenuş (o regalistă convinsă, ce mi-a arătat devenirea diacronică a acestei lumi). Mi-e greu să judec multe aspecte legate de regalitate, dar nu pot trece cu vederea o demnitate promovată de o astfel de instituţie, nu pot uita respectul englezilor şi al belgienilor (pe care l-am văzut exprimat direct!) pentru acest punct stabil din istoria naţiunii lor, care rămâne o constantă, indiferent de câte partide se plimbă pe la guvernare. Este o resursă de model, de eleganţă şi de continuitate şi astfel de cuvinte rămân cu tine: "După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea".




Citeam în tren, în drum spre Bucureşti, un articol al lui Sabin Gherman, scris după Discursul Regelui Mihai I din Parlament, pe 25 octombrie 2011, şi spunea printre altele:

"Nu ştiu şi nici nu judec eu abdicarea. Sentimentul acut e că am rămas fără istorie sau fără o parte a ei. Ca şi cum ne-ar lipsi un picior sau o mână: am făcut atâta caz de democraţia şi libertăţile noastre şi acum nici măcar să ascultăm nu suntem în stare...Discursul lui Mihai I nu va reduce nici TVA-ul şi nici nu va face pita mai albă – dar ne-ar fi putut plasa într-o anume normalitate, dincolo de învrăjbiri şi violente entuziaste. Vine din afara politicii şi asta ar fi trebuit să fie destul de reconfortant.

Nu sunt monarhist neapărat, nu-s mai nici de stânga, nici de dreapta şi nici măcar nu-i mai urăsc pe politicieni - dar îl ascult pe Mihai I. Pentru un singur lucru: e printre puţinii care înţeleg că ţara asta e mai importanta decât el însuşi."



Revenind la Garden-Party: am ascultat fanfara cântând piese clasice, am făcut un tur al grădinii şi am savurat un vin roze excelent într-un pahar mare cu picior lung (detalii care m-au încântat!), am văzut câteva personalităţi (Margareta Pâslaru, Ivan Patzaichin, prinţul Duda, Eugen Cristean, Adrian Cioroianu, Theodor Paleologu), am stat la o coadă liniştită şi pofticioasă de prăjituri demenţial de bune de la "Armand", am admirat salutul aviatorilor adresat regelui Mihai I cu modele pe cerul senin şi am întors mereu ochii spre ţinutele doamnelor prezente. Au fost două tendinţe: una clasică şi una mai îndrăzneaţă, dar mie mi-a plăcut prima, avea un plus de distincţie, părea venită din alte secol, fie prin accesorii, fie prin vestimentaţii întregi. Nu aş putea spune acelaşi lucru despre cealaltă tendinţă, extravagantă, sabotând vizual eticheta eleganţei şi a simplităţii. O adevărată paradă de pălării şi Geora s-a integrat perfect, nemaisimţind ca o povară pălăria aleasă de mama ei în marea de surori din jur!



Mihai I este singurul şef de stat în viaţă dintre cei implicaţi în cel de-al doilea Război Mondial. Are 90 de ani. Este "istorie vie, simplu, demn, nobil, vertical, distins, cu o altitudine modestă, nu arogantă, de un firesc surprinzător, venit dintr-o altă lume, mai ales prin ţinută", puncta Mircea Badea după discursul de anul trecut. Sunt impresionante astfel de lucruri, pentru că au devenit rare, livreşti, istorice, când sunt raportate la o Românie cinică şi ipocrită, iar impresia finală este tristă: firescul şi umanul rămân guri de aer şi nu sunt o atmosferă în sine.
Ne-am continuat periplul prin Garden-Party, discreţi, Ştefan ne-a făcut poze la scările laterale ale palatului Elisabeta şi cu uniformele militare, George i-a luat mamei sale cartea regală de bucate şi...




...am încheiat cele două ore, de la 17.30 la 19.30, cu ultimele poze la o fereastră a Palatului Elisabeta, unde Ştefan a fost nevoit să îşi dea acceptul de apariţie în imagini, căci ne-a făcut nouă dovezi de prezenţă şi el nu prea s-a pus în faţa aparatului.



A venit ora plecării: lumea s-a îndreptat spre ieşire, calm, ne dureau picioarele de la tocuri, dar Parcul Herăstrău ne aştepta să ne odihnim pe băncile lui. Nu prea sunt încântată de Bucureşti, deşi am mers de foarte multe în capitală, îţi sar în ochi mizeria, sărăcia, nesimţirea, ifosele taximetriştilor şi a vânzătorilor, fiţele din zonele centrale, dar de data aceasta, influenţată de evenimentul la care am fost şi de locul în care s-a desfăşurat, am pus eticheta de capitală. Ştiu că e doar un balon de săpun izolat, care se va sparge cu proximă ocazie când voi poposi prin Bucureşti, în drum spre vreun concert sau spre vreo ţară străină, dar e o senzaţie tare sănătoasă să fii mândru de oraşul ce este capitala ţării tale. Parcul, Arcul de Triumf, pistele de biciclete, mişcarea de pe alei, traficul pe multe benzi mi-au întreţinut pentru o oră senzaţia înşelătoare de normalitate.



Mi-a plăcut foarte mult privirea aruncată într-o altfel de lume şi sunt recunoscătoare pentru şansa de a fi ajuns acolo, mai ales că a venit totul pe neaşteptate şi nu mi-am dorit-o niciodată în mod absolut, nici prin gândurile mele idealiste nu s-ar fi înfiripat o asemenea idee, căci e o distanţă imensă între zonele unde vieţuiesc şi cele de acolo.
Mulţumesc mult din nou, Dan şi Ştefan, plus Maria (care ne-a găzduit în Bucureşti) şi Geora cu George, care m-au însoţit! Am văzut o fărâmă de istorie vie şi aşa ceva e rar!