luni, 25 ianuarie 2010

24 ianuarie 2010 - Săniuș la BÂRNOVA într-o iarnă cu frig mușcător

Iarnă ca asta de mult timp nu a mai străbătut zonele noastre. Un frig atât de aspru și pișcător mai că te face să te întrebi cum de rezistă oamenii munților la înălțimi cu temperaturi atât de zgârcite. Nici în copilăria mea nu cred că am experimentat temperaturi atât de scăzute, deși țin minte cum eram pusă pe sanie înfofolită ca în trupele speciale.
Însă nu se poate doar să te plângi de frig (deși românului îi este specific să se tot caine: mai întâi că nu mai sunt ierni ca înainte și după aceea că iarna este mai ceva ca înainte!), nu se poate să nu apreciezi totuși că iarna cam asta înseamnă: zăpadă, frig, ceai cald, haine groase, aburi pe gură, mănuși, calorifer/sobă/mâna caldă a altcuiva, gheață și...o doză de ludic.
Mă uit la cele două turturele, locatare convinse ale crengilor copacului de lângă geamul meu, alintate și hrănite cu grăunțe de la țară (împreună cu o armată de vrăbii gălăgioase, pe care nu le alungă, ci le tolerează cu mult calm): rezistă stoic, nu se despart, una dormitează, cealaltă veghează, se înfoaie pentru a păstra căldura și se adaptează. Lecții, lecții de simplitate!


Din liceu m-a fascinat modul de a ființa al Micului Prinț al lui Antoine de Saint-Exupery: "Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii." Asta se întâmplă poate pentru că inocența este prima pe care o pierdem atunci când rațiunea pune stăpânire pe creșterea noastră și uităm treptat să comunicăm fără piedici sau pur și simplu să ne bucurăm de lucruri mărunte. Odată cu plecarea inocenței se înjumătățește și imaginația și apare pragmatismul, restul de capacitate de visare suferind mutații. Oamenii mari alunecă într-o lume a lor de giganți, de a ajunge cineva, de interese, de griji, de probleme, de priorități real/fals necesare și uită că mai au resturi prin care pot fi conectați la ceea ce ștrumfii pricep atât de ușor. Știu că nu sunt noutăți, doar că unele lucruri îți ocupă oricum mintea oricâtă atenție le dai și te provoacă la acțiune, căci: "Nu ar trebui să emitem pretenția de a înțelege lumea exclusiv prin intelect. Judecata intelectului este doar parte din adevăr." (C.G.Jung). Minți luminate dădeau implicit dreptate Micului Prinț!

Nu e simplu să supraviețuiești într-o lume ca a noastră: ce avem la nivel de confort este plătit cu un preț prea mare sufletesc și valoric, dar ne mai putem strădui să înțelegem explicațiile Micului Prinț. (Ramona din poza este o variantă feminină a acestuia!)


Ștrumfii intuiesc cel mai bine lucrurile acestea și mă încântă să văd că renunță la calculator sau la vreo telenovelă pentru a ieși în natură (chiar dacă e mai ostilă), pentru a socializa și a marca încă un moment din acela de care îți aduci aminte zâmbind complice. Aleargă în lumea asta de mult prea devreme să piardă inocența aceea căreia îi vor duce dorul, o consideră un blestem și o slăbiciune, nu un dar și ceva de păstrat, îi conving influențele din jur că așa este bine, exact cum era în lumea mitică a satului credința lui "trebuie". Dar nu îi afectează pe toți curentul acesta: mai sunt destui mici prinți printre ei, care își îngrijesc floarea pe planetă și călătoresc în spațiu!


Ca să ajung de la gând la faptă...iarnă, ștrumfi, ludic, frig și Bârnova, adică o planetă de alb, o pârtie între dealurile păzite de un stejar impunător și o ceată de îndrăzneți (cărora trebuie să le dai imbold să stea împreună, căci altfel se fărâmițează în grupuri mici), care au lăsat acasă caloriferul și au venit cu săniile sau ceolofanul la un săniuș la plural.






Rezistența a durat cam o oră și jumătate și apoi ne-am retras la Alexăndruța acasă pentru un vin fiert și o ciocolată caldă. Timpul a zburat și sângele ni s-a încălzit, iar duminica a fost altfel față de una obișnuită! Asta căutam și exact asta am găsit!

marți, 12 ianuarie 2010

15 ianuarie 2010 - Expoziție de fotografie în Copou - "Calendar eminescian"

Poate imaginile nu spun suficient fără cuvinte. Poate cuvintele nu spun totul fără imagini. Poate sunt numărate certitudinile și adevărurile sunt ținute în căuș de palmă. Poate nu reușim să înțelegem totul, dar ne străduim să simțim cât mai mult. Poate este nevoie să transmitem frumusețea surprinsă imperfect ca să re-umplem ulciorul. Poate numărul întrebărilor îl depășește cu mult pe cel al răspunsurilor. Poate nu încetăm să creăm mirări, căci e vitală privirea spre înălțime. Poate și căderea e un zbor.
Poate niciodată, nimic nu se termină și toate, de fapt, într-un mod indescifrabil, se continuă. Subteran. Subtil. Insesizabil. Esențial. Chiar și după 160 de ani.

Deși îl citez pe Cosmin Alexandru: "Avem o Românie. Fiecare alta.", cred că sunt unele puncte în care fragmentarul dispare și ne regăsim toți într-o "matcă identitară" (C.Rădulescu-Motru) în spațiile unor suflete ce au trecut dincolo de diferențe. Fără să sufăr de patriotism, mereu i-am văzut ca pe niște titani care au răsturnat ordinea zeilor de neînțeles pe Blaga, Brâncuși, Eliade, Cioran, Noica, Țuțea, Enescu, Stănescu, Luchian, Eminescu. Titanii au fost pedepsiți pentru cunoaștere și răzvrătire, dar nu uitați.
Eminescu nu a fost în preferințele mele. Cel puțin nu în liceu. La facultate l-am descoperit dens, profund, complex, depășindu-mi capacitatea intelectuală. Pasiunea regretatului prof. Dumitru Irimia putea face asta...Acum îl predau la școală. Ironic, nu? Și paradoxal! Pot doar să transmit ștafeta căutării esențelor care definește scrisul său.
Tocmai de aceea...


Extrase din cronica vremii:
"Acest Calendar conţine smântâna (ca să nu zicem crema) inteligenţei... din oraş. [...] Editorul crede a fi răspuns la o trebuinţă foarte simţită şi generală a poporului întreprinzând editarea acestui nou Calendar" (Mihai Eminescu)

miercuri, 6 ianuarie 2010

Trecerea spre 2010 - cu surle și trâmbițe

Să fie anul din care abia am mușcat câteva zile cât mai surprinzător calitativ (și cantitativ, după cum îmi spuse Andrei Ivașc) și, în ciuda crizei și a tuturor problemelor, să nu uităm lucrurile care contează și să ne bucurăm de ele. Simplu și cât mai mulți! Așa cum a fost la început de an!

Dacă va arăta 2010 precum începutul, mă pot declara mulțumită încă de pe acum! De ce? Mai întâi, amfitrionii întâlnirii de răscruce dintre ani, Ștefan și Stela, au fost absolut fenomenali, primitori peste fire, relaxați , ne-au cântat în strună și ne-au dat o libertate totală (și știu că toți cei prezenți împărtășim aceeași părere!). Mulțam fain de la Remus, Alexandra, Paul, Dana, Marius, Cristina, Mișu, Alin, Mădălina, Carmen, Cătălin, Radu, Laura, Adi, Claudia.


Miezul nopții ne-a surprins pe toți deja intrați în ritm de zbânțuială maximă (și pe rock nici nu se poate altfel!), dar am făcut bine-meritata pauză pentru a ciocni o șampanie în primul pas din 2010 și a ne ura cele bune, frumoase și norocoase! Mare aglomerație!


S-a revenit la dans și s-a adăstat cale lungă să ajungă, cu mici întreruperi pentru refacerea unor mușchi mai puțin puși la muncă până atunci...




Cum făceam, cum ne întorceam, se mai făcea câte o înghesuială, o înfrățire sau o strângere de forțe, că...unde-s mulți, e cert că puterea crește!


Responsabili cu muzica în mare parte au fost Alexandra (Foaie verde cinci chiperi) și Paul (Break Stuff), dar au existat multe alternanțe la democrația auditivă, de la rock de izbit pereții la autohtone și asezonate.


Kira a fost vedeta și alintata serii, căci toată lumea parcă venise pentru ea și douăzeci de perechi de ochi nu o slăbeau când era prin apropiere, fiind docilă în a accepta atât mângâierile, cât și muștruluiala părintească (mai ales de la Ștefan!). De fapt, parcă eram invitații ei!



După un astfel de început energic al anului, nu-mi doresc decât să ne țină tinerețea pentru reeditări însutite, căci prin oamenii frumoși cu care te simți în largul tău veselia este garantată! Știu că: “Alături de noi, în lume, sunt lucruri multe, însufleţite şi neînsufleţite. Ele nu văd şi nu înţeleg. Dar dacă într-o zi ar înţelege, cu siguranţă ar râde puţin de noi. Iar dincolo de lume stă un zeu vesel, care înţelege cu adevărat lucrurile şi râde cu adevărat.”(Noica). Presimt eu că Cineva acolo sus a râs cu noi (și nu de noi!) în trecerea spre nou-născutul an!