marți, 28 februarie 2017

24-26 februarie 2017 - PENTELEU - teleleu până la Stația Meteo de la 1.620 m, delicii la Ferma de sub Penteleu și...magnolie de Dragobete

     "De noapte bună, în loc cu semnal, raportul 'de gardă' de ieri din Penteleu: 39.908 pași, 28.5 km, 8 ore, 3.764 calorii . Mulțu' de organizare, transport și bunătăți, și că mă acceptați în grupul vostru de munțomani cu vechime. Se tot confirmă că sunt o mare norocoasă." 
(Adela)

    "Montaniarzi cu gâdilici în tâlpi, vine o vreme când e nevoie să ne mișcăm trupele spre munte!" - așa mi-am început înghiontirea spre înăltoci când am ajuns aproape de finalul lunii februarie și am realizat că nu mai călcasem pe cărări înzăpezite de la începutul lui ianuarie. Oamenii-zâmbet au fost prompți în răspunsurile lor și ne-am adunat destul de repede 10 temerari pregătiți să apuce calea munților Penteleu! Cochetam de ceva vreme cu gândul de a ajunge la Ferma de sub Penteleu și de a lega un traseu spre vârful din zonă, iar, din moment ce am găsit o ofertă ochioasă de Dragobete acolo, m-am gândit că ar fi o epxeriență multiplă: culinară, montaniardă, de un autentic frate cu cel de la Moara lu' Antone din Ludeștii de Jos!


      "DJ203K! Nu e virus, e un drum județean în județul Buzău care apare pe GPS. Arată ca un drum forestier. Dacă scapi cu mașina întreagă la capătul drumului, ai norocul să ieși într-un drum comunal asfaltat. Iar dacă ești foarte norocos, dai chiar de un polițist care te consoleaza cu blândețe că tu ai scăpat ieftin doar cu o baltă de motorină și niște noroi sub scut. Niște francezi au rămas acolo cu mașina praf și fără semnal la telefon." (Anca) - peripețiile legate de această tură au fost asociate cu drumul de la Iași/Vaslui până în satul Varlaam din județul Buzău, de unde trebuia să nimerim la cazare, la Ferma de sub Penteleu

    Am ajuns cu 3 mașini la momente diferite! Georgiana Ș., Ana, Gigi și cu mine am fost primele care au parcurs cei câțiva kilometri buclucași de la Varlaam la fermă și primele care au făcut cunoștință cu noroiul din tranșeele săpate de mașini! Silviu a ajuns după noi din Ungaria cu Uliul Negru, singurul care nu s-a speriat de hârtoape, și a ajutat-o pe Georgiana Ș. să își ducă mașina la stradă pentru a evita posibilitatea de nu mai putea ieși cu ea duminică, în cazul în care cădeau ploi în zonă. În timp ce o așteptam pe argintia Bagheera cu nășeii, Adela, Tamara și Alex, și vorbeam cu ei la telefon despre drumul județean pe care au plecat de la Vulcanii Noroioși spre satul Varlaam, și-au dat seama că li s-a spart ceva la mașină și...pierdeau motorină! Mark a tras pe dreapta, Alex a performat o scurtă intervenție chirurgicală de mecanică și eu i-am rugat pe cei de la fermă să meargă cu mașina lor după ei! Adela a povestit pe larg experiența plină de adrenalină în postarea de pe adelicii.ro, iar pozele făcute de nășică sunt mai mult decât concludente! 





      A doua zi am urmat traseul bandă roșie care ne-a dus pe drumul forestier Cernatu pe valea râului Basca Mare în direcția Gura Milei spre stația meteo Penteleu și de-acolo se ajungea pe vârf, la 1.772 m. Somnul în camerele extrem de confortabile și hălăduirea matinală pe la birtul autentic de la fermă ne-a dat un chef de ducă de zile mari și, chiar dacă cerul nu promitea un timp prea încurajator pentru o drumeție, ne-am urcat în Uliul Negru și Silviu ne-a dus pe toți la intrarea în traseu. A urmat o porțiune îngrozitoare de noroaie pe un forestier folosit intens de tăietorii ilegali, în care am frământat din plin pământul cu bocancii noștri nerăbdători să dea de zăpadă și de stâncă. Sincer, nu mi-au plăcut absolut deloc primii kilometri pentru că aveam senzația de traseu sisific ce îți omora plăcerea de munte, fără să îți lase impresia că te așteaptă ceva bun după atâta bătaie de cap și de picioare! Hlizeala cu omuleții și schimbul de gânduri bune m-au salvat de plictiseală și de regretul parțial de a fi plecat de acasă pentru a ne îngloda prin Penteleu! 




       În momentul în care traseul a părăsit noroaiele și a intrat în pădure m-am simțit izbăvită! Pe zăpadă, în februarie, într-un urcuș răsplătitor era muuult mai bine decât în scenariul anterior! Nu a durat mult și am dat nas în nas cu tăietorii de lemne aflați în barăci improvizate și ni s-a activat furia contra celor care nu protejează, nu prețuiesc, nu realizează cât de vitală este pădurea pentru noi, oamenii, și o exploatează fără scrupule pentru un beneficiu material. Arborii așezați în stive erau groși, nu arătau deloc bolnavi și așteptau resemnați să își ducă zecile de ani de creștere tăcută în camioane și apoi la fabrici sau cine știe pe unde. Ce poți face? Câte semnale de alarmă să tragi? Experiențele noastre cu Inspectorul Pădurii au fost diverse, de la bune la mai puțin bune, iar mentalitatea rămâne aceeași: bateți-vă joc pentru că se poate! Ljubljana plantează 2.000 de copaci și noi îi tăiem din pădurile virgine ca și cum ar crește rapid și nu ne-ar afecta țara pe termen lung. Ne doare sufletul de montaniarzi să vedem ciopârțirile acestea, ne bucurăm când poposim prin munți unde astfel de defrișări nu au ajuns încă și ne întrebăm cât va mai dura până când situația se va schimba în rău. Ni s-a părut trist, extrem de trist! 

      Fiind profesor și având contact cu tinerii, generațiile care vin nu îmi inspiră atâta putere morală încât să direcționeze lucrurile pe un alt făgaș decât cel actual! Acest fapt se datorează lipsei crase de repere din generațiile actuale! Sper să mă înșel, dar interesul tuturor pentru natură, sănătate, mișcare este neutralizat de comoditatea orașului, de tehnologie și de cai verzi pe pereți. Până la urmă, fiecare avem câte o fărâmă de vină, dar unii dintre noi încearcă să îndrepte lucrurile la 2 metri în jurul lor, alții le ignoră sau le distrug!






    Dincolo de noroaie, defrișări și frig, ne-am simțit bine urcând prin pădure până la marcajele de intersecție dintre trasee, unde am găsit un loc de popas cu o căsuță cu masă, băncă și acoperiș, fără pereți și cu ferestre deschise roată-împrejur. Ne-am încălzit depănând gânduri despre ce am mai făcut de când ne-am văzut ultima dată, despre ce planuri avem pe viitor, despre amintiri comune trăite la munte și nu numai, ne-am descoperit pasiuni comune și ne-am înfruptat din timpul petrecut la înălțime, așa cum doar montaniarzii știu să o facă. Adela ne-a uimit cu rezistența sa la frig! Până și Silviu, prea bine cunoscut pentru depozitul său constant de căldură, rămânea fără replică atunci când o vedea așa subțire îmbrăcată!


       De la intersecția traseelor până la stația meteo ne-a bătut un vânt geros în față de ne-a potolit avântul pentru atingerea vârfului. Am parcurs pas cu pas distanța înghețată și am fost primiți de meteorologul de serviciu în stația sa! Ne-a prins așa de bine să ne încălzim și să ronțăim bunătățurile pe care le-am adus cu noi încât ne-am dat cu greu duși de la căldură! Am hotărât să renunțăm la atingerea vârfului deoarece era ceață deasă și nu am fi văzut nimic, era frig și am fi înghețat, era destul de târziu și nu a fi avut timp suficient de întors fără să nu ne prindă noaptea. Coborârea până la nivelul copacilor a fost presărată cu ger și cu un incident care mi-a îngreunat tare de tot restul orelor de traseu: am alunecat pe o palmă de zăpadă și mi-am îndoit brusc piciorul drept cu probleme la genunchi! Am mers lent și cu un mare disconfort în următoarele 3 ore, dar trebuia să trag de mine pentru că nu voiam să fim încă prin pădure când se îndesea întunericul! Silviu, Adela și Gigi m-au ținut de vorbă ca să-mi iau gândul de la durere, așa că...mulțam fain!!



        Traseul s-a încheiat noaptea! Ultima porțiune am parcurs-o prin pădure, nu pe drumul forestier, și am avut parte de niște înglodări pe cinste, care ne-au scos aproape de podul unde l-am lăsat dimineață pe Uliul Negru. Silviu ne-a dus pe toți în două reprize la cazare, la Ferma de sub Penteleu, unde ne aștepta o cină savuroasă pe care o meritam din toate punctele de vedere! Sărmăluțele, mămăliguță cu smântână, brânză...




      Ce era așa de interesant la Ferma de sub Penteleu? O afacere de familie bazată pe hrană curată, din animale crescute la curte, cu lapte și smântână de la căprițe, cu ouă de la găini, cu iepuri, curcani și gâște libere, toate ținute în ritmul firesc dat de natură. Atmosfera primitoare, elementele de bun gust, aspectul de rustic și de autentic, combinațiile surprinzătoare, dar bine integrate (ex: jazz-ul), ne-au lăsat o impresie de căldură locală și de dorință de a face un alt fel de turism, unul în care apar îmbinate natura, proaspătul și rafinamentul simplist. Pe lângă camerele de cazare, birtul ne-a plăcut imens de mult, pentru că avea un spațiu generos de socializare, o căruța transformată în masă, discuri de vinil senzaționale, iar calitatea lemnului, a feroneriei, a obiectelor decorative erau de o clasă superioară. În multe aspecte ferma s-a inspirat din casele de vacanță austriece, dar a reușit să imprime acel autentic românesc plăcut ochiului și...stomacului!   





       Duminică dimineața soarele și-a făcut simțită prezența și ne-a oferit o felie de primăvară de care am profitat și am dat o raită printre ieduții de la fermă! Am crezut gazdele când ne-au spus că vara, pe timp frumos, atmosfera este absolut senzațională în acel loc unde nu ai semnal, nici internet, ești rupt de lume și relegat la ritmurile necesare ale norilor, ale apei, ale pădurii din jur, ale naturii pe care o regăsești în tine însuți! Aceia dintre noi care am stat la țară, la bunici, am regăsit lentoarea timpului și parfumul copilăriei strecurate între detaliile fermei, care ne-a lăsat impresia de vino'ncoa din toate punctele de vedere!



       Ana a fost una dintre cele mai încântate persoane din grupul nostru de ieșirea la munte, Georgiana Ș. ne-a alintat cu prăjituri și tort în trei culori așezat strategic în cercul roatei de rezervă pentru a-și păstra forma, Tamara și Alex s-au bucurat din plin de escapada din aerul orașului, chiar dacă au avut de depășit obstacole serioase (anulat venitul cu mașina, prinsul trenului, tămăduit Bagheera), Gigi și-a reluat apucăturile ștrumfești, Adela s-a convins (din nou!) că merită să vină cu noi prin munți căci adrenalina și autenticul sunt garantate, iar nășeii au catalogat tura drept una de "neuitat" din o groază de puncte de vedere. Le-a rămas inima de fermă și la potențialul de înfruptare pe care îl are, discutând intens cu gazdele despre hrană curată, despre organizarea internă, despre idei creative și despre viziunea lor turistică. Ca și în cazul Morii lu'Antone, eu și Silviu ne-am bucurat să vedem că România firească se mișcă sub valurile de grotesc, de absurd, de mediocru care o acoperă și o provoacă să se adapteze în continuu. Și uite așa am mai descoperit o "insulă de normalitate" unde se poate respira liber și de unde te întorci acasă inspirat la fapte mari! 



      Când își pune Silviu mintea să mă uimească, apoi greu îl întrece cineva! Știind că am o slăbiciune pentru Dragobete și fiind împreună în acea zi, s-a gândit să mă reducă la tăcere și la extaz printr-o...magnolie adusă din Ungaria! După ce am ajuns toți la cazare și lumea s-a apucat de vorbit și de reluat legăturile, Silviu m-a sustras de la hlizeală și m-a dus peste pod la Uliul Negru ca să îmi arate...un ghiveci imens, un sac de pământ special pentru rododendron și o magnolie tolănită de la schimbătorul de viteze până în portiera din spate a mașinii! Am rămas fără grai, l-am sărutat de muulte ori și m-am bucurat mai ceva ca un copil care primea o jucărie visată de multă vreme! Zambilica - așa a fost botezată magnolia noastră "bătrână" de 2 ani - a fost scoasă din Uliul Negru și pusă la păstrare în casa bătrânească de lângă parcare, urmând să fie plantată în grădina casei noastre la Iași! Gigi ne-a fost nășică de împlântat Zambilica în pământ, ne-a făcut poze și s-a bucurat și ea tare mult pentru isprava lui Siiiilviu! 



          Câteva zile mai târziu...magnolia și-a deschis rozurile sub soare și întregul cartier s-a minunat alături de mine și de Silviu de frumusețea primăverii ivită sub ochii noștri în petale! Și-a deschis toți bobocii, absolut toți au făcut cunoștință cu lumea și ne-au promis că se vor ține de astfel de șotii în fiecare an!