sâmbătă, 23 septembrie 2017

8-10 septembrie 2017 - BAIULUI în prag de toamnă și...din nou la Cabana Plaiul Foii

"There are stars you haven't seen
and loves you haven't loved. 
There's light you haven't felt 
and sunrises yet to dawn. 
There are dreams you haven't dreamt 
and days you haven't lived 
and nights you won't forget 
and flowers yet to grow. 

There is more to you that you have yet to know."
(Gaby Comprés, Poems)

     ...și mai sunt și o mulțime de colțuri montane de explorat!! După tura din Făgăraș pe Vârful Negoiu, ni s-au aprins toate beculețele interioare conectate cu muntele, așa că ne-am propus să nu ratăm următorul week-end și să explorăm un pietros molcom întins paralel cu Bucegii. Nici eu, nici Silviu, nu am mai fost în Baiului, așa că era o premieră interesantă pentru amândoi! Am plecat din Iași vineri după-amiază și seara ne cazam în stațiunea Azuga la Casa Paradis, unde gazda s-a arătat destul de îngrijorată pentru siguranța noastră când a auzit ce plan aveam pentru a doua zi. Rucsaci în spate - dormit la cort - lipsa apei pe creastă se configura în mintea gazdei noastre ca o triadă horror alături de pericolul prezenței urșilor în zonă, așa că ne-a dat chibrituri și o cutie de...pocnitori expirate pentru a ne apăra de animalele sălbatice!    





      "Fă bine atât cât poţi, dar între binele tău şi binele îndreptat asupra celorlalţi trebuie să existe un echilibru! Întoarce-te spre tine ori de câte ori simţi că lumea poate să existe şi să respire şi fără ca tu să o ajuţi şi întreabă-te ce mai faci!" (Daniela Bîzgă) - noi ne-am văzut de-ale noastre a doua zi dimineață: am urcat cu telecabina din Azuga pe Culmea Șorica, am admirat maiestuoșii Bucegi de la orizont și ne-am îndreptat spre intrarea în traseul de creastă! Am trecut pe lângă Vârful Urechea (1.715 m) șerpuind pe curba de nivel extrem de plăcută la picior, dar lipsită de provocări pietroase, după care am depășit intersecția cu traseul venind dinspre Culmea Zamora și am urcat pe Vârful Băiuțul (1.826 m). Aici am găsit...brândușeeee îndrăznețe, pitulate la firul ierbii arse de pârjolul verii din august!





       Am coborât într-o șa, ne-am întâlnit cu turme de oi, am urcat pe Vârful Baiul Mic (1.834 m), ne-am intersectat niște căței curioși, paznici ai altor turme, și am coborât în Șaua Baiului. De acolo am ajuns pe Vârful Baiul Mare (1.895 m) și ne-am bucurat de perspectiva deschisă și senină la orizont asupra Bucegilor! Cred că munții Baiului se constituie mai mult într-un fel de lojă care îți oferă o altă perspectivă asupra vecinilor faimoși de vis-a-vis, fiind tare plăcuți de făcut primăvara, toamna și iarna când traseele la 2.000 m sunt mai greu accesibile. Nu am bănuit că puteam face cam toată creasta lor înierbată într-o singură zi și că rucsacii cu sacii de dormit, cort, mâncare, haine, pelerine de ploaie aveau să ne fie de prisos! Spatele nostru sigur ar fi apreciat să nu fie împovărat timp de o zi întreagă! Ei, na, asta a fost - hike and learn!





     De pe Culmea Baiu au urcat vreo 10 oameni veniți cu trenul de la București pentru a parcurge câțiva kilometri de munte, departe de aglomeratul oraș! S-au întâlnit cu noi pe Vârful Baiul Mare, ne-am făcut poze reciproc, după care ei au grăbit pasul pentru a prinde trenul de la ora 17 din Sinaia. Au urmat Vârful Drăgan (1.776 m) și Piscul Câinelui (1.685 m), bicicliști pe traseu, vaci răsfirate și coborârea pe Culmea Câinelui, unde ne-am oprit la o binemeritată pauză de sandwich, ciocolată, alune și mere, odihnindu-ne întinși pe iarbă și admirând frumusețea despletită roată în jurul nostru. Norii se răsfirau în zare, asediau Coștila și Omu, dar nu adăstau, păreau a fi prea plictisiți pentru vreo îmbufnare ploioasă, dar tot am decis să nu rămânem pe munte, ci să ajungem în Sinaia și de acolo...din nou la Cabana Plaiul Foii!




       Pierderea în altitudine pe Piciorul Câinelui a fost zdrobitor de solicitantă: panta extrem de înclinată ne-a pus serios genunchii la încercare! Pădurea generoasă de fagi a apărut după zadele de pe platou, iar ciupercile cuibărite în trunchiurile doborâte ne-au dat motive de pauză pe drum. Sinaia și-a făcut simțită prezența prin trafic, tren și agitație, iar mizeria din apă de la marginea pădurii ne-a dezamăgit cumplit! Pur și simplu, românii noștri nu merită să aibă parte de o natură atât de diversă și de frumoasă pentru că nu știu să o prețuiască, of, Doamne! Pe Baiului nu am găsit decât vreo 2 sticle de plastic, în rest muntele era destul de curat, în schimb poalele lui spre Sinaia erau dezastruos de neîngrijite și pline de gunoaie! După ce ne-am delectat cu seninul zilei la altitudini de peste 1.800 m, era dezamăgitor să vezi pungi de plastic, ambalaje, doze de metal, resturi de tot felul aruncate cu nesimțire în apă! 





       Apusul strecurat la orizont ne-a însoțit de la plecarea din Azuga până la Cabana Plaiul Foii unde ne-am pus rapid cortul și am mers să mâncăm pe terasă. Pe drumul de coborâre din creasta nordică, prin Valea Urșilor, pe la Refugiul Diana, am urmărit o frontală în noapte, făcând frăție cu stelele de pe cer: montaniardul înainta destul de bine și ne-am amintit de tura plină de peripeții pe care am făcut-o cu nașii noștri fix cu un an înainte, tot la frontală și cu multă adrenalină! Draaagă de tot ne mai este Piatra Craiului, nu ne mai săturăm să țesem reveniri la poalele ei sau pe crestele ascuțite! Deja două ture ne sunt creionate în minte, dar va trebui să așteptăm cuminți o vară darnică pentru a le aborda! Abia așteptăm!!


     Dimineață, Craiul ne-a salutat senin și ne-a invitat la o șuetă la Cabana Plaiul Foii alături de o cafea, o omletă cu cașcaval și un ceai de fructe de pădure! Absolut divin: două duminici consecutive am luat micul-dejun pe terasa unui loc extrem de special pentru noi, țesut în poveste noastră de la bun început și incapabil să ne plictisească, oricât de multe ori am poposi la el! Reveniți la cort, am observat că vecinele de la deal întorseseră spatele Craiului și se delectau cu mormanul de pietriș din fața lor: trebuie să fii ignorant la niște cote greu de egalat ca să faci asemenea alegeri total neinspirate! 



        Alte pietre din Crai au aterizat în portbagajul lui Surulică și au înălțat micul munte din grădina noastră de la Iași! Le-am pescuit din Bârsa, din apa care curgea prin fața Cabanei Plaiul Foii, le-am spălat de mâl și le-am așezat cuminți alături de rucsaci, de bocanci și de izoprene! Nu ne vom opri aici cu siguranță, pentru că alte surori pietroase vor poposi în mașina noastră pentru a crește înăltocul de lânga căsuța noastră!   


"voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…"
(Nina Cassian)


duminică, 10 septembrie 2017

1-3 septembrie 2017 - FĂGĂRAȘ - Vârful Negoiu (2.535 m) - sărbătorind 1 an de la nuntire pe creste și...la Cabana Plaiul Foii

"fă-te țărm, eu mă fac mare
și să vezi îmbrățișare

fă-te măr, mă fac eu evă,
mușc din tine pân’ la sevă
fă-te piatră, să fiu apă
ce în carne-ncet îți sapă

fă-te frunză, să-ți fiu ram
biserică, să-ți fiu hram
fă-te cerc, să-ți fiu eu rază
  fii deșert, să îți fiu oază"

(fă-te, fă-mă, fim, de Ivcelnaiv)

        Am împlinit un an de la nuntirea noastră din Piatra Craiului și am simțit că locul în care am vrea să fim pentru un asemenea moment era pe Vârful Negoiu, la 2.535 m, în Făgăraș, pe primul vârf pe care am urcat împreună când ne-am cunoscut în iulie 2012. Povestea noastră de 5 ani s-a împletit cu multe călătorii, cu munți bătuți pe cărări sau pe ferrate, cu visuri îndrăznețe coapte la foc mic sau pocnite la spontaneitate, cu un drum dârz plin de încercări și de creșteri strașnice. Suntem într-un loc bun, împreună, recunoscători, primeniți după ultimele ajustări pe care viața ni le-a ridicat la fileu, gata de îmbrățișat doruri, vise și provocări viitoare, toate legate de locuri îndepărtate, de pietroși, de noi înșine trăind la plural o poveste care ne surprinde, ne completează și ne dă sens. Suntem siguri că dorul de ducă ne va fi în continuare alături, ținându-ne de mână și țipând din toată inima că trebuie să fie urmat! 



       Vara acestui an nu a fost una prielnică drumețiilor pentru noi, deoarece un examen de gradul II în învățământ (pentru mine) și un nou job (pentru Silviu) ne-a obligat să stăm mai mult în oraș, în căldură infernală, și să ne bucurăm de serile răcoroase de la noi de-acasă, când auzeam greierii și depănam amintiri din multele călătorii făcute în ultimii 5 ani. Suferință? Cred că este un cuvânt insuficient de generos în sensuri pentru a descrie cât de intens a trebuit să muncim pentru a ne potoli demonii dornici de hălăduit și de respirat aer tare de creste! După ce am terminat cu examenul pe 31 august și am luat nota 9.90, a doua zi am pornit spre Făgăraș, entuziasmați ca niște adolescenți care își pun pentru prima dată bocancii în picioare. Munții aceștia au ceva magnetic, încâlcesc obsesii în mintea montaniarzilor români datorită înălțimii lor, populează sufletul cu liniștea lor sfidătoare de cer, îi pun în gardă pe doritori că nu vor fi blânzi cu picioarele lor, iar panoramele pline de creste se cuibăresc nestigherite în dosul gândurilor și cer reveniri.     




        Am ajuns la Cabana Negoiu pe 1 septembrie, spre seară. L-am lăsat pe Surulică în parcare, ne-am pus rucsacii în spinare și în vreo oră și jumătate discutam deja unde să ne așezăm cortul. Am decis să stăm puțin mai departe de cabană, în locul unde apăreau deja marcajele pentru traseele spre Negoiu, Șerbota și Scara, deoarece părea că am fi avut parte de liniște! Totul a fost în regulă până pe la ora 20.00 când a apărut un grup extrem de gălăgios de "căutători de distracție la munte, cu bocanci, cort și atitudine de discotecă". Nu am mai întâlnit această specie hibridă de pantofar echipat de munte (fără să fie montaniard!), adaptat la societatea de mall, interesat să stea în natură cu toate apucăturile de prost gust ale unui sălbatic de oraș, total lipsit de respect față de liniștea muntelui și a celorlalți oameni veniți acolo. Urletele, râsul isteric și muzica dată tare (măcar ascultau Subcarpații!) ne-au ținut ochii deschiși o bună bucată din noapte, așa că dimineață la ora 7 plecam deja în traseu, înainte de trezirea maimuțelor! Eram siguri că voiau să vină pe traseul spre Negoiu și nu intenționam să împărțim vreo bucată de drum cu ei! "N-am fost supărat niciodată pe mere/ că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,/ pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări." (Nichita Stănescu), dar pe oameni că sunt sub-oameni și nu au bun simț - da!!!




       Am urmat traseul spre Șaua Cleopatra, pe lângă Cascada Sărății, cel pe care îl gustasem puțin în iunie 2014. De acolo am făcut stânga și am urcat până la Piatra Prânzului (2.100 m), ajungând la Acul Cleopatrei, punct de reper situat înainte de intersecția cu traseul de creastă și cu intrarea în Custura Sărății. Din spatele nostru veneau participanții la un maraton montan, plini de elan și cu mușchii lucrați, având mereu un Bună ziua! la îndemână și un zâmbet încurajator, alergând pe porțiuni prin care noi treceam cătinel. Simțeai foarte repede spiritul comunității oamenilor veritabili de munte care se înfruptă din pietroși cu inima deschisă și sunt bucuroși când îi întâlnesc pe cărări pe cei asemeni lor!  





        La Acul Cleopatrei am făcut scrambling pe niște pietroaie care ne-au pus picioarele la încercare, apoi am ieșit la Custura Sărății, o porțiune superbă din Făgăraș care ne va mai aștepte un an până ne vom cocoța în spinarea ei. Până pe vârf am mai avut parte de puțin scrambling, chiar înainte de a ajunge, iar la 2.535 m am găsit vreo 30 de oameni aglomerând cei câțiva metri părtați de pisc! A trebuit să ne strecurăm cu entuziasmul nostru pentru niște poze, admirând în același timp panorama superlativă: Moldoveanu era ocupat cu niște cețuri difuze, iar dinspre Șerbota nori mofturoși păreau a se apropia cu repeziciune. Ne-am urat La munți ani! pe Negoiu, ne-am îmbrățișat cu dor și am făcut cale întoarsă pentru că nu am fi vrut să traversăm porțiunile de scrambling pe ploaie. Eram conștienți de posibilitatea unor averse pe la ora 14.00 deoarece pe meteoblue.com găsisem avertizări detaliate, dar nu credeam că se vor adeveri chiar la...minut!



         La 14.05 a început să picure și eram total uimiți de cât de precis a fost site-ul! Ne-am pus pelerinele, dar, după 15 minute, le-am scos, pentru că norii terminaseră vizita și lăsaseră soarele să ne îmbrățișeze din nou. Am ajuns la cort și am decis că nu vrem să mai stăm o noapte alături de colegii noștri de camping (ne-am întâlnit cu ei pe traseu, doar unul a salutat, ceilalți erau ocupați cu gălăgia, au ajuns la corturi cu buchete serioase de flori culese de pe munte...), așa că ne-am adunat rapid lucrurile și am plecat spre...Cabana Plaiul Foii, locul nuntirii noastre, la poalele Pietrei Craiului. Eram așa de entuziasmați de idee încât am ajuns repede la Surulică și am pornit spre un loc tare drag nouă! Drumul era asfaltat până aproape de cabană, nu mai aveau locuri, nici mâncare, dar ne-am pus cortul roșu pe iarbă și ne-am culcat în liniștea Craiului, vegheați de o hoardă de stele! 

     Micul-dejun a fost luat pe terasa cabanei, sub soarele blând, depănând din amintiri vii ziua perfectă, simplă, plină de drăgan pe care am trăit-o împreună cu un an în urmă! Ni se părea incredibil ce nuntire am avut, cum s-au legat toate într-un mod inexplicabil de firesc și de dens, cum muntele ne-a fost alături și ne-a vegheat complice din înălțimea lui crăiască! Mulți ani veseli, sănătoși, călători și strașnic de interesanți să ni se aștearnă înainte, alături de oameni care țin aproape lucrurile de suflet și cărările pietroase!