duminică, 10 septembrie 2017

1-3 septembrie 2017 - FĂGĂRAȘ - Vârful Negoiu (2.535 m) - sărbătorind 1 an de la nuntire pe creste și...la Cabana Plaiul Foii

"fă-te țărm, eu mă fac mare
și să vezi îmbrățișare

fă-te măr, mă fac eu evă,
mușc din tine pân’ la sevă
fă-te piatră, să fiu apă
ce în carne-ncet îți sapă

fă-te frunză, să-ți fiu ram
biserică, să-ți fiu hram
fă-te cerc, să-ți fiu eu rază
  fii deșert, să îți fiu oază"

(fă-te, fă-mă, fim, de Ivcelnaiv)

        Am împlinit un an de la nuntirea noastră din Piatra Craiului și am simțit că locul în care am vrea să fim pentru un asemenea moment era pe Vârful Negoiu, la 2.535 m, în Făgăraș, pe primul vârf pe care am urcat împreună când ne-am cunoscut în iulie 2012. Povestea noastră de 5 ani s-a împletit cu multe călătorii, cu munți bătuți pe cărări sau pe ferrate, cu visuri îndrăznețe coapte la foc mic sau pocnite la spontaneitate, cu un drum dârz plin de încercări și de creșteri strașnice. Suntem într-un loc bun, împreună, recunoscători, primeniți după ultimele ajustări pe care viața ni le-a ridicat la fileu, gata de îmbrățișat doruri, vise și provocări viitoare, toate legate de locuri îndepărtate, de pietroși, de noi înșine trăind la plural o poveste care ne surprinde, ne completează și ne dă sens. Suntem siguri că dorul de ducă ne va fi în continuare alături, ținându-ne de mână și țipând din toată inima că trebuie să fie urmat! 



       Vara acestui an nu a fost una prielnică drumețiilor pentru noi, deoarece un examen de gradul II în învățământ (pentru mine) și un nou job (pentru Silviu) ne-a obligat să stăm mai mult în oraș, în căldură infernală, și să ne bucurăm de serile răcoroase de la noi de-acasă, când auzeam greierii și depănam amintiri din multele călătorii făcute în ultimii 5 ani. Suferință? Cred că este un cuvânt insuficient de generos în sensuri pentru a descrie cât de intens a trebuit să muncim pentru a ne potoli demonii dornici de hălăduit și de respirat aer tare de creste! După ce am terminat cu examenul pe 31 august și am luat nota 9.90, a doua zi am pornit spre Făgăraș, entuziasmați ca niște adolescenți care își pun pentru prima dată bocancii în picioare. Munții aceștia au ceva magnetic, încâlcesc obsesii în mintea montaniarzilor români datorită înălțimii lor, populează sufletul cu liniștea lor sfidătoare de cer, îi pun în gardă pe doritori că nu vor fi blânzi cu picioarele lor, iar panoramele pline de creste se cuibăresc nestigherite în dosul gândurilor și cer reveniri.     




        Am ajuns la Cabana Negoiu pe 1 septembrie, spre seară. L-am lăsat pe Surulică în parcare, ne-am pus rucsacii în spinare și în vreo oră și jumătate discutam deja unde să ne așezăm cortul. Am decis să stăm puțin mai departe de cabană, în locul unde apăreau deja marcajele pentru traseele spre Negoiu, Șerbota și Scara, deoarece părea că am fi avut parte de liniște! Totul a fost în regulă până pe la ora 20.00 când a apărut un grup extrem de gălăgios de "căutători de distracție la munte, cu bocanci, cort și atitudine de discotecă". Nu am mai întâlnit această specie hibridă de pantofar echipat de munte (fără să fie montaniard!), adaptat la societatea de mall, interesat să stea în natură cu toate apucăturile de prost gust ale unui sălbatic de oraș, total lipsit de respect față de liniștea muntelui și a celorlalți oameni veniți acolo. Urletele, râsul isteric și muzica dată tare (măcar ascultau Subcarpații!) ne-au ținut ochii deschiși o bună bucată din noapte, așa că dimineață la ora 7 plecam deja în traseu, înainte de trezirea maimuțelor! Eram siguri că voiau să vină pe traseul spre Negoiu și nu intenționam să împărțim vreo bucată de drum cu ei! "N-am fost supărat niciodată pe mere/ că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,/ pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări." (Nichita Stănescu), dar pe oameni că sunt sub-oameni și nu au bun simț - da!!!




       Am urmat traseul spre Șaua Cleopatra, pe lângă Cascada Sărății, cel pe care îl gustasem puțin în iunie 2014. De acolo am făcut stânga și am urcat până la Piatra Prânzului (2.100 m), ajungând la Acul Cleopatrei, punct de reper situat înainte de intersecția cu traseul de creastă și cu intrarea în Custura Sărății. Din spatele nostru veneau participanții la un maraton montan, plini de elan și cu mușchii lucrați, având mereu un Bună ziua! la îndemână și un zâmbet încurajator, alergând pe porțiuni prin care noi treceam cătinel. Simțeai foarte repede spiritul comunității oamenilor veritabili de munte care se înfruptă din pietroși cu inima deschisă și sunt bucuroși când îi întâlnesc pe cărări pe cei asemeni lor!  





        La Acul Cleopatrei am făcut scrambling pe niște pietroaie care ne-au pus picioarele la încercare, apoi am ieșit la Custura Sărății, o porțiune superbă din Făgăraș care ne va mai aștepte un an până ne vom cocoța în spinarea ei. Până pe vârf am mai avut parte de puțin scrambling, chiar înainte de a ajunge, iar la 2.535 m am găsit vreo 30 de oameni aglomerând cei câțiva metri părtați de pisc! A trebuit să ne strecurăm cu entuziasmul nostru pentru niște poze, admirând în același timp panorama superlativă: Moldoveanu era ocupat cu niște cețuri difuze, iar dinspre Șerbota nori mofturoși păreau a se apropia cu repeziciune. Ne-am urat La munți ani! pe Negoiu, ne-am îmbrățișat cu dor și am făcut cale întoarsă pentru că nu am fi vrut să traversăm porțiunile de scrambling pe ploaie. Eram conștienți de posibilitatea unor averse pe la ora 14.00 deoarece pe meteoblue.com găsisem avertizări detaliate, dar nu credeam că se vor adeveri chiar la...minut!



         La 14.05 a început să picure și eram total uimiți de cât de precis a fost site-ul! Ne-am pus pelerinele, dar, după 15 minute, le-am scos, pentru că norii terminaseră vizita și lăsaseră soarele să ne îmbrățișeze din nou. Am ajuns la cort și am decis că nu vrem să mai stăm o noapte alături de colegii noștri de camping (ne-am întâlnit cu ei pe traseu, doar unul a salutat, ceilalți erau ocupați cu gălăgia, au ajuns la corturi cu buchete serioase de flori culese de pe munte...), așa că ne-am adunat rapid lucrurile și am plecat spre...Cabana Plaiul Foii, locul nuntirii noastre, la poalele Pietrei Craiului. Eram așa de entuziasmați de idee încât am ajuns repede la Surulică și am pornit spre un loc tare drag nouă! Drumul era asfaltat până aproape de cabană, nu mai aveau locuri, nici mâncare, dar ne-am pus cortul roșu pe iarbă și ne-am culcat în liniștea Craiului, vegheați de o hoardă de stele! 

     Micul-dejun a fost luat pe terasa cabanei, sub soarele blând, depănând din amintiri vii ziua perfectă, simplă, plină de drăgan pe care am trăit-o împreună cu un an în urmă! Ni se părea incredibil ce nuntire am avut, cum s-au legat toate într-un mod inexplicabil de firesc și de dens, cum muntele ne-a fost alături și ne-a vegheat complice din înălțimea lui crăiască! Mulți ani veseli, sănătoși, călători și strașnic de interesanți să ni se aștearnă înainte, alături de oameni care țin aproape lucrurile de suflet și cărările pietroase!




Niciun comentariu: