"Nu există greşeli, există doar lecţii, iar una din ele te învaţă că ghinionul e o parte integrantă a succesului. Elevii şi profesorii se află la niveluri diferite şi cei din urmă ştiu că, în viaţă, lecţiile vor fi repetate în diferite forme până când le înveţi. În cazul în care lecţii uşoare nu sunt asimilate, ele devin dificile şi, abia când ai să le înţelegi, e bine să treci la lecţia următoare." - este inevitabil ca profesor să nu gândeşti în termeni din aceştia atunci când încă o generaţie de ştrumfi schimbă direcţia spre liceu, uitându-se temători şi curioşi la tine să le spui ce îi aşteaptă, ce sfaturi le dai, cum e bine să zboare: aproape de pământ, în înaltul cerului, ca o săgeată cu ochii închişi sau atenţi la orice zgomot? Formule infailibile nu poţi deţine, ci doar o serie de lucruri de bun simţ şi de timidă înţelepciune căpătată în urma experienţei, pe care le transformi în "bune-intenţii-puse-într-un-avion-de-cuvinte".
Ştrumfilor din generaţia 2012 le-am fost profesoară doi ani. În octombrie 2011 ei au făcut parte din experimentul "Cu 50 de ştrumfi în Ceahlău" şi muntele mă leagă mai strâns de ei. Nu au excelat la învăţat (unii!) şi ştiu singuri acest lucru: a fost alegerea lor constantă să meargă în ritm lent, să nu se precipite la adunat cunoştinţe, dar au fost şi lucruri bune (la unii!) care au compensat lipsa lor de interes constant. Pe unii am reuşit să îi prind în nada curiozităţilor de tot felul, alţii m-au sabotat în elanul meu, dar, până la urmă, ne-am înţeles oarecum reciproc şi ne-am acceptat direcţiile. Prin chinuitoarele lecturi lunare am vrut să îi învăţ că: "Problemele externe sunt o reflectare corectă a stării tale interne. Dacă schimbi lumea ta interioară, lumea exterioară se schimbă pentru tine. Vei şti că ai învăţat o lecţie atunci când comportamentul tău se schimbă, căci înţelepciunea se dobândeşte practicând."
Oamenii "mari" prezenţi la banchetul ştrumfilor au fost de două categorii: profesori şi foste ştrumfe ale şcolii - Ionela în clasa a XII-a la Liceul "Garabet Ibrăileanu", Gigi în clasa a XI-a la Colegiul "Costache Negruzzi" şi Alexăndruţa în clasa a XI-a la Liceul "Vasile Alecsandri" (chiar dacă e mai mult Alexandra acuma, nu mă pot abţine să nu o alint ori de câte ori am ocazia!). Fetele sunt printre exemplele vii ale faptului că de unii ştrumfi lecţiile se prind devreme, că expunerea la frumos poate încolţi promiţător în oameni de-o şchioapă şi că totul se face în prezent pentru a fi evitată irosirea unei resurse preţioase cum este timpul: "Nu există niciun loc mai bun decât aici. Când al tău “acolo” devine un “aici”, faci deja primul pas către trăirea în prezent, trecând în concret ceea ce se află în minte."
Banchetul a fost organizat la Cavalerul Medieval, unde am avut parte de o primire specifică Evului Mediu, cu torţe şi îmbrăcăminte cu blazon, profesorii intrând primii, luând câte o cupă de şampanie şi primind pe fiecare ştrumf şi părinte la încheiere festivă a gimnaziului. Discursurile de la premiere s-au centrat în jurul ideii: "Viaţa îţi construieşte pânza pentru pictură, iar tu o pictezi: dacă nu îţi asumi responsabilitatea pentru pictarea unui tablou, atunci în locul tău altcineva va desena mult mai bine."
"Răspunsurile se află în tine. Ştii mai mult decât este scris în cărţi! Ca să îţi aminteşti, trebuie să citeşti, să te uiţi în interiorul tău şi să ai încredere în tine." - premierea a fost extrem de emoţionantă şi scurtă, ţinând în jur de o oră (Slavă Domnului!). Ancuţa Lehuţu din clasa a VIII-a B şi Alexandru Bălteanu din clasa a VIII-a A au prezentat slide-urile sintetice cu poze şi amintiri din cei 4 ani de gimnaziu, au fost moderatori ale intervenţiilor şefilor şi diriginţii claselor a VIII-a, colegii mei, prof. Alin Ţugurlan şi prof. Vasile Papaghiuc au transmis din plinul inimii lor de "părinţi şcolari" cuvinte de rămas bun, de construcţie şi de revedere. Locaţia mi-a plăcut foarte mult: deosebită şi aranjată cu bun gust, spaţioasă şi primitoare, cu o atmosferă istorică. Când se construia Castelul Medieval la poalele Cetăţuii am crezut că locul unui astfel de corcituri arhitecturale nu este nicidecum acolo, dar, acum, văzând interiorul, mi-am schimbat puţin părerea, dar nu destul de mult încât să dau deoparte convingerea că exteriorul s-ar fi încadrat mult mai bine undeva mai la marginea Iaşului!
După o muncă de luni de zile, de şedinţe cu părinţii, de strâns rândurile şi pus la cale toate detaliile, colegii mei au respirat uşuraţi că banchetul s-a desfăşurat cum îl gândiseră, că ştrumfii s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor la nivel de comportament şi că voia bună a fost dictatoare până târziu după miezul nopţii. Nu e absolut deloc uşoară organizarea unui astfel de moment, mai ales dacă ţii la anumite detalii şi la obţinerea unei atmosfere de un anumit calibru, dar merită: exemplul viu este întotdeauna mai ziditor decât cel vorbit şi sper că, peste ani, ştrumfii îşi vor aminti de aceşti oameni, pentru că şi-au făcut datoria mult peste graniţele de diriginte obişnuit. Au fost părinţi cu jumătate de normă!
La distracţie a fost incendiar! Ştiu ştrumfii să se distreze, chiar dacă la început trebuie porniţi, dar recuperează repede. Aveau antrenament din multele excursii făcute împreună şi mi-a plăcut să îi văd cum asudă pe ringul de dans, cum urlă de bucurie, cum cei timizi fac o excepţie şi se integrează în vacarmul general. Profesorii le-au cântat în strună, desigur: eu, una, nu îi puteam dezamăgi!
"Astăzi e prima zi din restul vieţii tale!" - unele clişee sunt bine venite în situaţii sinonime cu încheierile de etapă. Până la urmă, viaţa ta pare a reîncepe şi a se continua concomitent atunci când schimbi major un mediu, un grup, o perioadă cu cea care aşteaptă să se coase la construcţia ta ca om. Concursul de Miss şi Mister Absolvent a fost distractiv şi ştrumfii s-au simţit bine participând direct sau de pe margine, ţinând cu preferaţii lor! Tortul a avut un moment separat şi de la tăiatul lui încolo s-a simţit cum finalul aşteaptă să îşi facă apariţia şi să pună o fundă la tot evenimentul. Discuţiile de pe terasă, în pauzele de tras sufletul după reprize serioase de zbânţuială, au fost mai mult decât interesante, căci scoşi din spaţiul oficial al şcolii ne-am putut cunoaşte şi noi, profesorii, altfel, dar şi ştrumfii între ei.
Ce urmează? Fiecare dintre ştrumfi îşi va lua propriul paragraf şi-şi va scrie povestea mai departe, cu personaje noi, cu răsturnări de situaţie şi cu tâlc în deznodământ! Le doresc elan la trăit frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu