19-30 iunie 2012 - TURCIA (VI) - EFES - antichitate şi creştinism

"πάντα χωρεῖ καὶ οὐδὲν μένει" καὶ "δὶς ἐς τὸν αὐτὸν ποταμὸν οὐκ ἂν ἐμβαίης" -
"Mereu rotindu-se, mereu curgând fără oprire...
neputându-te scălda de două ori în apele aceluiaşi râu ."
(Heraclit din Efes, sec. al V-lea î.e.n.)

EFES. Dintre oraşele antice vizitate în Turcia, cel mai mult mi-a plăcut Efes-ul, poate pentru că este atât de extins (deşi doar 10% din el a fost scos la iveală până acum!) şi ai un simţ mai clar al dimensiunilor unui astfel de loc, poate pentru că am străbătut 3 km în interiorul său şi am făcut multe opriri la zone cu semnificaţie, poate pentru că era Biblioteca Celsus în mijlocul lui, poate pentru că a fost o experienţă ce m-a dus mai aproape de un mod de viaţă şi de organizare căruia îi suntem tributar astăzi, mai ales noi, europenii. Nu înseamnă că minimalizez locuri precum Milet, Bodrum, Bergama, Troia, doar că paharul Efes-ului a fost mai plin, mai divers, mai ochios pentru mine.

Am avut parte de un ghid local, dl Alaatin, un pensionar foarte pasionat de ceea ce făcea, cu un simţ al umorului debordant, foarte informat şi deschis la problematizări în jurul aspectelor legate de Efes. Oraşul a fost fondat din Epoca Bronzului de către amazoane, a trecut prin diferite stăpâniri, a format o confederaţie cu celelalte oraşe ioniene, odată ce grecii au ajuns aici, ulterior separându-se de acestea pentru a supravieţui distrugerilor persane. Epoca lui Alexandru cel Mare a fost una de înflorire evidentă, iar, după moartea acestuia, Lysimachus, unul din cei 12 generali ai săi, s-a dedicat dezvoltării oraşului căruia i-a schimat numele în Arsineia, după soţia sa, Arsinoe. A construit un port, ziduri defensive între un deal şi un munte, fapt ce l-a determinat să mute oraşul cu 2,5 km mai spre sud-vest. A trebuit să îi forţeze pe locuitorii rezistenţă să plece: le-a blocat sistemul de canalizare pe timpul unei ploi şi aceştia au fost nevoiţi să se mute. "Ţevi" din canalizare sunt expuse în plin soare în situl arheologic şi ghidul ne-a spus că mare parte din subteranele Romei este plină de astfel de "ţevi" de ceramică, fiind apreciate la nivel de inginerie până în zilele noastre. Aveau şi un sistem de trape în capetele superioare ale străzilor, construite uşor înclinat, de unde se da drumul la apă pentru a le spăla.

Când au ajuns romanii aici, oraşul avea în jur de 200.000 de locuitori. Impozitele mari puse de aceştia au dus la revolta condusă de Mithridates, care a masacrat pe toţi vorbitorii de limbă latină (80.000 de oameni au pierit într-o singură noapte!), fapt ce a atras trimiterea armatei romane conduse de generalul Sulla. În timpul domniei împăratului Augustus s-au construit clădirile pe care le-am văzut: Odeonul, Templul lui Serapis (prezenţa acestui templu dedicat unui zeu egiptean demonstrează atmosfera de toleranţă religioasă existentă în Efes), Fântâna lui Traian, Agora, Teatrul, Templul Roman, latrinele (sunt încă în bună stare de funcţionare, cu ventilaţie şi canale pentru facilitarea scurgerii apei; doar bărbaţii le puteau folosi, plătind o taxă; se colecta acidul uric folosit la tăbăcirea pieilor de capră), Templul lui Hadrian (a fost restaurat şi este un exemplu de arhitectură romană), Casa de toleranţă (mozaicurile indică faptul că această clădire era una foarte cochetă; femeile de aici erau bine educate şi aveau privilegii: dreptul la propria locuinţă şi dreptul de a participa la alegeri şi demonstraţii). Strada Curetes, care ducea spre Biblioteca Celsus, era plină ochi de lume: două vase de croazieră ajunseseră dimineaţă în Kuşadasi şi mai erau aşteptaţi cam 10.000 de vizitatori în acea zi. Bine că fuseserăm acolo la prima oră şi nu aveam să ne întâlnim cu mare aceea de lume!

Biblioteca Celsus - străjuită de Poarta lui Mithridates, care deschide drumul spre Calea de Marmură şi spre Agora - a fost un deliciu pentru mine! Edificiul este construit de fiul consulului Celsus pe mormântul acestuia, în secolul al II-lea, cu înălţimea de 21 m şi lăţimea de 16 m, dar a suferit distrugeri cauzate de un incendiu şi de cutremure. Faţada a fost restaurată în anii '70: coloanele au fost perforate cu găuri de 10 cm, în care s-au introdus structuri de fier, şi plăci de plumb au fost montate în întregime pe coloane pentru a rezista unui cutremur de maxim 9 grade. Datorită acestor retuşuri putem să vedem faţada la adevărata sa dimensiune! Biblioteca Celsus era a treia ca mărime din lumea antică, după Biblioteca din Alexandria şi Biblioteca din Pergamum (Bergama de astăzi).

După ce am străbătut Calea de Marmură şi am poposit în Teatru, pătrunzând prin nişte coridoare laterale direct în arenă, am avut parte şi de un spectacol de "reînviere" a unei atmosfere antice faustuoase pe de o parte, barbare pe de alta. Actori îmbrăcaţi în împărat roman, în senatori, în simpli ţărani, în gladiatori, în dansatoare, au oferit 10 minute de defilare, dans, luptă corp la corp şi, la final, când trebuia să se hotărască de către public dacă acel gladiator învins urma "să moară" sau nu, toată lumea a arătat degetul mare în sus ca să îi rămână capul pe umeri. Am fost ascultaţi, desigur! Ştiu turcii să ofere surprize şi să nuanţeze o atmosferă aparte, n-am ce zice!

Prytaneionul era un loc de venerare dedicat zeiţei Artemis, dar, după cum se vede, au mai rămas fundaţia şi două coloane din el. Statuia zeiţei se află în stare intactă în muzeu. Ghidul ne-a dat atât de multe informaţii şi a fost atât de răbdător timp de 3 ore cu noi, încât la final l-am felicitat şi i-am mulţumit pentru modul profesionist şi uman în care s-a achitat de datoria lui: foarte deschis să afle despre români, despre noi ca naţiune, despre ce ne atrage să venim în Turcia, despre motivele care ne aduc să vedem oraşe antice în loc să stăm doar în staţiuni. Mi-a plăcut stilul acesta direct de a pune problemele, iar eu şi Corina nu ne mai săturăm să dezbatem cu el lucrurile acestea!

Ghida ne-a abătut şi către Biserica Sfânta Maria, unde s-a ţinut al treilea Sinod Ecumenic. În cadrul lui s-a dezbătut divinitatea lui Iisus şi a Fecioarei Maria: Nestorius, fondatorul Şcolii din Antakia, a negat această divinitate, dar Şcoala din Alexandria a susţinut-o, în final Nestorius fiind trimis în exil. După aceea, Efes-ul a devenit un important centru al creştinătăţii închinat cultului Fecioarei Maria. Această biserică este una din cele 7 enumerate în Apocalipsă, cărora Apostolul Ioan le-a trimis cartea pentru a fi răspândită printre credincioşi - "Ce vezi, scrie într-o carte şi trimete-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea." (Apoc.1:11).

Casa Fecioarei Maria. Aflată la 4 km de Poarta Magnesia din Efes, clădirea e mai greu accesibilă, căci se urcă până la 400 m altitudine, pe un drum cu serpentine, dar priveliştea de sus este superbă. Cercetătorii spun că aici şi-a petrecut Fecioara Maria ultimele zile, dar a fost nevoie de mult mai multe dovezi pentru ca Vaticanul să accepte acest loc drept unul de pelerinaj. Chiar dacă există scepticism, chiar dacă minunile ce s-au întâmplat aici pot fi puse sub semnul întrebării, chiar dacă nu există suficiente argumente raţionale, chiar dacă e dificil de stabilit un adevăr de netăgăduit bazându-te pe credinţe şi legende, rămâne cert că oamenii vin şi îşi pun speranţele în astfel de locuri, se încarcă de energie şi se simt mai buni, vor să fie mai umili. Chiar dacă nu eşti credincios, atmosfera tot te prinde!

Zidul Dorinţelor era doldora de gânduri scrise de oameni din toată lumea, în cine ştie câte limbi ale pământului şi te emoţionează să constaţi (din nou!) cât de asemănători suntem până la urmă: toţi avem dorinţe, toţi am scrie câte ceva pe o foaie de hârtie şi ne-am exprima dorurile şi of-urile, toţi posedăm fărâma aceea de umanitate care speră la "mai bine", "mai plin", "sănătos", "mulţumit", "înţeles", "înconjurat de afecţiune". Mi-a plăcut enorm să îmi cuibăresc dorinţele simple, dar esenţiale, între surorile lor care ajunseseră înainte pe zid şi mi-a rămas în minte acel "To have a good life" ce îţi sărea în ochi când treceai cu privirea peste bileţelele atârnate!

Biserica Sfântului Ioan Evanghelistul - o construcţie impunătoare, de dimensiunile celei din Londra, Westminster Abbey, realizată de Împăratul Iustinian în secolul al VI-lea, pe locul unei alte basilici, din secolul al IV-lea. Ioan a fost cel mai îndrăgit dintre discipoli de către Iisus, a fost martor la răstignire, a avut în grija sa pe Fecioara Maria, a răspândit creştinismul în timpul lui Domiţian, a scris capitolul referitor la Apocalipsă, carte care încheie Noul Testament. Mormântul său se află în interiorul bisericii, într-un loc străjuit de coloane.

Artemisionul. Una din cele 7 Minuni ale Lumii Antice (cunoscută mai simplu sub denumirea Templul zeiţei Artemis din Efes). Somptuosul templu nu mai există decât printr-o coloană (unde şi-a făcut cuib o familie de berze) şi nişte pietre, plus o serie de rămăşiţe ce se află la British Museum, în Londra. Clădirea iniţială a fost distrusă de un nebun pe nume Herostratos, care a ars templul pentru a asigura eternitatea numelui său, dar a fost reconstruit cu 16 trepte la temelie pentru a-l proteja de terenul mlăştinos pe care era ridicat. În acele timpuri, era cel mai mare templu grec. A fost distrus a doua oară în timpul invaziilor barbare din secolul al III-lea e.n. şi nu a mai fost reclădit.

Am să închei cu o "picanterie" - am fost duşi la o fabrică de haine din piele şi am avut parte de o prezentare a produselor printr-o defilare susţinută de trei modele. Toate bune şi frumoase! Doar că numărul "modelelor" s-a extins când am fost aleasă de Amir (turcul din poză) să prezint şi eu o haină: desigur, eram total surprinsă: cum adică să defilez în faţa a 40 de oameni?, dar a fost aşa de răbdător, atent şi comic, încât mi-a calmat emoţiile. M-a luat de mână şi m-a dus pe scenă şi gata: hai să ne descurcăm! Am şi dansat pe scenă, tot voiam să îmi dau haina jos, căci muream de cald în ea, dar Amir mă lăsa să o dau jos, după care mă îmbrăca din nou, cu zâmbetul pe buze, ca şi cum nu aveam cum să îl refuz. Nu am fost singură, ci au mai venit şi Irina cu dl Băiceanu, având cu cine să împart experienţa! Hainele foarte faine, într-adevăr, piperate la preţ, dar de calitate!