19-30 iunie 2012 - TURCIA (II) - Lacul TUZGOL şi ANKARA

"Încarcă-ţi corabia şi porneşte la drum.

Nimeni nu ştie sigur dacă vasul se va scufunda sau va ajunge în port.

Oamenii prudenţi spun: “Nu voi face nimic până ce nu sunt sigur.”

Cei care iubesc ştiu mai bine. Dacă nu faci nimic, pierzi."

(Jalal ad-Din Muhammad Rūmī )

LACUL SĂRAT sau TUZGOL a fost o reală surpriză în circuitul din Turcia, în platoul podişului Anatoliei. În drumul de la Ankara spre Konya se face oprire la această întindere albă, pe alocuri secată în timpul verii: se formează o uimitoare împărăţie de sare pregătită să primească paşii trecătorilor, pe o pânză de apă ce gâdilă tălpile.

Dacă în timpul iernii lacul nu este adânc, în lunile verii se formează un strat gros de 30 cm de cristale de sare. Impresionante sunt şi informaţiile că 63% din consumul naţional de sare provine de la Tuzgol şi că aici se află o specie aparte de flamingo, dar, dincolo de date, experienţa de a merge pe un lac pietrificat în sare este absolut incredibilă. Apa se apropie de tine pe şoptite, pas mărunt cu pas mărunt, este încălzită de la soare şi are un gust extrem de sărat. Evident!

Turcii sunt interesaţi de astfel de fenomene, mai ales că se află pe teritoriul lor. Lacul era destul de împânzit nu doar de turişti, ci şi de nativi, fapt pe care l-am observat şi la muzee sau la palate: biletele de intrare sunt substanţial reduse ca preţ pentru a se încuraja culturalizarea, contactul cu specificul naţional, cu tot ceea ce face din Turcia o naţiune aparte în întreaga lume.

ANKARA. Capitala Turciei. Dintr-un orăşel de 200.000 de locuitori a crescut metropola actuală de 4 milioane, deoarece Mustafa Kemal Ataturk, primul preşedinte al Republicii, a schimbat centrul administrativ al ţării. A vrut ca Istanbulul să rămână o amintire a trecutului legat de Imperiul Otoman şi noua eră din istoria turcă să fie asociată cu altă capitală, cu un alt început, aducător de altfel de respect. Contactul cu Ankara a început de la Citadelă (Hisar), situată pe o colină, unde se află case vechi anatoliene, cu balcon exterior, construite cu bârne din lemn şi locuite de oameni destul de săraci, ce vând lucruri făcute de mână sau seminţe şi fructe uscate. Aici a fost înfiinţat oraşul Ankara cu 3.000 de ani în urmă, pe vremea hitiţilor, iar muzeele din zonă conţin destule dovezi în această direcţie!

Apusul a dat o tentă misterioasă locului şi mi-a plăcut tare mult plimbarea printre străduţele întortocheate, ce îmi aminteau de Roşia Montană. De aici am cumpărat cercei hand-made, de la un bătrân binevoitor, bucuros de prezenţa noastră: a încurcat un cercel şi mi-a dat perechea greşită, eu nu am observat şi am plecat spre autocar, bucuroasă foc de achiziţie. A venit după mine, a străbătut citadela până la autocar ca să îmi aducă perechea bună şi şi-a cerut scuze pentru confuzie. Totul din gesturi, căci nu ştia o boabă româneşte şi nici engleză!

Din Ankara am văzut Coloana lui Iulian, ce data din secolul al IV-lea, fiind dedicată unui împărat anticreştin şi care a fost timp de secole singura coloană existentă în platoul anatolian. Actualmente o familie de berze locuieşte nestingherită în vârful ei! În apropiere se afla şi Templul lui Augustus.

Moscheea Haci Bayram a fost a doua moschee în care am intrat în Turcia. Ghida ne-a dat mai multe detalii despre religia lor: islamismul este o religie monoteistă, cu influenţe creştine şi mozaice, a cărui nume pleacă de la "aslama"= a se supune şi care este guvernată moral de Coran, cartea sfântă ce conţine Cuvântul lui Allah (Unicul Dumnezeu) primit prin revelaţii de profetul Mohamed (născut la Mecca şi mort la Medina) de la îngerul Gavriil. Musulmanii au un ritual de rugăciune de 5 ori pe zi şi urmăresc atingerea celor 5 stâlpi ai Islamului: mărturisirea de credinţă, rugăciunea (mereu cu faţa spre Mecca), postul (nu consumă niciodată carne de porc), dania (zacatul înseamnă donarea a 40% din economii lăcaşelor sfinte), pelerinajul la Mecca (obligatoriu o dată în viaţă). Extremiştii musulmani consideră Jihadul ("războiul sfânt") drept al 6-lea stâlp al credinţei. Ghida ne-a explicat care este rolul fântânilor pe care le vedeam la toate moscheile, fie pe partea laterală, fie în curtea interioară: se numesc Fântâni ale Abluţiunii şi servesc spălării corpului, pregătirii pentru rugăciune, existând un ritual strict de spălare, nu doar al mâinilor, ci şi al urechilor, buzelor, frunţii, încheieturilor, de un anumit număr de ori. Imam este numele preotului, minbar-ul este strana de unde rosteşte cuvinte de învăţătură, iar mihrab-ul este o nişă specială prin care se indică direcţia spre Mecca.

Băile Romane au fost construite în timpul împăratului Caracalla, în onoarea zeului medicinei, Asclepios, pe o supraftă destul de mare, cu 3 zone esenţiale: frigidarium (camera rece), caldarium (camera fierbinte) şi tepidarium (camera călduţă). Azi se văd doar câteva pietre, câteva bucăţi din canalizarea antică, coloane, fragmente din podea şi e greu să îţi imaginezi întreaga zonă doar cu aceste părţi, în schimb, toate explicaţiile de pe panouri îţi ajută imaginaţia să o reconstruiască mental. Exista şi o parte plină de pietre funerare!

Mausoleul lui Ataturk - Anitkabir. Trecem de la antic la modern. Mustafa Kemal Ataurk este cel care a reformat Turcia, a dus-o într-o altă eră după perioada sultanilor, pe care i-a izgonit din ţară. Turcii au un adevărat cult pentru personalitatea acestuia şi între 1944-1953 au construit un imens mausoleu dedicat lui: complexul include Calea Onoarei flancată de lei hitiţi, o Curte a Onoarei, mausoleul în sine şi un muzeu. Am asistat la schimbarea gărzii, am dat atenţie seriozităţii şi regulilor de comportament în incinta mausoleului, căci ghida ne-a avertizat că turcii sunt extrem de ofensaţi de încălcarea lor. Peste tot prin Turcia vezi imaginea lui Ataturk, pe maşini, pe blocuri, aproape fiecare oraş are câte o statuie dedicată lui, reformele începute de el aducînd ţara în zona prosperităţii.

Pentru mine este dificil de înţeles cum a putut un om în 15 ani de zile să schimbe un popor şi o mentalitate, când istoria ne învaţă că e nevoie cam de 40 de ani pentru un efect stabil de modificare a mentalităţii. Dna Lenuş mi-a precizat că Ataturk a avut armata de partea sa, o serie de oameni direcţionaţi pe ideea ridicării ţării, iar factorul religios, axat pe supunere, a avut un cuvânt greu de spus. Desigur, uimirea mea venea dintr-un unghi comparatist cu România: cum de turcii au 1.800 de km de autostradă şi 500 de km în construcţie (şi se lucrează, nu glumă! - am văzut zeci de utilaje şi de oameni la turnat drumuri!)? Cum de pot construi atâtea cartiere de blocuri, dărâma casele vechi şi schimba la faţă oraşele? Cum de, deşi există şi la ei un evident decalaj bogaţi vs. săraci (destul de mulţi!), pot avea o ţară aşa de bine pusă la punct la nivel de infrastructură, turism şi comerţ? Cred că spiritul naţionalist (pe care a mizat şi Ataturk, ce a făcut lucruri pentru ţară şi nu a trăit în opulenţă) şi religia sunt două explicaţii pertinente!

Am urcat treptele spre mausoleu şi am admirat în tăcere deplină gărzile laterale, mormântul lui Ataturk, citatele laterale, precum pe turcii amestecaţi cu turiştii. Cu un model ca Ataturk nu e de mirare că se menţine un ritm de dezvoltare, deşi diferenţele sociale nu sunt deloc de neglijat!

Un alt detaliu important (că tot vorbesc de de diferenţe sociale) este legat de statutul femeii, pe care l-am resimţit ca pe o mare provocare de înţelegere pentru noi, occidentalii. Femeia este supusă, închisă în casă, în familie şi între haine, condiţionată social de bărbat, lipsită de libertate conform ghidurilor moral-religioase. Dna Manuela Avram ne-a precizat că, dintre ţările musulmane, Turcia este cea mai puţin "fundamentalistă", că 15% dintre femei lucrează şi că este îngăduită o oarecare mişcare de emancipare, fapt total exclus la ţările arabe. Deci, turcoaicele o duc mai bine decât femeile arabe! O să revin la aspectul acesta la episodul despre Kuşadasi, unde voi reda discuţia cu un turc, inginer de meserie, actualmente orientat spre comerţ, care mi-a deschis ochii către o perspectivă din interior!