"It takes courage to grow up and become who you really are!"
(E.E. Cummings)
Vara noastră intensă se apropia de final. Ture montane au fost pe săturate, Elveția și Norvegia ne-au depășit cu mult așteptările, Dolomiții și-au tras porția de încântare, Parângul și Retezatul ne-au făcut cu ochiul și aproape toți pietroșii au fost extrem de generoși cu noi. Desagii ne erau doldora de vitalitate și de entuziasm, așa că ne pregăteam sufletește pentru o bună perioadă de decantare a impresiilor, de așezare a fiecărei călătorii în sertarul ei, de surâs complice atunci când urma să ne amintim de diferite momente din luna noastră plină-ochi. Deoarece septembrie nu mai avea mulți pași de făcut până să ne ajungă cu semnele lui de nu-prea-îndepărtată-toamnă și cum mai exista un week-end la dispoziție pentru încălecat alți bolovani de munte, ne-am spus că o asemenea oportunitate nu merita ratată!
Ne-am făcut temele pentru a ajunge la Cascada Bigăr și pe Cheile Nerei. Am mai înregistrat o tentativă de genul acesta anul trecut, dar m-am descurajat total când am citit pe diferite site-uri și bloguri că problema viperelor în parcul național nu era doar un simplu zvon. Un montaniard chiar a precizat că s-a întâlnit cu ele nu doar pe cărare, ci le-a văzut și prin copaci! Din cauza lor am insistat să ne reorientăm spre Cheile Galbenei, dar anul acesta mi-am dat seama că gândul de a ajunge prin Cheile Nerei și la albastrul hipnotizant al Lacului Dracului nu a dispărut, așa că nu avea rost să tot amân momentul! Cu vipere sau fără vipere, lumea tot mergea să se bucure de natura sălbatică, așa că...atenție și aventură!
Ne-am făcut temele pentru a ajunge la Cascada Bigăr și pe Cheile Nerei. Am mai înregistrat o tentativă de genul acesta anul trecut, dar m-am descurajat total când am citit pe diferite site-uri și bloguri că problema viperelor în parcul național nu era doar un simplu zvon. Un montaniard chiar a precizat că s-a întâlnit cu ele nu doar pe cărare, ci le-a văzut și prin copaci! Din cauza lor am insistat să ne reorientăm spre Cheile Galbenei, dar anul acesta mi-am dat seama că gândul de a ajunge prin Cheile Nerei și la albastrul hipnotizant al Lacului Dracului nu a dispărut, așa că nu avea rost să tot amân momentul! Cu vipere sau fără vipere, lumea tot mergea să se bucure de natura sălbatică, așa că...atenție și aventură!
Am găsit CASCADA BIGĂR foarte aproape de un indicator de piatră care semnala trecerea Paralelei 45 prin munții Aninei, în județul Caraș-Severin. De ce a fost considerată această cădere de apă una din minunile naturale cele mai frumoase ale lumii de către The World Geography? Din cauza structurii sale care se înscria deopotrivă la 'discretă' și la 'spectaculoasă'! Un izvor de apă subterană ajungea să se scurgă pe un pinten de tuf calcaros de 7-8 metri acoperit cu mușchi, creând impresia unei ciuperci verzi peste care apa cobora și forma o perdea diafană de firișoare calme făcute din picături grăbite să atingă pânza fluidă de dedesubt. Coridorul creat de apă era străjuit de stâncile muntelui și de cele peste care se întindea șoseaua de unde coborau grăbiți omuleții dornici să admire întregul spectacol. Am stat cam o oră să admirăm și să pozăm cascada, criticând din greu comportamentul turiștilor lipsiți de considerație față de natură care se înghesuiau să își facă selfie-uri și nici măcar nu stăteau câteva minute să aprecieze frumusețea locului. Cascada ni s-a părut extrem de ochioasă, dar nu am fi încadrat-o chiar la secțiunea superlativelor, căci am văzut atât în România, cât și în Islanda, Slovenia și Elveția căderi de apă mult mai spectaculoase. Cu siguranță însă stă la loc de cinste în capitolul "altfel", fiind o raritate la nivel de structură!
Deoarece planurile noastre includeau ajungerea în zona Parcului Național Cheile Nerei și camparea în locul special amenajat, nu ne-am stresat să căutăm vreun loc de cazare peste noapte. Din Ungaria am plecat cam târziu, la trecerea graniței la Nădlac am stat mai mult decât de obicei, așa că noaptea ne-a prins pe drum, fără să avem vreun plan de rezervă pentru dormit. Am ajuns în Oravița și am căutat o cazare pe la cele câteva locuri disponibile, dar nu am avut baftă decât la un hotel destul de luxos din centru (am dormit pentru prima dată în pat cu baldachin!), contrastând total cu restul așezării aflate într-o stare muribundă. Ne-am întrebat de mai multe ori din ce trăiau acele localități care păreau mai mult moarte decât vii!
Sud-vestul țării, cu excepția zonelor montane, a Țării Hațegului (superba Țară a Hațegului!) și a unor zone urbane în care s-au făcut investiții, arată deplorabil! Cel puțin când intri din șoseaua principală pe drumul către Cheile Nerei te izbește un aer de delăsare și de sărăcie cruntă de îți vine să faci cale întoarsă! Poate ni s-au schimbat nouă interfața și criteriile de apreciere a unei zone turistice după atâta străbătut munții și locurile din Dolomiți, Elveția și Norvegia în luna august, dar nu am devenit niște snobi de primă clasă încât să nu fim conștienți că România însemna alți parametri și că trebuia să ne ajustăm așteptările. Totuși, cu toate adaptările lui Procust, eram dezamăgiți de ceea ce vedeam, de drumul foarte prost, de gospodăriile lăsate la voia întâmplării, de cârpelile gardurilor și ale pereților, de lipsa crasă de grijă. Ne-am spus că poate primăvara totul arăta alftel, poate am nimerit noi într-un moment de declin al verii și zona nu mai avea ași în mânecă pentru călătorii de sfârșit de august, dar gustul amărui a persistat!
Sud-vestul țării, cu excepția zonelor montane, a Țării Hațegului (superba Țară a Hațegului!) și a unor zone urbane în care s-au făcut investiții, arată deplorabil! Cel puțin când intri din șoseaua principală pe drumul către Cheile Nerei te izbește un aer de delăsare și de sărăcie cruntă de îți vine să faci cale întoarsă! Poate ni s-au schimbat nouă interfața și criteriile de apreciere a unei zone turistice după atâta străbătut munții și locurile din Dolomiți, Elveția și Norvegia în luna august, dar nu am devenit niște snobi de primă clasă încât să nu fim conștienți că România însemna alți parametri și că trebuia să ne ajustăm așteptările. Totuși, cu toate adaptările lui Procust, eram dezamăgiți de ceea ce vedeam, de drumul foarte prost, de gospodăriile lăsate la voia întâmplării, de cârpelile gardurilor și ale pereților, de lipsa crasă de grijă. Ne-am spus că poate primăvara totul arăta alftel, poate am nimerit noi într-un moment de declin al verii și zona nu mai avea ași în mânecă pentru călătorii de sfârșit de august, dar gustul amărui a persistat!
"Înfiinţat în anul 1990, Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa cuprinde în limitele sale zona sudică a Munţilor Aninei, unde îşi dau întâlnire dealuri, bazine hidrografice făcute din calcare, păduri seculare, vâlcele singuratice şi munţi avântaţi spre soare. Împreună cu Parcurile Naţionale Domogled - Valea Cernei şi Semenic - Cheile Caraşului, face din Caraş-Severin singurul judeţ ce are pe teritoriul său trei zone mari de conservare ecologică, de interes naţional. Parcul păstrează, în cele 36.758 de hectare, multe bogăţii naturale, etnologice şi culturale, iar rezervaţia Cheile Nerei - Beuşniţa este o sălbăticie de 4.000 de hectare, al cărei relief a fost săpat şi sculptat de două râuri: Nera şi Beu." Am plătit intrarea în parcul național și am pornit pe traseul La Tunele, cel mai scurt și mai la îndemână de făcut atunci când ajungi în zona Cheilor Nerei. Natura se pregătea să își lepede faldurile verzi de peste vară și pocnea de praf și căldură, nivelul apei era scăzut și avea ritmul de curgere extrem de lent, dar am putut observa cu ușurință semnele unei sălbăticii care se dezlănțuia cel mai probabil primăvara, în trecere spre vară.
Cei 22 km ai Cheilor Nerei se întindeau între localităţile Şopotul Nou şi Sasca Română, având cursul apei trecut prin multe meandre şi bucle întoarse. "Până în această zonă calcaroasă, Nera a parcurs o cale lungă, căci izvorul ei îşi soarbe apele de sub Piatra Goznei, din Munţii Semenic. Apoi, strângând apele afluenţilor din depresiunile montane pe care le traversează - ale Munţilor Semenic, Aninei, Almăjului - intră în forţă în cheile dantelate şi cu pereţii înalţi, tăiaţi la bază ca de o sabie ascuţită. În timpul ploilor mari sau al topirii zăpezilor din munţi, Nera cea tulbure spală vijelios drumul prin chei, dar vara, curenţii săi se domolesc şi lasă să se vadă prundişul mărunt şi vegetaţia bogată de pe malurile joase." Zona tunelelor presupunea o cărare șerpuitoare trasată de-a lungul firului apei care a măcinat în timp munții întâlniți în cale și a cocoțat drumul pe culmi, oferind o panoramă extrem de ofertantă asupra parcului cu pădurile sale vălurite.
Noi am văzut o bucată destul de mică din tot ce ne-am propus - practic, am parcurs doar traseul La Tunele - pentru că un telefon important (și imposibil de ignorat!) din civilizație ne-a stricat planurile și ne-a determinat să facem cale întoarsă în Ungaria. Spre surprinderea noastră, nu eram extrem de afectați pentru că am realizat repede că întregul parc merita văzut primăvara, cu verdele crud în vârful unghiilor, cu boboci plesnind de viață, cu torenții formați de la topirea zăpezilor. Parcurgerea propriu-zisă a cheilor trebuia făcută când apele erau scăzute, dar...nu mai aveam cum, așa că a rămas pe data viitoare!
Doamne, ce vară nebună și plină a mai fost!! 23 de zile dormite la cort, aproape o lună și jumătate prin munți, 5 ferrate în Dolomiți, un vârf de aproape 3.000 m în Alpii Elveției, marmota curioasă și tunelul din Ghețarul Ronului, fiordurile și zăpezile de înălțime ale Norvegiei, plus cel mai înalt vârf al său, pasuri și trecători cu cețuri și panorame superlative, zile senine și gătit la primus, peripeții și răsărit la malul Mării Nordului, traversarea apelor dintre Danemarca și Norvegia cu feribotul, ploaie crâncenă din Germania, fenomenalul concert AC/DC din Varșovia, parcurgerea creastei integrale a Parângului, (re)cunoașterea a trei vârfuri din Retezat de la același nivel cu ele, inițierea ștrumfilor în tainele montaniarde în Ceahlău și multe, multe altele care se închesuie pe retină atunci când spunem Vara 2015!
Suntem profund recunoscători, extrem de încântați și de plini pe interior pentru toate darurile pe care le-am primit, pentru breșele de timp frumos, pentru modul în care am putut să ne croim mințile deschise pentru avântarea spre zări necunoscute și pentru binele care vine atunci când oamenii se sincronizează și vibrează ca harpele în bătaia vântului la lucrurile pentru care merită să cheltui respirații și timp! Cămara noastră e burdușită pentru toamna și iarna de la orizont, așa că pot năvăli când vor ele: noi le așteptăm!
Suntem profund recunoscători, extrem de încântați și de plini pe interior pentru toate darurile pe care le-am primit, pentru breșele de timp frumos, pentru modul în care am putut să ne croim mințile deschise pentru avântarea spre zări necunoscute și pentru binele care vine atunci când oamenii se sincronizează și vibrează ca harpele în bătaia vântului la lucrurile pentru care merită să cheltui respirații și timp! Cămara noastră e burdușită pentru toamna și iarna de la orizont, așa că pot năvăli când vor ele: noi le așteptăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu