spâ_z_ră_oarea
iu_ito m-am g__dit la un _uvâ_t,
un_l ca_e să ți se __trive_as_ă
per__ct, să des_rie ex_ct ce înse_ni
tu p__tru mi_e.
l-am gasit: f__r
a_oi am g__it altul: v____c
ap_i alt_l: t_t_l
dar, de fa_t nu ex__tă u_ul care sa te poat_ descr__,
p_ntr_ ca tu e_ti dinc__o de cuv_n_e
(Ivcelnaiv)
Unde ne puteam duce de ziua lui Silviu? Într-un loc spectaculos, desigur! Un traseu de vârf ar fi fost fenomenal și pe placul sărbătoritului, dar, pentru că nu s-a așteptat inițial ca Elveția să îl gâdile în tâlpi în modul (de fapt, în halul!) în care o făcuse cu o zi înainte, prin pasurile Gothard, Furka și Grimsel și la ghețarul Ronului, nu aveam temele făcute ca să abordăm ideea unei incursiuni serioase în munte și nici nu voiam să pierdem vremea informându-ne când timpul era atât de senin și de îngăduitor. Aveam în plan niște rute de hiking la câteva lacuri sau pe niște platouri de altitudine care ofereau panoramă spre înăltocii serioși ai Alpilor, dar erau departe de ceea ce visa omul cu 'hepi bărdei' la orizont. Cum eu nu mă aventurez chiar așa de ușor pe trasee spre trei-miari fără să știu cam ce mă așteaptă până pe vârfuri, cum Silviu nu se gândise că va fi copleșit de frumusețea munților din Elveția și își va dori să meargă pe ei, nu doar să îi admire de la distanță, ne-am spus că înțelept ar fi să ne ținem de planul nostru pe ziua în curs și să ciulim urechile pentru a aduna informațiile necesare însăilării unui plan de ascensiune pe un vârf. În felul acesta profitam de întreaga zi și ne și puneam la cale abordarea unui înăltoc serios! A win-win situation!
În periplul nostru a urmat un loc superb, situat la 13 km de Interlaken, plin de trasee și de priveliști superlative, care ne-a stârnit și mai tare mișcoriciul dorinței de a urca munții din jur la bocanci și rucsac: LAUTERBRUNNEN! Acesta s-a format în urma topirii ghețarilor, iar numele înseamnă, în traducere liberă, "multe primăveri". Supranumele de Valea celor 72 de cascade derivă de la căderile de apă se prăvălesc pe stâncile înconjurătoare, unele dintre ele având câteva sute de metri înălțime. Cea mai cunoscută dintre ele, Staubbach, aruncă apă de la aproape 300 m, fapt care o face să fie una dintre cele mai înalte cascade din Europa. În schimb, noi ne-am dus direct către cea mai spectaculoasă, la...
În periplul nostru a urmat un loc superb, situat la 13 km de Interlaken, plin de trasee și de priveliști superlative, care ne-a stârnit și mai tare mișcoriciul dorinței de a urca munții din jur la bocanci și rucsac: LAUTERBRUNNEN! Acesta s-a format în urma topirii ghețarilor, iar numele înseamnă, în traducere liberă, "multe primăveri". Supranumele de Valea celor 72 de cascade derivă de la căderile de apă se prăvălesc pe stâncile înconjurătoare, unele dintre ele având câteva sute de metri înălțime. Cea mai cunoscută dintre ele, Staubbach, aruncă apă de la aproape 300 m, fapt care o face să fie una dintre cele mai înalte cascade din Europa. În schimb, noi ne-am dus direct către cea mai spectaculoasă, la...
...TRUMMELBACH! De ce? Pentru că avea 10 căderi de apă cu un debit de 20.000 de litri! Pe secundă!!! Nici nu ne puteam imagina forța cu care venea de pe munte până nu am ajuns să stăm exact lângă ea! Situată la o înălțime de 200 m, cascada aduna apa rezultată de la ghețarii de sub Eiger, Monch si Jungfrau, renumitul trio muntos, aducând anual la baza muntelui peste 20.000 de tone de grohotiș și bolovani. Apele vijelioase au săpat în munte o incredibilă strâmtoare în formă de tirbușon și și-au croit drum zgomotos către vale unde au găsit liniște în cursul râului. Cascadele au fost invizibile până în 1877, anul când s-a construit un tunel prin munte, căruia i s-a adăugat ulterior un funicular ce ne-a dus pe noi, vizitatorii, până la a șasea cădere. Vedeam cea mai mare cascadă subterană din Europa făcută accesibilă oamenilor: direct în inima muntelui, în arterele sale de ape!! Am fost un zâmbet și o încântare tot timpul cât am urcat până la a zecea cădere și am coborât la bază, de unde am plecat, apreciind munca și ingineria construcției de acces!
Zgomotul furiei apelor era infernal! Nici nu te puteai auzi cu cel de la lângă tine dacă erai aproape de ele, iar izbirea de pereții încăpățânați ai muntelui era impresionantă! La căderile superioare am urcat scările și ne-am uitat prin ochiuri de panoramă la șuvoiul furibund de apă, căci cascada curgea direct prin munte, ieșind la lumină abia la ultimele patru căderi, la cele apropiate de izbăvirea din vale. Silviu se chinuia să facă poze, vâna puținele urme de lumină și apăra obiectivul de stropii de apă fină, se retrăgea, îl ștergea și își relua truda zâmbind, pentru că...așa ceva trebuia luat acasă și păstrat la amintiri de calibru! Nu își sărbătorea ziua pe umerii unui munte, ci în artera lui aortă, se afla tot printre pietre și senzația de minuscul în comparație cu forțele dezlănțuite din natură era absolut fantastică! Am stat mult, ne-am perindat de mai multe ori pe la balcoanele aflate deasupra cascadei, am împărtășit senzațiile de încântare și i-am lăsat pe cei grăbiți să treacă de noi și să își vadă de drum, pentru că noi mai aveam de adunat uimiri!
După vreo oră și ceva am ieșit din strâmtoarea-tirbușon și am revenit la căldura din Lauterbrunnen. Am aflat de pe niște panouri informative că peisajele dramatice oferite de stâncile și cascadele din vale au inspirat mulți muzicieni și scriitori, precum Johann Goethe, care le-a descris în poemul Cântecul spiritului cascadelor, transpus ulterior pe muzică de către Franz Schubert. Munții Cețoși descriși de J.R.R. Tolkien în Hobitul au fost și ei inspirați de Lauterbrunnen, loc declarat patrimoniu UNESCO, în 2001. Am admirat verdele crud din gazon și simplitatea orândurii caselor, dorindu-ne în secret să locuim vreodată o astfel de lume tihnită, păzită de munți și traversată de ape, un loc pe care Dumnezeu îl vizitează des, căci oamenii harnici sigur îi sunt pe plac (vorba lui Silviu: "Cred că m-aș putea obișnui să locuiesc pe aici..."). Ca să facem față valului de căldură, neobișnuit pentru acea perioadă din an, ne-am așezat la o terasă și Silviu m-a surprins cu o surpriza dulce și cu una răcoroasă: o bere albă și o prăjitură cu căpșuni, pe care le-am savurat sub atenta supraveghere a păsărilor din jur. Șirul de La mulți ani avea să continue!!
GRINDELWALD era o zonă de interes maxim aflată la poalele marilor ghețari din Alpii Bernezi și a celebrului Eigernordwand, precum și în apropierea celor trei vârfuri serioase din Elveția: Eiger (3.970 m), Monch (4.107 m) și Jungfrau (4.158 m). Bănuiam că aglomerația de la Trummelbach avea să ni se pară o nimica toată față de foiala din stațiunea turistică văzută drept o poartă de intrare (directă, nu laterală!) către unul raiurile montane ale țării. Presimțirile noastre aveau să se confirme și, după ce am rezolvat bătaia de cap cu parcarea mașinii, am luat-o la pas pe artera esențială a Grindelwald-ului.
Situat în cantonul Berna, printre uriaşii de zăpadă alpini, acest mic sat liniştit era perfect pentru doritorii de linişte şi pace, pentru că atmosfera clasică a locului cu vile scăldate în razele soarelui pe fundalul pădurii dense de pin crea un ritm situat parcă în afara timpului și te prindea de umăr șoptindu-ți să nu te grăbești, să pui în plămâni destul oxigen și în privire destulă frumusețe. Grindelwald avea o vârstă mai mult decât venerabilă - peste o mie de ani, acolo a fost deschisă prima cale ferată montană din lume, ceea ce a permis transformarea lui dintr-un simplu sat într-o staţiune de schi. De aici pleca una dintre cele mai spectaculoase trasee feroviare din lume, celebra linie Jungfraubahn spre Jungfraujoch, cea mai înaltă stație de tren din Europa, situată la 3.454 de metri, unde se putea găsi zăpadă și în iulie sau august. Am amuțit când am aflat că linia a fost inaugurata în 1912 și că, de 100 de ani, trenul urca 1.400 de metri, în zilele noastre în doar 50 de minute! Trenul ajungea până la 3.454 de metri sub vârful Jungfaru, aproape de ghețarul Aletsch, cel mai mare ghețar de vale din Europa. De pe platforma Jungfraujoch-ului se admira spre nord jumătate din Elveția, iar, când vremea bună permitea, se putea vedea Mont Blanc-ul.
Grindelwald era una din cele 12 destinații elvețiene care se bucura de certificatul de calitate Best of the Alps și oferea mai mult de 60 km de pante pentru ski, plus 40 de km de trasee pentru drumeții și săniuș, cu vedere la panorama uluitoare a părții nordice a Alpilor Bernezi. Erau și două trasee pentru schi fond: unul drept de 8 km între Grund și Schwendi și unul circular de 14.5 km între Grund și Gletscherschlucht, iar accesul la aceste trasee era gratuit. Înconjurat de vârfurile semețe ale Wetterhorn, Schreckhorn și Grindelwald-First, satul Grindelwald era conectat prin platoul Kleine Scheidegg cu Wengen, stațiunea de schi vecină. Împreună, cele două stațiuni ofereau 160 km de pârtii, deservite de 30 de teleschiuri, și 30 km de trasee de schi fond! Câtă infrastructură pusă la bătaie și cât turism activat și dus la cote maxime!
Situat în cantonul Berna, printre uriaşii de zăpadă alpini, acest mic sat liniştit era perfect pentru doritorii de linişte şi pace, pentru că atmosfera clasică a locului cu vile scăldate în razele soarelui pe fundalul pădurii dense de pin crea un ritm situat parcă în afara timpului și te prindea de umăr șoptindu-ți să nu te grăbești, să pui în plămâni destul oxigen și în privire destulă frumusețe. Grindelwald avea o vârstă mai mult decât venerabilă - peste o mie de ani, acolo a fost deschisă prima cale ferată montană din lume, ceea ce a permis transformarea lui dintr-un simplu sat într-o staţiune de schi. De aici pleca una dintre cele mai spectaculoase trasee feroviare din lume, celebra linie Jungfraubahn spre Jungfraujoch, cea mai înaltă stație de tren din Europa, situată la 3.454 de metri, unde se putea găsi zăpadă și în iulie sau august. Am amuțit când am aflat că linia a fost inaugurata în 1912 și că, de 100 de ani, trenul urca 1.400 de metri, în zilele noastre în doar 50 de minute! Trenul ajungea până la 3.454 de metri sub vârful Jungfaru, aproape de ghețarul Aletsch, cel mai mare ghețar de vale din Europa. De pe platforma Jungfraujoch-ului se admira spre nord jumătate din Elveția, iar, când vremea bună permitea, se putea vedea Mont Blanc-ul.
Grindelwald era una din cele 12 destinații elvețiene care se bucura de certificatul de calitate Best of the Alps și oferea mai mult de 60 km de pante pentru ski, plus 40 de km de trasee pentru drumeții și săniuș, cu vedere la panorama uluitoare a părții nordice a Alpilor Bernezi. Erau și două trasee pentru schi fond: unul drept de 8 km între Grund și Schwendi și unul circular de 14.5 km între Grund și Gletscherschlucht, iar accesul la aceste trasee era gratuit. Înconjurat de vârfurile semețe ale Wetterhorn, Schreckhorn și Grindelwald-First, satul Grindelwald era conectat prin platoul Kleine Scheidegg cu Wengen, stațiunea de schi vecină. Împreună, cele două stațiuni ofereau 160 km de pârtii, deservite de 30 de teleschiuri, și 30 km de trasee de schi fond! Câtă infrastructură pusă la bătaie și cât turism activat și dus la cote maxime!
Prețurile pentru a ajunge la Jungfraujoch, cea mai înaltă stație de tren din Europa, situată la 3.454 de metri, ni s-au părut exagerate, ca de altfel și multe alte lucruri din zonă. Eram de două zile în Elveția și începuserăm să ne obișnuim cu normalitatea ideii de scump, dar erau unele aspecte atât de exagerate încât nici nu ne trecea prin minte să ne altoim călătoria pe ele (ex: pizza - 22-25 euro, taxa de toaletă - 2 euro).
Am intrat la magazinele de echipament montan, căci un cadou urma să fie achiziționat și, cum în Dolomiți domnul sărbătorit nu se hotărâse exact ce voia, ne-am spus că o altă încercare, fix de ziua lui, avea să fie cu mai mult noroc. Așa a și fost: o pereche de bocanci ochioși a trecut probele de acomodare în picior și Silviu a rămas cu noutățile în picioare, mândru-foc de cadou și dornic de un botez pe măsură în Alpi, pe pietrele de pe un trei-miar! Cum să refuzi dorința unui sărbătorit, chiar de ziua lui? Imposibil! Am început să vorbesc de zor cu vânzătoarea, o tânără de vreo 20 de ani, care a fost extrem de atentă cu noi și nu ne-a sufocat cu întrebările. Am întrebat de vârfurile din jur și de cel mai serios dintre ele - Schwarzhorn - aflat la aproape 3.000 m: am aflat că era traseu până pe el și că se putea face și cu o bucată de...via-ferrata! Nu îl mai puteam stăpâni pe Silviu când a auzit cuvintele via-ferrata! Era clar unde aveam să mergem a doua zi! Ca să îmi temperez fricile provocate de faptul că nu urcaserăm nicioodată trasee în asemenea munți și nu eram informați, am întrebat de existența vreunei cărți de via-ferrata cu Alpii Elveției și...minune...aveau așa ceva!!! După ce am cumpărat cărțulia și am citit descrierea traseului și a gradului de dificultate, m-am liniștit și am putut lua și eu parte la bucuria lui Silviu: aveam să urcăm un trei-miar în Alpii elvețieni!!
Am intrat la magazinele de echipament montan, căci un cadou urma să fie achiziționat și, cum în Dolomiți domnul sărbătorit nu se hotărâse exact ce voia, ne-am spus că o altă încercare, fix de ziua lui, avea să fie cu mai mult noroc. Așa a și fost: o pereche de bocanci ochioși a trecut probele de acomodare în picior și Silviu a rămas cu noutățile în picioare, mândru-foc de cadou și dornic de un botez pe măsură în Alpi, pe pietrele de pe un trei-miar! Cum să refuzi dorința unui sărbătorit, chiar de ziua lui? Imposibil! Am început să vorbesc de zor cu vânzătoarea, o tânără de vreo 20 de ani, care a fost extrem de atentă cu noi și nu ne-a sufocat cu întrebările. Am întrebat de vârfurile din jur și de cel mai serios dintre ele - Schwarzhorn - aflat la aproape 3.000 m: am aflat că era traseu până pe el și că se putea face și cu o bucată de...via-ferrata! Nu îl mai puteam stăpâni pe Silviu când a auzit cuvintele via-ferrata! Era clar unde aveam să mergem a doua zi! Ca să îmi temperez fricile provocate de faptul că nu urcaserăm nicioodată trasee în asemenea munți și nu eram informați, am întrebat de existența vreunei cărți de via-ferrata cu Alpii Elveției și...minune...aveau așa ceva!!! După ce am cumpărat cărțulia și am citit descrierea traseului și a gradului de dificultate, m-am liniștit și am putut lua și eu parte la bucuria lui Silviu: aveam să urcăm un trei-miar în Alpii elvețieni!!
După ce am plecat din magazin, entuziasmul nostru a izbucnit! Până am ajuns la ISELTWALD, aveam pus la punct planul pentru traseul de a doua zi, de la ora de plecare până la cât stăm pe vârf. Vânzătoarea ne spusese că vremea se anunța destul de bună pentru încă o zi, după care avea să se strice, așa că, dacă voiam să întreprindem ceva curajos, trebuia să o facem a doua zi, dis-de-dimineață, ca să avem timp destul și putem prinde și telecabina de întors, până în ora 17. Oooo, daaaa, tălpile din nou pe munte!!
Lacurile Brienz și Thun se întâlnesc și comunică printr-un canal controlat, definind georgrafia unuia dintre cele mai căuate locuri de vizitat din Elveția: Interlaken. După aglomerația din Grindelwald, am simțit nevoia de hălăduit într-un loc mai tihnit, pe malul unuia dintre cele două lacuri de culoarea verde, și am ales să oprim în Iseltwald, un sat pescăresc de lângă Brienz. Am hălăduit pe ulițele asfaltate, printre casele cu grădini mici, unele lipsite de garduri, am respirat din plin liniștea și albastrul apelor coborâte de pe munți, din ghețari, am observat detaliile din ferestre, stropitorile colorate și aliniate lângă uși, bărcile legate de mal, copiii bălăcindu-se în apa clară și...mușcatele înflorite până la refuz, pocnind de roșu! Elveția ni s-a părut a fi o țară prielnică pentru creșterea copiilor, la fel ca Olanda și Țările Nordice, căci copilăria putea zbârnâi ca o morișcă în bătaia vântului atunci când condițiile erau așa ochioase.
Lacurile Brienz și Thun se întâlnesc și comunică printr-un canal controlat, definind georgrafia unuia dintre cele mai căuate locuri de vizitat din Elveția: Interlaken. După aglomerația din Grindelwald, am simțit nevoia de hălăduit într-un loc mai tihnit, pe malul unuia dintre cele două lacuri de culoarea verde, și am ales să oprim în Iseltwald, un sat pescăresc de lângă Brienz. Am hălăduit pe ulițele asfaltate, printre casele cu grădini mici, unele lipsite de garduri, am respirat din plin liniștea și albastrul apelor coborâte de pe munți, din ghețari, am observat detaliile din ferestre, stropitorile colorate și aliniate lângă uși, bărcile legate de mal, copiii bălăcindu-se în apa clară și...mușcatele înflorite până la refuz, pocnind de roșu! Elveția ni s-a părut a fi o țară prielnică pentru creșterea copiilor, la fel ca Olanda și Țările Nordice, căci copilăria putea zbârnâi ca o morișcă în bătaia vântului atunci când condițiile erau așa ochioase.
Ce am găsit interesant de tot: imaginile cu copilași din lemn care arătau când s-au născut ștrumfii din casa respectivă! Plus, produsele localnicilor erau scoase la vânzare cu o pușculiță lângă ele și te puteai servi, plătind fără să existe cineva de față. Se mergea pe încredere și pe bun-simț!
Sărbătoritul meu și-a udat bocancii, noii lui prieteni, cu care a decretat că va urca doar pe trasee grele și pe via-ferrata, în rest îi va exploata pe ceilalți, bătrânii lui Lowa cu trei ani vechime la activ și un palmares impresionant de munți urcați! Să îi poarte sănătos și să îl ducă pe culmi și mai înalte decât ceilalți!
Înainte de a pleca în concediul nostru de 23 de zile din luna august, mi-am spus că în anii anteriori i-am pregătit o surpriză colorată (în 2012 - avioanele de hârtie puse sub formă de traseu până la cartea lui Nick Mason despre Pink Floyd, iar în 2013 - mai mult de 90 de poze de-ale noastre agățate de ațe prinse cu scotch și atârnate de tavanul camerei) și nu voiam să rup o tradiție ca aceea. În ultima zi de iulie l-am așteptat acasă cu urările mele de bine încă din balcon, cu un munte de baloane (din care vreo 10 s-au spart în timpul zilei!) prins de balustradă întreaga zi ca să știe și vecinii unguri ce treburi importante se întâmplau la românii de la etajul 1. Când a venit de la muncă, a rămas cu gura în colțuri! Sper să i se deschidă în continuare porți de înalt și viață de neegalat, sper să fim frumoși și să creștem în ritmul nostru așa cum știm să o facem de trei ani încoace și sper să îi fie sufletul săltăreț în pași ca să cunoaștem (și să scriem propria versiune!) restul capitolelor din "Viața e frumoasă dacă îi dai voie să fie!'' (Charles Bukowski).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu