joi, 9 septembrie 2010

26-27 august 2010: mult visata PRAGA

Gata! Cam până aici a fost: este ultima buclă de însăilat în povestea călătoriei mele cu multe opriri! Pentru cei care se întreabă dacă în sfârșit mă voi opri, le spun cu drag că drumul se continuă într-un viitor, sper eu, foarte apropiat, pentru că dependența de noutatea și de libertatea din călătorii trebuie hrănită, nu abandonată sau decimată de probleme, rutină, piedici, goană după posesii. Pentru ființa mea este una din manierele cele mai sănătoase și pline de a crește cu câte un centimetru pe an în înălțime interioară și de a avea suficientă energie pentru a mă calibra la presiunea din Românica și a putea fi utilă, a-mi cultiva cu încăpățânare pasiunile, a da ceva bun la schimb pentru șansa de a pleca, a vedea, a experimenta, a exista pentru o perioadă de timp într-o altă gamă, atât de diferită încât te face să uiți repede partitura rămasă acasă.
Va fi o relatare aparte pentru că mi-am dorit așa de mult să ajung în capitala Cehiei și anul trecut am fost foarte aproape, dar am renunțat pentru Roma și Vatican. A fost o amânare înțeleaptă (nu că aș fi eu tare înțeleaptă!), căci s-au așezat conjuncturile de așa manieră încât mi-a surâs să renunț atunci temporar la Praga pentru a vedea alte locuri de prim rang!

PRAGA - deoarece în Londra fusesem urmărită de buburuză în miezul aglomerației, nu se putea să nu-i găsesc un confrate, mai umanizat în înfățișare ce-i drept și cam năsos pentru gustul meu, dar la fel de ludic și gata de zbor de la ușa unui magazin de păpuși din Mala Strana. Se riscă mereu în plonjeu bulinele astea de pe aripile roșii și sunt un exemplu destul de grăitor!


Să revin la treburi serioase! Praga este practic un burg medieval, cu 4 cartiere de acest fel, fiind capitala Cehiei, a cărui teritoriu înseamnă 2/3 din fosta Cehoslovacie. Aici se găsesc 3 rădăcini culturale: germană, evreiască și cehă, care formează împreună o unitate complexă de stiluri și mărturii ale diferitelor perioade din istoria cehă. Dacă ar fi să mă gândesc la o coloană vertebrală a acestui oraș (din cât am reușit să văd!) aș enumera: castelul (Hrad), catedrala Sfântul Vitus, Podul Carol cu alaiul lui de sfinți, la care se adaugă cartierele Mala Strana (Orășelul), Stare Mesto (Orașul Vechi) și Nove Mestro (Orașul Nou), plus Josefov (Orașul Evreiesc). Orașul cu peste 100 de turle cuprinde cea mai extinsă zonă medievală conservată din lume și este practic un mozaic, fiecare piesă având frumusețea ei individuală, integrată uimitor în tot.
Ghidul nostru, Otto, care vorbea perfect românește, ne-a dus pe jos de la Castel până în Carteierul evreiesc, furnizându-ne tot felul de detalii, atât specifice locului, cât și de natură comparatistă. Era un bun cunoscător al istoriei și realităților românești (inclusiv geografice!) și puncta niște lucruri mai ceva ca un român care și-a trăit toată viața acasă la el. Ne-a spus că orașul în sine a devenit demn de luat în seamă atunci când împăratul Carol al IV-lea (în cinstea căruia este construit și faimosul Pod Carol) l-a ales drept reședință a Boemiei și a înființat o universitate. Era în anul 1348 (!).

Catedrala Sfântul Vitus este situată în Hradcany, zona cu cele mai vechi clădiri din Praga ridicate deasupra râului Vltava. La fel ca în cazul Domului din Koln, 600 de ani a fost prețul de timp plătit pentru ridicarea acestei catedrale: înainte a fost o basilică romană, apoi un edificiu și în 1344 Carol al IV-lea a adus arhitecți (unul era Peter Parler, fiul arhitectului domului din Koln) și a pornit construcția. Goticul timpuriu a suferit unele inovații sub coordonarea lui Parler (spre exemplu, a schimbat fațada tradițională îndreptată spre vest și a întors-o spre sud, către oraș), iar la moartea sa deja se intrase în goticul târziu. Continuatorii muncii sale au adus elemente renascentiste (spre exemplu Turnul din sud), dar lucrările s-au oprit și au fost reluate tocmai în 1842. Parcă veneam să văd fratele mai mic al Domului din Koln, așa de bine seamănă cele două și, după ce am auzit explicațiile ghidului, am prins și motivația logică ca să îmi dubleze intuiția. În catedrală se află Capela Wenceslas, unde este înmormântat ducele Vaclav, cel care a adus creștinismul în Boemia și care este considerat unul din apărătorii sacri ai țării. Tot aici se află și moaștele Sfântului Ioan de Nepomuk, un cleric iubit de popor, care a fost înecat în Vltava, legat într-un sac, la ordinul regelui Wenceslas al IV-lea din cauză că era confesorul reginei Sofia și nu a vrut să divulge ceea ce îi spusese aceasta la spovedanie. În cripta regală se află înmormântat Carol al IV-lea cu cele 4 soții, copiii și mulți alți regi.




Atmosfera din Praga se simte diferită chiar și în zonele foarte aglomerate de turiști, care practic sunt...aglomerate de turiști și cam incolore de cele mai multe ori! Trebuie să te rupi de aceste spații și să te aventurezi pe străduțe, să te rătăcești prin oraș ca să îi simți capilarele pulsând. Totuși, la Praga parcă e puțin altfel (cu excepția aglomeratului Pod Carol și a pieței cu Ceasul Astronomic): este mereu ceva contradictoriu, infiltrat prin istorie, care se împacă undeva la mijloc cu tot ceea ce a găsit deja aici. Ieșind spre intrarea principală în castel (noi am început turul de la ieșire!), ghidul ne preciza că goticul, barocul și art nouveau sunt perfect îmbinate în acest oraș, nu își revendică unul altuia locul, ci se completează și că, dacă aveam să privim, nu doar să ne uităm, am fi ajuns și noi la această concluzie, mai ales că spațiul cuprinzând Castelul și Catedrala era un loc numai bun pentru începutul observațiilor de acest gen.

(anul trecut la Paris am prins o groază de nunți la Turnul Eiffel,
iar anul acesta am avut parte de o priveliște albă și la Praga!)

(Otto, ghidul nostru - a vorbit în continuu, a fost punctual și profesionist, ne-a dat sugestii despre ce să facem cu timpul nostru căci era puțin față de cât ne-ar fi trebuit pentru a explora Praga și a fost de un calm exemplar în toată agitația de turiști)

(două generații de gărzi - cele albastre actuale și cele de Ev Mediu, de la intrarea pe Podul Carol - parcă și expresia feței este studiată pentru a fi în acord cu timpul ilustrat: cel din Evul Mediu îți dădea impresia că sare să te bată că îi faci poze - bine că avea cine să mă apere!)

Castelul a fost clădit de Borivoj, primul prinț al dinastiei premyslide, care a ordonat construirea unei fortărețe de lemn și a unei biserici, simbol al creștinismului care se dezvolta pe un loc de închinare păgân. Timp de mai bine de o mie de ani hotărârile țării s-au luat din acest loc aflat deasupra Vltavei, unde stă actualmente și președintele republicii. Statuile gigantice de la poartă sunt din 1768 și simbolizează antropomorf regatul ceh și monarhia habsburgică, ele păzind practic intrarea în prima curte. A doua curte cuprinde Capela Sfintei Cruci și o fântână barocă, iar a treia Catedrala și o copie a statuii Sfântului Gheorghe (cel mai vechi exemplu de artă gotică non-decorativă din Boemia). În piața care predece intrarea în curțile Castelului se află o statuie a lui Tomas Masaryk, filozoful-președinte (și primul președinte al republicii cehe!) care a organizat rezistența din străinătate în timpul războiului și a luptat pentru identitatea națiunii cehe.

O precizare vis-a-vis de mentalitate și identitate: Otto ne spunea că este interzis prin lege să se construiască în zonele de miez ale Pragăi și, chiar dacă cineva cu multă putere ar vrea să abuzeze de ea și să treacă peste interdicția legii, opoziția își face treaba, nu este o marionetă. Apropo de situația de la noi din țară! Practic, aceeași politică pe care am regăsit-o și la Paris, Viena sau Londra: zonele ce poartă în ele sâmburii istoriei acelor țări, însemnele vechimii și notele frumuseții specifice șlefuite de istorie sunt păstrate indiferent de "pierderi" sau evoluția economică a timpurilor. Unitatea se păstrează și cehii câștigă din turism de zeci de ori mai mult! Ca să nu mai spunem de sentimentul de apartenență pe care îl sublimează ideea că orașul din care ești arată precum Praga și este conservat așa: e o atitudine educată, pe care Otto o avea în fibra lui de ceh dintotdeauna, exact ca și belgianul care ne fusese ghid în Bruxelles. Nu cred că era o îndoctrinare la mijloc, pentru că nu era deloc absolutist în concepția lui, nu făcea din cehi o esență a universului și nici Praga nu era buricul orașelor, dar cu argumente, pe "viu", îi plasa locul între spațiile identitare ale Europei. A vorbit la un moment dat că și românii au ce arăta lumii și a enumerat multe locuri din Ardeal și Brașov, dar a spus că trebuie să le scoatem la lumină, să le facem cunoscute lumii și să nu le lăsăm în uitare. Mi-am propus să nu mai fac astfel de comparații, dar dacă se tot ivesc, nu am ce face!



(perspectivă asupra Mala Strana)

Coborând agale de la Hrad și de la Catedrală, vedeam turnurile Mănăstirii Strahov în depărtare și făceam stânga spre absolut încântătoarea Malostranske Namesti, pe românește Piața din Orașul Mic (ce nume greoaie au cehii, atâtea consoane pe centimetru pătrat de limbă!), pentru a pătrunde în cartierul baroc Mala Strana. În trecut, aceste locuri reprezentau ultimul popas de pe "drumul încoronării". Ne opream cu ghidul aproape la fiecare casă și era neobosit în a ne furniza tot felul de detalii: această zonă independentă a fost profund marcată de programul de construcți al lui Carol al IV-lea și s-a bucurat de o existență autonomă. Străzile înguste și șerpuite par atât de misterioase, încât îți vine să urmezi regula din labirint: dar după ce faci la dreapta ce vine? Și după următoarea dreapa ce mai vine?. Pe străduțele acestea am găsit buburuza de lemn!



Biserica Sfântul Nicolae este un simbol al barocului, fiind construită între 1704-1756 și având un dom aurit de 75 de metri. Mozart a cântat aici la marea orgă în 1787 și, la puțin timp după moartea lui, peste 4000 de oameni s-au adunat în biserică pentru a asista la slujba ținută în onoarea sa. Peste drum se află Academia de Muzică, ce susține multe concerte în biserică de-a lungul anului. O informație foarte interesantă pe care tot ghidul ne-a furnizat-o: doar 30% din cehi și-au declarat apartenența la o confesiune religioasă, restul fiind atei sau pur și simplu neraportându-se religios la existență. Motivul? Cehii în general nu cred că au nevoie de un mijlocitor cum este instituția bisericii pentru a lua în considerație pe Dumnezeu sau vreo putere superioară. O consecință? S-a observat în ultimii ani o creștere a ratei sinuciderilor și a economiei în sectorul psihologilor și al consilierilor. Concluzia? Fiecare trage ce concluzie vrea, dar este o realitate cel puțin interesantă! Sincer, în orașul unde Kafka agoniza în absurdul percepției de sine că ar fi o stafie a vremurilor trecute parcă nici nu putea sta altfel situația! Îmi pare atât de rău că nu am ajuns și la "Casa Clipei", casa unde locuiește familia lui Kafka, dar e obligatoriu să revin și o să recuperez atunci!



Încet, încet ne-am apropiat de Podul Carol, puntea de legătură între Mala Strana și Stare Mesto (Orașul Vechi). Început în timpul lui Carol al IV-lea de arhitecții Catedralei Sf. Vitus, a fost încheiat în timpul domniei lui Wenceslas al IV-lea. Multele inundații de pe Vltava au pus podul la încercare de-a lungul timpului și două arcade au fost practic reconstruite în 1890. Podul are 516 metri lungime, este lat de 10 metri, se sprijină pe 16 stâlpi de susținere și la capete are turnuri de supraveghere, deoarece în trecut a făcut parte din sistemul defensiv al Pragăi. De-a lungul său, pe o parte și pe cealaltă se află 30 de statui care parcă își vorbesc și te sfătuiesc despre una, despre alta când treci pe lângă ele.

(un om verde cu ochii mici de la soare,
cu inima așa de încântată, lângă Turnul de la Mala Strana, gata să traverseze Podul Carol)


(Sfântul Vitus - se spune că tatăl său a fost păgân și el a devenit martir din cauza credinței -
aruncat fiind la lei, aceștia s-au temut de el și nu l-au atacat)

(Sf. Ioan Nepomuk - ghidul ne-a precizat că cehii au o atitudine bivalentă față de el: pe de o parte îl percep ca pe un martir și cred că îi protejează de calamități, pe de altă parte îl văd ca un om care a înfruntat puterea imperială - puterea seculară vs. puterea religioasă)

Una din cele mai frumoase senzații este pe pod, privind la deschiderea pe care o ai brusc în fața ochilor spre Vltava (este și o legendă legată de acest râu - vodnikul este omul apelor, domnul verde care își părăsește domeniul numai pe timp de noapte, iar dacă cineva se îneacă în apele râului, sufletul îi este păstrat de vodnik într-un recipient de porțelan). Se văd podurile în depărtare, succedându-se ca un pachet de cărți de joc, Hrad-ul și Catedrala Sf. Vitus, casele amestecate ca stil arhitectonic: o adevărată plăcere și o mulțumire cum rar îți sunt date să experimentezi!




După ce ai traversat podul victorios, ajungi la Biserica Sfântul Francisc, al cărei dom pare să păzească podul alături de turn. Încet și sigur, am nimerit în zona cea mai aglomerată (mai ales că era în jur de oră fixă!): la Ceasul Astronomic al Primăriei care datează din secolul XV. Ceasul cuprinde 3 secțiuni: aria centrală înfățișează două cercuri și indică poziția soarelui și a lunii în zodiac (în conformitate cu teoriile geocentrice ale vremii), ora curentă cu cifre romane și ora Vechii Boemii (calculată de la apus la răsărit și vizibilă pe cercul extern), în cifre arabe. Dedesubt este un calendar circular, cu semnele zodiacului. Cel mai interesant a fost la fix: prin partea de sus, se deschid niște portițe și se perindă o serie de statui policrome, reprezentându-i pe apostoli, iar pe părțile laterale se află simbolurile Mândriei, Lăcomiei, Moarții și Desfrânării. Este un spectacol scurt, dar interesant, ca o zdrăngănea pentru copii ce îți ține atenția pironită de acele care bat ora fixă!




Imediat după colț se află Biserica Fecioarei din Tyn, având în față statuia lui Jan Hus, o figură tare interesantă în istoria Cehiei asupra căreia a insistat Otto. Jan Hus a fost preot și profesor de filozofie la universitate, în secolul XIV, susținând că ritualul și cântările besericești trebuiesc făcute în limba cehă. Regele Weceslas era de acord cu predicarea întoarcerii la puritatea mesajului biblic, deși interesul său era de natură personală, pentru a-și extinde autoritatea prin biserică. Clericii catolici nu voiau ca ideile lui Hus să fie aplicate, pentru că și-ar fi pierdut multe dintre privilegii revenind la modul biblic de a fi. Conflictul a degenerat la nivelul universității, Hus a fost exclus, ulterior fiind și excomunicat. Ca să se evite schisma, a fost ținut un consiliu unde Hus avea să își apere ideile prin argumente teologice, sub protecția de imunitate din partea regelui Sigismund. Una din ideile husiste era legată de împărtășania cu pâine și vin, conform Bibliei, iar altele erau asociate funcțiilor bisericii, statului ei dezlegat de avuții lumești, dar Consiliul l-a condamnat ca eretic și a fost ars pe rug la 46 de ani. Ideile sale s-au extins la nivel social, fiind considerat unul din precursorii Protestantismului și o sursă de inspirație pentru reformatorii precum Martin Luther.


Josefov (Cartierul evreiesc) era la doi pași! Aici am stat destul de mult: 6 sinagogi se găsesc în Praga, 4 sunt transformate în muzee, iar două sunt active. Otto ne spunea că evreii din Praga sunt foarte puțini la număr, deși înainte de cel de-al doilea război mondial dețineau un record de prezență pe teritoriul ceh. Germanii i-au decimat pe baza regulii: dacă se găseau 6 strămoși evrei pe linia arborelui genealogic, omul respectiv era declarat evreu și deportat în lagărele de concentrare. Majoritatea evreilor din Praga și-au găsit sfârșitul la Auschwitz, Otto spunându-ne că în jur de 77.000 de oameni nu s-au mai întors. Pe lângă sinagogi, în cartier se mai găsește un cimitir aglomerat cu lespezi de piatră inscripționate în ebraică: 12.000 de morminte sunt ordonate pe baza unui sistem ciudat - fiindcă nu mai aveau teren disponibil pentru morții lor și fiindcă legea evreiască interzice profanarea mormintelor, au fost puse mormintele unul peste altul, în 12 straturi și se crede că e posibil să fie îngropați aici chiar 100.000 de evrei. Este un loc trist acest cartier: deși sinagogile sunt destul de opulente pe interior și arată demn la exterior, adăpostesc tăcut istoria unui popor nedreptățit de istorie. Kafka a fost evreu și este și el înmormântat aici, dar în Noul Cimitir Evereisc.

Seara am hălăduit pe străzile Pragăi pe la Muzeul de Istorie, care era la 200 de metri de hotelul nostru (Hotelul Sonata cu ale sale camere roșii), am băut bere neagră, am găsit din întâmplare și Turnul Jindrisska (ce nume!), pierdut între clădirile art nouveau de pe lateralele Pieței Sf. Wenceslas. Eram în alt cartier al Pragăi, în Nove Mesto (Orașul Nou) și viața de noapte (cel puțin până la ora 12.30!) e destul de descurajantă, pentru că sunt cam mulți negri, mulți ciudați și parcă nu te încumeți să prelungești prea târziu adăstatul pe străduțe, oricât de seducător ți s-ar părea. Poate exagerez eu, dar nu mă simțeam foarte în siguranță cu așa de multe fețe palide pe care nu le văzusem deloc în timpul zilei!

A urmat dis-de-dimineață (ca întotdeauna!) libertatea de a face ce vrem și, sincer, nu am mai vrut muzee și nici biserici și nici ceva cultural, ci doar mers și iar mers cu harta în mână până ți se face rău și te așezi la o masă să îți revii! Am vrut să fiu semi-leneșă, să respir pur și simplu Praga din cotituri de străzi și din trafic și din intimitatea spațiilor strâmte și din magazinele de porțelanuri și din cele de bere (există și un Muzeul al Berii la Praga!). Am dat și peste canale pe brațele Vltavei, ca o fărâmă rătăcită de Veneție sau de Brugge.


Cerul s-a închis treptat și o vreme de Londra (fără ploaie!) s-a instalat pe nesimțite, dar până târziu am tot umblat. Am văzut și metronomul hipnotizant, alte poduri (nu la fel de spactaculoase ca Podul Carol), ne-am dat cu părerea față de prețul unui tur cu o mașină vintage (în Praga se folosesc coroanele, dar ți se schimbă euro dacă nu ai coroane!). Am dat nas în nas cu hotelul Clementin, una din cele mai înguste clădiri din Praga, pe care ghidul ne sfătuise să o căutăm dacă ieșim la vânturat Praga la picior. Și uite că ne-a ieșit ea în cale!





Am stat iar la o bere neagra (eu nu prea beau bere, pentru că imediat mă amețesc, dar cea de aici parcă era altfel față de ce am băut prin România...oricum nu sunt o connaisseur(ă), spun și eu impresii, nu fac expertiză bahică!...ce nume avea și berea aceea, imposibil să-l țin minte și nici nu am fost inspirată să îl notez!) și am depănat amintirile adunate în aceste 2 săptămâni. Mi-au luat alte 2 săptămâni să scriu mare parte din impresiile adunate, la cald, și acum, ajunsă la final, parcă simt o mulțumire că m-am ținut să termin, dar și o ușoară tristețe că le-am terminat. Am să închei ludic, exact cum au făcut lebedele de pe Vltava vreo 2 ore cât ne-am uitat la ele și ne-au demonstrat că viața se tratează simplu, din 2 timpi și 3 mișcări:

(1 - capul la cutie...)

(2 - fundul la bătaie...)

(3 - victoria la purtător!)

M-am întors acasă mai liberă, plină de energie, detașată (poate prea detașată!) de tot contextul sumbru de la noi, chiar dacă de la primii kilometri m-au luat în primire frumoasele realități umane și serviciile românești absolut încântătoare, în care chelnerul îți pune în mână farfuria umedă ca să o așezi tu în fața ta pe masă și să îți pui tot tu tacâmul lângă și servețelul la fel. De dragul unei ciorbe țărănești! Te face să te simți civilizat, tratat ca la carte și ajungi să îți reproșezi de-a dreptul că ai plecat din acest rai timp de 2 interminabile săptămâni. Noi să fim sănătoși! Cu munți și cer ca al nostru capeți imunitate la atâtea dereglări din jur, cel puțin pentru o bucată de timp!

Un comentariu:

Falvo spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro