19 august 2010 - Canalul Mânecii și LONDRA (I)

19 august a fost o zi tare frumoasă pentru mine și mult-așteptată!
Am plecat foarte devreme de la cazare pentru că ne aștepta ferry-boat-ul la Calais și trebuia să trecem prin controlul englezesc. Și noi, și autocarul am fost verificați la acte și apoi am intrat în zona de îmbarcare: imensă și foarte bine organizată, fiecare tip de vehicul având propria cale de a ajunge pe vas.
După ce am coborât din autocar, fiind deja îmbarcați, am plecat țintă spre părțile superioare ale navei, deschise publicului, pentru a vedea marea și coasta Normandiei atunci când ne despărțeam de Franța și ne porneam spre ANGLIA! De la o ușoară înnorare am trecut foarte repede la senin și cer ochios și....să ții piept brizei în larg mi s-a părut o reală treabă de halterofil, pentru că te zboară și te clatină:

Dintr-o întâmplare am aflat că era ziua lui nea' Tomiță (cel cu tichie de căpitan!). Eram la parfumuri și tot glumea cu noi că pentru femei acolo e raiul olfactiv și el nu înțelege de ce: mirosul natural e cel mai bun! Știa că fiecare zodie are asociată nu doar câte o piatră semi-prețioasă, dar și un parfum. Și l-am întrebat în ce zodie e și, când a zis Leu, imediat am făcut legătura că suntem în august, luna Leilor și...coincidență! Chiar în ziua aceea făcea 54 de ani! Nea' Tomiță este unul din cei doi șoferi, mereu atent cu oamenii, cu o glumă în buzunar și o ironie subtilă, un om ce nu are foarte multă carte, dar duduie de experiență și are o inteligență nativă încât este un deliciu să te măsori în replici cu el. Îmi este foarte drag pentru că dă un plus de farmec acestor ieșiri și te sărumânește non-stop!

La Dover am debarcat, ne-am fixat ceasurile cu 2 ore în urmă față de ora României, am luat-o pe contrasesns, căci aici se conduce pe stânga, ne-am obișnuit cu schimbatul kilometrilor în miles și am pornit direct spre Londra, unde ne aștepta croaziera pe Tamisa. În Londra am intrat ascultând melodia lui Robbie Williams, Strong (Life's too short to be afraid/ Step inside the sun) și am avut contact întâi de toate cu zona de suburbii, populată de imigranți, de negri și de asiatici, o lume aflată la limita dintre sărăcie și trai decent, foarte aglomerată, gălăgioasă, identitățile amestecându-se la fiecare pas. Și la Paris am văzut așa, dar parcă la Londra este mult mai accentuat fenomenul și într-un profund contrast cu miezul orașului, unde totul este cosmopolit, aglomerat, tradițional și futurist, comercial, elitist în cartierele rezidențiale englezești. Este explicabil cumva: imperialismul britanic își primește răsplata în contemporaneitate, fiind sufocat de imigranții din fostele colonii, la fel cum pățește și Franța - dublă provocare: coexistență și toleranță!

Londra în sine însă a fost șlefuită de o mie de ani de monarhie, fiind atât creativă în mod spontan, dar și puternic atașată (chiar obsedată!) de ritualuri, de tradiție. Se simte o anumită aroganță a englezilor care vine din această combinație, dar este un lucru oarecum explicabil și istoric: vechiul Londinium a fost de la început fixat de romani drept capitala Insulelor Britanice, iar după căderea Impreiului Roman, anglii și saxonii au invadat Britania, așezându-se de-a lungul Tamisei. Anglia a devenit creștină în secolul V, iar Londra a avut parte de prima biserică odată cu construirea Catedralei Sf. Paul. William the Conqueror a hotătât însă să folosească mai noua Westminster Abbey pentru încoronarea sa din 1066, punând astfel bazele unei noi tradiții: toți regii englezi aveau să fie încoronați acolo. Epoca de aur a orașului s-a înregistrat sub domniile lui Henric al VIII-lea și a fiicei sale, Elizabeth I, în secolul XVI. S-a înregistrat ruptura de Roma și întemeierea Bisericii Anglicane și creșterea a continuat în secolele următoare, mai ales sub domnia reginei Victoria. Sfârșitul imperiului britanic și decăderea portului londonez la mijlocul secolului XX a adus un regres economic, dar Londra a reușit să se redreseze și are una din cele mai importante burse din lume.

Dincolo de istoria sa, Londra actuală este diversă, amestecată cultural, foarte aglomerată, dar și tăcută în zonele mai retrase, tradițională, dar și extrem de modernă: ai impresia că poți găsi absolut orice aici! Tamisa, care este mult mai lată decât Sena, pentru că a fost o apă comercială, îți oferă o perspectivă amplă asupra acestor detalii! Ne-am urcat pe vas în dreptul Podului Westminster și a Big Ben-ului (care nu este turnul, ci clopotul din interiorul acestuia!) și am mers de-a lungul apei până la London Bridge, cel mai frumos pod de peste Tamisa. Nu prea poți compara podurile de pe Sena cu cele de pe Tamisa: primele sunt mai opulente și au un farmec boem, celelalte sunt parcă mai austere, mai practice.

(pe o vreme londoneză - la Marele Ben!)

(London Eye - capsulele din roată oferă o perspectivă asupra orașului

și oamenii se pot căsători în ele: pleci liber de la pământ și când ajungi în vârf

"You are pronounced husband and wife")

(stâlpii cărămizii sunt vestigiile primului pod de peste Tamisa - Alexandra Bridge)

(cel mai nou pod de peste Tamisa - când a fost inaugurat de regină, atât de multă lume a trecut pe el, încât a început să se clatine - a fost închis și s-au mai investit 5 milioane de euro pentru consolidare!)

(London Bridge este cel mai vechi pod de peste Tamisa și are parte inferioară mobilă)

(în turnurile podului se găsește un muzeu)

(o legendă a locului spune că dacă treci pe sub London Bridge și faci cu mâna cuiva de pe pod, iar acea persoană îți răspunde făcându-ți și ea cu mâna, înseamnă că ești norocos -

la mine s-a confirmat legenda!)

De pe Tamisa am intrat la London Tower (16,5 lire) unde se află White Tower, inaugurat în 1092, și care era pe vremea aceea cea mai înaltă clădire din oraș (30 de metri). Multă istorie a văzut acest turn, dar este cunoscut mai ales prin asocierile cu Thomas Beckett, Anne Boleyn, Guy Fawkes, prin dimensiunea sa de închisoare. Aici se află cea mai veche biserică din Londra, Capela St.John, colecții de armuri, arme și bijuteriile coroanei, toată curtea fiind presărată de beefeaters (gardienii voluntari, îmbrăcați de epocă).

La bijuteriile coroanei era o coadă kilometrică, iar în interor, după ce treci printr-o sala unde sunt puse cronologic familiile nobile ce au condus Anglia, intri în alte 3 săli unde vezi filmulețe de 2 minute în care sunt prezentate succint bijuteriile regale. Diamantele de dimensiunea unui ou sau pietrele prețioase exotice se află într-un seif imens, păzit de gardieni, și privești de la distanța de un metru, fără să poți sta pe loc, căci un trotuar rulant te poartă de-a lungul galeriei unde se află coroana Prințului de Wales, sceptrul regal decorat cu cel mai mare diamant din lume (Steaua Africii - 530 de carate - îți ia literalmente ochii!), coroana reginei mamă și diamantul Koh-i-Noor (109 carate). Câtă bogăție a putut aduna acest imperiu și cât și-a putut însuși de la coloniile sale (unele din bijuterii sunt daruri diplomatice, dar majoritatea provin din colonii)!

După ce am ieșit de la London Tower, am mers pe Tamisa înspre Greenwich și am putut vedea zona ultra-modernă a orașului, un fel de zonă-satelit futuristă, locuită înainte de muncitori fără mari perspective. Acum a fost preluată de funcționari (trepăduși, cum le zicea ghidul nostru) care stau în apartamente luxoase sau în birouri de beton și oțel. Prințul Charles a protestat: nu voia o pădure de zgârie-nori de-a lungul Tamisei, dar interesele financiare au cântărit mai mult.

Seara nici nu știam la ce să mă gândesc mai întâi: fusese o zi plină, fără ploaie (Slavă Domnului!), nu îmi venea să cred că ajunsesem acolo, că era british accent la tot pasul, mă simțeam extrem de recunoascătoare și mă felicitam pentru decizia căpoasă de a veni, în ciuda crizei, a tot și toate! Și vizionasem de abia primul episod: alte 4 așteptau cuminți să le vină rândul!