Ca să nu lungesc vorba în introduceri, am să aleg calea abruptă: cele mai recurente imagini în Brugge sunt asemănătoare celor două de jos. Cel puțin eu așa l-am prins într-o zi întreagă, în care am avut cea mai "melc" viteză din toată excursia, pentru că acest oraș îți transmitea un ritm de tihnă și de "agale" încât nu puteai să i te împotrivești. Curgeai asemeni apei și evitai (dar nu se prea putea!) magazinele de ciocolate, că altfel erai condamnat la degustări și goliri de buzunare! Repetate! Magazinul de unde am luat ciocolată belgiană pentru oamenii dragi mie din țară se numea Chocoholic - asta ca să se vadă de ce nivel de "expunere" vorbim!
Brugge (sau Bruges, în varianta franceză) este situat în provincia Flandra, iar numele său înseamnă "pod" în norvegiana veche. Este perfect explicabilă asocierea, pentru că orașul mai este numit "Veneția de Nord" din cauza multor canale și punți construite peste ele. Practic, toată circulația este dublă: pe străzi și pe canale, existând poduri mobile asociate coerent circulației mașinilor, astfel încât și navigația să se desfășoare optim.
Ce te atrage cu o forță irezistibilă este centrul vechi al orașului, foarte bine conservat, întins pe 430 de hectare și inclus în patrimoniul universal UNESCO. Sunt locuri unde mergi pentru un obiectiv în sine, izolat (cum am căutat Aghia Sofia în Salonic), dar sunt și altfel de locuri unde te cufunzi în suprafețe mari pentru a prinde de coadă o atmosferă pe care nu o poți vizita sau comenta ca la un muzeu: o simți, o lași să te pătrundă, îi dai voie să te piardă în ea. Cam cum face familia de la colțul străzii! Un spațiu atât de mic și plin de clădiri gotice și baroce, de străzi și piațete forfotitoare atrage anual cam un milion de vizitatori.
Brugge a devenit atât de căutat în trecut pentru că a fost înghițit de ape și apropiat de mare, devenind important centru comercial, mai ales la negoțul de vin și pânzeturi. Ducii Burgundiei l-au marcat prin gustul lor pentru artă timp de o sută de ani, dar Anvers-ul a câștigat în timp bătălia concurenței și Brugge a trecut pe un loc secund la nivelul interesului. Nemaifiind bani suficienți pentru renovări sau construiri suplimentare, Brugge a fost nevoit să păstreze clădirile intacte, iar acest lucru este actualmente un mare noroc turistic. Nu am avut timp și de muzee, deși aș fi fost foarte interesată de Muzeul Groeninge (colecție de pictură flamandă) și de Muzeul Gruuthuse (colecții de obiecte de porțelan). Și, oricum, este un loc în care mi-ar plăcea să revin pentru măcar încă vreo 4 zile! Dar n-aș refuza nici 5!
Sincer, ca entuziastă a mersului pe jos, acest loc mi s-a părut mai mult decât perfect. Detaliile dintre frunze îți sar mai repede în ochi și apoi, din indiciu în indiciu, dai peste sursa pufului alb!
Un ultim aspect: Brugge este un oraș catolic, plin de 600 de statui ale Fecioarei, cea mai valoroasă fiind Madona și pruncul, singura lucrare a lui Michelangelo care a ieșit din Italia în timpul vieții sale și pentru care a fost plătită o sumă astronomică la vremea aceea. Basilica din Brugge are un flacon din Sfântul Sânge, ce este scos o singură dată pe an într-o procesiune de tip medieval, de Paște. Am rezervele mele față de dovada aceasta cristică pentru că, sincer, lemnul crucii, piroanele, giulgiul, adică obiecte asociate lui Iisus, sunt acceptabile în condițiile credinței. Fiecare este liber să le accepte sau nu, dar...sângele? Mi se pare o reminiscență de superstiție de ev mediu și îmi vine foarte greu să o accept, tocmai pentru că este un tip de "amprentă" pe care divinul nu ar lăsa-o. Oricum, se zice că sunt presupuse picături de sânge sfânt, dar sunt totuși păstrate spre adorație. Nu știu, dar ceva nu m-a convins la detaliul acesta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu