22 august 2010 - STRATFORD, BLENHEIM și OXFORD

Londra începuse să își vină în fire în dimineața zilei de 22 august, pentră că ploaia nu mai aștepta să fie invitată, ci dădea buzna ca în propria ei casă. Noi, matinali ca de obicei, aveam să plecăm la Stratford-upon-Avon, orășelul unde se născuse William Shakespeare, sperând că stropitoarea nu avea să ne urmărească și să ne strice ziua. Totul avea să ne depășească așteptările, pentru că, la vreo 15 km de Londra, norii și-au terminat trena și soarele s-a strecurat pe după ei, stând alături de noi până seara, pe un cer albastru-lacrimă.

STRATFORD - un oraș rămas din alt secol, în care totul este îngrijit pentru a sta pe loc, pentru a transmite atmosfera trecută în care a trăit Shakespeare. Aici și-a primit educația și i-a fost cultivată atitudinea sensibilă față de natură, chiar dacă mare parte din viața de adult și-a petrecut-o la Londra. Orașul demonstrează prin cele 3 teatre, biserica medievală și multe case din vremea sa că a fost un bun loc de cuib pentru poetul și dramaturgul cel mai cunoscut al britanicilor. La intrarea pe artera-coloană vertebrală a orașului, care te duce spre casa nașterii poetului, te întâmpină Yorick, bufonul din Hamlet, avertizându-te asupra lumii ca teatru și a statului de actor pe care îl are fiecare dintre noi. Opera lui Shakespeare atinge un nivel incredibil de extrapolare la întreaga condiție umană, două lumi aflându-se în permanent contact (conflictual sau armonios): realitatea vizibilă a personajelor în context social și dimensiunea ascunsă, situată în străfundul ființei umane, în impulsuri, în dorințe, un spectacol dulce/amar valabil până în zilele noastre.

(m-a prins puțin soarele în ziua aceea - aproape paradoxal să spui că ai venit în Anglia

și te întorci și cu o brumă de bronz la pachet!)

The fool doth think he is wise. But the wise man knows himself to be a fool.

- As you like it -

Dacă tot ne aflam într-un oraș-simbol al teatrului, nu se putea să nu fim martori ad-hoc ai unor reprezentații în plină stradă, chiar interactive, căci mimul nu reacționa decât dacă cineva îl aborda, se uita mai aproape la el, încerca să se fotografieze alături de el sau îl atingea să vadă dacă i se duce luciul sau dacă e viu. Desigur, ștrumfii erau aventurierii de calibru și nu se sfiau de lumea ce stătea roată ca să enjoy the performance!

Explorarea a continuat cu liniștitul râu Avon, asaltat de bărci, oameni, rațe, privitori, căci ziua era de așa natura încât te îndemna la tihnă, chiar ușoară lenevire!

La Holy Trinity Church am găsit pliant în limba română cu explicații legate de părțile componente ale edificiului. Ei auziseră că existăm pe lumea asta! Centrul de interes este mormântul lui William Shakespeare, alături de care se află cele ale lui Anne Hathaway, soția sa, al uneia din fiicele sale și al soțului acesteia, precum și al unui nepot.

Am văzut și The Ugly Duck, taverna artiștilor, sau The Black Swan (depinde din ce parte a străzii veneai și care parte a "firmei" era spre tine), locul de întâlnire al actorilor (și nu numai!) din Stratford. Am mai găsit și Old English Inn, care datează din 1594, s-a numit inițial "The Reindeer", apoi "The Greyhound" și "The New Inn". Invitația de la intrare este tentantă: Why not step inside and partake the finest ales as many travelers have done before you?

(după cum se vede cu ochiul liber...pe Bards Walk)

(tot ce mișcă în Stratford are o brumă de teatralitate - până și îmblăniții tunși!)

(intrasem să verific dacă au ton telefoanele și am și fost prinsă în flagrant!)

(o rătăcită din alt timp)

(tipurile de bere de la Old English Inn - după mărime și nevoi!)

BLENHEIM - următoarea oprire după Stratford a fost domeniul și castelul ducilor de Marlborough din care se trage Sir Winston Churchill, o figură istorică și politică esențială în istoria modernă a Angliei, un exemplu de fidelitate față de soția sa, Anne, și un om foarte hotărât. Blenheim aparține actualului duce de Marlborough, care îl vizitează o singură dată pe an, la Crăciun, pentru a lua cina și a sărbători Nașterea lui Iisus. În rest, Blenheim este deschis circuitului turistic în niște condiții clar specificate de deținători: nu se fac poze în interior, pentru că este o proprietate privată, se așteaptă comportament civilizat și, ca răsplată, există libertate de mișcare totală pe domeniu, adică pe imensul gazon, la lac, la cascadă, la sere!

Drumul spre cascadă înconjoară jumătate de lac, e ca o plimbare veritabilă pe un drum de munte, păduros, foarte curat și nuferii de la coada lacului îți fură total sufletul: era prima dată când vedeam nuferi și eram de-a dreptul fascinată, nemaisăturându-mă să îi fotografiez! (Irina, there's more where these came from!)

(toată familia Nufăr stă aici - bunici, frați, surori, nepoți și strănepoți

și își țin frunza la îndemână pentru odihnă)

(un mezin timid nu îndrăznea să dea rozul din petale,

dar avea să își schimbe părerea sub soare)

(un temerar clipește la zi, încet și sigur, să nu i se sperie polenul și să o ia la fugă)

(splendoare într-un mănunchi de petale pe apă -

chiar te vindeci de toate tristețile aproape instantaneu)

Cascada o cădere de apă din lac spre un altul inferior (cum erau lacurile din Retezat) și o păsăre țanțosă ține contabilitatea celor care ajung până acolo, lăsându-se fotografiată ca premiu pentru efort!

OXFORD - O țară fără memorie e o țară fără istorie, se afla scris la unul din colegiile din Oxford. La fel cum am ajuns anul trecut la Paris să văd Sorbona, așa mi-am dorit să pun piciorul și la Oxford, locul unde a fost înființată prima universitate britanică, având profesori francezi, fapt cu care englezii nu sunt prea mândri. Aici învață elitele, într-un loc medieval, restrâns, la 70 de kilometri de Londra, cu acces la o multiplă activitate internațională. Există colegii în Oxford, nu facultăți, există baze de agrement, teatre, cinematografe, cluburi de dramă, de creative writing, absolut tot ce ți-ai putea imagina la nivel de pregătire înaltă. O Castalie în toată regula!

Am revenit la Londra când se îngâna ziua cu noaptea. Găseam o ploaie măruntă, dar nu mai conta: noi avusesem noroc de o vreme excelentă! Îmi șoptise mie buburuza la schimbarea gărzii că am discutat cu cine trebuie pentru cer senin și că se rezolvă: am văzut pe viu că funcționează!