22 iulie 2009 - STRASBOURG în atmosferă alsaciană

Următoarea oprire a fost în Strasbourg, un oraş de graniţă între Germania şi Franţa. Legătura între aceste două ţări este făcută printr-un pod peste Rin, la capetele căruia se vorbesc limbi diferite.

Strasbourg este unul din cele 3 oraşe-capitale europene, împreună cu Bruxelles şi Luxembourg, investindu-se foarte mult în infrastructură, în clădiri, în domeniile economice esenţiale. De la staţiile de tramvai care îţi afişează cât timp ai de aşteptat până vine următorul tramvai până la parcurile şi amenajările pe Rin, totul este în extindere. Parcarea imensă în care a fost dus autocarul nostru a fost construită în decurs de un an, ne preciza ghidul nostru care a văzut cu ochii lui cum a crescut în ultimii 3 ani oraşul. Şi nu se opreşte!
Am vizitat imensa Catedrală Notre-Dame de Strasbourg, unde se concentrează atmosfera alsaciană a oraşului, cu străduţe curgând spre Rin, cu magazine de ciocolată şi păpuşi, cu terase şi un carusel în piaţa caselor specifice zonei. La Catedrală te impresionează dimenisiunile, vitraliile (chiar mi-am luat un album cu studii asupra lor), ceasul foarte vechi cu figuri alchimice şi mecanisme primitive, dar revoluţionare pentru perioada în care a fost proiectat (sec. XIV), spaţiile interzise vizitării şi deschise strict enoriaşilor, pe care este semn de respect să nu îi deranjezi din rugăciune. Până la urmă este locul lor de întâlnire cu Dumnezeu şi tu eşti doar un trecător.

Este o adevărată plăcere să te pierzi pe străduţe, să observi detalii, să te umpli de tot ritmul acela răbdător din jurul catedralei până ieşi la apa Rinului.

Te linişteşte modul domol în care apa Rinului îşi croieşte drum prin oraş, faptul că există o armonie de un anumit calibru în centrul acesta istoric în care nu vezi amestecul modern al construcţiilor grandioase: fiecare îşi ştie locul şi nu se subminează reciproc. Am admirat simţul acesta la mai multe ţări europene şi mai ales la francezi: fărâma istorică să nu fie umbrită de actualitate, să fie lăsată să respire, căci este şi sursă de venit prin turism, dar există şi o doză sporită de autenticitate în astfel de locuri. Le apreciezi şi le simţi mai intens dacă sunt înconjurate de "ape proprii", nu împrumutate.

La capăt de zi am fost la Consiliul Europei şi la Parlamentul European, două construcţii moderne, destul de monumentale.

Cea a Parlamentului mi-a plăcut la nebunie prin deschiderea interioară spre cer, prin ordinea exemplară (intrare separată, strictă, pentru presă, personal, parlamentari) şi prin cele două exponate de cultură: globul verde realizat de Beata şi Thomasz Urbanowicz şi dăruit de oraşul Worclaw (Polonia) Parlamentului European, precum şi "Inima Europei", sculptura realizată de Ludmila Tcherina.