Am intrat în Paris după-amiază, pe o vreme superbă, care avea să devină groaznică în următoarea oră: ploaie, frig tomnatic şi ceruri închise. Am reuşit să facem turul oraşului timp de 4 ore cu autocarul, iar ghida, Marinela Pop-Câmpeanu, o româncă muzeograf stabilită de 20 de ani în capitala franceză, ne-a furnizat o sumedenie de informaţii despre locurile unde ajungeam.
Parisul este un oraş care te înghite de la bun început. Senzaţia pe care am avut-o a fost de uimire şi de neputinţă de a vedea şi asimila tot ce mi se înfăţişa. O capitală cu 9,6 milioane de locuitori e şi normal să îţi taie respiraţia încă de la intrare: un trafic pe o groază de benzi, multe biciclete, scutere şi disciplină.
Parisul nu te striveşte, cum am resimţit la Monaco, doar că este foarte dens în istorie, fiecare locuşor având povestea lui boemă, cu destine întretăiate şi te faci să îţi doreşti să cuprinzi cât mai mult din el. Pe mine m-a fascinat de-a dreptul! Arhitectura lui este unitară, în stil Haussmann, singurul cartier-excepţie fiind Defense, unde se ridică o pădure de construcţii colosale din fier şi sticlă, moderne, futuriste, sfidând înălţimile.
Ce pot spune SIGUR este: nu mergeţi în astfel de locuri fără un ghid care să vă tragă de mânecă şi să vă spună ce merită atenţia obligatoriu. Cred că nu e vital doar să vezi şi atât, ci să cunoşti "de ce" un anumit loc înseamnă ceva mai mult decât altul. Ghida noastră a fost o carte sigură spre esenţele vieţii şi istoriei pariziene: de la restaurantele artiştilor, "La Coupole" şi "La Rotonde" (păstrate şi acum cu specificul anilor '20), până la cimitirul Montparnasse unde sunt înmormântaţi printre alţii Brâncuşi, Sartre, Ionesco, de la Grădinile Luxembourg unde se află originalul Statuii Libertăţii până la Academia Franceză unde se află scris numele lui Dimitrie Cantemir...toate detaliile furnizate comasat de dânsa ne-au construit perspectiva amplă asupra Parisului. Chiar şi pe ploaie!
Spre seară au început să se retragă norii războinici şi să ne dea cale liberă pentru croaziera pe Sena. Vaporaşele se numesc "bateau-mouche" şi au ghid în vreo 5 limbi de circulaţie internaţională. Am nimerit cu un grup foarte gălăgios de japonezi care urla de fiecare dată când treceam pe sub un pod, încât ne-am molipsit şi noi de "boala ţipatului pe vocale".
Slavă Domnului, Sena are destule poduri, iar în lumină de apus parcă ţipi cu mai mult elan!
Slavă Domnului, Sena are destule poduri, iar în lumină de apus parcă ţipi cu mai mult elan!
Un comentariu:
Da Parisul...cat am citit ce ati scris dvs si am vizionat fotografiile am avut impresia k am calatorit si eu prin acele locuri superbe si ghidul ati fost dvs ptr k ati scris cate un pik despre fiecare...am ramas impresionata cate am aflat si cate locuri minunate are acest oras de aratat (mai ales cand am vz Muzeul lui Brancusi)...mai am de citit si de vazut multe si sper k intr-o zi sa vad pe bune tot ceea ce spuneti dvs aici. Va pupici (petru cristina)
Trimiteți un comentariu