26 iulie 2009 - PARISUL la picior (II)

Am început ultima zi matinali, pentru că ne propusesem vreo 10 obiective şi nu era vreme de zăbovit. Ştiam că aveam să devin nostalgică la finalul zilei pentru că se încheia ieşirea în timpul Parisului, dar încercam să îmi aduc aminte de Jacques Prevert, pe care ni-l citea des profesoara de franceză în liceu: "avec les craies de toutes les couleurs/sur le tableau noir du malheur/il dessine le visage du bonheur".

Opera Garnier - aici a avut loc premiera lui Oedip, de George Enescu, în 1936. Nu mă pot abţine să nu colecţionez urme româneşti pe oriunde ajung: îmi arăt că au fost şi mai sunt şanse pentru noi ca ţară să scoatem capul în lume cu mai multe merite.

Galeriile LaFayette - cele două corpuri, pentru bărbaţi şi femei, cuprind multe sectoare comerciale, firme în privinţa cărora ghida ne avertizase că raportul calitate-preţ lasă de dorit. Oricum, toate erau prea scumpe pentru a ne apropia efectiv, dar prezentarea îţi lua ochii.

Biserica Madelaine - superbă, impozantă, deschisă doar duminica. Bafta noastră: era duminică! Am stat şi la o jumătate de oră de slujbă, ţinută de cele două comunităţi care deţin edificiul: catolică şi protestantă. Practic, era o alternanţă democratică la tribuna de rugăciuni şi de citire din Biblie, iar atmosfera era liniştită şi smerită...Ce e ciudat: în jurul bisericii existau opere de artă contemporană, care mie mi s-au părut total neinspirat asociate. În afara feţei omului de bronz şi a sferelor de sârmă, toate mi s-au părut gratuite. Dar, poate nu sunt eu aşa de vizionară!

Biserica Notre-Dame de L'Assomption - aparţine comunităţii poloneze din Paris. Au program bilingv afişat, iar slujba se ţine în poloneză: i-am găsit ieşind de la rugăciuni, discutând în limba lor, refăcând practic sentimentul de "acasă" prin apropierile acestea prilejuite de duminică.

Place Vendome - este monopolizată de copia făcută după Columna lui Traian, de hotelurile de 5 stele (spre exemplu Ritz) şi de sediile unor parfumerii celebre (cum este Chanel).

Statuia Ioanei D'Arc - când făcusem turul cu autocarul, ghida insistase asupra faptului că Ioana D'Arc este cea mai nedreptăţită figură emblematică din istoria Franţei. A eliberat ţara de englezi în locul lui Carol al VII-lea şi apoi a fost arsă pe rug, deoarece regele voia să se proclame el singur "victorios". Toate astea sunt cunoscute, dar nu trebuiesc uitate: au şi francezii greşelile lor majore în istorie!

Sena şi anticariatele - ne propusesem să ajungem la Podul Alexandru şi de acolo spre Turnul Eiffel. Dar, pentru că în duminica aceea era etapa finală din Le tour de France la ciclism, toată circulaţia era deviată şi am fost nevoiţi să mergem de-a lungul Senei vreo 20 de poduri: ne săturasem de ele, pentru că trebuia să le ocolim ca să ieşim unde ne doream. Am văzut cu ocazia asta oameni la plajă pe malurile Senei (s-a dat voie de anul acesta!), anticariate superbe, cărţi vechi, discuri, litografii, lucrări de grafică, portrete în creion ale unor celebrităţi. Am mers şi pe sub poduri, pentru că era mai umbră: multe adăposturi ascunse, cu paravane din pături murdare, resturi de mâncare, semn că acolo trăiau oameni, cel mai probabil emigranţi, dar în nişte condiţii mizere. Toată poleiala Parisului îşi are şi petele sale.

Domul Invalizilor - intram în zona lui Napoleon. Clădirea era un fost spital pentru invalizii de război şi adăposteşte actualmente mormântul lui Napoleon, pe care te costa 6 euro să îl vizitezi.

Podul Alexandru al III-lea - cel mai frumos dintre poduri, făcut cu bani trimişi de ţarul Rusiei, care a avut ambiţia de a deţine un pod propriu în Paris.

Le Tour de France - eram în Paris într-o zi de sărbătoare pentru francezi, pentru că Turul Franţei este cea mai importantă competiţie din circuitul de ciclism. Multă lume răbdătoare pe malurile Senei aştepta venirea concurenţilor, dar noi ne îndreptam spre Turnul Eiffel şi Câmpul lui Marte, aşa că i-am lăsat în aşteptarea lor.

TURNUL EIFFEL - cireaşa de pe tort a rămas în ultima parte a zilei. La ora 19 ne-am aşezat la rând pentru a cumpăra bilete să urcăm în turn (13 euro până în vârf, la nivelul 3), la ora 20 eram în lift şi ne aştepta o privelişte ameţitoare, plus nişte rânduri luuuungi la lifturile de coborâre. La ora 22 am plecat de la Turn, când se aprinseseră deja luminile şi cozile erau infernale. Când te gândeşti că francezii au construit acest monstru de fier pentru expoziţia mondială şi au vrut să îl topească după aceea, iar acum turismul lor se învârte în jurul acestui simbol. Apropo, niturile au fost făcute la Reşiţa...Alte urme româneşti!

Şi astfel s-a încheiat incursiunea noastră în lumea Parisului. E greu să defineşti cum te face să te simţi un astfel de oraş, dar ştii că ţi se aprind idei în minte şi emoţii în suflet, că te multiplici pe interior de la atâta cultură şi contact de civilizaţie, încât te simţi cel puţin îmbogăţit, dacă nu chiar mai mult: fericit şi recunoscător că ai ajuns acolo!