...am să aleg KUMM, cu 1000 de chipuri, pentru că mi-au plăcut detașat față de E.M.I.L.
Desigur, fiecare cântă stilul propriu și e greu să faci o comparație justă, dar la nivelul percepției mele, raportându-mă la gusturile și așteptările proprii, semnul de inegalitate este spre formația de punk-rock, mult prea tributară Green Day, deși la distanță mare spre vârf în zona celor care excelează ca epigoni calitativi.
Am să scriu mai întâi de KUMM (înseamnă "nisip" în tătară), o trupă de rock alternativ din Cluj-Napoca, înființată în 1997, pentru că acolo muzica, atmosfera, zgomotul, saxofoanele gemene ale lui Mihai Iordache, pletele buclate și rebele ale lui toboșarului John Ciurea (Monica - nu intru pe teritoriul tău, decât ca și colegă de urlat apreciativ, desigur!), tricoul zebrat al chitaristului Oigăn și detașarea de "bestie înlănțuită" (conform aprecierii lui Adrian!) a clăparului Kovács András, ca să nu mai spun de carisma vocalistului Cătălin Mocan, au făcut ca întreg concertul să fie o reală desfășurare de forțe și mișcare și zgomot și mesaj calitativ, totul situat undeva sus.
Personal, saxofonul lui Mihai Iordache a fost elementul de top, solo-urile fiind absolut demențiale (mai ales Night Flight) și cred că dacă aș asculta mai des așa ceva aș deveni iremediabil coruptă pe zona jazz. Modul în care sunetele deveneau de o agresivitate îmblânzită, ca niște castane coapte ce pocneau ritmic sub ghidarea pasionatului sufleor cântând versurile cot la cot cu vocalistul era ca o transă în direct. Mi-e greu să cred că cineva poate cânta așa fără să ajungă în niște zone greu accesibile nouă, celor înzestrați doar cu darul ascultării și al mirării! Cătălin Mocan a pozat destul de mult pe scena, spre deliciul celor 4 fotografi care au avut ce munci și da târcoale, cu multe ipostaze dramatice, cu avionul din hartie, cu țigara fumegândă între degetele leneșe și vocea rebelă, încântat de reacția publicului. Desigur, nu prea cred că suntem chiar cel mai bun public pe care îl au (chiar dacă sună măgulitor!), dar să trecem peste!
De la ludic (N-ai vrea să fii un cerc vicios/ Dintr-un strop ce cade lent/ Și-ai ști să zbori de sus în jos? - Morsa) la disperare mută (I just hear my self/ From the written page flows a tiny little stream/ Straight into my head/ Where it whispers and it screams - Hear my self), de la agitația multelor fețe din noi înșine (Nu pot să ating/ Cuvintele ce-ncet se sting/ Nu pot fi altul decât sunt/ Mă înspăimânt/ Suntem toți o apă și-un pământ - 1000 de chipuri) la presimțitele schimbări (butterflies are coming.../to change our ways.../the signs are all shiftïng, unclear/ can't tell what I see from what I hear - Butterflies) destul de multe au rezonat, după cum se poate vedea în fotografiile făcute de Ștefan: aici
Chiar dacă nu au cântat și preferatele mele, Hand in a mirror și One for each day (nu știu cum se face că mereu vin de la concerte cu câte un regret de tipul minus la vreo melodie pe care așteptam să o cânte - probabil trebuie să fie cu rest ca să merg să îi văd iar!), reacția de apreciere a fost atât de puternică și, pentru că nu puteam scăpa ocazia de a sta mai pe aproape, am îndrăznit la sfârșit de concert să ne infiltrăm la o poză de amintire tare faină, după cum se vede bine mai sus.
E.M.I.L. nu a mai avut același impact asupra mea. Publicul a fost peste limite de implicat, de agitat, de dezlănțuit și aveam impresia că parcă el dădea reprezentația. Mi-au plăcut 5 piese și Butch, rapper-ul venit cu ei și care a adus o schimbare de ritm, pentru că foarte enervantă la punk-rock-ul românesc este repetitivitatea, chitara rapidă și tobele care țin pasul, versurile pieselor destul de superficiale și un hei-rup-ism în atitudine, deși sunt și unele substraturi (timide, oricum!) sau vreo rătăcită metaforă. Sunt cam dură în apreciere, pentru că, inevitabil i-am pus în comparație cu cei de la Kumm și au picat examenul, cu excepția părții referitoare la atmosferă, care a fost mai incendiară decât la primii. Oricum, mai mulți puștani, mai puțini rock-eri, mai multă mișcare de distracție și mai puțină muzică lucrată. 1000 de dorințe a fost un moment superlativ, trebuie să recunosc. Și Rămân la fel. Pentru zbânțuială, E.M.I.L. sunt o alegere mai mult decât potrivită!
Chiar dacă nu au cântat și preferatele mele, Hand in a mirror și One for each day (nu știu cum se face că mereu vin de la concerte cu câte un regret de tipul minus la vreo melodie pe care așteptam să o cânte - probabil trebuie să fie cu rest ca să merg să îi văd iar!), reacția de apreciere a fost atât de puternică și, pentru că nu puteam scăpa ocazia de a sta mai pe aproape, am îndrăznit la sfârșit de concert să ne infiltrăm la o poză de amintire tare faină, după cum se vede bine mai sus.
E.M.I.L. nu a mai avut același impact asupra mea. Publicul a fost peste limite de implicat, de agitat, de dezlănțuit și aveam impresia că parcă el dădea reprezentația. Mi-au plăcut 5 piese și Butch, rapper-ul venit cu ei și care a adus o schimbare de ritm, pentru că foarte enervantă la punk-rock-ul românesc este repetitivitatea, chitara rapidă și tobele care țin pasul, versurile pieselor destul de superficiale și un hei-rup-ism în atitudine, deși sunt și unele substraturi (timide, oricum!) sau vreo rătăcită metaforă. Sunt cam dură în apreciere, pentru că, inevitabil i-am pus în comparație cu cei de la Kumm și au picat examenul, cu excepția părții referitoare la atmosferă, care a fost mai incendiară decât la primii. Oricum, mai mulți puștani, mai puțini rock-eri, mai multă mișcare de distracție și mai puțină muzică lucrată. 1000 de dorințe a fost un moment superlativ, trebuie să recunosc. Și Rămân la fel. Pentru zbânțuială, E.M.I.L. sunt o alegere mai mult decât potrivită!
De încheiat impresiile o să le las tot pe seama celor de la Kumm -
We used to talk about the world
Tear off the crush and seek the core
It’s been a big bang of trust
and a long share of views
I felt like everything around
was sound and safe and pure
(Different Parties)
(Different Parties)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu