Sunt oameni care contează pe lumea asta.
Sunt oameni care știu dintr-o privire să citească unde doare, să audă când urli surd.
Sunt oameni cu care crești, care te țin de mână când descrești, bătând în flux-reflux.
Sunt oameni care pur și simplu sunt pentru ca și tu să poți fi.
Pentru fiecare în parte există oameni la a căror bucurie rezonezi ca și cum ți s-ar întâmpla ție. Cum spune un scriitor într-o carte pe care o citesc acum: la sfârșitul a tot și a toate pe drumul fiecăruia, nu ideile contează. Niciodată! Doar relațiile, apropierile.
Fotografia și Ștefan, fratele meu: mare dragoste și multă pasiune, întrebări, răbdare, concept, ghinion, încăpățânare. Expoziția aceasta de fotografie este ca un copil ținut în pântec nouă luni de zile, crescut din nevoia de a crea și a lăsa lumina să descopere, să dezvelească, să multiplice alte scrisuri, să lase liberă o idee altoită pe femeie și carte. Două lecturi îmbinate, combinate, dezbinate, posibil vitale sau cum le prezenta Dan la vernisaj: citite pe diagonală, puse la cap, pe noptieră, așezate pe raft, făcând parte dintr-o colecție, recitite, neterminate, subliniate în citate, uitate, devenite esențiale, existând la singular sau la plural. O lectură posibilă, o înțelegere subtilă sau doar o delectare: cartea-femeie, femeia-carte. Două biblioteci inepuizabile la (re)citit.
(fotografie de Ștefan Abageru din Expoziția "Dezgoliri")
Sunt subiectivă. Am fost martoră parțială la gestația acestei expoziții și știu câte vitamine i-au fost administrate și câte ecografii i-au fost făcute, știu cât a durut să nu poți avea ce imaginezi în mintea ta, știu că travaliul nu este simplu, dar că rezultatul merită. Așa că mă bucur pentru tine, frate, frate, mă bucur că ai "născut" și "ai botezat", mă bucur că ai avut naș pe Dan, mă bucur că nu ai renunțat în ciuda a tot și a toate. Mă bucur că ți-ai coborât minunea în lumesc!
Toate pozele din expoziție se găsesc aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu