"...să simtă cu tălpile gândurile apelor de la fundul unde aleargă peștii, să dibuie năzuielile curenților, să pândească punerile la cale ale peștilor, răsufletul bălții, uneltirile Dunării..."
(Vasile Voiculescu - Pescarul Amin)
Percepția mea asupra Dunării și a Deltei a fost filtrată mereu de cărți, de pozele văzute în ele, de incursiunile altora, de fantasticul din proza lui Voiculescu, de imaginile nuferilor și ale pelicanilor asociate ei. Anul trecut am primit de la prietenele mele de cursă lungă (Irina, Georgie și Raluca) o carte-atlas (Cele mai frumoase locuri din Europa), unde era specificat un singur loc de vizitat din România: Delta Dunării. Niciun munte, nimic altceva! Desigur, m-am revoltat în sinea mea, că nu doar delta merită văzută în țara aceasta, dar mi s-a cuibărit în minte gândul că ar trebui să merg să văd cu ochii mei, nu prin ochelarii altora, ce are acest spațiu atât de fascinant. Și am ajuns anul acesta!
Ca în orice incursiune cu prietenii cinefili-montaniarzi-bicicliști, există o poveste și de data aceasta: în aprilie, când huzuream pe lângă Tigăile Mari în munții Ciucaș, s-a vorbit despre Festivalul de Film Independent "Anonimul" din august de la Sfântu Gheorghe și ne-am descoperit doritori de o ieșire pe ape. Apropiindu-se luna cu pricina, am început să cercetez ce presupune în sine o astfel de plecare și m-am izbit (aproape "mortal" impresionată!) de jurnalele Claudiei Gican și ale cu Cătălin Crețu, care m-au făcut să îmi doresc să am parte mai mult de deltă decât de festival. Le-am spus omuleților ideea și, când am văzut că sunt și alții care vor tot așa, am deviat de la planul inițial: filmul a devenit secundar și delta în sine a fost prioritatea.
Mulți chemați, dar puțini participanți! De ce? Turismul în deltă nu este ieftin deloc și cere multe zile, iar unii dintre noi nu au putut dinamita aceste două condiții și am rămas o mână de omuleți în sine: Ciprian, George, Claudia, Daniela și Adrian. Grupul de 5:
(poză de grup mai cuminte, la intrarea Dunării în Marea Neagră, la Sulina)
(poză de grup mai năzbâtioasă, la pescuit de biban pe un canal lăturalnic al Deltei)
Revenind la Deltă! Detaliile minime de abordare erau de bun-simț, auzite în școală: "Suprafața totală a Deltei Dunării este de 4152 kmp, din care 3.450 kmp se află pe teritoriul României, fiind ca mărime a doua în Europa după delta fluviului Volga și a douăzeci și treia din lume. Dunărea traversează 9 țări, de la izvoare (Munții Pădurea Neagră - Germania) până la vărsarea în Marea Neagră, drenând aproape 800.000 kmp. La Pătlăgeanca, Dunărea se bifurcă în brațele: Chilia la N și Tulcea la S, acesta din urmă despărțindu-se la rândul său în alte două brațe: Sulina și Sf.Gheorghe. Delta Dunării este cea mai nouă formă de relief din România, cea mai mare rezervație de ținuturi umede din Europa și este brăzdată de o multitudine de canale, gârle, mlaștini și lacuri, fiind înscrisă în patrimoniul UNESCO." Bune motive pentru începutul aventurării până la ea!
Pe harta de mai jos, George a îngroșat traseele făcute în cele 5 zile (280 km):
6 august 2011 (traseul roșu) - Crișan - Lacul Bogdaproste - Lacul La Amiază - Lacul Trei Iezere - Lacul Căzănel - Mila 23 - Crișan; (traseul pe bikemap).
7 august 2011 (traseul verde) - Crișan - Dunărea Veche - Canalul Magearu - Grindul Letea - pădurea Letea - retur; (traseul pe bikemap).
8 august 2011 (traseul galben) - Crișan - Brațul Sulina - Sulina - vărsarea Dunării în Marea Neagră - plaja din Sulina - retur; (traseul pe bikemap).
9 august 2011 (traseul roz) - Crișan - Canalul Ceamurlia - Canalul Crișan - Lacul Cuibul cu Lebede - Lacul Iacob - Lacul Vătafu - Lacul Lumina - Lacul Puiuleț - Canalul Caraorman - retur; (traseul pe bikemap).
10 august 2011 (traseul maro) - Crișan - Lacul Isac - Lacul Uzlina - Murighiol; (traseul pe bikemap).
Să purcedem la povestit pe îndelete după ce am fixat colțurile și am prezentat genericul cu actorii! În seara de 5 august, am plecat la 22.45 din Iași cu acceleratul Iași-Mangalia până la Medgidia, ne-am chinuit cu somnul rău de tot, pe scaunele foarte rigide ale CFR-ului, într-un maldăr de bagaje ale moldovenilor ce se duceau spre mare. Dimineață, la 6.30 eram în Medgidia (îngrijită gară!) și așteptam un personal, la 7.30 (am dormit regește în el!), care să ne ducă la Tulcea, unde aveam să ne îmbarcăm la 12.30 pe o navă a companiei Navrom (Catamaran) pentru a ajunge pe brațul Sulina, mai exact în satul Crișan.
În Tulcea am avut un răgaz de două ore să vizităm Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, care este organizat pe două nivele: primul presupune o parte teoretică, cu exponate inerte, și alta dinamică, mai exact un acvariu cu diferite specii de pești din deltă și nu numai. Ce deliciu a fost partea de acvariu circular unde puteai intra să simți cum este să faci parte din acea lume albastră, cu un rechin dându-ți târcoale! Mi-au plăcut la nebunie crapii de cultură, sturionii, somnii și peștii de recif, colorați și alerți (m-am îndrăgostit de portocaliu în mod clar!).
După Tulcea, a urmat drumul pe brațul Sulina cu nava Catamaran, ticsită cu pescari veniți cu jumătate de casă după ei ca să stea o săptămână în deltă, cu oameni de toate vârstele, care mai relaxați, care mai agitați și cu noi, cei 5 cinefili ieșeni. În Tulcea și la opririle de la Partizan, Maliuc și Gorgova, am văzut multe sloganuri pro-deltă și anti-nesimțire, dar cel mai mult mi-a plăcut cel din Crișan: Un pet dispare în 800 de ani. Nesimțiții niciodată! Deși sunt biodegradabili...În Crișan am fost așteptați de domnu' Cornel de la Pensiunea "Anca", ce ne-a preluat cu barca până la cazare: nu puteam să ne aventurăm din prima la cort și hălăduit cu barca pe canalele Dunării, pentru că toți eram la prima ieșire în deltă, și, de aceea, am ales o variantă de mijloc, realistă. La ora 16.15 eram pe ponton, în fața pensiunii, gata de pătruns pe canalele Deltei, căci nu voiam să pierdem vremea!
Am mers cu barca cu motor și cu domnu' Cornel pe Dunărea Veche pe următorul traseu: Crișan - Lacul Bogdaproste - Lacul La Amiază - Lacul Trei Iezere - Lacul Căzănel - Mila 23 - Crișan. George a realizat și varianta pe bikemap: prima zi. A fost deosebită intrarea cu dreptul în deltă, ca prima dată când guști ceva cu poftă: am fost așa de impresionată de apa caldă, de întinderile de apă, de stuful sălbăticit pe margini, de păsările de pe Lacul Trei Iezere, de pescarii de la toate cotiturile, de atâta mișcare și nesiguranță. Îmi este teamă de apă și, oricât de fascinantă mi se pare ca element ce susține viața și ca univers demn de explorat, cot la cot cu piatra muntelui (deși piatra are o forță de atracție mai mare asupra mea), e greu să domesticesc teama că mă poate anula ca om foarte ușor.
Țin minte din textele lui Voiculescu (ce înseamnă că citești la o vârstă foarte impresionabilă niște texte care se țin scai de tine după aceea) cum apa era o supra-forță, ceva ce ascundea un ritm aflat dincolo de imediat, ceva ce depășea înțelegerea, exact așa cum ochiul nu îi putea dovedi întinderea. Nu mă refer aici la faptul că este copleșitoare, ci la ideea că îți trezește stări contradictorii și concomitente: pe de o parte e așa multă că nu o poți stăpâni vizual, pe de alta te simți așa mic și de bine în mijlocul ei, pe de alta te bucuri să te poți înfrupta din ceea ce ea adăpostește, urmând legile ei. Desigur, zonele puternic antropizate deja nu le mai văd ca făcând parte din deltă: acelea sunt spații pierdute la masa tratativelor natură-om.
În mijlocul lacurilor și pe canalele lăturalnice ne-a plăcut cel mai mult! Cred că se poate vedea cu ochiul liber cum exporatorii cinefili s-au infiltrat tiptil în mijlocul deltei, cu binoclu și curiozitate, cu aparatele foto, cu picioare dornice de răcoriri în apa dulce, cu mintea deschisă și relaxarea în buzunarul de la piept! Obișnuiți cu mișcarea de pe munte, a fost ciudat să stăm atâta pe loc și totuși să ne mișcăm, căci barca făcea asta pentru noi. Într-un spațiu nou, te adaptezi!
La Mila 23, unde s-a născut Ivan Patzaichin, am mâncat o înghețată și băieții au băut o bere, ne-am făcut planurile pentru a doua zi și Claudia a primit o felie de zămos cu boltă de la un localnic, în timp ce George lansa barca la apă de pe mal! Culorile apusului pe deltă sunt la demnă concurență cu cele de pe munte (aveam să aflăm în ziua a treia mai exact!) și ne-am delectat ochii cu cel ce se lăsa în spatele nostru, în drumul de întoarcere în Crișan.
În prima seară am servit borș de pește și scrumbie cu cartofi nature și usturoi "îndrăzneț", plus o sticlă de vin roșu "Crăița Transilvaniei" adus de Claudia. Adrian, care nu era deloc un adept al borșului de pește, și-a pus și a doua porție în prima seară și a mâncat de fiecare dată tot din farfurie în serile următoare! Ce face delta din om! Ziua s-a încheiat-o la un pahar de absint din rucsacul lui Ciprian în camera băieților și la un joc de macaua, cu râsete și glume.
Oboseala unei zile pe tren, pe navă și pe barcă s-a topit în somnul din acea noapte, căci a doua zi ne aștepta o incursiune mult mai lungă în lumea de ape din jur. Și o primă partidă de pescuit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu