Cum să stai locului cu atâția oameni dornici de ieșit! N-ai scăpare, pur și simplu! Din capitolul "Pe două picioare sau pe două roți?", în care adaug rânduri de vreo două luni, am mai trecut 3 paragrafe întinse în kilometri și în timp. Sâmbătă am biciclit până la Ciric (de fapt până la aeroport) într-o expediție spontană, cu George, Ioana, Irina și Claudia, agățați în poza de jos, la o pauză pe lângă lac. Ce simplu se rezolvă o astfel de plecare de acasă: Azi nu ieșim cu bicicletele? Ba da! Păi, unde? La ce oră? Pe cine mai sunăm? ....și...gata! Uneori chiar nu trebuie mai mult de atâta!
După traseu, ne-m întors în oraș, prinși de ploaie (doar puțin!), și ne-am oprit în Tudor, unde a urmat "marea priponire" a cinci biciclete de un stâlp al unei terase. Cum tocmai îmi cumpărasem antifurt, am avut ocazia să îl și inițiez în muncile dese care îl așteaptă de acum înainte. Erau așa încârligate bicicletele între ele, că orice hoț s-ar fi simțit profund descurajat să atenteze la integritatea lor! Până la ora 23, când am plecat de acolo, au fost în deplină siguranță!
A doua zi ne aștepta întâlnirea de la 16.15 la Râpa Galbenă (Alina și Irina urmau să închirieze bicicletele) și să mergem la Aroneanu. Desigur, George, lipsit de astâmpăr până la ora stabilită, a insinuat că nu am curaj să încerc un Bucium (știu că mă va contrazice afirmând că el nu a insinuat nimic, doar a spus) și am pornit pe la ora 13.20 spre Tata Bucium, devansat în dificultate doar de Dealul Durerii (cunoscut toponimic drept Hadâmbu) în lumea biciclistă ieșeană. Am făcut 25,8 km și am întârziat doar 5 minute la întâlnire!
Desigur, ajunsul la destinație e doar finalul efortului, căci urcatul e piesa de rezistență. E greu la deal la pedalat, simți ca vrei să înjuri cât mai colorat, dar știi prea puține astfel de expresii, așa că dai la pedale sau te oprești și mergi pe lângă bicicletă acolo unde simți că nu mai poți (am făcut de 3 ori asta, plus de 2 ori am oprit să beau apă). Pentru prima dată pe Bucium, mă simt mândră de mine (entuziasm naiv de începătoare, dar e al meu, l-am câștigat pe merit și mi-l asum!), plus că am mers și pe stradă, pe banda a doua, în ditamai intersecția de la Țesătura (copleșitoare intersecțiile astea pline de mașini), dar cea din Podu-Roș m-a descurajat și am luat drumul pietonului, după care mi-am reocupat locul pe stradă! Better safe than sorry!
Aroneanu - încă 15 km de pedalat (adunat cu Buciumul - înseamnă 40 de km în ziua de duminică!) cu gașcă mare și hlizeală, cu cornulețe de la Irina și prăjituri cu nucă de la Claudia, cu vreme frumoasă, mașini cu mici și muzică diversă pe malul lacului, unde se pescuia de zor, se juca fotbal sau badminton sau se moțăia sub soare. Multă lume ieșită din Iași duminica: și pe Bucium am văzut ceva oameni, dar la Aroneanu era împânzit malul.
Și ca să fie și un moment de adrenalină: George a făcut pană când să plecăm de la Aroneanu! Cât timp a rezolvat problema, asistat de băieți, noi, fetele, l-am ajutat cu voia bună, cu pozele trăznite compuse de Alina și Claudia sau cu cele de "mecanic aspirant în variantă feminină" - autoare Irina și Ioana. Seara s-a încheiat extrem de târziu, aproape de miezul nopții, la Cafeneua Veche, unde am savurat o înghețată excelentă (cu miere, ciocolată și un biscuite gen turtă dulce) și am pitrocit următoarea ieșire, vorbind, ca de fiecare dată, câte în lună și în stele, fără să ne plictisim absolut deloc.
Încântarea și efortul pe două roți continuă: din vară mai este oleacă, iar din toamnă chiar mai mult! Cică ar fi timpul de un traseu până la Sculeni, la graniță!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu