vineri, 19 august 2011

10-11 august 2011 - Vama Veche la malul Mării Negre

Gata? Plecam acasă așa repede? Parcă nu ne dădeam duși și întorși la Iași după 5 zile de deltă și, cum ne era mult mai la îndemână trenul din Mangalia pentru a ne întoarce în târgul nostru, am făcut un popas de o zi la mare. Unde? După discuții prelungite, după analizat Eforie Nord sau Vama Veche, am căzut de acord (George nu a avut ce face!) să încercăm la Vama Veche, mai ales că erau doi serioși doritori între noi: Claudia și Adrian. Plus că...răsăritul și valurile au meritat!





Din deltă până la Vama Veche am schimbat 6 mijloace de transport! Să le luăm pe rând: cu barca lui nea Cornel de la Crișan la Murighiol, pe malul apei, mașină de ocazie de la mal în centrul Murighiolului, maxi-taxi de la Murighiol la Tulcea, maxi-taxi de la Tulcea la Constanța, cursă de la Constanța la Mangalia, cursă de la Mangalia la Vama Veche. Am plecat la 6 dimineața din Crișan și am ajuns la mare pe la ora 15, unde am rezolvat repede cazarea (o cameră cu două paturi mari - 30 lei/om) și ne-am împărțit cât de cât locurile de dormit, unii mai rapid ca alții:
George: Dorm într-un pat dublu. Singur!
Ciprian: Încapi, George?


Marea era destul de agitată, erau valuri, nu puteam să ne punem în practică lecția numărul doi de înot, dar ne-am distrat cu undele mai zbuciumate ale mării, gândindu-ne la apa de la Sulina unde ne simțisem excelent. Anul trecut, când am fost la Folk You, am prins multă agitație și muzică, dar acuma era destul de liniștită zona, niciun concert la orizont și lumea rarefiată. I-am dus pe omuleți la clatite, că tot avem noi întâlnirile săptămânale la Aad's la clătite, și au savurat atât denumirile, cât și conținutul unor împăturite cu dichis. Am vrut să mergem în Hand, dar se desființase și am ajuns în Bongo, un fel de bar pe plajă susținut de Hand, unde am stat până pe la 1 noaptea. Eram avertizați de la intrare: Intri treaz! și apoi: Ai să pleci rangă!



Ce am făcut la Bongo? Am băut bere (și absint), am jucat Mim și am gâtuit-o, alintat-o, drăgălit-o, sufocat-o pe...Matilda (nu, Alin, nu e rudă cu Matilda ta, în niciun caz!)! Pisica a fost găsită și botezată instant de Claudia și nu a mai avut scăpare, săraca, chiar dacă a încercat Ciprian la un moment dat să o ajute să evadeze: i-a cerut-o Claudiei o secundă, a primit-o, a pus-o jos și a strigat la ea - Fuuuuuuuuuugi! Fugi acuma cât poți!. Ți-ai găsit: a mers ea oleacă mai departe, dar Claudia a fost mult mai rapidă! Cât mima ea, eu și George eram responsabili să o ținem în brațe, altfel ea nu mai juca Mim cu noi. Of, of, cât șantaj!



Mim. Jocul ăsta mă termină: nu am răbdare destulă pentru el, dar lumea din grupul cinefil este super-pasionată când vine vorba de Mim și, deși am tot opus rezistență că eu nu mimez, ci doar ghicesc, am ajuns să îmi reconsider atitudinea. Ce fac oamenii din tine! Claudia era vehementă că nu joacă deloc și bruia lumea, dar Ciprian i-a spus un lucru care m-a convins pe mine să intru în joc și să nu îmi tot găsesc scuze, chit că nu e jocul în care să mă simt cel mai lejer. Ce i-a spus? Parafrazez din memorie: "Ai o datorie față de prietenii tăi să îi faci să se simtă bine, așa cum au și ei față de tine și, dacă tot suntem împreună, cel mai bine ar fi să ne dăm toți silința să ne simțim bine. De asta suntem aici!" În consecință m-am dus să mimez "interbelic" și apoi am primit cuvinte ca ceilalți! Ciprian avea dreptate și, în consecință, la următoarea ieșire, am mimat direct, fără rute ocolitoare: cum s-ar spune - mă dau pe brazdă!



Pentru că voiam să ne trezim la răsărit și nu mai era lume prin jur (nici nu fusese cine știe ce!), am plecat spre cazare, după ce am văzut jocuri de flăcări la barul reggae. Îți luau ochii, nu altceva!


După câteva ore de somn (sau încercare de somn, mai bine zis!), ne-am îndreptat spre mare la răsărit. Părea cam înnorat și pe punctul de a ploua, dar...ce culori frumoase și ce valuri dis-de-dimineață: o minunăție!




Eu și Claudia ne-am încălzit între prosoape și polare lăsate la pătură de băieți, cu o cafea caldă în mână, iar înotătorii noștri s-au luat la trântă cu valurile și tind să cred că le-a plăcut mult de tot, față de ziua precedentă!




Făceam mai multe poze băieților dacă mai aveam vreun card la îndemână, căci erau tare implicați în sărituri, în tăiat valul, în zburat pe deasupra lui, în scheme de întâmpinare sau de purtat de apa zbuciumată. Eu și Claudia nu eram singurele care observam spectacolul, ci pescărușii stăteau cot la cot cu noi!




Pe o melodie de uns la suflet, cântată de Leonard Cohen, Alexandra Leaving, am mers la localul Barbă Neagră, am luat micul dejun și am mai prins niște piese care mi-au plăcut (printre care și Archive - You make me feel).


Trenul spre casă. Ca să treacă multele ore, unii au dormit, alții au citit, altul (George!) nu s-a lăsat până nu s-au jucat jocurile de wist și de rentz. Ei, bine, după ce la jocul din deltă George a ieșit primul și eu ultima, acum m-am concentrat și mi-am luat revanșa. Conform lui George, maestru Myaghi în ale cărților, asta a fost posibil pentru că: maestrul face loc elevului. Jocul de rentz a fost bestial: 35 de jocuri plus încă 5 de contra-rentz care au dat peste cap tot clasamentul de dinaintea lor (în ordine: Adrian, George, Daniela, Claudia, Ciprian).


Închei cu Ada Milea - Oglinzi, fără să asociez tonul din piesa asta cu vreo tristețe sau cu ceva negativ, ci doar ca să mă bucur pentru faptul că la întrebările din această melodie:

"Mă îmbrac în oglinzi
Sunt călăuză înșelătoare.
Văd chipuri cum sunt sau cum tuturor ni se pare.
Viața asta o consumăm dintr-o respirare!

Vezi că viața s-a dus, că timpul s-a scurs
Și hoitul ăsta nu îți mai folosește la nimic.

Te întrebi:
Unde naiba am fost când timpul trecea?
Unde naiba am fost când trecea viața mea?"

pot spune "Prezentă" din plin pentru zilele acestea! Fiecare întoarcere acasă mă pune în fața unei frământări de genul: s-a meritat/nu s-a meritat, am plecat doar ca să fiu plecată, am învățat ceva, m-am înrăit în ale mele rele, am fost destul de atentă, m-am bucurat pe cât a fost de darnic timpul, m-am plictisit și de ce. E un fel de feed-back personal, pe care fiecare îl face în modul lui (sau nu îl face deloc!), dar și de data aceasta mi-a dat cu plus și cu notă mare! Și nu e vorba doar de locuri, ci e legat și de oameni, de cei cu care mergi în aceste călătorii, ca o orientare într-o geografie dublă! Voi reveni în următoarea postare la aspectul acesta și...va fi foarte curând!

Niciun comentariu: