8 august în Deltă a însemnat Sulina, întâlnirea cu Marea Neagră, apa salmastră, prima lecție de înot încununată cu succes și apusul, în privința căruia pot folosi adjectivul meu de superlativ: demențial!
Planul inițial pentru a treia zi de deltă presupunea un traseu mai lung spre sudul brațului Sulina, dar, din cauză că nu era benzină dimineață la pompă și nu ne-ar fi ajuns cea care mai rămăsese în rezervor, am făcut o rocadă și am alunecat mai devreme cu o zi pe drumul Dunării spre mare. Treptat, simțurile ți se adaptează la împrejurimi și încântarea ți se ajustează: dacă în prima zi eram alerți la fiecare lucru nou din Deltă, în a treia deja triam! Traseul pe bikemap: a treia zi.
Nu am avut veste de salvare pe noi în fiecare zi (oricum, nea Cornel nu deținea decât 3!), pentru că era prea cald în ele și erau și incomode. Nu am pus una pe mine, dar vedeam pe George și Claudia cum se făcuseră baloane odată ce le luaseră pe ei. Desigur, dacă în momentul în care ne-am izbit cu barca de o baliză, s-ar fi întâmplat vreun contact nedorit cu apa, cred că nu mai gândeam așa! Izbit de baliză? Da! Nea Cornel era furat de peisaj, a spus că e monoton să tot mergi așa, nu vedea din cauza noastră și s-a întâmplat. Oricum, îl ironizez eu aici de zor, dar s-a speriat destul de tare și el când am intrat cu barca direct în ea și a fost mai vigilent după aceea. După acest incident, am revenit la bronz și relaxare cu tălpile sau mâinile în apă!
Sulina - am stat o oră și ceva prin ea, ne-am fiert sub soarele mult prea arzător, am străbătut cele 4 străzi, numerotate Strada I, a II-a, a III-a, a IV-a, am dat peste pensiuni luxoase, locuri părăginite, unele clădiri total uitate de timp și lume (cum e Biblioteca orășenească) și multe nave ruginite lăsate la voia întâmplării pe lângă dig. Probabil acest oraș are colțurile lui frumoase (Iulia, o prietenă din grupul de folk, îmi povestea mereu cât de îmbietor și magic e acasă la ea, în Sulina), dar nu am avut noi vreme să le descoperim pe îndelete.
Am continuat drumul spre mare, trecând întâi de toate pe la farul vechi, aflat aproape de oraș, căci după el a urmat farul actual, transformat în punct strategic militar, locul ce păzește unul din locurile de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Curenții se schimbă pe mare și te simți atât de mic și de neputincios odată ce ai intrat în ea, valurile sunt mai puternice și orizontul acela care nu se mai termină în albastru îți taie respirația. Este o experiență pentru reamintit cât de nesemnificativi suntem în toată imensitatea aceasta a naturii, ca niște puncte aparent pierdute, ce se agață de tâlcul existenței lor.
Farul este paznicul așezat de oameni la întâlnirea apelor, dar cormoranii sunt puși de natură. Sunt numeroși, nu se arată deranjați de musafiri, stau pe stânci nestingheriți, zboară din când în când ca să se achite de veghea asupra zonei și par mereu vigilenți!
Bălăceala în mare! La Sulina plaja nu este foarte aglomerată, apa este excelentă, nu e sărată și te poți aventura să înveți să domesticești apa sub tine. Desigur, eu nu știu să înot și, de fiecare dată când cineva a încercat să mă învețe, a eșuat, pentru că am o frică mare de apă și, dacă nu simt fundul mării cu piciorul, e gata, mă panichez de numai-numai! Adrian m-a luat la tură că nu încerc iar și i-am spus, căpoasă cum mă știu, că sunt destule plăceri pe lumea asta, nu doar înotul. Aveam să mă răzgândesc după ce am ascultat explicațiile lui Ciprian despre cum se întâmplă înotul: trebuie înfrântă teama de apă arătându-ți că poți pluti! La hlizeală cu George, am făcut cum îmi arăta Ciprian și, după vreo câteva încercări (mai multe!), am reușit să merg cu mâinile întinse, capul la cutie sub apă și bătând din picioare: suficient cât să înaintez câțiva metri sub apă și să îmi coordonez puțin și respirația! Da, cu un profesor așa răbdător (mersi mult, Ciprian!) și cu luatul în joacă merge totul altfel! Mare minune când a învățat și Claudia, care era mai speriată de apă decât eram eu: ne luam la întrecere cu George și mai, mai că îl luam la tipul acesta de bălăceală (nu cred că ne lăsa să câștigăm căci lui îi place să iasă primul!). Fain de tot!
În Sulina am avut parte de o servire execrabilă, în farfurii de unică folosință, cu tacâmuri de unică folosință, am comandat calcan și am primit somn în schimb. În sfârșit: totul s-a uitat la bălăceală, dar l-am supărat pe nea Cornel care ne aștepta cam de o oră la barcă pentru a reveni acasă, deși trebuia să fie la dispoziția noastră până târziu. Noi ne doream apusul pe apă și ziua a lucrat în direcția noastră.
Nea Cornel, suflet de po(h)et doar când e cazul să îți vândă ceva (și nu un pont!), om cu stare și cu Dacie la 18 ani, cu "banul pe el" de foarte devreme, pâinea lui Dumnezeu până la prima îmbucătură, și-a dat el cumva silința să ne cânte în strună, dar aveam mofturi ciudate: auzi, apus pe apă? Păi, apusul e apus în fiecare zi, că e pe apă sau nu! Facem, facem apus! Când? Azi? Cam puțină sensibilitate la nea Cornel: energia lui era concentrată la pensiunea aflată în construcție unde avea să facă iaz cu umbreluțe și ciupercă în mijloc, unde să se simtă bine omul venit la deltă, nu în deltă. Și cum toate astea costă, nenicule, trebuie să scoatem și din piatră seacă resursele! Cafea? Desigur! 5 lei! Ochiuri dimineață în loc de obișnuitul mic dejun? Desigur! Banii jos! Logic, nimeni nu se așteaptă la gratuitate, nu vrem servicii pe care să nu le plătim, căci nimeni nu îți este dator să te facă să te simți bine degeaba, dar jecmăneala parcă nu era inclusă în achitarea de datoria de a face turism cum scrie la carte! Oricum, aveam să mai primim mostre de cum se face banul din partea lui nea Cornel.
Buuun! Apusul a încheiat ziua în mod triumfal: l-am prins cap-coadă, în deschiderea de pe brațul Sulina și, într-adevăr, este o desfășurare cromatică ceva de speriat de frumoasă!
Întrucât delectarea a fost de calibru, nu mă pot abține să nu închei tot prin poze cu apusul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu