Pe 9 august am avut un drum serios de deltă: Crișan - Canalul Ceamurlia - Canalul Crișan - Lacul Cuibul cu Lebede - Lacul Iacob - Lacul Vătafu - Lacul Lumina - Lacul Puiuleț - Canalul Caraorman - retur. George a realizat și traseul pe bikemap: ziua a 4-a. O nouă zi în plin teritoriu de ape!
Forfota este mult mai mare pe lacuri decât pe canale și ne-am întâlnit cu multe păsări, dar nu dat peste niciun stol de pelicani. Și nici peste lebede, deși am ajuns pe Lacul Cuibul cu Lebede! Am reușit să vedem doi boboci de lebădă la un moment dat, iar mai târziu am dat peste unul rătăcit, care nu a sesizat din timp că ne apropiem cu barca de el și a sărit speriat într-o parte. Atâta a fost contactul cu lebedele! Pe lacurile Iacob și Vătafu era o veselie de nuferi și păsări, dar în niciun caz așa cum vezi în pozele gen National Geographic; nu puzderie, ci exemplare din mai multe specii împărtășind același spațiu. Cred e vorba de noroc și de răbdare ca să prinzi astfel de momente în deltă, cu desfășurare de forțe înaripate, cu diferite contraste cromatice, cu detalii nesesizate de mulți: a vedea pe deasupra este la îndemână, dar a pătrunde în profunzime cere o prezență îndelungată sau, cum spuneam, baftă!
Nu eram singurii plecați dis-de-dimineață la descâlcit canalele și vânat vizual lebede - am dat peste mulți pescari, dar și peste curioși din neamul celor în care eram și noi integrați. Mă așteptam la o prezență și mai mare de omuleți în deltă, dar cred că până la urmă e mai bine "sub-aglomerat", pentru că în felul acesta se păstrează mai bine sălbăticia locurilor și nu crește atât de tare riscul unei poluări excesive. Într-adevăr, apa era destul de curată, nu am văzut multe deșeuri și, în special, pet-uri (asta nu înseamnă că lipseau cu desăvârșire)!
Cu ce ne îndeletniceam noi? George - atent cu binoclul să nu îi scape nereperată vreo zburătoare, eu - implicată în asimilat peisaje și împletit cele două cozi, Adrian și Claudia - deschizători de drum cu barca printre canale înguste și Ciprian - secundant la punctul de observație "din aproape în și mai aproape". Atâta huzur în zile consecutive nu cred că am mai avut de foarte mult timp, căci la ieșirile la munte am dat peste muncă și relaxare în capăt de zi, dar în deltă efortul este doar de a fi prezent și atent! Și de a te păzi de insolație!
Am făcut popas pe un mal retras, liniștit, unde aveau tabăra marcată niște pescari, pe care nu i-am găsit acolo, și am mâncat din rezervele luate de la Iași. Nea Cornel a avut parte de un sandwich studențesc realizat cu dichis de Claudia și nu l-a putut refuza pe al doilea, căci nu ai voie să o contrazici pe Claudia: niciodată! Absolut niciodată! El a încercat să opună rezistență, dar Claudia a fost mult mai tare și uite așa nea Cornel s-a pricopsit cu două sandwich-uri serioase. Drept răsplată reciprocă, aveau loc reprize de discuții una și una:
Nea Cornel: Când eram tânăr, treceam Dunărea înot cu barca într-o parte.
Claudia: În stânga sau în dreapta?
Nea Cornel: În ambele.
Claudia: Daa, cred că v-am văzut la televizor!
A urmat misiunea Bibăneii, căci aveam promisă o a doua repriză de pescuit, în mijlocul bălții, nu pe mal. Pescuitul mi s-a părut mereu o activitate cam inspidă: stai pe mal, te plictisești sau filozofezi la ale tale și aștepți ca un pește să fie suficient de amețit încât să guste din nada ta. Cam asta era perspectiva mea! Dar, ca de multe ori când încerc un lucru în privința căruia am o prejudecată (da, recunosc!), mi-am schimbat părerea: am văzut cât de încântați erau băieții la prinderea unui pește și, cum entuziasmul e contagios, am simțit și eu apoi plăcerea de a trage undița din apă cu un pește zbătându-se de zor la capătul ei. Le-am făcut o groază de poze în timp ce prindeau plătici și ascultau sfaturile lui Nea Cornel: bibanii sunt pești răpitori, cei mari chiar îi mănâncă pe cei mici, se agață repede de undiță și sunt destul de lacomi. Băieții: George - mulțumit de sine la cote maxime, Ciprian - încântat până peste poate, Adrian - răbdător la culme.
Pluta este un senzor rudimentar de mișcare, nu? sau...Claudia...a prins un pește și i-a dat drumul, mai apoi apropiindu-se de ea un bibănel, care nu a mai scăpat, ci a fost pus laolaltă cu frații lui captivi din pungă. Băieții intrau pe tura a doua de captură! De amintit e că bibanul Claudiei a fost "descântat" cu: "Mi-am pus busuioc în păr, măi/ Să pot avea pe vino-ncoa'/ Să fiu ochioasă, năbădăioasă/ Să se-mbulzească și să mă iubească băieții./ Măi busuiocule, măi nu fi rău/ Hai și ajută-mi cu farmecul tău." Nu rezistă bibanul la farmece din astea: știa Claudia ce știa!
Mai întâi, am încercat pescuitul în partea cealaltă de barcă, dar cred că erau bibani mai deștepți pe acolo că nu se agățau să îi salt din apă. În consecință, am schimbat baricadele și am avut sorți de izbândă (ce senzație de încântare când simți că peștele trage la momeală și nu mai are scăpare, este al tău!), fiind un moment foarte fain când am prins bibanul meu în același timp cu George care a prins o plătică. Am ridicat amândoi undițele și aveam pește în capătul ei!! Nea Cornel, pus pe glume: E clar că bibanul și plătica se vor căsători. Claudia i-a urmat sfatul unindu-i în fața unei poze, ca să fie și cu martori!
Campionul declarat a fost Ciprian: doi dintr-o lovitură! Cine tace și face, are roade pe măsură!
Am pătruns apoi pe imensul Lac Lumina! Ciprian, extenuat de la pescuit în stil mare, era la relaxarea binemeritată, dar Claudia nu avea cum să permită atâta stat degeaba, așa că îl tot sabota, iar el nu a întârziat să răspundă. De fapt, în toate zilele din deltă am avut parte de o groază de replici ironice, dar nu s-a lăsat cu nicio supărare, căci destinderea era în prim-plan :
Claudia: Am o bubiță! Uite ce mare e!
Ciprian: E un buboi! E mare! Ești pe moarte!
Claudia: Ce se vorbea despre mine?
Ciprian: Nimic. Spre surprinderea ta, există și subiecte care nu te includ. Îmi pare rău. O să mergi la Asociația Taurilor Anonimi și ai să spui: "Sunt Claudia. Sunt Taur. Și nu am defecte. De fapt, am un defect: sunt complexă. De acum iau o decizie: nu o să mai vorbesc! Niciodată!"
Claudia: Profiți de slăbiciunile zodiei noastre. Am să am eu o discuție cu tine!
Ciprian: Vai, am să am grijă să nu fiu singur, să stau în permanență cu cineva.
Pe Lacul Puiuleț am avut parte de un moment de adrenalină: barca noastră s-a împotmolit într-un plaur. Ce sunt plaurii? Zone tip insulă colmatată, unde se adună aluviuni și apoi nu se mai poate trece, formându-se în acest fel un pământ nou. Unele canale înguste pot fi ușor blocate de plaurii plutitori și o cale de acces, pe care o cunoșteai la un moment dat, poate deveni inaccesibilă după un timp, dacă un dop de plaur s-a infiltrat în zonă. Băieții au avut intenția să treacă barca peste plaur, ca să fie mai palpitant, dar am reușit să ieșim înapoi în lac doar împingând barca cu mâna și cu vâsla de lemn.
Înainte de a părăsi zona plaurului buclucaș, George a mai pescuit o plasă pusă de pescari și nea Cornel ne-a explicat cum anume se prinde peștele cu astfel de plase.
Am rătăcit apoi printre canale înguste căutând calea de ieșit din lacul Puiuleț: superb printre cărările de ape baricadate de stuf, amenințătoare, căci poți să nu mai dibuiești un drum bun sau să te întârzii foarte mult. Oricum, ne-a plăcut mica abatere de la relaxare!
Se lăsa înserarea și ne pregăteam de borșul de pește și de saramură! Un măr pe barcă a servit drept aperitiv! Am ajuns destul de devreme la pensiune, pe la 18, am avut la masă un singur bol de mujdei (peștele pe uscat e însetat după usturoi!), al doilea nu a mai apărut (deși în serile trecute mereu am primit încă unul când am solicitat), a fost ora plăților și a sticlei de săpun lichid de 30 de lei spartă de George (probabil cu puterea gândului, căci de atins nu a atins-o!) și a evoluției drastice de la Vrem să fim cât mai deranjați! Deranjați-ne! din primele zile la Nu mai este! Nu mai avem! O cafea mâine dimineață? Nu vreți? O fac eu pentru mine și fac și pentru voi? Sigur nu vreți? Ei, dacă nu vreți, nu vreți! Asta era din partea casei! din ultima zi. Dacă există nelămuriri în privința a ce bat eu câmpii aici, precizez că e vorba de episodul de încheiere a serialului "Nea Cornel Milionarul" (că miliardar era Nea Mărin)!
În dimineața zilei de 10 august (traseul pe bikemap: ziua a 5-a), am prins răsăritul în Crișan, apoi cețurile pe suprafața apei și o lumină seducătoare pe ape. Plecam cu nostalgie, recunosc! Mi-a plăcut ce am văzut, ce am experimentat, chiar și pe nea Cornel l-am digerat căci era de-al nostru, din păturile de rechini, iar noi eram din cele de plătici (sau platnici?). Nu am văzut stolurile de pelicani și George mă tot tachina la ora aceea foarte matinală că după stuf sigur sunt, că intrăm pe lacul nu știu care și dăm de ei. Mai mult ca sigur!
Nu am dat peste un stol de pelicani, dar ne-am intersectat cu vreo câțiva în lumina de naștere a dimineții: mi s-au părut atât de fantomatici și distincți în peisaj, atât de eleganți și mari, atât de impresionanți prin postură, încât am fost mulțumită cu atâta în privința lor. Va fi stol la anul!
Am ajuns la Murighiol pe câteva canale mai înguste, căci nea Cornel ne-a făcut hatârul de a ne duce pe ele, știind cât ne plac. El ne-ar fi putut scoate prin canalele mari, dar a zis să ne facă o bucurie, sperând că o să apreciem! Vara următoare avem în plan să venim de capul nostru, cu barca, să străbatem delta cu un GPS bun, să stăm la cort și la cheremul țânțarilor (ca cei din poză!), să mergem pe unde e mai sălbatic, să ajungem la păsările ascunse de zonele populate, să pescuim, să fim cu doi pași mai aproape de ce înseamnă acest pământ pe ape. A fost o experiență aparte, mi-am mai spart două prejudecăți: înotul și pescuitul, am avut un timp de calitate cu omuleții mei dragi de la filme, am cunoscut-o mai bine pe Claudia și am ajuns (iar!) la concluzia lui George: Niciodată când am plecat departe de casă, nu am regretat!
Sunt multe motive pentru care delta este inclusă între locurile ce trebuie văzute în Europa. Sunt și mai multe motive cele care ar trebui să îi împingă pe români să meargă și în deltă, nu doar iar și iar la Lacul Roșu și la Sinaia. Cu cât văd mai mult din țara asta, cu atât mă conving că merită din plin să te aventurezi prin ea, căci nu înseamnă doar probleme, politică, infrastructură deplorabilă, scandaluri, sărăcie și lipsă de orizont. Asta e doar o mică parte din ea și tabloul este amplu, destul de amplu cât să îți mențină atenția și imaginația! Așa că, anul viitor o să ne găsim iar pe ape (trebuie doar să fim sănătoși, motivați și voioși)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu