6 noiembrie 2010 - TRAVKA - concert în Hand

Ochiul cere lumină,

Prezență atât de nocivă

Când simțul o cere.

Mă prefac în tăcere!

Mă prefac în cădere!

(Ochiul cere lumină - Travka)

Rock alternativ și mult zgomot dezlănțuit în seara de sâmbătă, 6 noiembrie 2010, la concertul Travka. Trebuia să înceapă la ora 21, dar (după obișnuința concertelor românești!) acest lucru s-a întâmplat cu o oră mai târziu. A durat 2 ore (cu tot cu bis) și au cântat demențial: în concert sună de o mie de ori mai bine, mai sălbatic decât pe album și, mai mult ca sigur, impresia aceasta o am pentru că este un mesaj transmis direct, cu mișcare și zvâcnet, cu urlet de revoltă văzut la 2 metri în fața ta, iar impactul este altul decât atunci când asculți acasă la boxe.

A fost ceva lume la concert, deși credeam că va fi mai multă, cam ca la Urma, dar explicația e posibil de găsit în faptul că Travka vine mai des în Iași și este o prezență de-a casei, pe când Urma nu mai concertase de foarte mulți ani la noi. Oricum, au fost 2 ore de muzică "supărată" și cu versuri incisive uneori, banale alteori, subtile și îndrăznețe. Pe scurt, nici urmă de comercial sau de compromis "să fim plăcuți cu orice preț". Și asta (pentru cei veniți la concert) e cea mai bună carte de vizită! M-a surprins cât de mulți puști au fost (cunoscători de versuri, nu oricum!) și nu mă refer la liceeni de 17-18 ani, ci la cei de 14-15 ani, încât mă gândeam ce teribil de supărat trebuie să fii la vârsta asta încât să vii la Travka. Dar, dacă trec peste ironie, este de sute de ori mai bună alegerea decât o manea.

Au început cu furibundul Într-un fel ("într-un fel ne întâlnim dimineața în zona în care ceața ne descoperă viața") și s-au succedat piese mai noi, apoi clasicele: 90 ("vreau doar un mesaj să transmit din sufletul tău/ în rest totul e calm/ doar dragostea mea ricoșează în sufletul tău"), Indiferent, Nimic de pe frontul de est ("Astăzi sunt fericit/ Astăzi nu se întâmplă iarăși nimic/ Astăzi am să dorm și am să tac/ Astăzi am să râd nemotivat"), Zâmbetul tău, Fetele-n lună ("Dumnezeu dansează/ întotdeauna la distanța potrivită/ de lumea înnebunită/ dupa amor în nesomn și visare"), Ceva mi s-a rupt ("simt cum ceva mi s-a rupt în oasele tale/ simt cum ceva mi s-a rupt în apelele tale/ caut orașe noi să-mi verific prudența/ mă bucur de clipele tale/ îmi verifïc esența"), Partea finală, cunoscuta Vreau să simt Praga cu tine. Piesa cu cea mai mare descărcare de energie a fost Corabia nebunilor ("Dar soarele răsare, din blocuri și tramvaie/ Și tu mă strângi, iubito, la pieptul tău prea tare/ Doar nu ai vrea doar iubind sirenă să devii/ Iar eu Poseidonul tău mai mult ca-n astă zï"), cu acel "pogo" de prin lumea rock-erilor. Nu am luat parte vreodată la unul că mi se pare prea expus pentru cei care nu au forță de împins, de aceea e mai bine spectator.

Piesele au în general un context urban: omul e prins în condiția lui și în chingile lumii în care trăiește. Strivirea stârnește furia și revolta apare ca arme de păstrare a sinelui - Urban violent ("Mii de gânduri pe secundă,/ O sută de mile prin gând,/ Singurătate, antivirus, din gând în gând,/ Cu piciorul meu stâng, cad/ Calc prin capul tău, fără cal, fără plumb,/ O sută de mile prin gând,/ Urban violent, urban violent.../Am nevoie de o clipă de intimïtate..."). Nu fac o muzică filozofică, dar au mesaj.

Un motiv de întristare pentru mine a fost faptul că nu au cântat și Înger sedat care este tare dens: "în lumini albe cobor/ e omul neom al proscrisului pom/ nemișcat eu te fac să respiri sacadat/ greu, anarhic, vandal, păcătos și venal/ prin abisuri și urlete mov mă întorc/ plictisit și ucis în lumini de neon...sunt un înger sedat/ astăzi nu am cap/ nici tu nu ai cap...ce mă fac?/ verde surd, verde cad, verde surd, verde ard/ astăzi sunt un înger sedat."

Seara s-a prelungit cu dans până pe la 3 dimineața și cu o shaorma nocturnă în Tudor, iar ora 4 a devenit o oră rezonabilă de ajuns acasă. Merge practicat sportul ăsta din când în când (dar concertele merg mai des)!

Pozele de concert ale lui Ștefan: aici