"Realizez o emisiune de film, săptămânală, care urmează să fie difuzată în fiecare vineri de la ora 22. Se numeşte Micul Ecran şi are ca scop susţinerea proiectelor cinematografice din Iaşi (tineri regizori, festivaluri, proiecţii), printre care se regăseşte şi Clubul Cinefililor, probabil cea mai importantă şi mai longevivă manifestare din acest domeniu în oraşul nostru." - astfel debuta invitaţia lui Iosif Prodan de a prezenta Clubul Cinefililor într-un cadru televizat, la Iaşi Tv Life.
Pe 6 aprilie 2012, la MICUL ECRAN, am avut plăcerea de a mă desfăşura degajată pe teme cinefile, am vorbit aproape în continuu şi, văzându-mă la televizor, am trăit o senzaţie ciudată, ca şi cum aş fi fost altă persoană. Sunt mândră de mine, trebuie să recunosc, şi mă bucur să primesc ecouri că nu sunt singura! (nu o să mi se urce la cap, staţi liniştiţi!).
EMISIUNEA ONLINE: http://iasitvlife.ro/
*******************************************************************************************
Buclă - primăvara aceasta a fost surprinzătoare din unele puncte şi dezamăgitoare din altele. Cred că media tinde să se îndrepte relativ spre partea pozitivă, pentru că mă străduiesc a învăţa să simplific prin omisiune. Firea mea tinde să despice firele ca să înţeleagă: dintotdeauna am avut o înclinaţie spre abordat persoane, situaţii, aspecte ale vieţii cu lupa ca să le înţeleg în profunzime, acolo unde se ajunge mai greu, dar devine obositor de la un punct încolo să găseşti covârşitor mai multă superficialitate, să constaţi însingurarea între semenii tăi, preocupaţi să acopere şi nu să cultive aceste adâncimi de suflet. Nu mai pot schimba acest lucru la mine şi nici nu vreau: este o dulce povară prin care văd bine, aud sunete ascunse, simt mai mult, chiar dacă toate acestea au drept efect o semi-izolare de ceilalţi. Oamenii cresc foarte greu, nu înaintează de la piciorul broaştei în sus prea mult sau prea repede, fac salturi calitative rar sau deloc, merg în virtutea inerţiei curentului şi fac rar lucruri mari pentru ceilalţi. Şi atunci viaţa aceea autentică unde se risipeşte? În amăgirea faptului că dacă exişti este suficient? Ne intersectăm unii cu alţii în exterior, dar de ce rămânem aşa departe uman vorbind? Ceea ce aşteaptă să prindă formă în noi rămâne până la urmă un contur imprecis până la coborârea în faptă.
Primăvara îţi arată simplitatea, bruma de speranţă ajustată adevărurilor din fiecare şi ideea că lumina e până la un punct răspunderea fiecăruia, nu poate fi împrumutată la nesfârşit de la cei cărora le prisoseşte sau se preocupă să o cultive. Până şi aceia au de trudit mereu la ea şi, de cele mai multe ori, aprecierea lor e ceva se întâmplă prea rar ca să devină firesc! Uneori, ca să îşi facă viaţa suportabilă, oamenii-prieteni cu lumina se amăgesc, dar rămân cumva conştienţi de apele de dedesubt şi de faptul că iluzia nu ţine, nu are rezistenţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu