1 iunie nu este doar o zi în care îi simţim mai aproape pe copii, le luăm dulciuri ca şi cum ar fi un Crăciun la început de vară, ci cred că este un fel de perdea trasă pe după realitate pentru a ne reconecta cu acel orizont al copilăriei, de care uităm în vâltoarea epuizantă a vieţii noastre pusă pe alergătură şi strânsură. Poate din cauza aceasta îmi place să îmi dau o parte din energie copiilor: au o sinceritate şi un mod de a se ataşa de oameni care te păstrează receptiv la frumos şi, în acelaşi timp, critic faţă de atmosfera nu tocmai propice care le înconjoară creşterea.
Roxana cea în roz voia neapărat să deschidă ea uşa. Chiar dacă era clar că nu putea. Chiar dacă era depăşită de imensitatea ei şi de clanţa grea. "Chiar dacă.." nu contau, căci ea ştia: copiii sunt încăpăţânaţi, curioşi şi mereu interesaţi de uşi.
De 1 iunie am privit spre cer împreună cu ştrumfii mei printr-un concurs de poezie religioasă organizat de colega mea, Cristina Barnea. Cu o săptămână înainte, când le-am dat poeziile şi am lucrat la recitarea lor, am rămas surprinsă de interesul lor: vitalist, sănătos, receptiv, cu raportare implicată (mai ales în eşec - la concurs, o fetiţă a plâns de sărea cămaşa de pe ea pentru că s-a încurcat la recitare şi a uitat versurile).
"cerul/e o pasăre/în Dumnezeu" (Daniel Turcea) şi cerul a părut mai aproape în simplitatea unor lucruri ca o rugă în versuri şi un zâmbet ştrengăresc de copil.
Au atâtea influenţe în jur, încât sita trebuie îndreptată de noi, cei mari, să cearnă mai multe lucruri bune. Deriva nu este cea mai bună soluţie pentru viitorul lor. Învaţă să aleagă după ce conştientizează o serie de valori şi îl conturează treptat pe "cine sunt". Libertatea adevărată vine după asta. E greu, într-adevăr să lupţi cu direcţia curentului dat de media şi de cartier, dar se pot întâmpla minuni cu perseverenţa.
Ştrumfii mei deja merg spre vârsta de graniţă, spre 14 ani şi devin jumătăţi de oameni, nu mai sunt pui de om, de-o şchioapă. Îi sfătuiesc mereu să nu se grăbească şi să epuizeze etapa aceasta, să nu gonească spre următoarea, căci vine negreşit. Important e să îi găsească pregătiţi!
Roxana cea în roz voia neapărat să deschidă ea uşa. Chiar dacă era clar că nu putea. Chiar dacă era depăşită de imensitatea ei şi de clanţa grea. "Chiar dacă.." nu contau, căci ea ştia: copiii sunt încăpăţânaţi, curioşi şi mereu interesaţi de uşi.
De 1 iunie am privit spre cer împreună cu ştrumfii mei printr-un concurs de poezie religioasă organizat de colega mea, Cristina Barnea. Cu o săptămână înainte, când le-am dat poeziile şi am lucrat la recitarea lor, am rămas surprinsă de interesul lor: vitalist, sănătos, receptiv, cu raportare implicată (mai ales în eşec - la concurs, o fetiţă a plâns de sărea cămaşa de pe ea pentru că s-a încurcat la recitare şi a uitat versurile).
"cerul/e o pasăre/în Dumnezeu" (Daniel Turcea) şi cerul a părut mai aproape în simplitatea unor lucruri ca o rugă în versuri şi un zâmbet ştrengăresc de copil.
Au atâtea influenţe în jur, încât sita trebuie îndreptată de noi, cei mari, să cearnă mai multe lucruri bune. Deriva nu este cea mai bună soluţie pentru viitorul lor. Învaţă să aleagă după ce conştientizează o serie de valori şi îl conturează treptat pe "cine sunt". Libertatea adevărată vine după asta. E greu, într-adevăr să lupţi cu direcţia curentului dat de media şi de cartier, dar se pot întâmpla minuni cu perseverenţa.
Ştrumfii mei deja merg spre vârsta de graniţă, spre 14 ani şi devin jumătăţi de oameni, nu mai sunt pui de om, de-o şchioapă. Îi sfătuiesc mereu să nu se grăbească şi să epuizeze etapa aceasta, să nu gonească spre următoarea, căci vine negreşit. Important e să îi găsească pregătiţi!
"Înăuntrul fiecăruia din noi se află copilul care am fost. Acest copil constituie fundaţia pentru ceea ce am devenit, cine suntem şi ce vom deveni." (R. Joseph).
Fără să ne vorbim, Roxana şi cu mine am fost pe aceeaşi lungime...cromatică!
3 comentarii:
1 iunie a fost o zi cu totul speciala...Concursul d poezii a fost cv frumos care a scos in evidenta care a scos din mine o parte ce nu credeam ca exista.Acest concurs mi`a dat curajul de a ma inscrie shi in alte concursuri luand emotiile mai departe sau poate lasandu`le in urma.Am reusit sa iau premiul al-2-lea ne avand curajul de a ma gandi la aces lucru deoarece emotiile si`au facut apariatia. dar pana la urma totul a decurs bine.La sfarsit am iesi t in curte shi am facut foarte multe poze lasan portareul sa ne astepte pentru a termina noi...A fost ceva d vis ziu de 1 IUNIE....(marina)
Frumoasa ziua aceasta...(doar e ziua copilului)...dar cam incarcata...(pt mine...nu stiu si cazul celorlalti)...ma gandeam ca nu mai ajung...am avut putin timp si multe de facut...cand eram la carrefour am zis ca nu mai ajung sa recit...credeam ca a inceput concursul...dar dupa ce am cantat la carrefour aflu ca cei din clasele a5a si a6a nu au ajuns deorece nu mai venise dna coman...si vorbind cu dna prof Cristina Barnea am stabilit sa ma duc eu la scoala si sa ii aduc pe acei elevi...dar sunand-o pe sora mea, Elena, aflu ca a plecat cu toti cei care asteptau(de aproape o ora) in drum spre biserica...asta imi mai lipsea...sa aflu ca ei plecasera...insa m-am linistit cand am vazut ca au ajuns cu bine(nu credeam ca Elena mai stie drumul...ea e mai uituca)...si am ajuns si eu intr-un sfarsit...si dupa aproximativ 5 min a inceput concursul...eram bucuroasa ca am ajuns de la inceput(credeam ca am sa intarzii si ii spusesei doamnei prof de religie sa ma treaca la sfarsit pe lista cu participantii)...insa nu mai eram sigura ca stiu poezia...o uitasem...:))...insa am avut noroc ca ma gandisem sa imi iau poezia la mn...si am repetat-o p drum...astfel mi-am amintit numai dintr-o privire pe foaie(prea usor:))...uitasem cateva cuvinte)
Si am vizionat tot concursul, care i-a speriat pe unii elevi...au avut emotii si nu au putut continua poeziile pe care , poate le stiau pe dinafara...unii au luat-o prea in serios si chiar au inceput sa planga...eu, impreuna cu colega cu care am recitat "Divina calauza" de Vasile Speranta, Diana, am luat premiul intai cu zambetul pe buze(cu toate ca ne-a tinut dna directoare adjuncta in suspans deoarece a inceput cu mentiunile)...imi aduc cu drag aminte de reactia Dianei la vederea tuturor concurentilor care s-au incurcat..."daca ma incurc si eu?...nu...eu ma duc(suflecandu-si manecile d la bluza si aranjandu-si gulerul):))" cu un curaj deosebit...si prin aceasta atitudine ne sustineam una pe alta si astfel nu ne-am incurcat,am avut incredere in noi si am luat premiul intai...
Dupa concurs am iesit afara si am facut poze:))...roxanica era prea comica...la inceput nu vroia sa faca poza dar apoi...:))) "hai sa facem poze"...pana la urma din acea fetita timida s-a dovedit a fi o fetita curajoasa...ba chiar ne-am imprietenit...si nu pot sa uit acel gest al ei cand andrei, baiatul din 6C a vrut sa faca o poza cu el si a pus mana pe roxanica...iar ea a zis: "ia mana...tu nu ai voie!!!" :)):))=)) si andrei nu a avut de ales...dar am avut parte de o portie buna de ras..."dna fotograf, la bucium o sa vreau o poza asa...una altfel...si una in partea cealalta...:)))"...frumoasa acea zi cu multe intamplari comice...vreau sa mai particip la astfel d concursuri...(cu toate ca particip la multe)...mi-a placut si as vrea sa mai raman mai mult de un an in aceasta scoala insa nu pot face nimic(adica as putea face ceva...insa nu pot ramane repenta...:))...ar fi o rusine pt mine...) Frumoasa aceasta zi si chiar s-a marcat ziua copilului prin aceste activitati...(la carrefour am primit dulciuri iar la biserica diploma,o carte cu poezii de Sofia Timofte si revista "Epifania" editata de biserica Sf Lazar)...mai vreau astfel de zile...anul trecut de acesta zi importanta pt noi am fost la bucium...frumos si acolo...
(Monica Vizitiu)
poate v-am plictisit cu toate aceste detalii(defapt mai sunt multe) dar eu am scris ce s-a intamplat...mi-a placut mult si de aceea am scris mai mult...(Monica)
Trimiteți un comentariu