"There's so many different worlds,
So many different suns
And we have just one world
But we live in different ones."
(Dire Straits - 'Brothers in Arms')
Deși Haga este un oraș asociat cu sobrietatea, cu lucrurile serioase, cu regalitatea și cu ținutele protocolare, noi i-am găsit destule motive ludice când am colindat-o la pas timp de o zi! Când ne-am pus problema de a alege între Haga și Rotterdam, ne-am orientat către Den Haag sau 's-Gravenhage (Domeniul Contelui), cum îi spun localnicii, deoarece a devenit capitala țării în urmă cu 200 de ani și împletește două fire pronunțate: unul istoric, sesizabil în palatele somptuoase, în muzee, în sediile ambasadelor, în castelul regal, în biserici, în arhitectura clasică olandeză, și unul modern, prezent în clădirile de birouri, în mamuții de sticlă și în structurile metalice din zona nouă a orașului, în miile de biciclete curgând șuvoi pe străzi. În mijlocul tuturor acestora se insinuează discret lacul ce formează liniștitul iaz Hofvijver, iar parcurile mențin natura aproape și legată de ieșirea la Marea Nordului. Ne-a plăcut alegerea făcută? Desigur!!
Dacă tot am ajuns în(tr-o) capitală, ne-am pus la punct și cu câteva detalii istorice! Țările de Jos funcționează pe baza unei monarhii constituționale și sunt cunoscute pentru faptul că un sfert din teritoriu lor se află sub nivelul mării cu altitudine medie, statul având cea mai joasă altitudine din lume și fiind unul dintre cele mai dens populate de pe glob. Capitala oficială a Țărilor de Jos este Amsterdam, dar la Haga se află sediul guvernului, reședința regală, precum și cea mai mare parte a ambasadelor. Sub Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Spaniei, regiunea a făcut parte din cele 17 Provincii ale Țărilor de Jos, iar, după ce și-a obținut independența în 1648, Olanda a devenit o putere maritimă și economică în secolul al XVII-lea. Această perioadă, în timpul căreia și-a creat colonii și dependențe în lume, este cunoscută ca și Secolul de Aur. După ce a fost integrată în Imperiul Francez de Napoleon, în 1815, s-a creat un Regat împreună cu Belgia și Luxemburg, care au devenit independente în 1830.
Compania Indiei de Est olandeze a fost înființată în 1602 și Compania Indiei de Vest olandeze în 1621. Comercianții olandezi au negociat pe fiecare continent, au acaparat piața schimbului și au garantat prin bogăția materială apariția unei epoci culturale de aur. Rembrandt, Vermeer, Jacob van Ruisdael, Frans Hals și mulți alții au dus arta olandeză pe culmi, Universitatea Leiden a câștigat renume european, iar filozofii Descartes și Spinoza, precum și juristul Hugo Grotius, au fost activi în Provinciile Unite. Imperiul Olandez a însemnat teritorii de peste mări controlate de Republica Olandeză și, mai târziu, de Țările de Jos moderne, din secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea. Olandezii au creat un imperiu colonial după Portugalia și Spania, bazându-se în principal pe cucerirea militară a unor așezări deja existente, portugheze și spaniole, și nu pe descoperiri noi și colonizări. Pentru a realiza acest lucru, ei au fost ajutați de abilitățile în navigație și în comerț, dar au existat și exploratori olandezi ca Willem Barents, Henry Hudson și Abel Tasman ce au dezvăluit europenilor noi teritorii imense.
Dominația olandeză a fost fragilă pe parcursul istoriei și s-a extins doar pe parcursul secolului al XIX-lea. În 1871, Coasta de Aur Olandeză a fost vândută Coroanei britanice, iar Compania Olandeză a Indiilor de Vest a fost dizolvată în 1791. În ianuarie 1942, Japonia a invadat Indiile Olandeze Orientale, iar olandezii s-au predat două luni mai târziu în Java, structurile lor coloniale economice, politice și sociale fiind demontate în timpul ocupației nipone. La două zile după capitularea Japoniei în august 1945, Sukarno și liderul naționalist Hatta au declarat unilateral independența indoneziană. Timp de patru ani jumătate a urmat un conflict militar, deoarece olandezii au încercat să restabilească statutul de colonie a Indoneziei, dar majoritatea indonezienilor și, în cele din urmă, avizul internațional au favorizat independența, iar în decembrie 1949 Țările de Jos au recunoscut oficial suveranitatea țării.
Compania Indiei de Est olandeze a fost înființată în 1602 și Compania Indiei de Vest olandeze în 1621. Comercianții olandezi au negociat pe fiecare continent, au acaparat piața schimbului și au garantat prin bogăția materială apariția unei epoci culturale de aur. Rembrandt, Vermeer, Jacob van Ruisdael, Frans Hals și mulți alții au dus arta olandeză pe culmi, Universitatea Leiden a câștigat renume european, iar filozofii Descartes și Spinoza, precum și juristul Hugo Grotius, au fost activi în Provinciile Unite. Imperiul Olandez a însemnat teritorii de peste mări controlate de Republica Olandeză și, mai târziu, de Țările de Jos moderne, din secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea. Olandezii au creat un imperiu colonial după Portugalia și Spania, bazându-se în principal pe cucerirea militară a unor așezări deja existente, portugheze și spaniole, și nu pe descoperiri noi și colonizări. Pentru a realiza acest lucru, ei au fost ajutați de abilitățile în navigație și în comerț, dar au existat și exploratori olandezi ca Willem Barents, Henry Hudson și Abel Tasman ce au dezvăluit europenilor noi teritorii imense.
Dominația olandeză a fost fragilă pe parcursul istoriei și s-a extins doar pe parcursul secolului al XIX-lea. În 1871, Coasta de Aur Olandeză a fost vândută Coroanei britanice, iar Compania Olandeză a Indiilor de Vest a fost dizolvată în 1791. În ianuarie 1942, Japonia a invadat Indiile Olandeze Orientale, iar olandezii s-au predat două luni mai târziu în Java, structurile lor coloniale economice, politice și sociale fiind demontate în timpul ocupației nipone. La două zile după capitularea Japoniei în august 1945, Sukarno și liderul naționalist Hatta au declarat unilateral independența indoneziană. Timp de patru ani jumătate a urmat un conflict militar, deoarece olandezii au încercat să restabilească statutul de colonie a Indoneziei, dar majoritatea indonezienilor și, în cele din urmă, avizul internațional au favorizat independența, iar în decembrie 1949 Țările de Jos au recunoscut oficial suveranitatea țării.
(Het Plein - Piața centrală din Haga)
Palatul Regal sau Palatul Noordeinde a fost printre primele obiective cu care ne-am întâlnit. Clădirea albă, impunătoare, elegantă, cu obloane roșii la ferestre, învăluită într-o liniște absolută, constituia unul dintre cele patru palate oficiale ale casei regale olandeze, unde și-a avut biroul de lucru regina Beatrix a Olandei. Ne era cunoscut faptul că țara este condusă în zilele noastre de cel mai tânăr moharh din Europa, prințul Willem Alexander, care a venit cu un suflu nou și modern în exercitarea rolului pe care istoria i l-a pregătit. Când a devenit suveran al Olandei, la 46 de ani, a spus că nu este în mod special ataşat de titlul de 'majestate', spre deosebire de mama sa: "Oamenii îmi pot spune cum vor, pentru a se simți relaxați!", a declarat el, afirmând că dorește să fie un monarh de secol XXI, care să îmbine tradiția cu modernitatea. Cu o asemenea concepție nu e de mirare că Haga și întreaga țară arată cum arată!
Peste drum de Palatul Regal am găsit Palatul Kneuterdijk și faimoasa Gostische Zaal, Sala Gotică. Construită în secolul al XIX-lea, la dorința regelui William al II-lea pentru a găzdui colecția sa de picturi, Sala Gotică a fost integrată ulterior Consiliului de Stat (Raad van State) și legată de Palatul Kneuterdijk. Am admirat spațiul verde generos și extrem de bine organizat care amintea trecătorilor de fostele grădini regale, după care ne-am continuat periplul printre casele cu arhitectură specifică până în inima orașului - Het Plein, piața centrală. Am descoperit o zonă păzită de turnuri moderne, dar tivită pe margini cu vile istorice de 2-3 etaje, fapt care ne-a demonstrat că ne aflam în plin centru vechi, de unde se ajungea ușor la locurile de găzduire a instituțiilor majore ale statului. Het Plein a fost inițial o grădină integrată Castelului Binnenhof, reședința Conților Olandei, dar în 1632 a trecut de la creșterea legumelor pentru curte la statutul de piață centrală, tranformarea sa fiind inspirată de planului Pieței des Vosges din Paris. Statuia lui William cel Tăcut, realizată de sculptorul Lodewyk Royer, a fost instalată în centrul pieței în 1848.
Binnenhof reprezintă un complex de clădiri în care au loc întâlnirile Parlamentului olandez încă din 1446, clădirea în sine fiind punctul cel mai important din politica administrativă a Olandei de secole întregi. Castelul Cavalerilor, cum mai este denumit, are o formă dreptunghiulară și include o estetică medievală a arhitecturii, o curte interioară generoasă, o fântana impozantă și o biserică regală. Castelul datează de pe vremea contelui Floris al V-lea, care s-a stabilit pe malul lacului de lângă pârâul Haga, astăzi devenit iazul Hofvijver. Contele a ridicat mai întâi un fort care s-a dezvoltat și a devenit ulterior un castel în toată regula. Acesta a fost terminat prin secolul al XIII-lea, a căpătat statutul de fortăreață, iar denumirea de Castelul Cavalerilor a căpătat-o mai târziu, prin secolul al XVIIIlea, când a căpătat și înfățișarea păstrată până în zilele noastre. Complexul de clădiri Binnenhof găzduiește aparatul administrativ și guvernamental al țării, incluzând Senatul, Ministerul de Interne și Camera Reprezentanților. În Turnul Torentje, lângă Galeria regală de artă Mauritshuis, se află biroul primului ministrul al Olandei.
Primăria Nouă a fost proiectată în 1986 de arhitectul american Richard Meier și a fost terminată în 1995. Am găsit-o în noul centru al orașului, dominând întreaga zonă prin culoarea sa albă și prin mulțimea de birouri, pe care le include, alături de Biblioteca publică, cafenele, expoziții, o sală pentru nunți și un centru de design. A fost gândită cu un atrium pe mijloc flancat pe laterale de două clădiri de 10 și 12 etaje, iar localnicii o denumesc (pe bună dreptate!) "Palatul de gheață" datorită albului copleșitor. Primăria Veche se asociază unui stil renascentist, actualmente numaiavând rol administrativ covârșitor, ci doar găzduind ceremoniile de cununie civilă și înregistrând nașterile din familia regală.
Galeria de Artă Mauritshuis a fost reşedinţa contelui John Maurice de Nassau, dar acum deține o colecţie impresionantă de artă, printre capodopere numărându-se sute de tablouri semnate de Rembrandt sau Jan Steen. Prin 1631 John Maurice, prinţ de Nassau, a decis să cumpere o bucăţică de pământ pe care să îşi ridice o casă. Pe vremea aceea Haga era centrul politic al Olandei, iar toate deciziile importante vizavi de ţară se luau aici. Clădirea poartă şi astăzi numele proprietarului său fiind ridicată între 1636 şi 1641, pe vremea când Maurice era guvernator în Brazilia colonizată, unde se formase Olanda braziliană. Clădirea avea şi o cupolă, dar, din păcate, aceasta a fost distrusă în urma unui incendiu în 1704.
Primăria Nouă a fost proiectată în 1986 de arhitectul american Richard Meier și a fost terminată în 1995. Am găsit-o în noul centru al orașului, dominând întreaga zonă prin culoarea sa albă și prin mulțimea de birouri, pe care le include, alături de Biblioteca publică, cafenele, expoziții, o sală pentru nunți și un centru de design. A fost gândită cu un atrium pe mijloc flancat pe laterale de două clădiri de 10 și 12 etaje, iar localnicii o denumesc (pe bună dreptate!) "Palatul de gheață" datorită albului copleșitor. Primăria Veche se asociază unui stil renascentist, actualmente numaiavând rol administrativ covârșitor, ci doar găzduind ceremoniile de cununie civilă și înregistrând nașterile din familia regală.
Flacăra Internațională a Păcii ardea de zor la Palatul Păcii (Vredespaleis)! Acolo se aflau Curtea Internațională de Justiție, principalul corp judecător al ONU, Curtea Permanentă de Arbitraj, Academia Legii Internaționale și Biblioteca Palatului Păcii. După Conferința de pace de la Haga din 1889, ideea unui Palat al Păcii le-a venit în mod firesc unui diplomat rus și unuia american. Construirea Vredespaleis a început în 1907 și a fost finalizată 6 ani mai târziu, grație contribuțiilor și donațiilor cu caracter național din zeci de țări ale lumii, fapt care l-a transformat într-un simbol al relațiilor internaționale de pace. Turcia a donat faimoasele covoare anatoliene, China și Rusia vaze din porțelan prețios, India un bust al militantului pentru pace Ghandi, Japonia mătăsuri prețioase, Brazilia lemne de esență rară, Iranul covoare persane, iar Elveția ceasul din turn. Din Marea Britanie au venit 4 vitralii momumentale, din Suedia și Norvegia renumitul lor granit, din Danemarca o fântână, porțile uriașe din fier din Germania, din Austria au sosit candelabrele și valoroase lămpi din cristal de Boemia, iar din Italia a venit marmura.
Datorită Palatului Vredespaleis, un adevarat simbol al pacifismului, Haga mai este supranumită și orașul păcii. Andrew Dickinson White numea palatul drept "Un templu al păcii unde ușile sunt deschise în timp de pace și închise în vreme de război ca o mărturie valoroasă a popoarelor care, după multe secole, au optat pentru soluționarea pașnică a diferențelor între oameni." Din 1999 a fost instalată în fața porților Flacăra Internațională a Păcii, pe pietrele din jurul ei găsind scris și numele României.
Datorită Palatului Vredespaleis, un adevarat simbol al pacifismului, Haga mai este supranumită și orașul păcii. Andrew Dickinson White numea palatul drept "Un templu al păcii unde ușile sunt deschise în timp de pace și închise în vreme de război ca o mărturie valoroasă a popoarelor care, după multe secole, au optat pentru soluționarea pașnică a diferențelor între oameni." Din 1999 a fost instalată în fața porților Flacăra Internațională a Păcii, pe pietrele din jurul ei găsind scris și numele României.
Muzeul Gevangenpoort includea o fostă închisoare medievală aflată lângă o galerie de artă din secolul al XVIII-lea. Din 1420 până în 1828 clădirea i-a găzduit pe cei care comiteau acte ciminale serioase și trebuiau să își aștepte sentința, iar cel mai faimos deținut a fost Cornelis de Witt, arestat sub acuzația de complicitate la crimă. A fost linșat împreună cu fratele său în 1672 în piața din fața clădirii numită 'groene zoodje', unde aveau loc execuțiile. În 1882, Gevangenpoort a devenit o închisoare-muzeu și noi am avut parte de un tur ghidat extrem de bine pus la punct, cu multe detalii istorice, punctele de curiozitate esențiale reprezentându-le formele de tortură practicate și condițiile de 'cazare'.
Pasajul este un exemplu de arhitectură din secolul al XIX-lea foarte popular în Europa și în America pentru spațiile comerciale acoperite. În Olanda acest tip de construcție din Haga are statut de unicat pentru că restul nu s-au mai păstrat în restul țării. Datorită extinderii construcției monumentale către Grote Marktstraat a apărut o arcadă ultramodernă numită Nieuwe Haagse Passage, în care se găsesc ultimele colecții de la designerii de top. Pasajul este cunoscut pentru calitatea superioară a produselor, cele mai căutate fiind ceaiul, cafeaua, ustensilele de gătit, cadourile personalizate, stilourile. Ne-am plimbat prin arterele aglomerate și am admirat sticla și marmura, spațiile deschise, rafinamentul și eleganța simplității, precum și detaliile originale din vitrine și din zona restaurantelor dichisite.
Dincolo de toate obiectivele văzute ne-a plăcut foarte mult atmosfera din Haga, care ni s-a părut mult mai liniștită decât cea din zbuciumatul Amsterdam! Bicicletele erau la rang de cinste, lumea liniștită pe stradă, ordinea și curățenia erau notele definitorii ale spațiului public, iar bunul gust axat pe simplitate ne-a determinat să nici nu simțim cum trec orele și ziua ajunge la final.
Cum ne-am încheiat periplul prin Haga? La un numitor comun, de ordin bahic și culinar, pe o terasă, fiecare din noi având însă o motivația personală...pentru desfătarea simțurilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu