duminică, 18 decembrie 2011

1-4 decembrie 2011 - PIATRA CRAIULUI (II) - mușcând dintr-un vis copt în 4 ani - Piatra Mică și trasee cu tiroliană inclusă la Parcul Aventura din Brașov

...cu noaptea în pernă, doi oameni se ridică din pat și se strecoară afară, ca umbre aflate în trecere prin camera de la etaj a cabanei. Afară e o liniște de început de lume și vântul doarme în înălțimi, neatent la mișcarea de sub poale. Luându-și rucsacii în spate, cei doi lasă tăcerile să se alăture gesturilor și își continuă pașii de ritual. Îi așteaptă răsăritul pe creste. Timpul a plecat înainte să deschidă traseul și ei îl vor urma cu gândurile făcute mănunchi, fir cu fir. Lumina îi va răsplăti din nou, acolo sus, unde se dezlănțuie frumusețea și sălbăticia, și încă o zi din viața lor va fi trecută în buzunarul de la piept, plin de timp trăit, în care au fost mai aproape de ei înșiși cu o jumătate de înălțime de piatră și de cer...


Cu astfel de gânduri mi-am început ziua, trezindu-mă și văzându-i pe doi montaniarzi veniți târziu la cabană în seara precedentă, ridicându-se și plecând tăcuți în timpul nopții. Tare mult mi-ar fi plăcut să putem face și noi asta, dar aveam alte planuri pe acea zi, meritau și ele din plin și nu aveam chiar așa mult timp în față. Ne-am pregătit de drum, după ce am mâncat, am făcut rucsacii, am stresat pe cineva să ne facă poza de grup și ne-am mai clătit ochii cu priveliștea de lângă cabana Curmătura.


Traseul nostru pe punct albastru - Cabana Curmătura (1470 m) - Șaua Crăpăturii - un vârf de 1850 m - Piatra Mică (1816 m) - Poiana Zănoaga. De aici, pe bandă galbenă, am mers apoi spre Zărnești. Am demarat mai greu cu rucsacii în spate, dar, odată ajunși în Șaua Crăpăturii, după ce ne-am mai fortificat cu halvaua Ralucăi și merele tăiate de George, am început să abordăm grohotișurile revărsate pe coasta muntelui. Îl vedeam pe Ciprian în fața mea cât de sprinten înaintează, mă uitam la priveliștea care se căsca în spatele meu odată ce mai urcam câțiva metri și mi se părea absolut minunat să fim așa norocoși și pe a treia zi de Piatra Craiului.




Cabana Curmătura se profila ca un punct între copaci, se pierdea în imensitatea pietroșilor din jur, poteca devenea aglomerată de pietre impasibile la mersul nostru, sălbatic lăsate de natură în voia lor și nu îți venea să crezi cât de semeț se deschidea totul. Vedeam traseul pe care îl făcusem cu o zi înainte și era de-a dreptul copleșitor, dar și răsplătitor, imediat asociindu-mi gândurile cu ultima descoperire în materie de cărți cu/despre munți de dinafară/dinăuntru:

"Nu poți sta pe munte pentru totdeauna. Trebuie să cobori. Atunci de ce să urci? Doar dintr-o pricină: ce este sus cunoaște ce este jos. Urci și vezi. Cobori - nu mai vezi, dar ai văzut. Este arta de a te conduce singur către zonele adânci ale memoriei, amintindu-ți ce ai văzut acolo, sus. În momentul în care nu mai poți să vezi, măcar ai rămas cu ceea ce ai aflat și știi".

Cuvintele îi aparțin lui Rene Daumal, Muntele Analog - roman de aventuri alpine non-euclidiene și simbolic autentice, despre care am să scriu o recenzie pentru că este o carte multiplă, o reală provocare de interpretare literară și umană. E genul de carte care rămâne cu tine!




"imediat ce ai urcat o treaptă, trebuie să ajuţi pe cineva care vine din urmă să ocupe treapta pe care tu ai lăsat-o liberă" - tot Rene Daumal spune aceste lucruri în cartea sa și vorbește despre prețul pe care cunoașterea găsită acolo, sus, îl cere și despre faptul că evoluția personală presupune experiențe autentice. Tind să cred că e vorba și de un preț de adaptare la lumea de jos, odată ce te întorci în ea cu un plus de perspectivă asupra lucrurilor. Până ai nevoie de primenire și te întorci!





Băieții noștri, (Ciprian și George - doi, Doamne, și amândoi extrem de autentici!), au avut grijă de noi, cele 6 Iele (cum ne-a spus Urs!) - nota zece pentru drumurile făcute pentru a ajuta cu rucsacii sau pentru a da vreo indicație la cățărare. Am avut noi discuții principiale bărbați vs. femei (mi-au plăcut la nebunie!), mi s-au părut sănătoase ca să ne cunoaștem și să mai schimbăm păreri despre lucruri profunde, de atenție la lumea din jur, pe care le mai gândim, le mai răsturnăm pe părți, ne mai supărăm din cauza lor, ne mai încurajăm sau ne stimulăm să mai încercăm și alte perspective și să nu îl luăm așa ușor pe "nu" în brațe, când vine vorba de convingeri/prejudecăți (valabil de ambele părți!).



Up, up on heaven's top - pe creastă deja eram în altă dimensiune și soarele ne aștepta surâzător, ținând la distanță norii ce se zvârcoleau timid la orizont. Sunt porțiunile mele preferate (în afară de cele de cățărare!) atunci când ajung pe vreun pietros și cred că se vede după încântarea omuleților ca Raluca și George că nu intru singură în categoria asta!




"parca s-a deschis Raiul" - zisa lui Ciprian, care spune mai mult decât aș putea încerca eu să o fac, așa că las imaginile să poarte plusul de simțire și ființă.



Drumul nostru se intersecta în Poiana Zănoaga cu cel pe care venisem, cu bandă galbenă, și apucam și noi să ne bucurăm de toamna târzie din frunzele așezate pături-pături prin pădurea ce ne ducea la Fântâna lui Botorog. Joaca și răscolitul frunzelor a mai spart din monotonia coborârii, făcându-ne antrenamentul pentru zăpada pe care sperăm să o vedem în următoarea ieșire la munte. Nici nu spui că era începutul lui decembrie, nu se văd absolut deloc semnele iernii!




Nu am ratat nici Cheile Zărneștiului, în care am fost după ce am ajuns la Fântâna lui Botorog. Sunt impresionanți pereții de stâncă folosiți pentru trasee de escaladă! După chei, am mers spre Zărnești, discutând despre calitatea unui informatician de a fi artist, și am luat trenul pentru Brașov. Ne aștepta cazarea (cu duș inclus!) la...



...Liberty Villa, un hostel foarte cochet și cu niște condiții absolut superbe. Am stat toți 8 într-o cameră de 6 paturi, deoarece nu voiam să rupem grupul și ne place tare mult să fim împreună. Ne-a costat 30 lei/cazarea, am avut dușuri, acces la bucătărie și la ceai, mic-dejun din lapte și cereale pe a doua zi dimineață, posibilitatea de a ne lăasa rucsacii pentru a-i recupera înainte de a merge la gară. După un duș divin, am mâncat aproape de Piața Sfatului, la Bucătarul vesel: tagliatele cu piept de pui (gustoase foc!) și ne-am continuat intensele discuții bărbați vs. femei, am analizat prestația mea de lider, mi-am recunoscut niște puncte slabe, am luat totul în sens constructiv și nu mi-am schimbat părerea că ieșirile se fac discutând cu toții, nu luând deciziile de unul singur sau impunându-ți viziunea. Cred că e problemă de încredere pe care o au ceilalți în tine ca să se lase pe mâna ta, dar, cu toate astea, tot trebuie să existe permanenta deschidere spre cei cu care mergi!


Claudia a fost pentru prima dată prin străzile Brașovului. Ne-a plăcut că am găsit piste de bicicliști, curățenie, multă cochetărie pe arterele principale, un oraș pregătit pentru venirea Sărbătorilor. Ne-am fi dorit să vedem aprinse luminile din imensul brad aflat în centrul Pieței Sfatului, dar ne-am mulțumit cu ciocolată de casă (Raluca) și cu șerbet de zmeură (George)!




Parcul Aventura se află în cartierul Noua din Brașov. Este o zonă împădurită amenajată cu trasee în care te asiguri și traversezi diferite tipuri de "aventuri" suspendate prin copaci. Se lasă cu adrenalină și râsete și durere de brațe și, mai ales, cu un timp excelent petrecut! Tirolianele mi-au plăcut la nebunie, mi-a rupt mușchii la brațe năvodul pe care trebuia să urci, scările mișcătoare au fost interesante, tuburile de lemn, dar, mai ales, cercurile suspendate pe frânghii! Mi-au făcut niște vânătăi de numai numai și au fost extrem de dezarmante pentru Claudia și Irina, interesante pentru Raluca, extenuante pentru George, provocatoare pentru Ciprian! Eu am venit ultima pe ele și am învățat de la tot ce au făcut bine/mai puțin bine ceilalți de dinaintea mea și am parcurs toată bucata! Bună idee, Irina!





Ne-am întors la cazare să ne recuperăm bebelușii de dus în spate, George i-a legat Claudiei un steag la bățul de trekking și am pornit spre autogară, de unde aveam să luăm un maxi pentru a ajunge la iași. A fost o bucată de vis împlinit, pentru mine cel puțin, să fi avut parte de toată falia aceasta deosebită de munte, în Piatra Craiului, și urmează de acuma incursiunea pe toată creasta, căci, odată gustat Craiul, dependența își face loc pe nebănuite!


Un comentariu:

Adi Pițigoi spunea...

Foarte frumos ţicleanul, felicitări fotografului!