26 aprilie 2011 - CEAHLĂUL în pereche cu Duruitoarea în a treia zi de Paște

"Fluture, tu, ....
Ce ştiri mi-aduci din primăvară,
Frumosule de catifea solară?

Deschideţi-i fereastra dintre ramuri

Să nu-şi lovească frăgezimea-n geamuri.

Puiul luminii caută-ntr-afară..."

(Tudor Arghezi)

...cum într-un timp de lumină, se migrează spre și mai multă lumină, nu puteam refuza noi, eu și Alina, trasul prietenesc de mânecă al lui Cătălin de a merge o zi în Ceahlău și a vedea dacă muntele este tot la locul lui, dacă a trecut Paștele peste el diferit față de anul trecut. Am zis că dacă mergem mai mulți să îi luăm pulsul vom fi mai aproape de adevăr!

Primăvara e destul de timidă în Ceahlău. Ca și în Ciucaș. Nu a izbucnit încă din toate încheieturile, amână să se afișeze, dar plutește amenințarea ei în aer. M-am cocoțat la Duruitoarea pe o stâncă să prind într-o agrafă de poză prea ochioasa culoarea din petale. Slăbiciuni feminine, ce să-i faci!

Am oprit întâi de toate la Poiana Largului și am coborât până la apă să ne gâdile puțin soarele odată cu vâjâitul ei. O mizerie cruntă în săraca apă, multe gunoaie ale nimănui și ale tuturor, dezolantă imagine, mai ales că muntele și deschiderea sunt superbe în imediata apropiere. Starea noastră de bine nu s-a lăsat descurajată (după cum reprezintă Alina mai jos!), dar ceva în noi tot s-a indignat văzând lipsa crasă de respect pentru natură și nesimțirea superlativă.

Ajunși în Durău, după ce am intrat în atmosfera de relaxare a muntelui, am poposit la Mănăstirea Durău și apoi am luat calea pietroasă, căci se lăsase cu gâdilat la tălpi și era recomandat să se asculte de ele. Am zis noi că până la Duruitoarea și înapoi era numai bine pentru a treia zi de Paște. Așa că, pe locuri, fiți gata...

A urmat un drum savuros, hlizit, cu multă destindere, cu discuții despre motanul Leuț, cu poze la urmele de gheață din iarnă, cu depănat de amintiri și "critici" la adresa celor care se urnesc mai greu, fără să îi împiedice la mișcare vreun motiv obiectiv. Na, până la urmă, fiecare face ce vrea!

La Duruitoarea era relativ populat, dar nu de speriat. A urmat masa, cu ruladele de la Alina și ciocolata în dublete a lui Cătălin, plus sandwich-urile din bagajul fiecăruia. Erau atâta calm în jur și răcoare cum e mai bine la munte, nu bătea vântul și totul era așa primitor: absolut superb!

Au urmat pozele, desigur! Alina cu mândrețe de tricou cinefil, eu cu Cătălin, profesorul meu din facultate (uite, dom'le că oamenii pot împărtăși lucruri, bate cărări de munte și după ce termină cu facultățile!), apoi toți trei în poza de 10 secunde numărate!

După coborâre și altă sesiune de fotografii la izvor și lângă podeț, ne-am delectat cu o înghețată (respectiv o bere fără alcool în direcția șoferului) și am discutat despre psihologie, alegeri în viață, despre o carte pe care o să o citesc după ce revin de la munte (alt munte!) - Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor Frankl (mulțam fain de recomandare, Cătălin!). Și, în timp ce noi eram încinși în discuții, cineva zburător trăgea cu urechea la noi și probabil râdea de complicațiile oamenilor când sensurile pentru cei altoiți zborului sunt așa de simple. Timp legănat din plin, ce mai tura-vura!