13 aprilie 2011 - aniversarea a 6 ani de filme bune la Clubul Cinefililor Iași

Când au trecut 6 ani? Când am dat 410 filme? Când am ajuns să ne îndreptăm spre al 67-lea regizor? Pare total ireal, dar este perfect adevărat! Și nu o spun doar dintr-o mulțumire personală, ci și dintr-o constatare a faptului că se poate, cu mult efort, cu multă încăpățânare, cu surzenie la critici și idei negative, cu pasiune și încredere că e bine și necesar ceea ce facem noi, cei de la Clubul Cinefililor. Nu dețin nicio formulă pe care să o fi aplicat pentru ca acest club să ajungă aici, în al 6-lea an de existență. Nu știu dacă am învățat atât de multe încât să cred că a crescut exact cât putea să o facă și că nu se putea mai mult și mai dens. Sunt bucuroasă că suntem aici, că mergem înainte, că nu mai sunt de mult timp singură în tot acest proiect cinefil, că ne zâmbesc parteneriatele culturale și că toate aceste lucruri bune mă fac să le râd în față celor strâmbe și anormale ce se mai apropie razant de existența Clubului Cinefililor.

Am început aniversarea noastră cu un moment trist: criticul de film Alex. Leo-Șerban nu mai era printre noi și am considerat necesar să îi dedicăm un moment, mai ales că știa de existența noastră și ne susținea rezistența în zona cinefilă de un anumit calibru. În cartea sa, Dietetica lui Robinson spune despre cinefilie că:

"...o s-o iau „familial”: cred că cinefilia îmi vine de la o bunică maternă, o mare consumatoare de filme hollywoodiene din anii ’20-‘30’-40’ şi ’50. Mergeam împreună la cinema; de câte ori murea cineva pe ecran, mă trăgea de mânecă şi îmi spunea: „Nu mor de-adevăratelea – doar se prefac!” Sigur că-mi „omora” bucuria, dar în acelaşi timp – în acest fel – am pătruns esenţa Cinemaului: simulare și manipulare…În familia noastră, eram arondaţi pe genuri: bunică-mea – amatoare de musicaluri şi comedii, maică-mea – de thrillere, eu – de de toate. Şi recunosc cu mândrie că am rămas un „generalist”: nu fac distincţii/valorizări în funcţie de genuri. De aici, şi iritarea care mă încearcă atunci când „snobimea” strâmbă din nas la o bună comedie/ film cu gangsteri/ extratereştri, pentru că i se pare de bonton să se extazieze numai la Tarkovski sau Kieslowski! Ce trebuie ştiut este că nu există autori „egali” de la un capăt la altul al filmografiei lor, producători de capodopere pe bandă rulantă, ci doar: 1. filme bune şi 2. filme proaste: marii autori nu fac (doar) 1, după cum nici simplii „meseriaşi” nu fac întotdeauna (doar) 2; este singura axiomă valabilă în Cinema."

După ce am vizionat un slide cu activitatea noastră cinefilă (și nu numai!) din ultimul an, am vorbit despre cartea lui Alex. Leo-Șerban, De ce vedem filme, și despre ce vrem noi de la Clubul Cinefililor, cui folosește existența lui și de ce continuăm să dansăm pe ritmuri cinefile consacrate. Am fost cam serioasă, recunosc, dar fratele meu, Ștefan, a avut grijă să mă readucă la modul meu mai hlizit de a fi.
M-a luat și emoția pe nepregătite: ajunsă acolo, în față, unde mă simt bine să îi văd pe cinefili așteptând să înceapă filmul, am avut un deja-vu de la aniversarea de 5 ani și am realizat că anul ce a trecut a arătat cel mai bine din toți cei 5 de când coordonez activitatea Clubului Cinefililor. Primul an, când am fost doar spectatoare, a avut mireasma lui incomparabilă, dar acesta de pe urmă a fost plin de filme și de uman: s-a închegat un grup de tineri deschiși și puși pe fapte cu care îmi este tare drag să fiu și să planific, să ascult, să propun planuri/vise ce pot deveni reale. Curată dinamică!

Sebastian Albu ne-a promis de la maratonul de filme suedeze că va veni împreună cu chitara să ne încânte muzical în timp ce ne bucuram de aniversarea noastră în mod discret. Așa că am avut parte de Intro (Frânturi de gânduri), De fiecare dată când mă uit la ceas e fix, Trist cântec de dragoste cu dedicații speciale de la un veteran al Clubului, "un dinozaur" din primul an de existență al Clubului. Așa da!

Surpriza prin care am marcat aniversarea noastră a fost insigna de 6 ani de filme bune, pe care ștrumfele mele, Ramona și Georgiana, le-au împărțit printre cinefili în timp ce susurau din spate versurile și ritmurile lui Sebastian. Anamaria Ciucanu va primi mulțumirile mele pentru design-ul insignei și George Grosu pentru că s-a agitat să le facă în sine. Și uite așa lucrurile funcționează mult mai bine atunci când suntem mai mulți implicați!

Partea a doua de aniversare s-a întâmplat la Red Grove, la etajul cu canapele, unde ne-am putut desfășura gălăgioși și hliziți, unde am discutat filme (chiar mult!), am migrat de la planificarea Apusenilor (aripa ștrumfească) la decodificarea jocurilor de cărți (aripa ludică) până târziu în noapte. Deși era dificil să ne auzim toți și s-au fragmentat discuțiile, atmosfera a fost tare frumoasă și te umplea de energie, văzând oameni cărora le zburdă gândirea și imaginația, mișcând și lăsându-se mișcați.

Am ciocnit de 6 ani și ne-am dorit la mai mult și la mai divers pentru cel de-al 7-lea. Când oamenii se adună, chiar dacă nu pot depune toți același efort, faptul că există interes pentru o pasiune ca filmul este un câștig pe care noi, cinefilii, vrem să îl cultivăm și să îl încurajăm. Într-o lume ca a noastră, unde derizoriul și materialismul, pragmatismul, sunt la loc de cinste, vrem să ne demonstrăm nouă înșine că putem alege cum să arătăm și cum să fim, cu riscul de a fi marginali și neînțeleși. Ceea ce suntem noi este o insulă! Nu aș vrea să mai cred că e doar de rezistență, ci e de normalitate a prezenței unei pasiuni, așa cum ar fi superb dacă ar avea cât mai mulți din jurul nostru.

Scriam la 5 ani de Club de Echipa Clubul Cinefililor. Am să fac asta și la 6 ani și nu voi ține cont doar de munca pe care o depun în sine membrii ei (da, Octavian?), ci de prezență și de interes, care mi se par grăitoare ca prim pas spre a face ceva ulterior: Daniela Abageru (coordonator), Octavian Stoica, Ștefan Panțiru, Bogdan Monoran, Cătălin Ștefan, Adrian Pipirigeanu, Andrei Mihăilă, George Grosu, Alina Stângu, Ioana Murariu, Ciprian Mihalache, Raluca Grigoriu, Anamaria Ciucanu, Alexandru Chiuariu, Claudia Cojocaru și ștrumfele Ramona Donisă, Georgiana Zaharia. Plus, din umbră, fratele meu, Ștefan Abageru.

"Ce rămâne, mielule?/ Acest cântec, domnule."

"Visez la o dietă artistică – ceea ce am numit „l’esthétique du peu” – care să reaşeze Lumea aceea pierdută, ca o esenţă tare, în flacoane miniaturale: nu romane, ci povestiri; nu poeme, ci haikuuri; nu eseuri săţioase, ci un şir de aforisme. " (Alex. Leo-Șerban)