18-20 iulie 2010 - valuri la VAMA VECHE și FOLK YOU (ediția a VI-a)

"Dincolo de orice vamă/ Dincolo de 'da' sau 'nu'/

Dincolo de toată lumea/ Folk You."

"Pentru că mai cred în oameni/ Și-n Mare și-n delfini/

Pentru că inima mea/ E o orgă de lumini."

(Dinu Olărașu)

În sfârșit s-a întâmplat minunea simplă de a pleca departe de lumea dezlănțuită dintre betoane spre o alta mai exuberantă și mai sălbăticită! Cel puțin acesta era orizontul meu de așteptare în privința capătului de litoral românesc - Vama Veche, un loc pe care faima îl precede și unde inadaptații, cei care simt și văd altfel sinapsele în viață, se simt în largul lor (și cu un exces bahic recomandat, la care nu prea mă ridic!). Aveam să mergem la 2 zile de FOLK YOU - ediția a VI-a și să ascult live o mână bună de oameni care fac muzică din suflet, nu din computer sau din motive de vânzări: o mini-lume, insulară, în jurul căreia aveau să se strângă câteva sute de tineri pentru a se înfrupta auditiv și a învăța să nu cedeze ignoranței, deși e greu să îți mai dai seama în zilele noastre la ce îți folosește să știi și să simți.

Vineri seara, pe 17 iulie, am pornit 9 temerari spre mare, unde aveam să ne mai întâlnim cu încă 3, plecați înainte să pregătească terenul. Hai, hai, mai cu o glumă, mai serioși, mai cu pauze, mai gonit, mai colorat cu muzica, am reușit să ajungem la mare în jurul răsăritului și am pornit nerăbdători spre apă. Neînfricații s-au aventurat din start în valuri, dar cei mai fricoși au mai amânat, s-au mai plimbat, au mai cotit-o (eu eram inclusă în categoria secundă, căci îmi e frică de apă: mă fascinează în egală măsură cât mă sperie!), dar până la urmă nu le-a mers. După ce am bătut la picior țărmul și am ascultat de departe Clocks al celor de la Coldplay, pe neașteptate am fost botezată sărat, ud și din cap până în picioare de Ștefan și așa am început să văd că apa nu e chiar așa amenințătoare. Lecția asta cu experimentarea e una pe care o reiau la infinit, încât cred că și pe lumea cealaltă am să fac la fel!

Nu ne mai dădeam duși din apă cei care ne gândisem de 10 ori dacă se intrăm din prima, așa de mare devenise dragostea! Și avea să se adâncească atracția în zilele următoare și, chiar dacă nu am servit toate ocaziile de bălăceală, am stat în apă mai mult decât în oricare din cele 5 ieșiri de-ale mele la mare de până la asta. Deci, e un pas înainte: am învățat cum se înghite apa sărată și cum se intră băldăbâc la fund după ce te arunci (nu de pe umerii cuiva - sportul ăsta l-am lăsat altora) învârtindu-te în aer! Și am râs pe săturate de stângăcia mea de țâncă, de Remus care era mai speriat ca mine, de Alin care nu prea voia să fie ajutat să învețe pluta că el se descurcă singur, de glumele băieților, de săriturile în apă (gemene celor de pe Giumalău pe zăpadă, dar cred că de data asta Marius nu a mai încercat 'unghiul morții', iar 'bomba' i-a ieșit fără să vrea, sabotat de stâlpii de susținere), de încântarea vădită a Cristinei, de voia-bună a Stelei, de lecțiile demonstrative ale lui Ștefan de a semnaliza cu piciorul la suprafață faptul că este cu capul la fund.

(sirena Stela și sirenul Ștefan)

(Daniela - "Ce departe m-am dus, până la buricul broaștei!"

și Remus cu Marius în competiția "Hai la mine, fato!")

(materia de studiu: CUM SĂ FACI PLUTA

discipolă ascultătoare: Cristina...instructoare: Alexandra)

(încântați - Laura și Alin, care a reușit o semi-plută de 5 secunde)

(Adi care încă nu era trist,

dar avea să devină mai târziu constatând dispariția ochelarilor)

(Ina - căzută la datorie pe frontul luptei cu somnul așteptând răsăritul care îi joacă pe față

- el o vede, ea doar îl visează)

Până acum am fost pe litoralul românesc la Jupiter, Mamaia și Costinești și de 2 ori în Grecia, la Marea Egee, dar atmosfera de la Vama Veche a fost peste toate celelalte. Probabil din cauza festivalului de folk, pentru că în ziua de luni nu prea am mai crezut lucrul acesta, ba dimpotrivă: timpul s-a târât literalmente nemilos de greu! Ce vreau să spun prin atmosferă? Plaja plină de tineri, mulți citeau, multă dragoste în jur, fete cu forme, nu silfide, populație masculină pe măsură, multă destindere, fără manele amestecate cu house și disco (Slavă Domnului!), ci doar rock, brit-pop și altele asemenea. Un deliciu să stai la soare pe o așa muzică!

("Iubire și Cultură" - deviza Mișcării de Rezistență de la Jurnalul Național -

se aplică sârguincios - nu se citește orice,

ci Moartea lui Ivan Ilici, de Lev Tolstoi - Jos Pălăria!)

...mult ludic...

....și apropiere....

...și candoare...

...și senzația de alunecare printre degete...

...și bronzul extins la puf sub soarele prea arzător...

...și avânt înotat...

...și mângâierea apei calde și transparente

sau mai reci și cu valuri...

...preluate lateral, în izbitură, sau frontal, în ochi...

...cu sistem defensiv de 'streașină'

sau tehnica 'spate în spate, frate'...

Duminică a fost o repriză de bălăceală superlativă și Marius, care deține un aparat înotător și cu licență de scufundare, a făcut niște poze una și una, pe măsura atmosferei. Am selectat, cu acordul autorului, 5 poze spre edificare, dar cele de categoria 'râs gros' sunt puse la păstrare. Doamne, cât am putut râde!

(Alexandra și Ștefan - aeroplane peste apă)

(tehnica burghiului aplicată și în apă - varianta de triadă)

(6 sirene și un bărbos)

(Alin făcea parte din același comitet al fricii de apă)

(Ștefan era ca Lostrița în variantă masculină)

După concertele din a doua seară, am stat la zbânțuială pe plajă până dimineață (ce descătușare de energie - pentru mine a fost superbă!), așteptând răsăritul, care s-a infiltrat treptat pe cer. În Vama Veche există un ritual: din momentul când soarele începe să clipească pe cicoarea cerului se pune în undă Bolero-ul lui Ravel și, astfel, ochiul de foc este primit zilnic pe propriul lui covor roșu de sunete.

Prima treaptă - timidă, lumina agită întâi de toate pescărușii.

A doua treaptă - îndrăzneți, oamenii merg mai aproape de raze

și acestea par să răspundă înmbujorând cerul -

(Marius exact ca peștele în apă)

A treia treaptă - exuberanța devine contagioasă

și oamenii cu păsările își unesc zborurile.

(Alexandra - inițiatoarea expediției 'Sub răsărit' și racolații ei)

A patra treaptă - cerul cască somnoros și eliberează noaptea

de datorie, dând voie soarelui să pornească în călătoria lui.

Taaaare bine-i sub răsărit la malul mării - taci și te minunezi!

După răsărit, pentru care nu dormisem toată noaptea, am recuperat 2 ore de somn pe plajă - valuri gâdilând în urechi și zumzet de oameni care vin spre plajă, rock-eri obosiți, nostalgici și turmentați, răcoarea dimineții, senzația că timpul e suspendat - îți dau bucuria de a fi viu și de a fi acolo, atunci, simplu și firesc! Desigur, le resimt ușor poetic pe toate, dar nu mă pot abține: nu se întâmplă în fiecare zi să trăiești așa ceva și nu poți banaliza ca și cum e la îndemână!

FESTIVALUL FOLK YOU - am prins 2 zile. Scena era amplasată în zona Dor de Vamă, toți ascultătorii stăteau pe nisip, pe izopren, în sacii de dormit, pe umărul prietenului sau în brațele celui drag, unii mai singuratici, alții mai nebunatici, unii mai rezervați, alții mai expansivi: o mare de lume pestriță.

Sâmbătă, pe 17 iulie, i-am ascultat pe Maria Gheorghiu, Zoia Alecu, Emeric Imre Set, Gheorghe Zamfir, Ducu Berti și Celelalte Cuvinte. Mie mi-a plăcut la nebunie: eu cochetez cu lumea asta de vreo 4 ani și am resimțit totul care pe o mare ocazie de a mă înfrupta din ce au oamenii aceștia de oferit. Pe majoritatea i-am văzut acuma prima dată, în afară de trupa de rock care a încheiat ziua de festival, și au versuri, au vână, au muzică în suflet: "Patru pereți știu de dragostea noastră" (Maria Gheorghiu), "ne desparte noaptea/ și nu-i niciun motiv/ și plouă posesiv/ și fiecare val e-n proces-verbal" (Emeric Set - cu profunda Nebun de alb, simetrica Și plouă, ludica Fată de crâșmă cu manele), Ducu Berti ne-a pus pe toți să cântăm pe clasicele Țurai, Floare de Colț, Și-așa-mi vine câteodată, M-am îndrăgostit numai de ea, Suflet fără chei și a avut cea mai antrenantă atmosferă. Gheorghe Zamfir a fost ceva diferit: naiul presupune o obișnuință auditivă de alt calibru, dar este absolut fermecător, mai ales când e stăpânit cu atâta măiestrie. Nu a cântat Ciocârlia (păcat!), a avut o atitudine directă, fără prea multă relaționare cu publicul, cu o vădită economie de cuvinte.

(Emetic Imre Set)

(Gheorghe Zamfir)

Duminică, 18 iulie a însemnat Dinu Olărașu, Vasile Șeicaru, Florin Chilian și Vama. Stilul lui Șeicaru nu prea mă prinde, e ceva haiducesc ușor depășit ce nu prea rezonează cu mine, Chilian este superb la nivel de cântece (Iubi, Zece, Chiar dacă), dar are ceva în personalitatea lui care mă enervează la culme: cred că se străduiește prea mult să arate cât e el de neînțeles și insistă excesiv pe asta, ca și cum ceea ce cântă nu este de ajuns, trebuie punctat mereu și printr-un discurs.

Vama cu Tudor Chirilă a încheiat festivalul: aici a fost o atmosferă demențială! Deși nu au mai cântat de 5 ani acolo, au făcut un concert îmbinând trecutul cu prezentul: melodiile consacrate Vama Veche și altele noi, Tudor Chirilă a avut un neastâmpăr ceva de speriat, o relaționare cu publicul seducătoare și mesaje sociale legate de configurația noastră actuală. A vorbit de "alchimia mizeriei" în care ne scăldăm, de valori care se tot pierd și ne-a povestit de un moment memorabil din 1997. Deși eu pe aici nu folosesc termeni licențioși, am să fac o excepție de data asta: în 1997 țineau concert în Vama Veche cu vreo 50 de oameni și aveau doar un generator de curent, care până la urmă a cedat și i-a lăsat în beznă. Atunci omuleții care aveau mașini au adus mașinile pe plajă, le-au pus roată și au luminat cântarea! Spre final, Tudor Chirilă spune celor prezenți: "Cine nu se aruncă acuma în apă înseamnă că mama lui e o curvă!", la care toți s-au aruncat spre valuri, noaptea, strigând: "Mama nu e cuuurvă!". A precizat după asta că dacă ar face asta acuma, nu ar mai scăpa așa ieftin! Este un rebel, fără dubiu, i se pot reproșa unele ajustări la ideea actuală de rebel (se simt niște compromisuri la nivel de vestimentație și frizură) și unele momente studiate (deși ar putea fi explicabile căci el este actor la bază), se pot ridica niște semne de întrebare vis-a-vis de publicul țintă al actualelor cântece (liceenii), dar, per total, a făcut un spectacol memorabil.

Pledoarie pentru calitate și cultura profundului - acesta a fost scopul festivalului. Și îi mulțumesc lui Ștefan pentru brânci, căci unele bobârnace prind bine. Ce am mai apreciat au fost acele interludii cu imagine și muzică dedicate lui Florian Pittiș, Tatiana Stepa și Vali Sterian, când mulți se ridicau în picioare pentru a le cinsti memoria.

Îmi închei gândurile și impresiile ascultând ce cântă Vama:

De dimineațã, plec de acasã/ Și încerc sã-mi las sufletul în pat. /El se trezește și nu mã lasã,/ Se agațã de mine, plecãm amândoi.

Mergem pe stradã și el e îmbrãcat/ Pestriț și ciudat și spune prostii/ Lumea nu-l place și urlã la mine:/ - Gãsește-ți, bãi nene, un suflet normal.

Am sã alerg la mare/ Sã-mi spãl sufletul de noroi/ Am sã-l ard în soare/ Și-l las sã spunã prostii.

Marea îmi dã mereu înapoi/ Tot ce oamenii îmi iau/ Un delfin mã învațã cum/ De departe sã-mi aud/ Sufletul când l-am pierdut.

(Suflet Normal)