Dacă ploile nu se cumințesc la ele acasă și drumurile spre munte nu sunt încă pregătite pentru pașii noștri, deși planuri sunt multe, am zis să vedem ce se mai poate face prin Iași. Trasă de mânecă, am dat peste ceva foarte interesant: Festivalul Tradițional Tanabata, inclus în cadrul Săptămânii Japoneze de la Iași desfășurate între 5-11 iulie 2010.
Ce spune legenda Tanabata? Două stele, Steaua Prinţesei Ţesătoare (Orihime,Vega) şi Steaua Tânărului Păstor (Hikoboshi, Altair) s-au îndrăgostit. Steaua Prinţei Ţesătoare era foarte pricepută la croit, iar tatăl său ere Regele Cerurilor. Deşi Steaua Tânărului Păstor avea un rang modest, regele, în mărinimia sa, le-a îngăduit celor doi aştri să se căsătorească. Însă , cei doi, fiind atât de îndrăgostiţi unul de celălalt, au uitat să îşi îndeplinească sarcinile. Steaua Prinţesei Ţesătoare nu mai croia hainele de care era atâta nevoie în împărăţie, iar Steaua Tânărului Păstor nu mai avea grijă de numeroasele turme de oi. Regele s-a înfuriat atât de tare, încât a decis despărţirea celor două stele. Li s-a poruncit să locuiască în părţi opuse ale Căii Lactee, Râul Strălucitor al Cerurilor. Celor doi îndrăgostiţi li s-a permis însă să se revadă în fiecare noapte a zilei de 7 Iulie, când aceştia traversează cerul.
În ziua Tanabata, japonezii poartă kimono-uri și îşi scriu dorinţele pe hârtie frumos colorată, apoi le agaţă de crengi de bambus decorate cu cocori. Ele vor fi arse pentru ca toate dorințele să se îndeplinească. Acest lucru a fost amenajat și la noi, în Grădina Botanică: fete în kimono-uri, câțiva japonezi, multe origami, un koto (instrument cu corzi), un samishen, dans tradițional, o atmosferă aparte, discretă, simplă și...copacul cu dorințele agățate!
(Ce fericit e Cineva acolo Sus că pricepe toate limbile!)
Eu mi-am intrat repede în "drepturile estivale de Crăciun", capitolul "Dorințe", secțiune "Vise" și, pe o foaie rozalie, m-am pus pe muncit și scris, chiar dacă alții râdeau de excesul meu de zel. O să vedem noi cine râde la urma urmei!
Japonezele și gesturile lor sunt absolut fascinante: cu câtă delicatețe umblă cu acele yukata (costum tradițional japonez) și cum au răbdare cu nerăbdarea românilor de a le îmbrăca la această ocazie. Nu am fost chiar de la ora 12, de când a început Festivalul și nu am prins dansul, prezentarea evantaiului și piesele cântate la instrumente, dar din pozele făcute de cei mai harnici ca mine mi-am dat seama câtă grație ascund oamenii aceștia în arta lor. Contactul meu cu această cultură s-a făcut în mare parte prin filme (Akira Kurosawa este în lista mea de preferați) și prin literatură sau istoria religiilor: este o lume absolut fascinantă și ritualică, cel puțin cea veche, cea în care se află rădăcinile unei civilizații demne de admirat!
A fost destulă lume interesată, colorată, în ton cu întortocheatele și echilibratele origami expuse spre mirare și vânzare. Am să închid ocheada în lumea japoneză printr-un haiku, o formă de poezie sintetică, apărută în sec. al-X-lea în Japonia, care urmează regula: 3 versuri scurte cu măsurile 5-7-5 și transmite de obicei stări pe care eurl liric le probează admirând lumea, ca să ajungă la esență.
Ciocănitoarea
contemplă gânditoare
lemnul colibei.
Kobayashi Issa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu