10 iunie 2010 - premierea ștrumfilor și concertul MARIA RĂDUCANU - (în)cântări

Uite că a venit și momentul inevitabil al finalului! Ștrumfii mei au încheiat socotelile cu gimnaziul și pleacă spre liceu: le va fi mai bine, mai rău? Depinde de ei să își croiască drum drept prin jungla de cerințe și pretenții ce îi așteaptă, nu ca să îi devoreze (cum cred ei!), ci ca să îi șlefuiască până la capăt!

Multe din nebuniile mele de dirigintă le-am încercat pe ei. Am experimentat de multe ori ce visam cu ochii deschiși ziua, de la excursii la concursuri, la ieșiri, la jocuri până la distracții și munci foarte serioase. S-au implicat, au răspuns pozitiv, ne-am mai supărat, ne-am și împăcat, ne-am mai certat, ne-am și drăgălit, dar mereu am forțat spre mai mult și mai bine! Și, mi-au dovedit până în final că eforturile mele nu au fost în van! Absolut deloc!

De aceea am vrut să le organizez un curs festiv memorabil, amplu și cu multă muncă implicită. Adunați la Casa de Cultură Mihai Ursachi destul de emoționați și hliziți...

(generația 2010 și 14 profesori împrăștiați cu tinerețea lor prin cea a ștrumfilor)

(8 B sau "cobaii" mei timp de 3 ani pentru o educație deschisă și altfel, serioasă și ambițioasă,

pe baza devizei: Fiți deștepți și rămâneți așa!)

(Gheorghiță încerca să ne cuprindă pe toți și să ne țină,

să nu cumva să ne luăm zborul)

(colega mea, Cristina Barnea, cu ștrumfii ei din 8 A, partenera mea de bază în organizare și drămuirea resurselor)

....am pășit în Sala Diotima, care, de data aceasta nu avea să găzduiască un film ficțional, ci 4 creșteri spuse prin pozele de pe slide-uri pregătite cu mare atenție din februarie.

Catalogul a fost înlocuit cu o derulare a unor poze în dublet: ștrumful mic vs. ștrumful mare, ca să se vadă clar creșterea, fetele codane și musteața la băieți! Spectatorii au fost practic actori în imaginile ce se derulau în fața lor pe diferite alternanțe muzicale.

Am fost atât de emoționată ieșind în față să țin discursul de dirigintă, pentru că eram pentru prima dată în postura aceasta și pentru că abia acolo începi să îți dai seama că e gata. Normal, nu aveam nimic pregătit și am improvizat din ceea ce simțeam și din ceea ce le-aș fi spus și lor între patru ochi, noi între noi. Amintindu-mi de tot acest drum ca de o aventură cu multe episoade, poze, absențe motivate și nemotivate, probleme, excursii și discuții despre viață, cărți și filme, am realizat că sunt mândră de cum s-au schimbat la față și pe interior. Unii efectiv m-au uimit, alții au să o facă în anii următori, când își vor da seama că au niște săpături interioare de făcut și de scos niște minereu valoros la iveală! Este o senzație unică, parte din farmecul de dascăl! Și dna Lenuș le-a punctat clar că "în ranița oricărui soldat se ascunde bastonul de mareșal" și ea știe mai bine ca mine ce spune!

Monica și Diana (fetele mele!) au fost cu 10 pe linie în clasa a 8-a și Monica a fost șefa de promoție cu media 9.89, iar la încheiere ne-a cântat la chitară melodia Epilog de la Vama Veche și toți au ascultat tăcuți, în timp de Ramona și Paula plângeau de săreau rochițele de pe ele.

(premianții clasei mele - VIII B)

(șefa de promoție, Monica Vizitiu, viitoare boboacă la Colegiul Emil Racoviță,

împreună cu Diana Gușă - am și eu cine să îmi calce pe urme!)

(lacrimi de despărțiri - "Nu ne plac, deși sunt necesare! Să se noteze bine că nu ne plac! Unii dintre noi ne știm de 8 ani de zile și am trăit împreună, la școală, jumătate din viața noastră de 15 ani!" -

Ramona și Georgiana)

Colegii mei au fost foarte încântați, rezistând la 2 ore și un sfert de premieră în loc de o oră și jumătate cum le spusesem inițial. Florile de câmp, luate de ștrumfi pentru ei ca semn de mulțumire și de noroc pentru că i-au avut ca profesori, au avut efectul garantat.

(Bogdan aștepta fetele să sară să îl ajute, ușurându-l de flori)

(colega mea de matematică, Estera Popovici, un om ce într-un singur an s-a făcut iubit foarte ușor de elevi, a fost emoționată de toată desfășurarea de forțe)

(colegul meu de matematică, Alin Țugurlan, care a făcut un efort enorm să vină, a fost foarte impresionat și a spus că de acum ștacheta cursurilor festive va fi alta)

Ultimul lucru: am avut o probă de trecut! Dacă tot le-am spus ștrumfilor să fie deștepți, mi-au dat o mostră din ceea ce le-am dorit și m-au pus la muncă (tot pe mine!) în final! Dor de ei? Deja am început!

CONCERTUL MARIA RĂDUCANU în Jive-Cafe - imediat după premiere am poposit cu Cristina la Jive Cafe, pregătite pentru o repriză de jazz, care a ținut până aproape de miezul nopții. Maria a fost acompaniată de Krister Jonsonn la chitară și de Pedro Negrescu la contrabas și a cântat veritabil, plin, vitalist, cu acrobații de voce, cu subtilități teatrale, cu treceri bruște de la o stare la alta, cu un ludic pasionant și o carismă de boemă venită de pe altă lume. Încălțată în teniși, cu o rochie vaporoasă, de vară, mărgele negre, părul rebel și un bolero lăsat pe umeri, Maria a comunicat sensibil și m-a uimit comunicarea muzicală dintre ea și cei doi instrumentiști: se simțeau unul pe celălat de parcă locuiau unul în altul și era doar plăcerea de a cânta! Melodiile spaniole, bocetele portugheze, Bun îi vinul ghiurghiului, Hai să ne vedem sâmbătă seara, tonurile irlandeze și diferitele interludii de contrabas aflat într-un duel cu chitara ne-au ținut pe cei 40 de oameni veniți acolo cu sufletul la gură. Camera este creată în așa fel încât să se realizeze un anumit tip de atmosferă, cu elemente de epocă, detalii culturale (puțin pretențioase la un moment dat și cu tendință!) în care Maria și muzica ei s-au încadrat perfect. Cred că dacă Iona lui Sorescu ar fi avut parte de muzică în burta chitului, ar fi sunat exact ca cea cântată de Maria.