URMA - nu trebuie decât să le dai de urmă (și de gust!), să rezonezi cu ceea ce spun și cu modul în care fac o muzică și o atmosferă peste așteptări. Cum ziua mea (da, mă mai cheamă și Elena) nu putea trece chiar așa, ci trebuia des-cântată într-un fel sau altul, cum fusesem pusă în temă cu ce avea să se întâmple vineri seara în Hand (mersi fain, Adrian!) și cum îmi plăcea ce spuneau băieții ăștia oleacă altfel față de muzicile în vogă, am zis că 3 motive sunt destule ca să ajung prin zonă. Și bine am făcut!
Chiar dacă a durat aproape 2 ore așteptarea în Hand, se făcuse foarte cald și toată lumea era nerăbdătoare, după concert toți uitaserăm aceste mici nemulțumiri de început. Ce auzisem compensase și adusese amnezie pentru inițialele strâmbări din nas motivate! Este prima dată când îi văd pe cei de la Urma (nu au mai fost din 2005 în Iași) și m-au convins definitiv că merită toată atenția când au să revină sau au să scoată noi albume!
De ce atâta laudă? Pentru că este pe merit: formația a cântat și a comunicat din plin cu publicul, au fost și balade și melodii mai supărate pe ritmuri de rock alternativ, versuri în engleză cu noimă (și metafore!), influențe de jazz, 2 bis-uri, o atmosferă superlativă la Terminus și Buy me with a coffee când toți am cântat ca într-o transă! Aspectele preferate de mine au fost: vocea vocalistului Mani, neastâmpărul părții feminine a formației, Catrinel Bejenaru (ca să nu mai spun de puterea interpretării!) și flautistul Luis Palomino.
Practic au fost 2 ore absolut superbe (cel puțin din față unde am stat), s-a auzit foarte bine, frenezia a fost instalată de la primele acorduri și Catrinel (ieșeancă!) a menționat de mai multe ori într-o moldovenească oacheșă Și ghini-i acasî! Relaționarea asta cu publicul mi se pare un atu pe care orice formație ar trebui să îl obțină din primele momente ale urcării pe scenă, oricât de repetitiv este ceea ce fac, oricât este de asemănător cu alte concerte, căci muzica și asta rămân în memoria celui care ascultă. Interacțiunea este plusul care face diferența între un concert și ascultatul la căști!
Chiar dacă nu au cântat și Get a life, pe care aș fi vrut eu să o ascult ("just watch your step while you are climbing on life"), au fost destule piese de primă mână, cum ar fi What I am, Anger, This time, In your arms, Perfect Spot, How long does it take. Nu poți să nu te simți confiscat de versuri de genul acesta din Lonely pub:
You say you like me, but I feel you're just blind
Cause you don't see the hidden demons insideYou whispered me softly you want me to heal
Don't keep your heart closed, cause in this way you are getting me killed.
Cine iubește și lasă și Selfish motherfucker sunt într-o zonă mai aparte, adică nu mă așteptam să aibă ceva de genul acesta inserat în programul lor (o reeditare a unui blestem popular) și nici ceva atât de disident explicit! Asta demonstrează că ceea ce este valoros se poate orienta cu ușurință spre experimentări neașteptate! Așa că, cine nu știe de ei încă, să le dea de urmă căci merită ambele urechi, nu doar una!
Ca și la concertul Alternosfera, pozele se găsesc pe blogul lui Ștefan...http://fotosunete.blogspot.com/2010/05/urma-la-iasi.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu