luni, 8 iunie 2009

7 iunie 2009 - aer de BUCIUM...nezbuciumat

După ce am văzut HOME, am simţit nevoia să ies în natură şi să simt liniştea grăitoare prin care toate sunt legate într-o armonie fragilă şi subtilă. Mi-am găsit imediat şi colegi de drumeţie până pe Bucium, pe care i-am "înnebunit" cu ce văzusem.


Ce este HOME? Este un documentar făcut în 2009 de Yann Arthus-Bertrand, cu sprijinul regizorului Luc Besson, despre pământul pe care îl locuim ca şi cum ar fi un privilegiu al nostru, "homo sapiens" - "fiinţa înţeleaptă", uitând că suntem parte dintr-un TOT.
HOME este construit sub forma unei poveşti, a noastră şi a naturii, iar finalitatea este o trezire a conştiinţelor dintr-o letargie a raportării comode la armonia naturală fragilă în care ar trebui să ne integrăm, nu să o tratăm cu condescendenţă.
"Pământul nu poate ţine pasul cu noi. Din ce în ce mai repede şi mai repede alergăm. Şi spre ce? "...."Este prea târziu să fim pesimişti!" - este mesajul final, urmat de găsirea unor soluţii, reduse la început ca impact, dar totuşi soluţii (ex - prezentarea câmpurilor de eoliene din Islanda (energie alternativă celei prin petrol) este însoţită de un îndemn subtil - "Unde pe pământul acesta mare nu bate vântul?").




Într-adevăr, ritmurile naturii palpită exact ca noi, dar trebuie deschişi ochii să le simţim. Bucium-ul nu "buciumă cu jale", ci în-cântă, după cum a făcut şi cu noi.




Un personaj dintr-un serial, pe care l-am urmărit recent, spunea:

" - Care e cel mai mare inamic al tău, Gideon?
- Nu e "cineva ". Este un "ceva ". Ignoranţa."

Un comentariu:

Anonim spunea...

Intradevar..Bine ar fi sa va faceti fotograf.Toate pisajele:X..Si se vede clar ca va plac florile.V-am pupat