15-22 iunie 2011 - HELLFEST (Clisson - Franța) - zeci de concerte și o atmosferă rock dezlănțuită - a treia zi de festival (19 iunie 2011) și încheierea

19 iunie 2011 - a treia zi de HELLFEST
*Fotografiile de concert sunt realizate de Ștefan Abageru.

Am ajuns la ultima zi de festival, dar va fi destul de consistentă, așa că...răbdare și mirare!

Am să îmi rezerv plăcerea de a începe cu formațiile care m-au delectat clar:

Opeth - death metal progresiv. Au închis festivalul la Mainstage 2 cu un concert absolut fenomenal: au fost printre preferații mei, luând în considerare toate cele 3 zile! Față de 2008, când au cântat destul de agresiv și nu inclus nimic mai liniștit în prestația lor, acum au ales să alterneze baladele (ce atmosferă superbă au putut face cu In my time of need!) cu melodii mult mai supărate. Mikael Akerfeldt a deschis sonoritățile cu The drapery Falls și au urmat piese precum The Lotus eater sau Face of Melinda piperate cu umorul ironic realizat prin replici scurte, ușor seci, ale acestuia: "Sper că v-a plăcut formația din deschidere: Ozzy Osbourne." sau "Vom scoate un album în septembrie. Nu vom cânta nicio piesă de pe el. S-ar putea să nu vă placă și atunci nu o să îl cumpărați." Jocuri de lumini, nebunie pe scenă și în public, treceri bruște de la un registru la altul, o ingeniozitate muzicală specifică, un amestec insolit de folk, jazz, blues, death metal, totul într-o coerență progresivă surprinzătoare. Când credeai că ai prins un fir de ritm, se schimbau pe altul și aveai în fața ta o aventură auditivă demențială! Excelent!

Pain of Salvation - metal progresiv. Pe Daniel Gildenlow l-am văzut chiar din primul rând! După Orphaned Land, am așteptat o oră la gardul ce despărțea publicul de scenă și am asculat indirect Duff Mc'Kagan's Loaded la Mainstage 1 în timp ce se pregătea Mainstage 2 pentru Pain of Salvation. I-am prins și în poze, căci Ștefan era la alte concerte. Prin Alexandru am ajuns să ascult Pain of Salvation și mi-au plăcut enorm în concert, căci au fost sensibili și explozivi deopotrivă, cu Ashes cântată ca la un sfârșit de lume și un început de eră, cu un No way sfâșietor (recent, un vers dintr-o altă piesă cântată de Hooverphonic mi-a adus aminte asociativ de Pain of Salvation: "you are the needle in my veins") și un Linoleum debordând de energie. Par că nu te pot provoca la prima vedere, dar, după ce îi asculți, îți dai seama că ai pus greșit și devreme o etichetă și le acorzi atenție. Ștefan a spus că sunt cam "bălădoși", dar mie îmi plac, deși, recunosc, nu i-am ascultat mult: au versuri cu tâlc și te seduc momentele de tensiune aparent calmă din piese. O încântare concertul lor!

Orphaned Land - folk metal progresiv din Israel. Au fost o prezență aparte pe scena de la Hellfest, cu un vocalist similar lui Iisus în apariție, cu elemente orientale, cu explozie sesizabilă de energie și de ritm, cu mitologii implicate și cu trimiteri clare la religie. Vocalistul a spus: Music is the best religion! This is all about peace, my friends, we are all brothers and sisters! și a respectat publicul vorbind cu el cam după fiecare piesă. Momentul superlativ l-a reprezentat Nora El Nora: este fascinant să asculți ritmuri orientale (din acelea de dansat din buric) asociate cu metalul, pare ceva experimental, dar te conving piesele celor de la Orphaned Land, căci se vede clar că nu practică doar o joacă de amestecat metalul cu Orientul și religia. Merită!

Cavalera Conspiracy - trash metal brazilian. Cei doi frați Cavalera s-au împăcat și au incendiat atmosfera la Hellfest la Mainstage 1. Max (prima poză) și Igor (a doua poză) au adus sunetele grele din vechea școală Sepultura, le-au combinat cu experimentele moderne Soulfly, iar vocea lui Max a isterizat mulțimea. Cele mai grozave mosh pit-uri le-am văzut la Refuse, Resist, atât în 2008, cât și acum. Plin de lume la Cavalera Conspiracy, care, chiar dacă a cântat în timpul zilei, tot a reușit să facă un show exploziv! E mai impresionant noaptea la nivel de atmosferă, căci, într-adevăr, luminile sublimează atmosfera pentru concert, dar au cântat băieții și ziua, nu s-au impedicat absolut deloc de lumina zilei!

Dark Tranquility - death metal melodic suedez. Au cântat la Sibiu anul trecut și în 2011 au venit la Hellfest cu un show excelent la RockHard, cu un vocalist atât de plin de energie și o muzică (supărată!) efectiv captivantă. Sunt un exemplu de consecvență cei de la Dark Tranquility, iar piese din live-ul de la Milan din 2009 (ThereIn este un exemplu) arată clar de ce pot fi în stare. Ștefan spunea că la fel de prezenți scenic au fost și la Sibiu, iar replica lui Mikael Stanne: I tried my best to get over there, but you kept pulling me back! arată că publicul vine spre ei cu mult entuziasm. Pe site-ul lor apare o altă vorbă interesantă: My name is Mikael and I like to scream! Perfect de acord!

Ozzy Osbourne - heavy metal și hard rock cu o vechime de zeci de ani. Impresionantă la acest om este jovialitatea cu care se implică pe scenă: parcă este un copil fascinant de noua lui descoperire din zona ludicului! Nu spun asta în sens peiorativ, nici nu intenționez să minimalizez cariera lui Ozzy Osbourne, dar asta îți atrage atenția de la bun început. Te seduce cu câtă bucurie este prezent în fața celor care îl ascultă, îi întreabă după fiecare cântec: Are you there? I can't hear you!. A dat în ei cu spumă dintr-un furtun după ce a terminat prima piesă! Are o carieră de peste 40 de ani și e un om la peste 60 de ani: cifrele îți fac părul măciucă, mai ales că nu se arată extenuat de la atâta energie dată de-a lungul atâtor ani. Mă mai uitam la "The Osbournes" pe MTV și mi se părea că are o familie absolut dementă (uneori chiar execrabilă!), dar pe scenă...tot respectul! Cum a cântat Iron Man (exact ca aici!) sau Paranoid sau Crazy Train - te întrebi cum poate da asemenea lecții de a fi în formă pe scenă! Un adevărat regal acest concert!

Judas Priest - heavy metal. Organizatorii Hellfest-ului au un real talent în a aduce formații cu vechime atestată în lumea rock-ului, în a le face să se re-unească pentru o prestație unică la un astfel de eveniment (sau pentru o perioadă mai mare de timp!). După ce văzusem The Scorpions, am avut plăcerea să îi ascult și pe cei de la Judas Priest, deținătorii unei cariere de peste 40 de ani, care au anunțat că este ultimul lor turneu. Hell bent for leather, Electric eyes sau Painkiller, Breaking the law sunt piese de palmares și, recunosc, am văzut concertul mai mult din curiozitate și din motivația de nu irosi șansa pe care alții și-ar fi dorit-o: să îi vadă live. Mulți metaliști trecuți de 45-50 de ani la concertele Scorpions, Ozzy Osbourne și Judas Priest, strecurați printre cei tineri, agitându-se pe un spațiu mic, știind versuri, cerând anumite cântece, retrăind perioade din tinerețea lor: o plăcere să îi vezi cot la cot cu tinerii de azi, deși erau mai rezervați în atitudine.

Arkona - metal păgân. Arkona a cântat și în Iași, sunt o formație rusă care amestecă death-ul cu sonoritățile diverselor instrumente tradiționale țării lor, versurile sunt inspirate din legendele slave, iar carsimatica vocalistă Maria Arhipova știe să urle, nu se joacă doar cu jumătăți de măsură. Concertul de la RockHard a fost săltăreț pe alocuri, impresionant și a pregătit terenul altor frați din zona păgână...

Korpiklaani - ...și anume pentru finlandezii interesați de folclor și metal deopotrivă. A fost o atmosferă de petrecere campestră, ceva de jale! Tot ce cântă băieții aceștia este foarte jovial, săltăreț, auzi combinații de flaut, acordeon, vioară și versurile sunt asociate cu alcoolul și sărbătorirea de toate felurile. În românește ar fi vorba de chef și nu de carafa de vin, ci de halba cu bere! Ce dansau metaliștii, ce trenuleț și ce horă au încins, că nu îți venea să crezi că aceeași omuleți aveau mai târziu să urle pe muzica supărată a celor de la Morgoth!

Therion - metal simfonic. În sfârșit am reușit să îi văd pe cei de la Therion cu muzica lor combinată: simfonie și metal, totul atipic și aglomerat pe scenă, epic și grandilocvent, cu voci guturale alternate celor de dive, cu o atmosferă de lirism creat în contrapunct violențelor din lumea noastră. Există o direcție dublă împletită în muzica lor: epic și poetic, puternic și covârșitor, ca o structură menită să te lase fără replică, pentru că totul este gândit la scară grandioasă! Jocurile de lumini și ritmurile au fost ca niște închideri de Jocuri Olimpice, atât de impozante le-am simțit: Cult of the shadows, Summer Night City (preferata mea din prestația lor live!), Hellequin! Sau poate le-am receptat eu așa pentru că veneam de la Electric Wizard unde totul era hipnotizant și închis! A fost un concert pur și simplu frumos auditiv și vizual! (încă una din favoritele mele: The Falling Stone).

Morgoth - death metal din Germania. Retrași în tăcere în 1998 (în 2010 au mai avut un concert), cei de la Morgoth s-au reunit pentru câteva concerte aniversare cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la albumul lor Cursed. Sunt foarte bine văzuți în zona death-metal, reprezintă școala veche și pentru cunoscători a fost altă ocazie să se înfrupte din modul cum se făcea muzica originală și verticală acum vreo 20 de ani. Foarte destinși pe scenă și un spectacol profesionist! Surprinzător ce multă lume a venit să îi vadă, lucru ce arată că sunt ascultați serios și iată un exemplu: Last Laugh!

Ultima zi de Hellfest nu s-a dezis de la atmosfera specifică și parcă lumea a fost mai activă, aglomerând spațiile pentru concerte până la refuz. După Opeth am fost la after-party la spațiul rezervat presei și am dansat pe...Destiny's Child și Shakira (ce dansau metaliștii pe melodii pop de top!), dar a durat puțin de tot, căci francezii când termină o petrecere nu mai fac bis-uri de 3 zile și 3 nopți. Hellfest-ul s-ar putea extinde, ar putea concura serios cu alte festivaluri, reușește să adune zeci de trupe de calibru, dar la Clisson nu cred că are destule șanse: față de 2008 s-au extins (aproape triplat!) spațiile pentru campare, s-au vândut mult mai multe bilete, în cei 6 ani de existență fenomenul a cunoscut o creștere continuă. Aștept să văd ce ne așteaptă anul următor!

Pentru mine a fost o experiență aparte, diferită de cea din 2008 (nu mai bună sau mai rea, ci pur și simplu altceva!), am văzut și ascultat cu alți ochi multe formații și mă bucur că nu au trecut acești 3 ani peste mine fără să mă mai pun la punct (puțin!) cu genul acesta de muzică! Loc de (mult) mai bine este suficient, dar pas cu pas se ascultă și se învață! Cum spunea un om tare deștept: To be yourself in a world that is constantly trying to make you something else is the greatest accomplishment. (Ralph Eldo Emerson) - cel mai inspirat e să fim/devenim noi înșine, chiar dacă suntem făcuți din multe părți! Cu cât sunt mai multe, cu atât e mai interesant! Am mai pus o cărămidă (cred că mai multe, de fapt!) la partea aceasta din mine și mă simt excelent pentru alegerea făcută și pentru efortul depus, cu toate piedicile de pe drum sau cu ușoarele supărări.

Dimineața zilei de 20 iunie. Se văzuse de seara că rămăsese în urma metaliștilor monstruos de multă mizerie, dar avea să fie curată zona până seara. Ne-am trezit târziu, pe la 11, căci ne culcasem pe la 4.30, după ce fusesem și la Metal Corner și ascultasem heavy-metal din anii '90, am făcut rucsacii și am mers în camping-ul din Clisson, unde am stat liniștiți, am savurat un pui și am fpcut un cort de primă clasă, mult mai rapid decât atunci când l-am meșterit pentru festival. Am stat până târziu și am discutat filozofie și morală și despre cultura punk și despre faptul că românii nu sunt mândri de ceea ce au specific, chiar le e rușine cu ce este al lor și de asta nu se promovează (pe lângă faptul că sunt ignoranți cu specificul lor în multe aspecte!). A fost captivantă discuția la sticlele de bere de 0,25!

Dimineață, pe 21 iunie, am luat trenul spre nantes, apoi de acolo TGV spre Paris și am plecat spre cazarea noastră din cartierul învecinat cu Biserica Sacre-Coeur, pe Rue de la Chapelle. Surpriză: cu puțin timp înainte de a ajunge noi, a izbucnit un incendiu chiar lângă hostelul nostru și toată zona era închisă accesului! Ne-am trezit că nu aveam unde sta peste noapte în Paris, căci avionul nostru era la 9 dimineață, a doua zi! Ne-am învârtit, am făcut poze, ni s-a spus că vom fi duși la un nou loc de cazare, dar nu s-a întâmplat așa. Făcându-ni-se foame, după atâta umblătură,...

...am intrat să mâncăm ceva, că nu se destrăma lumea dacă făceam o pauză de la problemele pe care Parisul ni le-a scos în față anul acesta. Și la dus și la întors!

Anca. Ea a fost salvarea noastră. Aveam și planul de a merge iar la Turnul Eiffel sau în aeroportul Beauvais să stăm peste noapte, dar Anca s-o oferit să ne găzduiască. Cine este ea? O fostă colegă de-a lui Ștefan, care lucrează în Paris și cu care ne-am împăcat excelent de la bun-început: deschisă, sociabilă, directă și săritoare! Am mers după indicațiile ei strașnice prin Paris la apartamentul unde locuia, am făcut un duș și am găsit o comoară cinefilă. Apoi l-am păcălit pe Ștefan cu o poză cum sigur nu o să îl mai prind niciodată!

Am revenit la Anca la servici și până pe la ora 19 (când termina ea treaba!) am mers prin străduțele din zona Pernety. În Paris se desfășura în seara aceea La Fete de la Musique, adică în toate zonele pariziene se cânta muzică la discreție, de toate genurile, cât de tare voia lumea, cu public pe stradă, fără bilete, o explozie de muzică gratuită, o sărbătoare a sunetului ritmat. Întâi de toate am dat peste hip-hop într-un parc unde erau negri și imigranți și s-a insinuat treptat un aer de cartier cum vezi prin filme. Multă destindere și mulți gură-cască! Pe de altă parte, mai în centru, era jazz la restaurantul unde am băut bere de cireșe și se cântau cover-uri: stătea lumea la terasă, era pliiiin ochi, se savurau băuturi și cafea, toți se înghesuiau civilizat să asculte muzică. Superbă atmosferă!

Anca ne-a dus la Panteon! A vrut să bem vinul Tohani pe care îl avea din țară undeva unde era muzică în toi. Am stat vreo oră și ceva, am savurat vinul, am vorbit, ne-am simțit foarte bine! Obosiți, ne-am retras spre cele 3 ore de somn care ne așteptau până să plecăm spre aeroportul din Beauvais și am adormit pe ritmurile celor de la Muse. Anca, mulțam fain de tot din nou pentru toată deschiderea și toată omenia de care ai dat dovadă: jos pălăria!

Ce aer aparte găsești în Paris, plin de citate prin metrou, plin de reclame și de...franceză! Ai impresia că nimic nu scapă accentului și traducerilor, nici măcar bătrânul Jack. În metroul de la Porte Maillot era următorul citat: "J'ai bien des fois reve d'ecrire sur Paris un livre qui fut comme une grande promenade sans but ou l'on trouve rien de ce qu'on cherche mais bien des choses qu'on ne cherchait pas." (Julien Green, Parlons en toutes lettres, 1984).

Avion. Băneasa. 7 ore până la Iași cu autocarul Teisa. România. Telefon de la dragii mei prieteni cinefili. Confruntare cu nesimțirea românească. Iași. Acasă. Așa s-a încheiat aventura Hellfest 2011 pe care ați citit-o în 3 episoade dense în idei, imagini și impresii! Și..nu, nu m-am liniștit: la 3 zile am plecat la București, la alt concert! Simțeam că stătusem deja prea multe zile acasă!

***Recenziile mele la concertele de la Hellfest au apărut și pe iconcert.ro, prin care am obținut acreditarea de presă: 17 iunie 2011 - prima zi, 18 iunie 2011 - a doua zi, 19 iunie 2011 - a treia zi.