18 iunie 2011 - a doua zi de HELLFEST
*Fotografiile de concert sunt realizate de Ștefan Abageru.
A doua zi de HELLFEST a venit peste noi aproape pe nebănuite!
După ce am făcut un duș matinal pentru care am plătit 5 euro accesul la apă și vreo oră așteptarea celor 7 fete dinaintea mea, mă simțeam pregătită pentru multele ore de concerte ce urmau! Cristina îmi recomandase niște biscuiți de primă clasă (St. Michel) și cred că am dezvoltat o pasiune vinovată pentru ei, căci îi savuram atât de egoist de cu greu acceptam să împart. Nici măcar cu ea: trebuia să se lupte cu mine ca să mă convingă! Desigur, ne aflam în spațiul VIP rezervat celor din presă, nu oriunde! Altă parte de distracție se desfășura în camping, cu bere Leffe și cu camarazii noștri de cort: Ionuț și Sînziana.
Nu voi trece mai întâi în revistă formațiile care mi-au captat atenția în a doua zi, ci o să mă opresc asupra atmosferei absolut superbe de la festival. Este indicat să vii cu oamenii tăi ca să te poți extinde apoi la alții, toți sunt atât de deschiși și de relaxați, au venit să se simtă bine, în elementul lor, știind că sunt cu ciudați asemeni lor. Chiar de se cântă multă muzică agresivă, nu am văzut situații în care violența din muzică să treacă în fapte serioase, deși se consumă mult alcool și combinația ar trebui să dea naștere la conflicte. Nici pe departe! Și...cam așa au arătat metaliștii veniți din toată Europa (și nu numai!) la Hellfest:
Desigur, am putut să vedem colectiv mișcarea de metaliști, manifestându-se isteric sau mai calm pe vreo baladă, dar am avut parte și de prezențe masculine: excentrice, îmbătate, luate de val, mai dezbrăcate sau mai îmbrăcate. Exagerări, desigur, dar care se integrau perfect în decor, căci nu e un festival al cumpătului! Țin să precizez că am văzut niște plete la unii dintre metaliști de m-a pălit invidia instantaneu: ce head-banging îndrăcit puteau face!
În atâta oază de prietenie atracția apărea pe nesimțite: la tot pasul își făcea de cap!
Prezențele feminine s-au ridicat la înălțimea celor masculine, deși păreau mult mai ciudate, chiar urâțite unele dintre ele, dar nonconformismul a fost de departe piesa de rezistență. Dintre metalistele carismatice Ștefan a prins în poze câteva!
Băieții de la securitate: obligatoriu am să spun despre ei! Cât profesionalism pe acești oameni, care, deși arătau destul de impozant, nu se comportau cu dușmănie cu metaliștii, nu aveau idei preconcepute, ci multă răbdare, toleranță și se simțeau bine făcând ceea ce fuseseră angajați să facă! Desigur, și metaliștii știau că exista o limită și, dacă o treceau, trebuiau să revină dincolo de ea, dar totul se desfășura în condiții normale, fără îmbrânceli gratuite, fără violențe verbale sau fizice, fără supărări, într-o atmosferă de bun simț absolut debordant! Ca să nu mai spun câți dintre oamenii de ordine erau metaliști, adică deja exista empatie cu toată mulțimea de acolo, care pricepea că la un festival de acest fel setul mic de reguli era set mic de reguli ce trebuia respectat!
Generații tinere și generații mai puțin tinere s-au adunat deopotrivă la festival, unele începând să cunoască, altele aducându-și aminte și fiind încă în spiritul vremurilor când această muzică începea să miște revoluționar în gândire oamenii. Filozofam cu băieții că la începuturi astfel de festivaluri erau precum Crăciunul: exista vestitul Woodstock și mai nimic pe lângă, dar acuma este o ofertă debordantă la acest nivel, existând astfel de adunări pe profiluri de muzică. Bine că lumea se mișcă și se adună!
După periplul prin atmosferă, revin la trupele ascultate a doua zi: Hammerfall, UFO, Exhumed, Municipal Waste, Skyforger, Destruction, Apocalyptica, Sodom, Kreator, Black Label Society, Scorpions, Bolt Thrower. 12 bucăți!
Apocalyptica - finlandezii ce cântă metal simfonic m-au impresionat în 2008, dar acum au avut un efect și mai puternic, pentru că îmi place la nebunie atmosfera pe care o fac, modul în care sălbăticesc violoncelele pe scenă, amestecând stridențele cu sunetele diafane. Concertul de la Hellfest (l-am găsit postat pe net INTEGRAL și merită văzut - partea de început, cu mii de metaliști cântând Hallelujah, este o priveliște ce nu trebuie ratată, iar ce urmează este demențial, cu momentul superlativ la Nothing else matters, desigur!) a făcut publicul să reacționeze pe măsură. Apocalyptica reprezintă ceva insolit între metaliștii orientați pe exploatarea tobelor, a basului și chitării electrice și de aceea prind atât de tare!
Skyforger - Letonia a venit cu folk păgân metalic la Hellfest, cu un cimpoi (ce bestial suna!), cu legende asociate cântecelor, pe care vocalistul ni le-a spus înainte de începerea muzicii, cu o dezlănțuire de zile mari la RockHard. După câteva trupe care nu m-au impresionat, m-am dus să văd Skyforger în așteptarea concertului Apocalyptica și...bine am făcut, căci aș fi pierdut ceva aparte: muzică ce resuscitează trecutul, zei uitați din istoria Letoniei, mituri transpuse în atmosferă heavy, cum a fost Kauja pie plakaniem, kauja pie veisiem. Par mai cuminței față de alte trupe clar supărate pe lume, riști să îi judeci repede văzându-i îmbrăcați popular, dar merită din plin să le dai o șansă!
Bolt Thrower - concertul concertelor pe ziua a doua! O adevărată nebunie metalistă englezească a fost la ora 1 din noapte la RockHard cu o trupă ce își alege cu grijă locurile unde să-și desfășoare muzica death metal. Ștefan îmi spusese că sunt excelenți live și mi-am dat seama de asta imediat ce a început concertul: toată lumea din jurul meu a început să vibreze odată cu muzica, să dea nebunește din cap, să se miște fără să aibă nevoie de încălzire sau să resimtă oboseala unei zile întregi de festival. A fost aproape o oră de energie pusă în priză, fără întrerupere, pe un ritm de război, pe care efectiv nu puteai să stai și să asculți, ci trebuia să te implici cu mișcare! Spre edificare de la fața locului: Where next to conquer, Silent demise, When cannons fade (cu piesa aceasta au încheiat în mod superlativ un concert de zile mari în fața unei mulțimi de-a dreptul electrizate!).
Destruction - Mainstage 2 a găzduit consecutiv 3 trupe din zona germană și a trash metalul-ului: Destruction, Sodom și Kreator. Prima a fost cea mai brutală, răzbunătoare auditiv, te lua cu asalt, iar piesele erau orientate în jurul dezgustului față de starea în care se află lumea, față de droguri, de mass-media, de religie, de tot ceea ce este constrângător în jurul nostru. O bucată de istorie din muzica trash metal s-a desfășurat pe Mainstage 2: rapidă, intensă, neiertătoare! Îți sărea inima din piept la piese precum Hate is my fuel!
Sodom - la o oră distanță de Destruction a urmat Sodom, care există în zona trash-metal din 1981. Noul lor album War and pieces ni-i arată menținându-se activi și creativi. Și la concertul lor s-a lăsat cu multă mișcare, dar la Kreator a fost incomparabil: a fost primul concert (și merg de 4 ani la astfel de concerte!) la care mi-a fost oleacă frică de ceea ce se întâmpla în jurul meu (au început metaliștii dintr-odată să se împingă prin zona unde mă aflam, să se arunce unul spre celălalt cu o frenezie amenințătoare - efectiv te absorbeau, veneau spre tine și te lua valul spre ei și numai băieții erau implicați pentru că mișcările erau destul de rapide și cred că ieșeau cu vânătăi de la îmbrânceli!).
Black Label Society - vorbim de heavy metal american. Au cântat interesant, au avut priză la public, știu să facă entertainment, știu să se și prostească pe scenă, au instigat la multă descărcare de energie, fac solo-uri interesante (Zakk Wylde), dar pe mine de la un punct încolo mă scot din sărite, pentru că cel care face solo-ul este absorbit de ceea ce vrea să demonstreze, e ca într-o transă personală prelungită și uită de cei care ascultă și care nu resimt chiar așa ca el relația cu instrumentul lui. Desigur, e discutabilă obiecția mea, dar ...solo-ul lui Zakk a durat 4 minute! Frate, ce e prea mult e pur și simplu prea mult! Dincolo de asta, au cântat fain de tot și cu liber la headbanging: Bleed for me e un exemplu!
Scorpions - 40 de ani de carieră în zona hard rock și 100 de milioane de albume vândute - o legendă palpabilă! Germanii de la Scorpions au avut un concert de 2 ore la Hellfest, au fost cap de afiș la ziua a doua, la Mainstage 1, iar lumea s-a înghesuit să asculte live Wind of change și Still loving you, Sting in the trail, Rock you like a hurricane. Având în vedere că vocalistul Klaus Meine a anunțat că turneul mondial din 2010/2011 va încheia cariera live a formației a fost o ocazie să îi văd desfășurându-se, deși nu am fost prezentă tot concertul, ci am plecat jumătate din el la Bolt Thrower. Sunt impresionanți că au rezistat atâta timp pe scena atât de concurențială a rock-ului, unde trebuie să te adaptezi timpurilor și sonorităților grele sau să fii atât de original încât să devii punct de reper: ce e valoare, rămâne valoare indiferent de cât timp trece peste ea!
U.F.O. - continuăm cu hard rock englezesc din 1969. Vorbesc de o zonă clasică la nivel de versuri și de execuție, cu accente blues, cu desfășurări elaborate de chitară, cu o anumită notă de vechi și confirmat. Au de gând să scoată album luna aceasta și s-a văzut clar că se mențin pe scenă destul de bine!
Septic Flesh - death metal simfonic din Grecia. După o perioadă de liniște totală, trupa a revenit pe scenă cu albumul Communion și a readus cu ea melodii inspirate din Egiptul antic și din mitologie, pe ritmuri apocaliptice, scoase parcă dintr-o zonă de Hades, exact cum este în propriile lor mituri. Cristina era o fană împătimită, i-a așteptat cu atâta nerăbdare, purta tricoul cu ei și a fost așa încântată după concert de nu mai vedea nimic prin jur!
Municipal Waste - am tot scris de trupe care m-au încântat din varii motive și nu am abordat niciuna care să mă fi lăsat indiferentă sau chiar să îmi fi displăcut. Municipal Waste a fost o pierdere de vreme, ca să parafrazez numele formației, pentru că au cântat un trash metal american cam fără sare și piper, m-a cam plictisit și după ei m-am dus la Skyforger cu o lehamite de numai numai. Alții au fost încântați, dar pe mine efectiv nu m-au convins!
A doua zi de festival s-a încheiat tot târziu. În timp ce mergeam spre ieșire, a început să ruleze un filmuleț pe ecrane despre Patrick Roy, un deputat francez socialist metalist care a luptat pentru dreptul Hellfest-ului de a exista și de a fi confirmat cultural de către Adunarea Națională franceză. A combătut ideea că Hellfest ar fi o manifestare satanică, unde sunt promovate violența, dezbinarea, atitudinile antisociale și a insistat pe libertatea de expresie și pe toleranță. Patrick Roy a murit anul acesta din cauza unui cancer la pancreas, pe care l-a descoperit în septembrie 2010 și împotriva căruia a luptat susținând în continuare cauzele în care a crezut întreaga sa viață! Organizatorii i-au adus un omagiu la finalul zilei de 18 iunie printr-un foc de artificii ritmat de AC/DC cu For those about to rock.
WHEN IT IS DARK ENOUGH YOU CAN SEE THE STARS.
(Ralph Waldo Emerson)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu