24 ianuarie 2010 - Săniuș la BÂRNOVA într-o iarnă cu frig mușcător

Iarnă ca asta de mult timp nu a mai străbătut zonele noastre. Un frig atât de aspru și pișcător mai că te face să te întrebi cum de rezistă oamenii munților la înălțimi cu temperaturi atât de zgârcite. Nici în copilăria mea nu cred că am experimentat temperaturi atât de scăzute, deși țin minte cum eram pusă pe sanie înfofolită ca în trupele speciale.

Însă nu se poate doar să te plângi de frig (deși românului îi este specific să se tot caine: mai întâi că nu mai sunt ierni ca înainte și după aceea că iarna este mai ceva ca înainte!), nu se poate să nu apreciezi totuși că iarna cam asta înseamnă: zăpadă, frig, ceai cald, haine groase, aburi pe gură, mănuși, calorifer/sobă/mâna caldă a altcuiva, gheață și...o doză de ludic.

Mă uit la cele două turturele, locatare convinse ale crengilor copacului de lângă geamul meu, alintate și hrănite cu grăunțe de la țară (împreună cu o armată de vrăbii gălăgioase, pe care nu le alungă, ci le tolerează cu mult calm): rezistă stoic, nu se despart, una dormitează, cealaltă veghează, se înfoaie pentru a păstra căldura și se adaptează. Lecții, lecții de simplitate!

Din liceu m-a fascinat modul de a ființa al Micului Prinț al lui Antoine de Saint-Exupery: "Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii." Asta se întâmplă poate pentru că inocența este prima pe care o pierdem atunci când rațiunea pune stăpânire pe creșterea noastră și uităm treptat să comunicăm fără piedici sau pur și simplu să ne bucurăm de lucruri mărunte. Odată cu plecarea inocenței se înjumătățește și imaginația și apare pragmatismul, restul de capacitate de visare suferind mutații. Oamenii mari alunecă într-o lume a lor de giganți, de a ajunge cineva, de interese, de griji, de probleme, de priorități real/fals necesare și uită că mai au resturi prin care pot fi conectați la ceea ce ștrumfii pricep atât de ușor. Știu că nu sunt noutăți, doar că unele lucruri îți ocupă oricum mintea oricâtă atenție le dai și te provoacă la acțiune, căci: "Nu ar trebui să emitem pretenția de a înțelege lumea exclusiv prin intelect. Judecata intelectului este doar parte din adevăr." (C.G.Jung). Minți luminate dădeau implicit dreptate Micului Prinț!

Nu e simplu să supraviețuiești într-o lume ca a noastră: ce avem la nivel de confort este plătit cu un preț prea mare sufletesc și valoric, dar ne mai putem strădui să înțelegem explicațiile Micului Prinț. (Ramona din poza este o variantă feminină a acestuia!)

Ștrumfii intuiesc cel mai bine lucrurile acestea și mă încântă să văd că renunță la calculator sau la vreo telenovelă pentru a ieși în natură (chiar dacă e mai ostilă), pentru a socializa și a marca încă un moment din acela de care îți aduci aminte zâmbind complice. Aleargă în lumea asta de mult prea devreme să piardă inocența aceea căreia îi vor duce dorul, o consideră un blestem și o slăbiciune, nu un dar și ceva de păstrat, îi conving influențele din jur că așa este bine, exact cum era în lumea mitică a satului credința lui "trebuie". Dar nu îi afectează pe toți curentul acesta: mai sunt destui mici prinți printre ei, care își îngrijesc floarea pe planetă și călătoresc în spațiu!

Ca să ajung de la gând la faptă...iarnă, ștrumfi, ludic, frig și Bârnova, adică o planetă de alb, o pârtie între dealurile păzite de un stejar impunător și o ceată de îndrăzneți (cărora trebuie să le dai imbold să stea împreună, căci altfel se fărâmițează în grupuri mici), care au lăsat acasă caloriferul și au venit cu săniile sau ceolofanul la un săniuș la plural.

Rezistența a durat cam o oră și jumătate și apoi ne-am retras la Alexăndruța acasă pentru un vin fiert și o ciocolată caldă. Timpul a zburat și sângele ni s-a încălzit, iar duminica a fost altfel față de una obișnuită! Asta căutam și exact asta am găsit!