vineri, 23 septembrie 2016

6-7 septembrie 2016 - PIATRA CRAIULUI - La Lanțuri - Creasta Nordică - Brâna Caprelor împreună cu nașii

"- Ce faci, Silviu?
- Stau cu rădăcinile în sus!"

Să fii fin(ă) este un lucru de angajament făcut între oameni frumoși, e o legătură de cursă lungă în care contează felul fiecăruia de a fi și drumurile parcurse împreună, e o buclă cu sudoare creativă presărată cu multă libertate de trăire. Atunci când ecuația primește adjective de genul ''montaniarzi'', ''fără astâmpăr'', ''spontani'', ''autentici'', (ușor) ''răzvrătiți" alegerea unor nași (pentru asemenea fini!) se asociază instantaneu cu (ne)firescul. Cine ar fi putut să se potrivească stilului nostru liber, hlizit și cu drăgan cât lumea? Cine s-ar fi riscat să nu mai scape de-acum încolo de ture la munte (și în Ungaria!) anunțate cu câteva zile înainte? Cine ar fi putut accepta să ne fie nași și să viseze înălțimi într-un mod crescător, vital și de neînțeles pentru ceilalți, așa cum o facem noi doi de 4 ani încoace? Cine ar fi fost dispuși să ne povestim călătoriile până la epuizare și să plănuim incursiuni nebunești ca niște copii obraznici pe care doar drumul îi poate potoli (temporar) în neastâmpărul lor? 

Doar Anca și Mark puteau fi în ipostaza de nași pentru o pereche de fini ca noi, deoarece nășia lor s-a împletit firesc la calea noastră, iar momentul logodnei de la Ciocârlia din Bucegi a făcut deschiderea naturală spre legătură strânsă, hlizită și doldora de pasiuni comune (și diferite!) dintre noi.  

...să fii naș(ă) de fini montaniarzi înseamnă să ai (ne)răbdare cu ei și să încerci (fără speranța de a reuși!) să îi înveți căile drepte, căci pe cele abrupte te duc ei...Trebuie să fii conștient(ă) că există riscul de a crește considerabil ritmul bătăilor inimii părinților tăi dacă accepți să te asociezi cu asemenea fini pentru că orice dovadă a hălăduirilor împreună cu ei poate fi motiv pertinent de încuiat în casă pe termen nelimitat. Și dacă întrebi cu ochii blânzi - Când e următoarea tură? - în timp ce parcurgi deja un traseu, este simptom clar că suferi de montaniardită cronică și ești iremediabil câștigat de pietroși. 

Atunci când pasiunea pentru munte înmugurită crud își găsește lumină-apă-pământ la discreție la doi pași, nașii o pot crește într-un an cât alții în zece și nu prea există cale de întoarcere la lejereala de dinainte, ci doar avânt către creste și căutări de dialog consistent marcat de cuvinte precum refugiu, bocanci, cabană, traseu, Valea Urșilor, cort (cașalot), sac de dormit, ăți, vârfMetallica, frontală, Ton, briceag, primus, șufă, legume deshidratate, polar (de curat!), măcriș. Cum nașii noștri sunt de calibru și au parcurs deja trasee de dificultate crescătoare alături de noi, trecând de la liga munților de mijloc (Bistricioru, Ceahlău, Ciucaș, Hășmaș, Giumalău) la tabăra celor serioși (Rodna, Bucegi, Făgăraș), le-am oferit un cadou de nășie de neuitat: NORDICA Pietrei Craiului în primele două zile de lună-de-miere-montană!





Povestea este palpitantă și a meritat să se așeze în mintea și în sufletul meu timp de mai bine de o lună pentru a se coace în detalii și în concluzii! În dimineața zilei de 6 septembrie ne-am trezit la Cabana Plaiul Foii, ne-am înființat lângă Uliul Negru și ne-am triat lucrurile pentru traseul de creastă, Silviu a improvizat un work-shop de organizat rucsacii pentru o tură de o asemenea anvergură și, în jurul orei 11.30, am purces la drum. Salvamontistul Fluieriță ne-a făcut un scurt instructaj și ne-a dat niște sfaturi utile, după care ne-a semnalat unda verde de plecare, pentru că deja eram în întârziere cu timpii. Am mers vreo 2 ore și jumătate prin pădure, de-a lungul firului apei, după care am ajuns la Refugiul Șpirlea, unde am făcut o pauză de odihnit umerii și de savurat o plăcintă luată de la Cabana Plaiul Foii. Nașul era fascinat de sălbăticia naturii, de trecerile de la un etaj de vegetație la altul și nu înțelegea graba lui Silviu de a ajunge la cheatră pentru a respira muuunteee cu bocancii (aceia de 2.600 m!) și cu plămânii turați la maxim! Nu a durat mult și ne-am izbit frunțile de peretele stâncos al Pietrei Craiului și nășeii noștri au fost secerați de grozăvenia monstruoasă din fața lor: "Uăi, băiete, noi urcăm acolo sus? Pe unde?".

Porțiunea de grohotiș ne-a încălzit serios mușchii, iar primele cabluri de La Zaplaz ne-au făcut cunoștință cu boltele găurite ale porții de intrare în traseul pietros de La Lanțuri. Nășica era încercată de sentimente contradictorii - fascinație și teamă, iar nășelul zburda ca o un berbec sălbatic ce și-a găsit originile. Am mers cu răbdare, ne-am înfipt bocancii în piatră și am înaintat cu grijă, cu modestie și cu inima pocnind de încântare pe pereții expuși și presărați cu cabluri de sprijin. Unele treceri au solicitat mai multă atenție din partea noastră, dar au fost parcurse cu succes și au trezit instinctul de "mai mult" în nașii noștri, cărora nu le venea să creadă că urcau matahala de munte pe care au admirat-o timp de 3 zile de la Cabana Plaiul Foii. Eu și Silviu eram în culmea fericirii că ne aflam acolo, deoarece totul avea altă noimă pentru noiîn urmă cu fix 4 ani ne legam poveștile într-una singură pe același traseu, pe creste de Crai, în muntele-nostru-Naș.  





Septembrie presupune că ziua este mai scurtă în ore de lumină. Am uitat acest lucru atunci când ne-am organizat de plecare în traseu și înserarea ne-a prins cu repeziciune la baza porțiunii de cabluri aflate dinaintea ajungerii în Șaua Grind. Până să ne dezmeticim, apusul s-a petrecut după o cortină de nori, în spatele nostru, și ne-am trezit la o jumătate de oră distanță de refugiu pe un întuneric deplin, cu frontalele activate, urcând o porțiune destul de expusă și bazându-ne pe atenție și pe instinctele activate la maxim. Deși mare parte din traseu am mers în față și am deschis drumul, acolo nu mai reușeam să găsesc marcajele în timp util, așa că l-am lăsat pe Mark în față. Niciunul din noi nu s-a panicat, am fost extrem de tari și de adunați psihic pentru a depăși în condiții de siguranță o porțiune destul de solicitantă și pe timp de zi, darămite noaptea. Confruntat cu o situație-limită Mark îl întreba pe Silviu dacă era bine pe unde mergea, deși acesta era în spate și nu vedea nimic din ce era în față, dar Mark oricum îi spunea: "Da, ok! Dar e bine pe unde am luat-o?". S-a descurcat de minune nășelul, instinctele i-au funcționat perfect și ne-a scos la liman, la Refugiul din Șaua Grind, unde am găsit 5 montaniarzi din Vrancea deja băgați în sacii de dormit și pregătiți de întâlnirea cu Sfântul Somn (Răsplătitor) de Înălțime!

Ne-am foit vreo oră în refugiu, am mâncat la lumina frontalelor, băieții au meșterit ușa bătută de vântul dezlănțuit, ne-am îmbrăcat bine pentru a ne bucura de somn în căldurică și ne-am aventurat în odihna de la 2.000 m. Dimineață, un răsărit de Crai a luminat ochiurile transparente ale refugiului și nășica a respirat ușurată că Tonul a supraviețuit nopții agitate din creastă. Ziua de munte putea începe, așa că...




......nu am adăstat prea mult în Șaua Grind și la ora 8 am părăsit refugiul. După câteva minute eram pe Vârful La Om (2.238 m), cel mai înalt din Piatra Craiului, și admiram evantaiul de munți care se dezmorțeau în căldura crescândă a dimineții. Sudica se întindea leneșă într-o parte și Nordica era tolănită în măreția ei pe partea cealaltă, iar noi ne simțeam ca niște exploratori privilegiați, cărora li s-a permis să își aducă nașii într-un ținut de înălțime desprins din poveștile cu uriași. Seninul zilei făcea experiența memorabilă și au fost câteva momente de muntă admirație și de calmă bucurie în suflet pentru că negrăitul din jurul nostru ne transmitea atât de clar că eram acasă, acolo unde zăceau cele mai bune variante ale firii noastre, încât nu puteam decât să stăm cuminți și să luăm cât mai mult din ele cu noi, în viața deasă de la poalele muntelui. Au fost nelipsite pozele de grup și selfie-ul de vârf pus direct pe internet, pentru că aveam o gașcă de montaniarzi de la nuntire care aștepta să ne vadă isprăvile cât mai repede!  





După pauza de respiro de pe vârf a început creasta serioasă! Vedeam Cabana Plaiul Foii ca o adunare de piese mici și ni se părea incredibil că am schimbat perspectiva în decursul unei singure zile. Abruptul și-a deschis cărările înguste pentru picioarele noastre dornice de piatră și am trecut porțiune după porțiune cu grijă, hrănindu-ne ființa cu tot ceea ce ne înconjura. Deși eram a doua oară pe Creasta Nordică, mă simțeam la fel de uimită și de recunoscătoare pentru meniul de minuni al zilei, iar lui Silviu îi picura încântarea în vene când își înfingea bocancii în prizele de pe stânca primitoare. Ah, viață faină de montaniard!! Vântul și răcoarea dimineții s-au potolit treptat și am trecut la haine mai subțiri, fapt care ne-a ajutat enorm la scrambling-ul făcut la trecerile de pe un vârf pe altul. Uneori, nașilor li se părea imposibil să ajungem dintr-un punct în altul pentru că nu vedeau nicio brumă de cărare, dar, pas cu pas, ocoleam unele stânci, treceam de pe o parte pe alta a crestei și înaintam încet și sigur, apropiindu-ne de mijlocul Nordicii. 





Deși a fost solicitant pentru nași și emoția întâlnirii neașteptate cu un astfel de munte le-a accelerat ritmul inimii și al mușchilor, noi, finii, i-am admirat și i-am apreciat pentru încăpățânarea de care au dat dovadă ca să traverseze Nordica acestui munte haiduc. Când am venit pentru prima dată în Piatra Craiului, eram documentați, știam la ce să ne așteptăm (cât de cât!), mintea ne era obișnuită cu planul de lucru, dar ei au fost puși în fața unei decizii de curaj (ușor nesăbuite!) și au spus Da!, după care au văzut la fața locului ce a însemnat de fapt acest Da! și și-au dat seama rapid că nu semăna cu absolut nimic din ceea ce făcuseră înainte. Piatra Craiului era incomparabil, era în liga superioară la dificultatea traseului și la porțiuni expuse și abrupte! Pe cărările lui te întâlnești cu o ipostază a ta mult distanțată de comfort și foarte apropiată de extazul unui tip de frumos meritat pe brânci! A fost ca o dragoste la prima vedere, năbădăioasă și imposibil de refuzat, iar Mark a înțeles de ce Silviu se grăbea să scape de pădure pentru a ajunge la cheatră





Aflată sub impulsul trăirii la înălțimea unui munte ce avea să îi viziteze visele mult timp de-atunci încolo, nășica a purces la The Great Opening of the Ton, înainte de triada Țimbalelor - Vârful Țimbalul Mare (2.177 m), Vârful dintre Țimbale (2.172 m),Vârful Țimbalul Mic (2.210 m). A fost un moment de adâncă solemnitate pe care l-am marcat stând în picioare și făcând poze. Nu ne venea să credem la ce nivel de merit trebuia să fim pentru a avea acces la o asemenea răsplată! Unde mai pui că tonul a fost presărat cu frunze de măcriș culese cu o zi înainte, pe traseul de coborâre de la Curmătura! Fengșui culinar de Crai! 



Zona Țimbalelor m-a luat în primire cu puțină amețeală pe unele porțiuni de coborâre și Silviu m-a ajutat cu răbdarea lui caracteristică să le depășesc, după care am revenit la ritmul meu de capră de munte. Nășica a avut și ea nevoie de puțin sprijin la unele prize, așa că Nășelul-cel-cu-picioare-de-Păsări-Lăți-Lungilă a fost pe poziții și a ajutat-o. Tare dragi ne mai sunt nășeii când îi vedem crescându-și pasiunea pentru înăltoci cu sinceritatea copiilor care descoperă că vor sta îndrăgostiți de noua pasiune tot restul vieții lor! Atmosfera creată între noi la parcurgerea crestei Nordice ni s-a părut a fi aproape sublimă, marcată de voie bună, de grijă, de răbdare, de calm, de dorința de merge împreună, nu de a face recorduri de unii singuri. Cu siguranță împărtășirea de frumos la înălțime a fost elementul de farmec! 





"Munţii sunt o lume de stâncă, o lume deosebită. Nu sunt doar o parte a planetei, ci un regat independent, insolit şi misterios, unde singurele arme necesare ca să ne aventurăm în ei sunt iubirea şi voinţa." (Gaston Rebuffat), iar cei care le descoperă și le cultivă neobosit trăiesc racordați la febra nerăbdării de a se (re)găsi pe sine pe cărările pietroase, pregătite mereu de ascultat povești și de unit firele libere ale destinelor. Țesătura vieții ți se leagă în alte sensuri atunci când muntele se activează drept o constantă a existenței tale și nu voi înceta niciodată să ridic în slăvi senzația de atemporal și de prea-plin care rodește în spațiile dominate de pietroși. Nu trebuie decât să vii o singură dată cu inima deschisă și muntele își va pune amprenta asupra ta, dacă ești destupat la minte și dornic să te cunoști în esența ta. Unele din cele mai sincere dialoguri cu tine însuți le porți pe cărări de munte, sunt locurile propice pentru a te distanța serios de tot ceea ce te distrage de la legătura autentică pe care îți ești dator să o ai cu tine.  





Daaa! O asemenea experiență montană trăită de două ori în viață: asta da minune și recunoștință! Am ajuns la refugiul de pe Vârful Ascuțit (2.150 m) și nu am stat prea mult la taclale cu fotograful care urma să înnopteze acolo pentru că soarele ne grăbea să iuțim pașii și să ajungem cât mai repede în Șaua Crăpătura. De acolo urma coborârea pe Brâna Caprelor! Nu ne-am putut abține să nu admirăm culorile din flori și am mulțumit din nou muntelui pentru generozitatea cu care ne-a răsplătit efortul și pentru faptul că a fost martor la nuntirea noastră cu 4 zile înainte, oferindu-ne un cadou de neegalat: o vreme excelentă pentru ca Domnița și Zmeul să se bucure alături de oamenii-zâmbet de un moment aparte în povestea lor! 




Grohotiș grotesc și absurd! Una din caznele infernului dantesc sigur include coborârea sisifică a pantelor muntoase super înclinate și pline de pietre fărâmicioase împrăștiate pe un pământ umed și alunecos! Ne-a muncit Brâna Caprelor de parcă eram ocnași! După ea a urmat Valea Urșilor și o întârziere care necesită un pahar pe pălincă pentru a fi povestită celor tari de inimă! Ajunși la Cabana Plaiul Foii după cea mai lungă zi de munte din palmaresul nostru de montaniarzi, am întins cortul roșu pe iarba de lângă râul Bârsa și ne-am odihnit cu tot simțul de răspundere de care mai eram în stare! Sfântul-Somn-Post-Creasta-Nordică!


"I am vitally interested in the future, because I am going to spend the rest of my life there." (Charles F. Kettering) - știm că nășeilor le-a plăcut incontestabil cocoțarea pe Creasta Nordică a Pietrei Craiului, că i-a fascinat priveliștea deschisă roată spre ceilalți munți și că sunt mândri de reușita lor! Ne-a încântat să îi nășim noi de data aceasta și ei să fie finuți și să asculte de ghidajul nostru! Nășica merită un Hangacs învechit la butoi pentru toate limitele pe care și le-a depășit, iar noi promitem să îi ținem hangul cu niște brânză, pâine cu semințe și ulei de măsline pentru a nu se simți singură într-o asemenea aventură bahică. Sfatul preotului trebuie urmat de ambele părți! Ne este din ce în ce mai clar că viitorul nostru împreună va avea multe episoade montane, ne bucurăm enorm că ne-am găsit și că am fost suficient de încăpățânați să nu permitem obstacolelor ivite de-a lungul acestui drum să ne schimbe dorința de a împleti prietenia cu nășia! Totul ține de drăgan, desigur!  





"Am încălecat pe-o șa
Și v-am spus povestea mea!
Am încălecat și pe-o roată,
Dar nu v-am spus povestea toată...
Mai lăsăm și pe-altădată!"

Niciun comentariu: