1-9 februarie 2014 - ISLANDA (VIII) - REYKJAVIK

„Cei mai buni oameni sunt toţi nebuni. 

O duc bine numai mediocrii şi cei lipsiţi de talent...” 

(F. M. Dostoievski)

Islanda este o poveste pe care nu o poţi epuiza. Este un roman fluviu care întrece până şi Război şi Pace. Este o ţară în care trebuie să ai idee cam ce vrei să faci şi să vezi pentru că nu îţi permite să descoperi la faţa locului decât foarte puţine. Este un loc pentru maratonişti în ale călătoriei, dispuşi să se adapteze la condiţii, la vânt, la orele puţine de lumină, la schimbări bruşte de vreme, la decizii de întors din drum, chiar dacă nu mai aveai mult şi ajungeai la destinaţie. Este şi un rai natural şi divers, făcut din încleştări, din presiuni, din frumuseţe dură, care te învaţă regulile de început ale configuraţiei Pământului. 

REYKJAVIK este capitala cea mai nordică din lume. Potrivit Landnamabok (Cartea Întemeierii Islandei) colonistul norvegian Ingolfur Arnarson a fost impresionat de natura din aceste locuri şi a întemeiat în 871 e.n. o fermă, botezând locul “Golful care fumegă”. Nu am găsit grandoarea capitalelor europene, dar am fost cuceriţi de cochetăria centrului istoric, de casele din lemn îmbrăcate în tablă colorată, de Lacul Tjornin, de ţărmul Atlanticului şi de o intensă activitate urbană. Destul de mică pentru a asigura intimitate, dar îndeajuns de sofisticată încât să nu devină monotonă, capitala Islandei are un farmec aparte şi emană o energie neobişnuită, alimentată poate de forţele naturii care modelează pământul islandez şi de firea fermă a locuitorilor săi, urmaşi ai coloniştilor vikingi care s-au înstăpânit aici, acum aproape 1.150 de ani. Cu toată zona de coastă expusă vânturilor puternică în timpul iernii, în Reykjavik plouă 213 zile pe an, iar primăvara predomină zilele însorite. Noi am prins o zi senină, cu nori pregătiţi să ne dezvăluie cerul, cu un vânt potrivnic scosului nasului din fular: am dat ocol Corabiei Vikingilor înfofoliţi în hainele de munte şi am admirat frumuseţea scheletului navei care păstra amintirea iuţimii variantelor sale reale.

Nu am dedicat zile speciale capitalei, căci am fost interesaţi de aurora boreală şi de ciudăţeniile şi superlativele naturale ale Islandei. Nu am vizitat muzee, dar am fost uimiţi de arta contemporană prezentă în public, de arhitectura futuristă combinată cu cea clasic-geometrică, de îndrăzneala în inovaţie sculpturală şi de diferenţele dintre casele oraşului şi cele din restul ţării. Locuinţele islandeze din zona limitrofă capitalei semănau cu cele ale vikingilor în câteva aspecte. "Casele tradiţionale ale acestora aveau formă de barcă, pereţii exteriori din fâşii de gazon, numite strengur, şi partea de jos din bolovani. Acoperişul, tot din strengur, era susţinut de două rânduri de stâlpi. Locuinţa, formată dintr-o singură încăpere avea în mijloc o vatră şi locuri de dormit aliniate de-a lungul pereţilor. Este greu de imaginat o arhitectură mai armonioasă cu natura decât cea a caselor vikinge care par crescute din pământ." În hălăduiala noastră prin Islanda am văzut astfel de construcţii, pitite la nivelul solului, anexate fermelor, chiar dacă locuitorii nu mai foloseau strengur, ci beton şi piatră, pentru că acela nu putea fi utilizat pentru clădiri înalte şi rezistente. 

HALLGRIMSKIRKJA a fost ceva obligatoriu de văzut! Prima poză este luată de pe internet pentru a avea o idee integrală despre arhitectura ei. Am fost să o vedem în prima seara, imediat după ce ne-am cazat, dar nu am revenit la ea în timpul zilelor următoare. Este cea mai mare biserică din Islanda, ridicată între 1945 şi 1986, după proiectul arhitectului Gudjon Samuelsson, care a vrut să surprindă prin aspectul ei o salvă de lavă sau un gheizer, simboluri ale peisajului islandez. Ni s-a părut absolut impresionantă!

Chiar lângă biserică erau restaurante, o şcoală, locuinţe, parcări, toate construite într-un stil decent şi simplu, exact ca modul lor de trai. Speranța de viaţă a islandezilor este de 81 ani, poate datorită alimentației specifice, căci mănâncă mult pește, atât proaspăt, cât și foarte bine uscat. Locuitorii acestei mici țări sunt numărul unu la pescuit industrial şi, pe lângă pescadoare, folosesc și undițe cu fire lungi și de 16 km, care au 20.000 de cârlige, sunt interesaţi de cod şi hering (au avut şi un scandal cu vecinii pe problema pescuitului de cod şi au ieşit câştigători - vorbim de conflict cu Anglia şi Norvegia!). În seara aceea am intrat cu Silviu la un supermarket şi am văzut preţurile în coroane islandeze şi în euro: băutura era cea mai scumpă şi cea mai slabă în grade din toată Europa pe care am văzut-o noi până atunci. Viciile sunt costisitoare şi atunci eşti nevoit să te păstrezi sănătos, căci...da, şi ţigările sunt la fel de scumpe! Ne-au plăcut la nebunie oamenii, mentalitatea, atitudinea bună faţă de muncă, curajul de a se integra în acea natură potrivnică de multe ori şi fermitatea de a nu se integra în locuri care nu li se potrivesc. Amândoi am apreciat atitudinea faţă de Europa: islandezii au ales să îşi ia soarta în propriile mâini şi sunt gata să servească drept exemplu despre cum poate funcţiona o lume ca a lor cu multă muncă, muncă şi iar muncă! 

Islandezii sunt singurul popor care încă mai vorbește o limbă străveche, a vikingilor, şi se mândresc din plin cu faptul că pot citi cu ușurință texte scrise de vikingi în urmă cu mai mult de 1000 de ani. Scriu multă literatură şi...au cel mai solid mod de promovare al ţării din câte am văzut eu până acuma. Mesajele din avion erau grăitoare şi nu mă pot abţine să nu le pun în postare, pentru că spun multe despre perspectiva pe care o au asupra acestei industrii a călătoritului care le aduce venituri substanţiale şi îi face cunoscuţi în lume, mai ales că pun accent pe autenticitate, nu pe copiere seacă de brand-uri împrumutate!

În Keflavik, în aeroport, am găsit aerisire, profesionalism, rapiditate şi citate din scriitori islandezi, căci Reykjavik este o capitală a literaturii inclusă în Patrimoniul UNESCO. Apusul de la ora 17 ne-a umplut sufletul de dor şi ne nostalgie! Deşi ne desprinseserăm de puţină vreme de Islanda, şi eu şi Silviu aveam o puternică senzaţie că aveam să ne întoarcem, că picioarele noastre aveau să mai hălăduiască printre bolovanii şi gheţurile acestei insule! Ne trebuie doar sănătate, răbdare, încredere şi...resurse! 

„Vorbele au, unele, darul să schimbe lumea şi puterea să ne mângâie şi să ne şteargă lacrimile. Unele vorbe sunt gloanţe, altele sunt sunete de vioară. Unele ajung să topească gheţurile care ne înconjoară inima, pe altele le trimitem să ne salveze, grăbite, ca pe cohorte de călăreţi, când zilele sunt potrivnice şi nu mai ştim dacă mai trăim sau am murit deja.” (Jón Kalman Stefánsson). Trebuie să citesc literatură islandeză, căci, dacă aşa de taaaare ne-a plăcut ţara aceasta, sigur nu ne vom simţi dezamăgiţi de continentul format de scriitorii ei!