miercuri, 31 octombrie 2012

26-28 octombrie 2012 - GURA HUMORULUI: excursie cu ştrumfii la Parc Aventura, Salina Cacica, Bucovina şi 5 mănăstiri, Cetatea Sucevei - în plină toamnă!

Cu o săptămână înainte de plecarea în excursie, citeam undeva aceste cuvinte cu tâlc ale Oanei Pellea: "Mie mama mi-a spus un lucru extraordinar în ultima zi a trecerii ei pe Pământ: Să nu uiți că viața e pe zile și fiecare zi are povestea ei. Faceți-vă povestea frumoasă ca, la finalul vieții, să aveți mii de povești care, dacă sunt frumoase, înseamnă că ați trăit o viață frumoasă." E o adevărată provocare de multe ori pentru tine ca om mare să menţii acest lucru prezent în viaţa ta, darămite să îi înveţi pe ştrumfi să facă la fel: uneori parcă e mai simplu şi mai firesc în lumea lor de-o şchioapă, dar alteori e o adevărată luptă cu morile de vânt. 
***Mulţam fain, Ştefan, pentru fotografii!


Da, cred în continuare cu sporită încăpăţânare că ştrumfii trebuie expuşi frumosului, că exemplul sănătos îi poate inspira, că trasul de mânecă poate da o direcţia unora din ei, că învăţatul strict pe băncile şcolii nu este suficient, că mişcarea e o componentă obligatorie în creşterea lor, că noi, cei mari, obosim de multe ori, dar, după ce ne odihnim, trebuie să mergem mai departe cu ei! Sufăr, probabil, de "o dragoste" pentru meseria aceasta, care e din ce în ce mai greu de practicat fără a te simţi sufocat într-un sistem plin de hârţoage, de un dezinteres crescând al elevilor pentru cunoaştere, de o percepţie semi-lucidă a realităţii de către părinţi: dacă nu aş vedea şi roade, nu aş mai irosi energia! Gigi - cu o jumătate de inimă tomnatică - şi Ioana - cu ochiul închis complice - sunt dovezi clare ale faptului că unele "insule" din generaţiile tinere merită efort direcţionat spre ele!  



Anul acesta a fost mai dificil cu excursiile cu ştrumfii. De obicei, reuşesc să pun la cale două în fiecare an şcolar - una în primul semestru, toamna, şi a doua în semestrul al II-lea, primăvara - dar, după incursiunea la munte în Ceahlău cu 50 de ştrumfi din octombrie 2011, în aprilie nu mi-au mai ieşit planurile, oricât de căpoasă am fost. Pentru excursia de atunci s-au strâns 23 de ştrumfi şi, pentru intenţiile mele extrem de ambiţioase (că nu se poate altfel!), erau necesari minim 35, deoarece Sibiul e cam departe de Iaşi şi costurile pentru 4 zile de plecare nu sunt chiar floare la ureche. Am fost dezamăgită în aprilie, cei 23 de ştrumfi la fel (unii au plâns, of!), dar nu am renunţat şi în octombrie am reluat planurile: munţii Vrancei, traseu prin Cheile Tişiţei, Cascada Putna, Păstrăvăria Lepşa, Mănăstirea Lepşa, Rezervaţia Focul Viu toate s-au închegat într-o nouă provocare de 3 zile. Dar, după cum se vede din pozele de jos, de la Codrii Paşcanilor, am întâmpinat din nou unele piedici...




...am fost la limită cu numărul de ştrumfi şi colegii mei, prof. Alin Ţugurlan cu prof. Vasile Papaghiuc, m-au sfătuit să mutăm destinaţia mai aproape şi să ne descurcăm cu resursele mult mai bine, mai ales că depindeam şi de vreme. Zis şi făcut! Au fost 32 de ştrumfi, ne-am încadrat foarte bine în cheltuieli, am acoperit şi intrările, dar am mutat destinaţia la Gura Humorului. Iniţial am cam strâmbat din nas, căci nu mi se părea aşa ofertantă zona faţă de Vrancea, dar mi-am amintit că acolo este un Parc Aventura, al doilea după cel de la Braşov, unde am fost cu cinefilii mei montaniarzi în decembrie 2011, revenind după tura de recunoaştere din Piatra Craiului. Parc Aventura şi Salina Cacica au devenit ţintele excursiei şi am reuşit să îi conving pe ştrumfi să fie încântaţi de noua locaţie, povestindu-le de adrenalina care îi aştepta în Parc Aventura. Unii chiar îşi doreau să nu se mai întâmple ceva şi să revenim la planul cu Vrancea, să rămână varianta cu Gura Humorului şi...s-au rugat bine!




Pozele încep să arate cam care a fost atmosfera şi a fost o decizie bună până la urmă. Îi felicit pe colegii mei pentru idee şi pe mine pentru că am agăţat Parc Aventura de argumente şi am plecat toţi cu inima entuziastă pentru ce ne aştepta. Desigur, muntele rămâne prioritar în sufleţelul meu, dar cu ştrumfii prefer variantele care se pot realiza, fără a forţa situaţiile inutil: asta nu înseamnă că nu pot reveni anul viitor la planul ce nu a ieşit de data aceasta! Am făcut o oprire la Muzeul Apelor din Fălticeni: extrem de bine organizat, cu o ghidă cam grăbită, dar cu drag de ştrumfi, cu acvarii, cu diorame, cu un glob pământesc imens, unde dna prof. Lidia Papaghiuc a ţinut o mică demonstraţie de geografie aplicată! Gigi îmi spunea că tare bine înţelege un elev când i se explică în mod direct, pe văzute, cu logică asociativă - Dna Lidia, v-aţi pricopsit cu un 10 de la ştrumfi!



Următoarea oprire a fost la Cetatea Sucevei, unde mai fusesem în aprilie 2010. Încă se lucrează la restaurare, se văd clar delimitările dintre zidurile vechi şi cele adăugate pentru a se realiza o imagine completă a construcţiei, spaţiile specifice sunt numite prin plăcuţe şi, probabil, în timp, va ajunge să fie organizată exact cum este Cetatea Neamţului - cu muzeu, ghid, informaţii puse pe tablouri, ca să obţii impresia de intrare într-o zonă de Ev Mediu românesc printr-o punere în temă la nivel de detalii de atmosferă, nu doar de aşezare. Noi am salutat podul de acces spre Poarta Ştefan cel Mare, căci cetatea era una de scaun, era o reşedinţă, ne-am cocoţat pe ziduri şi am respirat toamna călduţă dintre ele.




Fără puţină hălăduială prinsă în poze parcă nu te poţi numi "călător"! Ştrumfele mele purtătoare de însemne evidente pe hanorace - Sibel, Flori şi Ioana - au încercat emoţia scenei, ca un veritabil trio de zgubilitice, încercând simetrii, paşi de dans, inimioare din mâini şi hlizindu-se în stil superlativ. Au stat cu mine în Ceahlău, la Cabana Fântânele, şi acum au cerut expres să continuăm tradiţia (înainte de plecarea din Iaşi, mama lor mi le-a încredinţat cu specificaţia - Dumneavoastră le sunteţi mamă! - sună foarte familiar de la tatăl lui Gigi, dar dânsul punea o dublă responsabilitate pe umerii mei: şi mamă şi tată!): după o tentativă de "dezertare" din partea lui Flori şi a lui Sibel la o altă cameră, la pensiunea unde am fost cazaţi, au revenit la matcă, pentru că le era muuuult mai bine! 




Tare ochioasă a mai fost toamna în aceste zile! În primele două, căci în a treia frigul a cam muşcat de noi. Pentru o ieşire tomnatică, Gura Humorului şi împrejurimile s-au dovedit a fi o alegere foarte inspirată, căci cromatic nu se poate să nu fii încântat de revărsarea de galben, ruginiu, verde de conifer căpos, mai ales dacă soarele vine să gâdile culorile şi să îţi mângâie obrajii. Ştrumfa de Sibel ne-a arătat săritura la soare, ca antrenament pentru fotbalul din Salina Cacica, către care ne-am îndreptat însoţiţi de umbrele noastre călătoare. Entuziasm? Gigi exprimă clar cum stau lucrurile, dacă există îndoieli!   




La Salina Cacica (a treia în care intru - după Salina Praid şi Salina Turda) am coborât în mină pe foarte multe trepte, am străbătut galeriile luminate, am admirat sculpturile în sare, altarul ortodox şi pe cel catolic, sala de dans şi ne-am oprit vreme de mai bine de o oră la...



...terenul de sport. S-a încins un adevărat meci de fotbal cu două echipe coordonate de Ştefan şi prof. Alin Ţugurlan, fetele doritoare au fost integrate şi au jucat cot la cot cu băieţii, iar eu cu Gigi am fost fotografii angajaţi fără plată. Toţi jucau cu multă patimă, fetele prindeau din zbor cam ce trebuiau să facă (Flori a dat un gol din lovitură de la 11 metri şi a spus că vrea să mai joace pe poziţie de "penaltieră"!), unii se vedeau doar pe ei (Alexandru), alţii aplicau tactica "în echipă" (George), iar eu cu Gigi ne feream de mingile care avansau spre locurile unde stăteam să prindem unghiuri bune pentru poze. Ne făceam mici, ne lipeam de pereţi ca nu cumva să inoportunăm: se urla, se striga despre cum să se coordoneze jucătorii şi la goluri era nebunie totală! Echipa lui Ştefan a bătut cu 8-2, dar mie mi-a plăcut foarte mult faptul că toţi au făcut ceva absolut deosebit: au jucat fotbal în subteran, în salină!




Toamna ne-a dus de mână mai departe, spre Mănăstirea Gura Humorului, ultima oprire înainte de cazare. Am vizitat lăcaşul de cult, am urcat în turnul de lângă el, am admirat pictura exterioară, despre care aveam să primim mai multe detalii la Voroneţ, Moldoviţa şi Suceviţa, în următoarele zile de excursie, şi apoi mi-am aranjat omuleţii în poziţie şezândă la peretele viu pentru...poza de grup! 



Cazarea a fost la Pensiunea Casa Marion de lângă Mănăstirea Gura Humorului. Trebuie să îi mulţumesc lui Alin pentru efortul depus la excursia aceasta în etapa ei de pregătire, căci a stat multe ore căutând o cazare după ce planul cu Vrancea a picat, s-a strofocat să iasă foarte bine din acest punct de vedere, iar domnului Vasile îi mulţumesc pentru revenirea în forţă cu treburile în excursia propriu-zisă, cu traseul şi ordinea obiectivelor. Recunosc faptul că m-am relaxat cu ştrumfii în aceste 3 zile: am muncit mai mult înainte, la adunarea lor şi la fixarea detaliilor, căci nu degeaba am găsit eu băieţii cei mai faini din şcoală ca să fac astfel de incursiuni! La pensiune ne aştepta o minge blănoasă cu ochi, extrem de energică, care, desigur, a devenit alintătura grupului!



După ce s-au cazat, şi-au tras sufletul şi s-au pregătit, ştrumfii au coborât la promisa distracţie de seara. Eram răcită şi nu pot spune că am fost la cotele mele obişnuite de dispoziţie pentru dansat, strigat, tras de timizi să intre în joc, dar s-au descurcat de minune, au transpirat pe rupte, s-au mai foit între camere şi locul de petrecere, şi-au trimis ocheade după preferinţe şi s-au retras după miezul nopţii la continuarea socializării. Au  mai exagerat, căci nu se putea altfel, iar domnii profesori au luat măsuri de potolire, dar totul a fost în nişte limite rezonabile, au înţeles de vorbă bună sau de încuiat în camere şi aşa am ajuns în a doua zi de excursie, când era planificat mult-aşteptatul Parc Aventura.   



Dimineaţa a debutat cu micul dejun şi cu o joacă de frământare a blănosului pe leagănul din curte: eram eu, Ştefan şi Gigi şi apoi s-au strâns pe lângă noi şi ştrumfii din clasa a V-a B, alintând de zor căţelul ce nu se mai oprea din adulmecat pentru seducerea publicului şi obţinerea vreunei răsplăţi...gastronomice! Când în peisaj a apărut o pisică speriată, spectacolul a fost complet: blănosul nostru o muta de colo, colo, ca şi cum ar fi fost un ghem, trecea peste ea, o motiva să nu mai fie aşa ursuză, dar nu era receptivă la sugestiile lui. S-a întors spre noi să culeagă toată atenţia, în timp ce râdeam de cât de haioşi erau!




Am lăsat blănosul cuminţel acasă şi ne-am pregătit de plecare spre Paaaaarrc Aveeeentuuuura!!! Ardeam de nerăbdare, îmi trecuse temporar şi răceala, încă vorbeam gutural, dar nu mai conta:  aveam să îi duc pe ştrumfi la o experienţă de zile mari şi asta mă făcea tare bucuroasă de la început de zi! Domnii profesori nu aveau habar ce îi aştepta, dar aveau să afle în scurtă vreme!


Sunasem cu o săptămână înainte şi făcusem o rezervare pentru grupul nostru, eram primii veniţi, la ora 10, când se deschidea Parcul. Am apreciat grija şi profesionalismul celor care lucrau acolo, oameni îndrăgostiţi de munte, de mişcare, de adrenalină, pe care îi adulmeci de la o poştă ca fiind dintr-o bucată şi care îţi dau senzaţia de securitate într-un astfel de loc. De data asta nu mai eram singură cu omuleţii mei de munte, ci aveam un grup consistent de ştrumfi şi siguranţa lor era principala mea preocupare. Pregătiţi de aventură pe traseele dintre copaci? DESIGUR!! 



Urmează 5 poze ilustrând practic cei 5 paşi mari pe care trebuie să îi urmezi în Parc Aventura: 1 - echiparea cu ham, asigurări şi dispozitiv pentru tiroliană, 2 - ascultarea cu mare atenţie a instructajului ce trebuie aplicat la sânge pe trasee, 3 - urcarea pe platforma de start cu zâmbetul pe buze şi curiozitatea în buzunar, 4 - parcurgerea cu plăcere şi atenţie a traseului ales (galben, verde deschis, verde închis, albastru sau roşu: crescătoare ca dificultate!), 5 - relaxarea pe tiroliană cu mintea doldora de imagini şi inima plină de senzaţiile încercate. Complicat? Nu mai mult decât este orice provocare!





Spre marea mea încântare, ştrumfii s-au comportat excelent: au fost atenţi, au folosit asigurările, şi-au adaptat forţele traseelor alese, au strigat unii la alţii, s-au simţit bine şi le-a plăcut la NEBUNIE! Majoritatea a făcut traseul galben şi verde deschis, adică traseele de bază, alţii s-au aventurat spre următoarele, iar multora le-a dat bătăi de cap traseul 4, cel albastru. Eu cu Ştefan şi cu Gigi am început cu traseul al 2-lea, apoi l-am făcut pe al 3-lea şi am încheiat cu surle şi trâmbiţe cu al 4-lea. Mi-a plăcut atât de mult să îi iniţiez pe dragii mei prin aventurile de prin copaci, să îi dăscălesc puţin la tiroliană, să urlu a veselie la cei de pe alte trasee, să râd cu Gigi de cum se clătinau copacii atunci când venea Ştefan pe tiroliană, de cum se îmbrăţişa ea cu brazii-suport, de cum mergeau profesorii cu mare grijă şi de câtă energie era descătuşată în întregul parc. O experienţă absolut superbă!!


Am stat două ore agăţaţi prin copaci precum maimuţele. Am trăit adrenalina de pe traseul 4, unii s-au mai împotmolit şi au fost retraşi din traseu la solicitarea lor, (alţii, deşi au solicitat, nu au fost ascultaţi şi...bine li s-a făcut, căci au dovedit că pot până la urmă!), Bogdan a rămas agăţat în ham pentru că era prea scund să ajungă la obstacole (a aşteptat liniştit şi relaxat să fie coborât în timp ce noi, ceilalţi, ne chinuaim de zor să dovedim scările ce se mişcau!), Alin şi Gigi aveau programate discuţii serioase cu mine la capăt de traseu, dar s-au răzgândit între timp, iar 5 dintre ştrumfi au făcut toate cele 5 trasee! Am fost mândră după cele două ore în Parc Aventura de modul cum s-au comportat, atât oameni mari, cât şi mici, şi se vede după feţele lor că nu eram singura cuprinsă de această stare!


Ştrumfa mea, Gigi, a trăit intens toată experienţa, iar Ştefan a inclus excursia în programul lui destul de aglomerat: mă bucur enorm că a reuşit să prindă primele două zile şi apoi să revină la treburile lui fotografice serioase. Ne-a prins în imagini bucurându-ne de toamna revărsată în colţ de frunze, agitându-ne vesele prin decorul atât de plăcut paşilor, cu foşniri sub ei, încât îţi venea să te tot îndrăgosteşti când de anotimp, când de noi. De fapt, de ce nu de toate, că tot suntem un trio adorabil?





Autocarul fusese lăsat lângă Pârtia Şoimu, unde iarna este o agitaţie serioasă, iar în restul anului lumea este interesată de telescaun. Mulţi ştrumfi nu fuseseră în viaţa lor cu aşa ceva, în consecinţă l-am inclus în programul nostru pe nepusă masă şi ne-am cocoţat în vârf de deal, duşi lent de scaunele agăţate de firele întinse. Se vedea copleşitor de frumos de la înălţime: atâtea tonuri de ruginiu te lăsau mut de admiraţie, iar ciocolata Tibi împreună cu biscuiţii Gran Cereale au mers de minune la altitudine. Desigur, nu îl pot uita pe Alexandru-Ion de încălzire al lui Alin: deşi la instructaj specificasem că nu este voie cu nimic bahic la cazare, cu Nimic, nimic!, el cu dl Papaghiuc s-au adaptat - nu eram la cazare, ci în mijloc de natură, deci era permis, aşa că am încălcat şi eu regula căci aveau dreptate! Yabris a avut grijă să îi "pârască" pentru a se şti că şi cei mari sunt de multe ori copii şi trec peste reguli - Slavă Domnului! 




Dacă urcarea cu telescaunul s-a făcut în pachete de câte patru, coborârea a fost în dublete, eu fiind cu Gigi şi Ştefan cu Ioana. Am tras toamna de braţ lângă noi şi bocănceii nu au scăpat de imortalizare la altitudine suspendată: nu am făcut discriminare şi am inclus ambele posesoare de bocanci în poze, echipa din spatele nostru a fost mai zgârcită, dar ne-a arătat clar cine trăieşte pe picior mai mare! 




A doua zi s-a încheiat cu un foc de tabără din categoria "pălălaie", noi lăsându-ne purtaţi de căldură şi de limbile sălbatice dintre vreascuri. Domnul proprietar al pensiunii a pregătit totul pentru noi, am mers cam un kilometru spre pădure şi acolo am asistat recunoscători la întregul spectacol. Luna plină ţinea hangul din locul ei de pe cer şi ne dogoreau obrajii de la căldură. Ştrumfii nu prea se descurcă la capitolul cântece, nu prea ştiu să mulţumească decât timid la astfel de gesturi, mulţi le consideră ca şi cum sunt normale, dar trebuie învăţaţi că nu este aşa, că orice lucru gratuit făcut de altcineva pentru tine merită din plin aprecierea ta, mai ales dacă vine asociat cu o mare doză de efort.





A treia zi, după peripeţiile nocturne (Costel a adormit în cameră cu uşa încuiată, iar Bogdan şi Sebastian au venit să doarmă la noi), toamna a fost nevoită să primească un oaspete din zona iernii: ffrrriiigul! Am servit micul dejun, am mulţumit gazdelor extrem de primitoare şi ne-am îndreptat spre ultimele popasuri din excursia noastră: La Palma şi la mănăstirile incluse în program.


Voroneţ (a doua zi), Moldoviţa, Suceviţa, Putna au fost celelalte patru mănăstiri bucovinene vizitate, adăugându-se Mănăstirii Gura Humorului văzută în prima zi. Am avut parte de ghizi la Voroneţ, Moldoviţa şi Suceviţa: am aflat că la intrarea în aceste mănăstiri este pictat calendarul, că pe peretele din exterior al Voroneţului se află genealogia lui Iisus, că scena Judecăţii de Apoi este plină de motive populare specific româneşti, că totul este autentic, păstrat şi transmis, cu excepţia acoperişurilor care au fost recondiţionate pentru a se proteja cum trebuie pictura de pe exterior. La Moldoviţa am văzut Mărul de Aur, un premiu decernat de francezi pentru calitatea de unicat a acestor 5 lăcaşe de cult, iar maica-ghidă ne-a povestit despre Petru Rareş, străbunicul lui Ştefan cel Mare, care a ctitorit mănăstirea, dar este înmormântat la Probota, prima lui construcţie de acest tip. La Putna ştrumfii au văzut mormântul lui Ştefan cel Mare şi la Suceviţa am avut parte de o expunere detaliată referitoare la Scara Virtuţilor de pe peretele exterior. Tare multă lumină se face în minte atunci când ai parte de o contextualizare şi de o explicare asociată imaginilor şi...chiar sunt frumoase şi tihnite aceste locuri! Nu sunt de acord cu taxa de intrare în ele, căci este ca şi cum ar trebui să îmi cumpăr dreptul de a vedea casa lui Dumnezeu care este liberă prin definiţie pentru oricine vrea să intre în ea, atâta vreme cât eşti decent şi respectuos, dar suntem mundani şi extindem lucrurile lumeşti dincolo de limitele lor!




La Chilia lui Daniil Sihastrul am ajuns pe un frrigg de toată frumuseţea, nu prea voiam să mai merg, dar a trebuit şi nu mi-a părut rău deloc. Ne aştepta un om bătrân, ne-a spus despre Daniil Sihastrul, ne-a ţinut o mică predică despre alegerile noastre în viaţă şi cum să le facem cu inima şi conştiinţa împăcate, cum să nu ne lăsăm tentaţi de iluzii trecătoare şi să trăim frumos, pe o cale cât mai dreaptă, căci strâmbul doar spre strâmb duce. "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană" (filmul Filantropica) mi-a amintit Ştefan când i-am povestit, am fost impresionată, aproape ne-au dat lacrimile când i-am spus să îi dea Dumnezeu linişte în inimă şi să se regăsească pe sine. Nu ştiu dacă era un rol sau era adevărat şi nici nu mă interesează: aleg să cred în cuvintele lui şi restul ţine de Cel de Sus!



Aventura noastră s-a încheiat duminică seara. Au fost 3 zile frumoase, tihnite, călduţe, cu ştrumfi care vor deja să se înscrie în excursia de la Sibiu, din aprilie, îşi fac planuri de a strânge bănuţi de Sărbători, de a merge cu colinda, de a face înţelegeri cu părinţii. Nu renunţ la incursiunea la Sibiu, mă apuc din nou de ea atunci când începe semestrul al II-lea! 
Am făcut o investiţie de încredere într-un ştrumf, Sergiu, care a rămas corigent la română în clasa a V-a, a trecut examenul în august, mi-a promis că se cuminţeşte şi se ţine de treabă în clasa a VI-a. L-am condiţionat înainte de a pleca în excursie, diriginta lui nu a fost foarte încântată de decizia mea, dar am ales să cred că poate să se ridice la nivelul aşteptărilor mele. Sergiu a făcut toate cele 5 trasee (împreună cu Lorena, Adrian, Bogdan, Vlad) şi a fost un exemplu pentru toţi în Parcul Aventura! Îl vedeţi ochios, victorios ca un Rambo în mijlocul nostru: poate nu trage el aşa tare la şcoală, dar cu astfel de gesturi de încredere poate fi îndreptat spre ea! Vrea să meargă şi la Sibiu, dar trebuie să îi găsesc o condiţionare bună, legată de şcoală şi de citit. Se va achita de ea? Eu cred că va încerca din răsputeri! Ştrumfilor le place să fie vitorioşi în ceea ce îşi propun, iar noi, cei mari, ştim asta: trebuie doar să vedem care e mai deştept şi mai rapid în fixarea regulilor jocului, pentru ca el să fie cu foloase de ambele părţi! 



10 comentarii:

Georgiana Zaharia spunea...

Încă o excursie din categoria "AWESOME" (organizată de Daniela Abageru, of course!) la care am avut ocazia să particip!! Sunt sigură că pentru ei această excursie a fost ca "Apusenii" pentru mine şi încă se mai vorbeşte despre ea pe holurile şcolii şi se va mai vorbi şi de aici în colo!! O să presupun ca cel mai des cuvânt rostit e "aventura", cu toate că ştiu sigur că mintea lor acolo a ramăs, la traseele din copaci, "înhămaţi" şi entuziasmaţi la maxim. Dar o sa vorbesc cum s-a văzut de la fereastra mea, pentru că au şi ei datoria să povestească lucrurile aşa cum le-au perceput fiecare, din câte am înţeles. Pentru mine a fost o ieşire din categoria "Hai să!", anunţată cu câteva zile înainte şi însotţită de o precizare pe care am luat-o tare în serios, venind de la profă (normal!) - "Nu se acceptă un refuz!". Recunosc că cel mai mult am aşteptat şi eu ca şi ceilalţi ştrumfi Parcul Aventura şi Salina Cacica, pentru că mănăstirile deja le vizitasem în anii precedenţi. Vineri, 26 octombrie eram deja în autocar pornind într-o altă aventură alături de dragii mei profesori de la fosta şcoală şi alţi 32 de ştrumfi nerăbdători pentru weekend-ul ce se anunţa. Mă uitam la ei cu mare drag şi îmi aduceam aminte de copilaria mea pe băncile din 24 şi de excursiile de care am avut parte şi pe care le aşteptam cu lunile. Ajunsi la cazare, am fost primiţi de o gazdă tare faină, într-o pensiune curată, cu lemne pe foc, şi cu un aer de "ca la tine acasă"! Seara ne-am adunat toţi pentru petrecere (normal!), însă pentru mine nu a mai fost acelaşi sentiment ca atunci când eram eu în locul lor şi abia aşteptam sa se întunece afară. Se pare că am trecut în cealaltă tabară după cum a spus Dl. Papaghiuc şi oboseala m-a ajuns din urmă prea devreme.
A doua zi, desteptarea la 7:00 căci se anunţa o zi senină, plină de adrenalinăăă! " Ce mănăstire? Nicio mănăstire, nimic! Întâi mergem la Parc Aventura şi după aia mă duceţi unde vreţi!!" (Nu ştiu dacă sunt familiare aceste cuvinte "cuiva", dar mie mi-au înveselit dimineaţa!). Şi iată-ne ajunsi (în sfârşit!) la destinaţie, unde câtţva mai putin iubitori de adrenalină au preferat să stea pe margine şi să râdă de noi sau să ne încurajeze. Din fericire, ajutată de profa, am reuşit să-i convingem şi pe ei să se aventureze alături de noi. Eu, Stefan şi profa am început cu traseul 2 şi eram în culmea fericirii pentru că era ceva nou pentru mine şi mă simteam taree bine alături de cei doi strumfi mai mari. Traseul mi s-a părut simplu, cu excepţia tirolianei pentru că la început îmi era frică să am încredere doar în siguranţe şi să îmi dau drumul pur si simplu în gol, dar s-a dovedit a ramâne preferata mea până la urmă! Următorul traseu, mi-a pus o piedică la "trapez" din aceleaşi motive ca la tiroliană, însă am ajuns pe cealaltă platformă cu zâmbetul până la urechi strigând cu tot entuziasmul "AWESOME!!!"

Georgiana Zaharia spunea...

Restul traseului a fost ok şi m-a convins că trebuia să gust mai mult din aventură şi să trec la următorul! Ajunsă pe platforma de început am aruncat un ochi cam ce înseamna traseul 4 şi am spus: " Eu nu mă bag!" DAR, aici intervin omuletţi de prin jur, prima data ştrumfii mari care îmi spun că trebuie făcut şi mă încurajează, apoi unul dintre domnii ce lucrau acolo incărcat cu multă încredere şi îndemânare, ce mi-a demonstrat ce uşoare pot fi obstacolele dacă ştii din ce unghi să le priveşti şi mai apoi ştrumfii mai mici care intrau în traseu foarte convingători! Aşă că m-am încumetat şi am pornit! Am trecut ok( nu spun uşor, nu spun foarte greu, ci undeva la mijloc sau chiar tinzând spre partea dreaptă) de toate obstacolele până la scară, de un am simţit că nu mai vreau să continui. Stefan a chemat pe cineva să mă dea jos şi a plecat înainte să termine traseul. Eu m-am liniştit şi asteptam cu nerăbdare să pun piciorul pe pamânt stabil şi să-i privesc pe ceilalti cum se impotmoleau la acelaşi traseu. Din fericire, nu aveam voie să cobor pe scara pe care o adusese domnul respectiv şi singura mea solutie era să continui traseul. Încrederea în mine la momentul respectiv era 0, pentru că mintea mea se obişnuise cu ideea de a coborî la loc sigur şi în niciun caz să mă aventurez mai mult spre cele mai "nasoale" obstacole din tot parcul. Dar l-am continuat înpinsă de la spate şi de dragul domnului profesor Alin Tugurlan, care m-a facut să râd copios de neîndemânarea noastră şi care în acelaşi timp mă făcea să-mi doresc să mă dau jos înainte de fiecare obstacol la care el întâmpina probleme. Dar, (normal!) nu am avut voie să părăsesc traseul, ci doar să îl continui. Am reusit într-un final şi am ajuns la tiroliana de sfarşit, întorcându-mi capul către domnul profesor ce era coborât de pe traseu , râzând uşurată şi multumind lui Dumnezeu că se terminase! După aceea, mi-am dat seama că a fost bine până la urmă că nu am avut voie să cobor de pe traseu, pentru că am văzut cam care sunt limitele mele şi dacă nu mă alintam la un moment dat, repetându-mi şi convingându-mă că nu pot şi redeveneam eu de la începutul traseelor, treceam peste obstacole cu aceeaşi poftă de aventură pe care mi-o cultiv de ceva vreme!
A urmat apoi experienta cu telescaunul, una noua şi pentru mine, care s-a împletit fantastic cu experienta unei noi arome de Tibi( ce îmi era promisa de la Iaşi) şi şedinta foto cu dublu deliciu!
Seara, focul de tabară pregatit de gazdă la marginea padurii mi-a adus aminte de alte doua ieşiri ale noastre(tura din Călimani şi din Poiana cu statui), unde atmosfera a fost cu totul alta şi m-a facut sa-mi dau seama ce norocos este focul că poate aduna atâţia omuleti faini în jurul lui. Eu am să punctez(neaparat) cate ceva despre cina ce ne-a aşteptat acasă, în timp ce noi umblam pe coclauri: a fost delicoasă, delicoasă, delicoasă... şi cred ca toata lumea este de acord cu mine!
Cât despre restul excursiei, despre mănăstiri, ele mereu mă impresionează şi lasă câte o urmă în formarea mea ca om şi nu am zis nimic despre Salina Cacica pentru ca ati surprins dvs cam tot ce era de zis, o să mai adaug doar că dupa vizitarea ei tot autocarul mirosea a benzină/motorină, ceea ce a fost încântător, dar bine că a trecut repede!

P.S: Mulţumesc din nou pentru invitaţie şi pentru weekend-ul fain pe care l-am avut!

cantoreanu anastasia spunea...

cantoreanu anastasia...... sunt foarte frumoase pozele mai ales intamplarile care au avut loc in aceasta exursie iar experienta a fost uncata pentru noi cei mai mici. cu siguranta vom mai veni si in alte excursi organizate de doamna noastra profesoara de romana. mie mi-a placut mult la parcul aventurii si distractiile din pensiune. pentru mine cazarea a fost ok iar restul nemaipomenit. ii multumesc doamnei profesoare pentru excursia asta si sigur o sa mai vin si in alte excursi cu colegii mei

GEMENELE..:* spunea...

Cea mai tare excursie,in care am fost pana acumm!!!Traiasca PARCCC AVENTUUURRRA!!!pentru experienta de care am avut parte.Suntem sigure ca nimeni nu va uita excursia aceasta,organizata de DOAMNA DIRIGINTA SI DOMNII PROFESORI DE MATEMATICA SI GEOGRAFIE...
Ioana:"nu trebuie sa-ti fie frica de necunoscut, ci lui trebuie sa-i fie frica de tine!!!
Flori:"da sansa fiecarei zile sa fie cea mai frumoasa din viata ta, amintindu-ti de clipele minunate petrecute alaturi de cei dragi"!!!:):*:*:*:*;)

Anonim spunea...

Pentru mine a fost cea mai frumoasa excursie , deoarece nu am mai fost in excursi de 3 zile am fost in excursie doar de o zi mie mia placut cel mai tare cand am mers cu telescaunul pe munte , si nu mia placut la Parcul Aventura deoarece eu nu am facut traseele ca imi era foarte frica . La pensiune a fost tot frumos numai ca profesori neau inchis in camera si nu nea placut. La manastiri a fost foarte frumos dar nu mia placut ideea sa urcam in clopotnita.A fost foarte frumoasa excursia si sper ca o sa mai fie excursii asa frumoase

ATASIEI NICOLETA ANISOARA

Anonim spunea...

Aceasta excursie a fost una super tare . Mie m-ia placut cel mau mult la PARC AVENTURA deoarece a fost ceva extrem unde ne-am distrat cu totii cu cateva exceptii ,dar si cand am urcat in turn la acea manastire si la cetateas sucevei unde am mai fost de vreo 3 ori dar a fost extraordinar .La PARC AVENTURA cel mai mult m-ia placut tiroliana cu exceptia cand am urcat prima data si ma-m dat m-ia fost frica dar dupa prima tiroliana am vrut tot mai mult sa apara in traseurile facute de mine .Ceea ce nu m-ia placut este ca domnii frofesori ne0au incuiat in camere dar partea buna a fostc ca nu ne-au spus nimic ca am dormit in aceeasi camera cu baietii(BOGDAN 8B,GEORGE 8A,ROBERT8B SI NU CEI DIN URMA MARII EROI AI CLASEI A 6A CCCCCCC SERGIU SI ANDREI)DAR SI FETELE ANDA7C SI CORINA6A .Al doilea lucru care m-ia placut este serile pe care le-am petrecut impreuna mai ales sambata seara ca a fost ultima noapte si am fost la un foc de tabara unde am spus povesti de groaza ,iar in momentul in care ne-am intors de la focul de tabara eram impreuna cu Corina Alex Stanciu, Eu si Robert am ramas ultimii si am continuat cu povestile de groaza iar eu ma uitam permanent in spate ,in fata si in dreapta si in stanga .A fost prima excursie de 3 zile in care am fost cu colegii .Noi de obicei faceam excursii de o zi ,iar aceasta excursie a fost o experienta de neuitat pentru mine .

BUTNARU DANIELA-MIRELA

Bodron George-Cristian spunea...

Stiu un singur lucru...Cred ca aceasta excursie este si va fi de neuitat pt. noi toti!M-am distrat in fiecare clipa a acestei excursii peste tot unde am fost inafara de unele manastiri care... sincer sa fiu imi era prea somn sa le admir. Dar recunosc ca sunt foarte frumoase iar legendele care le ascund sunt uimitoare!Ca si toti ceilalti colegi ai mei o sa mentionez ca PARC AVENTURA a fost o experienta pe care, probabil nu o voi uita niciodata.Felicitari pt cei care au terminat toate 5 trasee ,dar si cei care au terminat 4... in special ABAGERU DANIELA, GEORGIANA ZAHARIA si ultimul dar nu cel din urma ABAGERU STEFAN, care recunosc a fost un adevarat capitan la echipa de football din salina CACICA:D. Astea fiind spuse ii felicit pe cei care au organizat aceasta excursie minunata, si imi doresc sa mai fii si altele la fel...

Anonim spunea...

Excursia aceasta a fost cea mai buna din toate.Doamna Abageru este o doamna plina de viata de entuziasm calma are simtul umorului si este o buna dansatoare.Chiar si ceilalti profesori au fost calmi si draguti.Doamna ne-a dus undeva unde noi nu am mai fost.Cand un coleg din clasa a 5 a b a ramas in camera si nu raspundea doamna a ramas calma.As vrea ca atunci cand o sa fiu mai mare sa merg si eu in alte excursii cu doamna chiar si cu ceilalti profesori.Gigi este o fosta eleva dea doamnei in care a mers in toate excursiile pana acum.Este in clasa a 9 a si e la liceu.Ii place foarte mult sa faca poze si este si ea o dansatoare minunata.Stefan fratele doamnei este foarte amuzant.Am petrecut foarte mult si m-am distrat.

Andrey Cuvuliuc spunea...

A fost minunat,a fost obositor la Salina Cacica pt ca am urcat peste 200 de trepte,cel mai tare a fost la Parc Aventura unde am avut zeci de carcei la picioare,mai ales la inele...a fost frumos si sper ca urmatoarea sa fie si mai tare :D

sibel:* spunea...

Nu am destule cuvinte pentru descrie aceasta "escapada a strumfilor"!!! NU cred ca exista lucruri care sa nu-mi fi placut, la aceasta excursie...Cel mai frumos a fost la focul de tabara , chiar daca nu am cantat nimic(nu stiam, din pacate:D:). Totul a fost magnific,cu exceptia mirosului de benzina din parul nostru de la Salina Cacica, dar ne amintim de ea ca o aminitire placuta...Cred ca a-ti observat hanoracele noastre (erau pentru a nu ne pierde:)) ) ... Am sa exprim excursia asta in doua cuvinte"SUPER TARE" Sper sa mai fi si la anu aceeasi atmonsfera ca cea de acum!!!