"...are muntele ăsta ceva de leagă oamenii..."
(Evelina Rusu)
Ca să mai schimbăm îmbrăcămintea relatările despre turele la munte, voi pasa omuleţilor-personaje deschiderea şi îmi voi relua ulterior rolul de povestitor şi "prinzător" de stări. Dacă tot i-am prins exprimându-se, nu am putut rata şansa de a le integra propriile cuvinte şi impresii de la bun început:
EVELINA: "Eu nu ştiu alţii cum simt, dar eu vreau să vă mulţumesc pentru trei zile minunate. Mulţumiri fetelor, Daniela şi Georgiana, pentru organizare şi pentru menţinerea coeziunii grupului, lui Silviu pentru alegerea traseului şi pentru bunătăţile alea care ne-au dat energia să mai cucerim un vârf, şoferilor pentru că ne-au dus şi adus în siguranţă, lui Ciprian pentru că ne-ai uşurat de greutate pe Jepi şi pentru că ai fost o pată de culoare în vârf de munte, lui Vlad cu mulţumiri personale pentru oblojire şi lui Ştefan pentru atmosferă, muzică şi pentru sacrificiul artistului care a surprins tot ce-i mai frumos din noi şi din această experienţă. Vă îmbrăţişez cu dor de munte şi de oameni frumoşi!"
ŞTEFAN: "Dragilor, cred că Evelina mi-a luat-o puţin înainte cu mesajul ăsta pentru că voiam să scriu şi eu ceva asemănător. Al meu va conţine, mai întâi, 2-3 mulţumiri - în ordinea numelor de pe tricouri: mulţam fain Danei pentru că e bătută în cap şi trage de mine să merg colo-colo, Evelinei pentru că nu se botoşeşte atunci când glumele sau gesturile mele depăşesc o oareşce limită şi, în fine, băieţilor, Ciprian, Vlad, Silviu ... pentru că aţi avut rucsaci mai grei decât al meu şi că astfel am putut şi eu să ajung cu voi la Babe, la Sfinx şi aşa mai departe.
În încheiere, 2 lucruri - în cazul în care nu este clar, aş dori să rămână scris negru pe alb: toate glumele, şotiile, măgăriile, nesimţirile, înţepăturile, care ies pe această drăguţă guriţă, nu sunt decât nişte glume menite a destinde atmosfera şi a aduce un zâmbet pe feţele oamenilor. Nu am nimic personal cu nimeni, nici în bine, nici în rău şi o să vă rog să nu vă supăraţi pe mine dacă uneori mai exagerez...Deal? Mai apoi, a fost foarte fain în excursia asta şi e aşa de relaxant să mergi cu oameni care se înţeleg la un nivel uşor inconştient. Am fost foarte impresionat de Ciprian care a coborât pe Jepi ca să ne ajute cu rucsacii sau de cantităţile imense de "Mulţumesc" şi "Mersi" care zburau de colo-colo la gesturile cele mai simple de genul "Dă-mi, te rog, apa!" sau "Vreau şi eu ciocolată!", de Vlad care a împărţit senin serveţelele umede atât de necesare pe vârf de munte sau de Silviu şi domnul Jagermeister. Probabil nu vi se pare mult vouă, dar mie îmi dă senzaţia unui grup venit cu un gând comun, care se respectă şi se ajută reciproc, tocmai pentru a atinge scopul pe care şi l-a pus în cap. Iar acest lucru, dragii mei, nu este puţin ... Vă mulţumesc mult!"
CIPRIAN: "Ce-ar mai fi de spus ... Mulţumesc Evelinei şi lui Ştefan pentru cuvintele lor frumoase. Din punctul meu de vedere nu este nimic pentru care trebuie să-mi mulţumiţi. Dacă ar fi să remarc pe cineva din grup, acela ar fi Ştefan. Rămân mereu impresionat de oamenii care găsesc o modalitate de a-i face pe cei din jur să participe la discuţii (chiar dacă acest lucru este realizat prin glumiţe, măgării). Nu este deloc uşor să faci acest lucru, mai ales cu oameni noi, despre care ştii foarte puţine lucruri. Eşti unul din acei oameni pe care i-aş dori în fiecare excursie pentru că ştiu că întotdeauna vei avea ceva de spus şi ştiu că vor rămâne replici memorabile. Iar voi, ceilalţi, care sunteţi ţintele glumelor lui Ştefan, felicitări pentru modul în care le "încasaţi" (Nu uitaţi să vă gândiţi acasă la faptul că în spatele lor se ascunde şi niţel adevăr!).
Îţi mulţumesc, Daniela, pentru că mi-ai făcut loc pe drumul tău de munte, pentru răbdarea de care dai dovadă în organizarea fiecărei excursii, pentru pozele minunate, pentru că mă ajuţi să retrăiesc prin intermediul blog-ului fiecare moment al excursiilor şi pentru aprecierile sincere.
Silviu, Vlad, Evelina - abia am început! Sper să continuăm să cotrobăim munţii!"
GEORGIANA: "Tare frumos mai scrieţi şi tare corect mai simţiţi! Chiar dacă nu v-am fost alături, împărtăşesc cele citite mai sus. Să mulţumeşti personal este un act valoros prieteneşte, dar colectiv este clar mai răsunător. Aşadar, cu această ocazie, mulţumesc şi eu grupului pentru tot, dar, mai ales, pentru faptul că m-a ajutat să-mi duc inima Sus. Nu cred că mai are sens să spun cam cât de rău îmi pare că nu am putut veni, dar are sens să-mi exprim dorinţa de a mă alătura activ grupului cu proximă ocazie. Până atunci, vă îmbrăţişez pe toţi cu drag şi cu soare-n inimă!"
VLAD: "Am spus că răspund şi eu mai pe seară ca să am timp să pun şi pozele, dar tare prost am făcut pentru că acum nu mai am cu ce completa. În orice caz, îmi pare foarte bine, că am petrecut încă un week-end la munte alături de oameni voioşi şi binevoitori: a fost o ieşire deosebita şi tind să cred că atâta timp cât munţii nu pleacă nicăieri şi dorinţa de a-i cuceri rămâne, ne vom vedea în continuare!"
SILVIU: "Măi, da' ce de-a mai drăgălăşenii spuneţi voi pe-aici! Bag seama că doar eu şi Dana am mai rămas, aşa că eu o s-o las pe ea să aibă ultimul cuvânt, nu că nu l-ar fi avut oricum, ci pentru că sigur o va face mai bine ca mine. Eu îi sunt recunoscător Universului pentru că a aranjat Clipele în aşa fel încât să merg pe aceeaşi Cărare cu Voi. Mulţumesc!"
Voi face saltul de relatare de la omuleţi la mine şi voi prelua povestirea cu mail-ul: "mai furăm un munte de la vară? cum ar fi Bucegii?", pe care îl începusem astfel: "Seara bună, omuleţii mei de drumuri pe munte! De abia ne-am întors din Rodnei şi nu avem stare, aşa că am brodit un plan de a pleca din nou în acest week-end, mai ales că vremea pare a ţine cu noi.". S-au succedat cam rapid turele montane anul acesta, dar cred că este un semn de pasiune vie, care se manifestă ori de câte ori prinde împrejurări convenabile şi TARE mult mi-a plăcut că am mers spre uriaşii serioşi din ţară (nici nu se putea altfel, împătimită de vârfuri cum mă ştiu!). Ne-am adunat 6 omuleţi, deşi ar fi trebuit să vină cu noi şi dragele de Georgiana şi Ioana şi să fim 8, dar nu s-a întâmplat aşa. În dimineaţa de vineri, 24 august, la 7 fără un sfert Ciprian ne-a trezit, pe mine şi pe Ştefan, căci noi nu auzisem ceasul, ne-am întâlnit cu Evelina şi Vlad şi...Hit the Road purtaţi de Katyusha! (cu check-in "Laicăbos" în Pasul Oituz).
24 august 2012 a însemnat Buşteni (Hotel Silva)(850 m) - Cabana Babele (2.206 m) pe traseul Jepilor Mici, trecând pe lângă Cabana Caraiman (2.025 m). Am parcurs o diferenţă de nivel de aproape 1.300 de metri în 6 ore, deşi pe indicatorul de traseu la intrarea pe Jepii Mici scria 4-4 1/2 ore şi a doua zi, la Salvamont, băieţii au fost săpuniţi verbal cu replica: "Dar aţi mers cu spatele de aţi făcut aşa mult?". Şi-au salvat onoarea precizînd că au două fete în grup şi au scăpat basma curată: sunt bune şi fetele pe munte până la urmă! Oricum, ni s-au părut nerealişti timpii de pe trasee, cam intraţi la apă cu cel puţin o oră şi gândiţi pentru cei cu o condiţie fizică absolut excelentă, cu bagaj redus la "puţin" (aproape deloc!) şi lipsiţi de pasiune pentru poze-pauze-vorbit cu alţi montaniarzi, adică exact pentru ceea ce căutăm noi atunci când ne aventurăm spre munte: turele pe care le organizez se centrează pe oameni în contextul muntelui şi pe atinsul anumitor obiective (vârfuri, trasee, cabane), nu pe recorduri sau încadrări perfecte în baremele timpilor indicaţi. Aşa că noi ne-am văzut de urcat în ritmul propriu, cu pauze de poze, de un Tibi cu vişine de la Silviu, de o luare peste picior de-a lui Ştefan (adept al telecabinei!), de o ocheadă la colanţii aurii ai Evelinei, de un râs gros la relatarea lui Ciprian despre cum şi-a luat tricouri colorate din Decathlon de la raionul de fete, de sabotare a vitezei de "gazel" a lui Vlad!
"Go to Bucegi, they said. It's gonna be fun, they said". Silviu ne-a precizat că pe Jepii Micii se află unul din cele mai dificile trasee din Bucegi, presupunând urcare susţinută aproape în continuu şi am putut aprecia singuri de ce este adevărat acest lucru. Sunt puţine porţiuni care urmează curbe de nivel şi mergi drept, în rest, cei 1.300 de metri - diferenţă de altitudine - trebuiesc urcaţi, nu se poate altfel! Erau mulţi oameni care coborau Jepii, căci la telecabină era foarte aglomerat şi credeau că e mai simplu pe traseul de munte: săraci cu duhul, ce pot spune! Mulţi nu erau echipaţi corespunzător, unele fete erau cu genţile după ele (şi ghiulurile la gât!), întrebau cât mai este, în condiţiile în care nu coborau de aşa mult timp. Ne-am întânit şi cu elevi de la o tabără montană, cu un grup de călugări însoţiţi de două măicuţe, care făceau un fel de canon de vară (unul din ei a zis că lor nu le vine deloc uşor, nu părea să exprime alegerea proprie de a fi pe acolo, dar vorba lui transmitea multă seninătate!) şi cu oameni trecuţi de 50 de ani care făceau muntele cu bocanci în picioare, apă în spate şi răbdare la purtător. "Go to Bucegi, they said. You will see 'lume pestriţă', they said".
Mi-a plăcut traseul, deşi m-a obosit foarte tare, mai ales pe ultima bucată! Munte abrupt, cu şufe şi lanţuri, spectaculos în privelişti, cu o deschidere extraordinară pe partea de culme: te munceşte şi apoi te răsplăteşte! Plutonul subţireilor (în care se aflau şi colanţii aurii!) a mers mai în faţă, dar ne-a aşteptat şi pe noi, ceilalţi, Ciprian a făcut două drumuri de a ne uşura de rucsaci pe ultima parte, când începea înserarea şi luminarea staţiunii: frumos gest, necerut, dar oferit din inimă, cu înţelegere deplină pentru slăbiciunea fizică a celuilalt şi cu intenţia de a ajuta, nu de a da vreo lecţie. După ce am trecut de Cabana Caraiman (planul iniţial presupunea să ne cazăm la ea, dar nu am reuşit să găsim o cale de contact cu cei de acolo, nu eram siguri de statutul ei actual, dacă era deschisă sau nu circuitului montan, şi ne-am reorientat spre Cabana Babele), am mers la frontală, Ciprian a căutat marcajul şi a ales bine drumul spre Babele, după ce luminile de la punctul Salvamont ne-au indus puţin în eroare.
Eram plecaţi din Buşteni de la ora 15.30 şi am ajuns la Cabana Babele după ora 21.30. Vorbisem de ciorbă, de stat jos şi de apă, dar ciorba era prioritate pe lista noastră de "Most Wanted". Evelina nu şi-a luat iniţial ciorbă de văcuţă, dar, după ce a gustat, a trebuit să se înfrupte din o porţie întreagă şi să admită că era cea mai bună ciorbă pe care a mâncat-o vreodată, pentru că era cea mai muncită. Tot ea a mai spus ceva cu care sunt perfect de acord: omuleţii mai mofturoşi şi copiii mai leneşi ar trebui să fie aduşi la munte ca să înveţe să aprecieze ce este important, de ce au nevoie în mod real şi cum să relaţioneze fără prea multe ifose. Ciprian era ajuns în faza de "Mâncarea mă înviorează şi somnul mă întremează: daţi-mi de-ale gurii şi un pat!", căci condusese până la Buşteni, urcase pe Jepi, ne mai ajutase şi pe noi şi era firesc să se termine energia. Avea să se refacă atunci când...
...a avut întâlnirea buştean cu Măria-Sa Somnul! Nu cred că l-am văzut vreodată atât de rapid în a ateriza în pat: noi abia ne familiarizam cu camera (aflată la...etajul 2, desigur!), că el deja era în hainele gri de somn, ne-a salutat în cădere de "Noapte bună!" şi a pornit pe...tras la ghioase! A fost foarte bine la cabană (cu precizarea că nea Costel, cabanierul, era cam cătrănit, cam ursuz, şi Vali, secundul său, era pâinea lui Dumnezeu - ne-au tratat bine când am ajuns, au ţinut bucătăria deschisă pentru noi, dar apoi ne-au "măturat" spre cameră din sala de mese), la somn, chiar dacă apa era o problemă şi sforăitul în tandem al lui Ştefan şi al lui Silviu mai spărgea monotonia camerei, încât eram nevoită să mai schimb registrul. Lui Silviu i-am spus să mai sforăie şi pe partea cealaltă, iar Ştefan, când mă porneam să cobor din patul suprapus ca să îl zgâlţâi, se oprea din sforăit, dar, imediat ce puneam capul pe pernă, începea din nou. Oboseala şi-a spus cuvântul, însă ora 6 dimineaţa m-a prins cu ochii deschişi pentru răsărit!
Seara, vitează rău, am zis că ne trezim la ora 9, dar am dormit până pe la 10: ziua era destul de lungă şi aveam timp berechet de ajuns până la Cabana Mălăieşti. La baie se lucra la chiuvete şi apa nu era disponibilă, izvor nu era pe aproape, ci doar la punctul Salvamont, aşa că am mâncat, am văzut pe afară ceea ce nu reuşisem să vedem noaptea, am privit cu un ochi destul de critic la pantofarii ce se perindau pe la cabană, veniţi cu telecabina din Buşteni, am mângâiat măgarul de pe lângă Babele şi ne-am pregătit pentru lungul şi ofertantul traseu ce ne aştepta. Eram inconfundabili - coloraţi şi văratici!
Vali a făcut o poză cu noi înainte de a porni la drum şi l-am simţit ca pe un soi de nea Dorel, natural şi orientat spre oameni. Sunt destul de multe cabane în Bucegi, este un munte bine organizat din acest punct de vedere, poţi face toată creasta fără să fii nevoit să cari cortul după tine, sărind din cabană în cabană şi e interesantă şi varianta aceasta, căci scapi de o greutate serioasă şi poţi merge mai relaxat. Asta dacă nu pui alte lucruri sau mai multă mâncare în rucsac, aşa cum s-a întâmplat la...unii dintre noi!
Dacă ar fi fost cu noi, Claudia s-ar fi bucurat tare mult: îşi dorea să ajungă pe Bucegi la Babe de când am fost împreună în Piatra Craiului, în decembrie, anul trecut. Trebuie să spun că ne-au cam dezamăgit Babele, căci ne aşteptam să fie mai mari, mai impunătoare, să fie memorabile, dar, când colo, am văzut nişte stânci cu o formă aparte, dar destul de modeste ca statură şi parcă reduse la tăcere, umile, în peisajul din jurul lor. Cabana Babele este mult mai impresionantă decât ele! Sfinxul, în schimb, este de-a dreptul ceva aparte: este pus în valoare doar de profilul uman, cu o uşoară cuşmă ţuguiată în vârf, în rest părând o excrescenţă într-un umăr de munte. Este avantajat şi de faptul că este mult spaţiu în jurul său şi poate respira nestingherit, poate cere drept la măreţie pietroasă!
Ştefan a propus să revenim în Bucegi undeva în toamnă, când coboară galbenul în nervuri de frunze, să urcăm cu telecabina până la Babe, să stăm la cabană şi să prindem un răsărit serios pe care să îl exploateze fotografic în zona Sfinxului. I-a făcut cu ochiul zona, mai ales că este puternic relaţionată cu istoria dacilor. Nu pot spune decât: Not a bad idea! Not at all!
Depărtându-ne de Sfinx, intram în traseul propriu-zis al zilei de sâmbătă, care avea să se dovedească plin de un timp cum ne place nouă, timp din acela care rămâne adânc în suflet şi la care te întorci ori de câte ori vrei să rememorezi ceva măreţ la care ai fost martor sau pentru care ai transpirat oleacă pentru a-l face parte din istoria personală. Georgiana, care nu a putut veni cu noi, dar a tânjit după munte, ne mărturisea: "Retrospectiva ultimelor două week-end-uri şi perspectiva viitoarelor două îmi conturează imaginea unui August perfect. Lăsând la o parte faptul că nu m-am înfruptat decât de prima parte şi apoi ritmul alert al escapadelor m-a luat prin surprindere, aş vrea să punctez ideea că ar fi frumos de păstrat ca o tradiţie a lunii august. Indiferent de locurile în care ne va purta viitorul, e bine de ştiut că în August vei găsi prieteni la înălţime. Recunoştinţă perpetuă!". Evelina este total de acord din floricica de piatră de lângă Sfinx, iar eu privesc încrezătoare şi complice înainte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu