luni, 7 septembrie 2009

5-6 septembrie 2009 - pe RARĂU şi la Cabana Pastorală (la Mao)

Săptămâna trecută citesc un offline cu "of" al Cristinei: "mi-e o sete de munte, de nu mai pot". Mi-am adus aminte asociativ de cartea lui Marin Sorescu, "Setea muntelui de sare" şi, chiar dacă nu aveam mult timp de când revenisem din Ceahlău, trebuie să recunosc: îmi era poftă de un alt pietros, că tare bine e pe cărările lui.
Aşa că i-am propus Cristinei să ne găsim leac mergând la munte, în Rarău (unde ea a mai fost în mai, dar eu nu mai fusesem). Am găsit şi doritori să ni se alăture (Alin şi Adela) şi ne-a părut rău că nu au mers încă vreo câţiva oameni dragi nouă, dar unele promisiuni trebuie ţinute şi unele probleme rezolvate. Data viitoare vor merge şi cei cărora le-am dus dorul de data asta!


Am plecat sâmbătă la 06.26 cu acceleratul Iaşi-Timişoara până în Câmpulung Est (36.7 lei/biletul) şi am început drumul de 13 kilometri până la Cabana Pastorală de pe Rarău la ora 10 (traseu marcat cu punct roşu). Toată săptămâna se anunţaseră posibile ploi pe week-end, dar ziua a fost senină toată (spre imensa noastră bucurie!) şi nu am simţit nicio clipă ameninţarea de plâns a cerului.



Câinii ne priveau tare curioşi (la fel şi omul binevoitor care s-a oferit să ne ducă vreo 8 km cu maşina, dar noi am refuzat politicos, preferând să mergem şi iar să mergem) şi lumea munceşte dis-de-dimineaţă, căci toamna se apropie şi nu este vreme de pierdut. Calul Bator (cum i-am spus noi) te impresiona prin forţă şi prin statură, dar ni s-a părut că este exploatat prea tare şi povara îi este mult prea mare: zvâcnea din toate încheieturile trăgând trunchiuri de copac.





După ce am urcat o bucată de drum, am făcut un popas pe la ora 12.30 să ne delectăm cu o roşie cherry sau alte bunătăţi luate de acasă şi să savurăm surpriza adusă de mine: un pahar de must numai bun pentru energie "Speedy Gonzales". Cristina a fost cea mai încântată după cum se vede!



Şi ne-am întins la drum cu paşii şi cu vorba şi cu hlizeala, simţindu-ne enorm de bine în acel aer de munte senin, surprinzându-ne în poze şi dezbrăcându-ne de toate grijile şi problemele pe care le lăsam să curgă odată cu apa-susur din dreapta noastră.


Ajunşi la Cabana Pastorală ne-am cazat (25 lei/patul), am vorbit cu Mao (care era foarte vesel şi copăcel de la deliciile bahice, dar adunat cât să ştie ce vorbeşte) şi ne-am făcut plan: urcăm Pietrele Doamnei, căci a doua zi nu se ştia ce ne putea rezerva Rarăul. Mao, când ne-a predat camera, ne-a transmis grav: "Să nu spargeţi becurile!" şi a ieşit din cameră, revenind după un minut cu replica: "Am glumit!". Logic! Doar nu era să jucăm săgeţi cu becurile mnealui!
După ce ne-am mai pândit în poze prin oglinzi şi la joacă prin faţa cabanei...




...ne-am îndreptat spre semeţele Pietre ale Doamnei (declarate monumente ale naturii din 1955, ele reprezintă de fapt o rezervaţie unde sunt protejate prin lege rocile, fosilele, formele de relief, flora caracteristică zonei - papucul doamnei, floarea de colţ, au înălţime maximă de 1634 m, cuprinzând şi trasee de escaladă).






Nu eram doar noi 4, ci ne extinsesem grupul la 7. Cum? Ne-am întâlnit pe drumul spre Cabana Pastorală cu 3 tineri tot din Iaşi, ce căutau la fel ca noi un alt fel de timp şi un dram de linişte la înălţime. Linişte nu a fost multă, căci am râs aproape în continuu şi ne-am simţit foarte bine împreună, aşa cum doar la munte se face. Andrei (din domeniul Informaticii), Ioana (din zona Geografie) şi Marius (din zona Farmacie) au fost "muşchetarii" adăugaţi nouă, Marius având un respect deosebit pentru "tanti Adela" pentru că face muntele la vârsta ei, cot la cot cu cei tineri şi mărturisindu-ne că i-a atras atenţia de pe drum, când încă nu intraseră în vorbă cu noi. După aceea i-a mai fost atrasă atenţia şi de alte lucruri!







Reveniţi la Cabana Pastorală după un regal de Rarău, ne-am împărţit sarcinile: Cristina şi Alin la cârma "grătarului" (pus la dispoziţie de Mao, la fel ca şi lemnele), iar eu cu Adela am plecat la Hotel Alpin pentru a găsi ceva să alunece carnea de grătar mai uşor.



Surpriza serii: mi-au fost date cu mare drag flori de pe munte, culese una câte una şi legate atent cu un fir de iarbă încolţit în toamnă. Într-adevăr muntele scoate ce e mai frumos din oameni şi toate devin simple şi fireşti!


Capătul zilei l-am petrecut dialogând cu apusul, care nu ceda lumina în faţa nopţii şi ţinea norii la distanţă. Dialogul din natură a trecut pe scrânciobul din faţa cabanei: ne-am strâns toţi la râs, vorbă şi ceva cald, de la ora 20 până la 1. Rezistenţii am fost: Cristina, Marius şi eu, hipnotizaţi de seninul întunericului supus lunii ce a călătorit jumătate de boltă cât am observat-o noi şi am "filozofat". La un moment dat, ne luase cu frrrig, ne ieşea abur pe gură, dar nu ne dădeam duşi la culcare: era prea frumos totul şi conjuncturi de genul acesta nu se întâlnesc la tot pasul. Cristina chiar adusese două pături din cameră pentru a lupta contra frigului: eram ca nişte pui de urs cuibăriţi în bârlog de pături, încălzindu-ne şi discutând vrute şi nevrute şi scârţâind leagănul. Absolut superb! (în afara orei de manele, servită gratis de un co-locatar al Cabanei, care credea ca munte înseamnă grătar la 12 noaptea, asezonat cu sute de decibeli dezlănţuiţi)





După ce totul a fost luat în stăpânire de ceaţă, ne-am dus la somn: camera era încălzită cu lemne şi am dormit cum făceam iarna la ţară, copil fiind. Târziu de tot, Mao a intrat în cameră, mai prieten cu paharul decât fusese peste zi, şi a spus sec: "Ce de lume!", ieşind repede căci l-a întrebat Adela ce este.
A doua zi aveam să urcăm pe Vârful Rarău (1651 m), să mai adăstăm în scrânciob, să ne mai jucăm fotografic aşa cum ne place nouă, să ne scriem impresiile în cartea lui Mao, citind ce mai scriseseră alţii...





...şi să coborâm agale. Atmosfera era destinsă (cu câteva mici şi nesemnificative excepţii) şi râsul din ziua precedentă a trecut în discuţii despre viaţă, şanse şi prejudecăţi, în schimb de gânduri calitative, încât şi vremea a reacţionat la buna noastră dispoziţie şi a eliberat soarele ţinut dimineaţă între nori. La Mănăstirea Chiril din Rarău am găsit multă linişte şi am cunoscut gardeniile.


Am mâncat la Pensiunea Ridana (o ciorbă rădăuţeană divină) şi-am ajuns la gară planificând cu entuziasm următoarea ieşire, în grup mai extins. În Giumalău.


La Iaşi aveam să aflăm că week-end-ul fusese capricios şi plouase. Se pare că Dumnezeu a ţinut cu noi, călătorii, şi de-abia acasă ne-au ajuns şi pe noi ploile. Oricum, ce e trăit frumos e leac pentru vremuri închise şi orice ploaie e o joacă divină, dură sau mângâietoare. După cum intuia acelaşi Sorescu:

O SĂ PLOUĂ

O să plouă,

Îşi zice Dumnezeu, căscând,
Şi privind la cerul fără pic de nor,
Mă cam încearcă reumatismul
De vreo patruzeci de zile şi patruzeci de nopti.
Ehe, se strică vremea!

Noe, mă Noe,
Ia vino până la gard să-ţi spun o vorbă.

12 comentarii:

Adi spunea...

ce bine e cand se anunta "cod galben" si se dovedeste a fi alarma falsa... vorba aia: "mai bine sa-ti para rau ca ai mers, decat sa-ti para rau ca n-ai mers"

faina tura si pozele!

Daniela Abageru spunea...

Multumesc mult, Adi, pentru cuvintele frumoase şi să ştii că ai dreptate. Era un scriitor care spunea că "lui Dumnezeu îi plac îndrăzneţii" şi se pare că şi de data asta a fost de partea noastră din plin. Eu sper să o mai ţinem aşa!

Cărări pietroase cât mai dese în faţă!

maraO spunea...

cumva un numar de telefon al lui Mao nu aveti?am pierdut legatura cu el acu ceva vreme si citind povestea ta mi-am adus aminte de vremurile de demult.multumesc anticipat

Daniela Abageru spunea...

Mara, cu mare placere iti dau numarul lui Mao: 0724169665! Trebuie sa suni cu vreo cateva zile inainte si sa confirmi venirea in preziua plecarii. Il poti suna si pentru detalii referitoare la vreme sau trasee. Este des in stari bahice, dar e ciudat de lucid: nu stiu cum reuseste! Oricum, face parte din farmecul Raraului!

maraO spunea...

Mii de multumiri.starile bahice i le cunosc prea bine,dar ai dreptate raraul nu ar fi le fel fara Mao.multumesc din nou

edif spunea...

Mi-au placut foarte mult fotografiile. Foarte faine, felicitari. O sa citesc si textul curand. Salutari, Eduard

Daniela Abageru spunea...

Salutarile au ajuns la mine tefere: multumesc pentru aprecieri si... lectura faina!
Salutari surori trimit inapoi, Daniela.

Magda spunea...

Buna sa va fie ziua dupa cum va lauda si elevii dumneavoastra ca sunteti.
Am indraznit a intra si pe acest blog pe langa cel dedicat strumfilor si nu ma pot abtine totusi: mai este Mao la Cabana Pastorala? Am fost salvati de Mao de la inghet din cabana statiunii meteorologice intr-o iarna grea, dar frumoasa, in decembrie 2001. Dupa o noapte zgribulita in statiune, la Mao ne-am revenit prin taiat de lemne, gatit supe din tocanita de legume conservata, ars sosete si manusi pe soba, amestecat tot ce se putea bea etc. Si nu eram decat vreo 24 noi, iar in cabana mai era un grup de prieteni de-ai lui Mao. Dar la cald am incaput si pe covor si dupa sobe:). Salutari lui Mao de la BEST Iasi, daca mai ajungeti pe acolo.

Magda spunea...

si pe scurt: multumesc de trezirea amintirii Rarau 2001, felicitari si pentru descriere si pentru poze (abia acum am parcurs postarea), dar indeosebi felicitari pentru avantul spre inaltele culmi ale Moldovei ( la propriu de aceasta data:).

Daniela Abageru spunea...

Multumesc mult pentru cuvintele frumoase! La cât sunt de răcită acum, prind extraordinar de bine! Mao este acolo, la fel de săritor şi de îndrăgit de oamenii muntelui, refuză să apară în poze căci "am prea multe" (deşi pozele sunt la cei care i le-au făcut!) şi...e posibil să trecem pe la el în week-end-ul viitor când ne-am propus să batem Giumalăul, că tot au coborât zăpezile!
Poate o să ne cunoaştem vreodată, căci..se întâlneşte munte cu munte, d-apoi om cu om! Mă bucur că am provocat o bucurie pe ziua de azi şi trezirea unei amintiri plăcute! Zi înaltă în continuare!
Daniela.

Mihaela spunea...

Mi-ai trezit niste amintiri........nu am mai fost de ani buni pe Rarau si tare ass "trage o fuga".Cit costa cazarea ?camerele sunt ptr 1 persoana?ptr 2 ?eu am stat dincolo la hotel si nu mai retin/Ptr rezervari inteleg ca trebuie sunat Mao da?este apa calda cumva?mincarea de unde se poate procura?se vine cu ea de acasa?se gaseste acolo? As dori citeva detalii de genul asta
Multumesc din suflet!
Mihaela Bacau
adresa mea: dragoneasa@yahoo.ca (nu com)

Anonim spunea...

Suntem un mic grup care si-a propus anul acesta sa cunoasca cat mai multe dinter frumusetile tarii. Ca prima drumetie mai "serioasa" am ales Raraul pentru un weekend si, gasind blogul tau, am vrea sa te rugam daca ai putea sa ne dai niste sfaturi, idei de trasee (pe jos). ?
Multumim